Totul despre Belgia
Subiectul anterior · Subiectul urmator
AdrianaC
Scris: Thursday, July 10, 2008 2:18 PM
Avatar
Nivel: ALBA CA ZAPADA

Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 17812
Teosof wrote:
Imbinare de vechi si modern
Trei lumi diferite se reunesc intr-o tara mica si confortabila. Trei din cinci rezidenti nu sunt belgieni, iar populatia formeaza un curcubeu, ce se intinde de la indepartata Japonie pana in insorita Brazilie. Pentru un turist care isi doreste sa cunoasca intr-un timp cat mai scurt istoria Bruxelles-ului e recomandata plimbarea pe jos. Futurismul se imbina perfect cu arhitectura stilului baroc evitand kitsch-ul.
O simpla promenada pe strazile inguste si pietruite permite intoarcea in timp a trecatorului. Structura medievala a arterelor de circulatie, marginite de cladiri vechi din caramida par ca opresc timpul in loc.


Oameni calmi si prietenosi
Se pare insa ca problemele politice nu-i afecteaza vizibil pe belgienii. Ceea ce frapeaza la ei este calmul si aerul detasat, care ajung sa te fascineze. Sunt oameni prietenosi, muncitori cu opinii puternice si lipsiti de dogmatism. Este uimitor cum un biciclist aflat in fata unui sir de masini cu sute de cai putere nu starneste furia soferilor si nici avalansa claxoanelor care ar fi in mod normal auzita in Romania. Calatoria poate continua pe una dintre strazile luminate de reflectoarele montate in vitrinele magazinelor cu haine de serie mica, dantele si tapiserii regale sau in celebrele cofetarii cu praline de ciocolata delicoasa.

Ciocolata in loc de flori
Nu exista vizitator care sa nu fi gustat din imbietoarele trufe. Pralinele se spune ca au si ele secretele lor, transmise din tata in fiu. In Belgia, cutia cu trufe inlocuieste oricand buchetul de flori si ele pot fi achizitionate la preturi cuprinse intre 2 si 10 euro. Specificul bomboanelor este o crusta de ciocolata care permite umplerea cu un continut de aproape orice consistenta: crema lichida, caramel, ganache. Fiecare umplutura poate fi diversificata cu diferite arome, in combinatii de neuitat.

Peste 500 de sortimente de bere
Locul prefect pentru a patrunde in tainele Bruxelles-ului este Grote Markt (Grand Place). Piata este pazita de cladiri ale breslelor care au fost reconstruite in 1965 dupa asediul francez. Odata ajuns aici dai de frenezia blitz-urilor aparatelor foto. In timp ce unii vor sa imortalizeze prezenta lor in peisaj, altii gusta cu placere bautura "nationala", celebra bere belgiana, despre care se spune ca egaleaza chiar si vinurile nobile. In schimbul a 4 - 5 euro, fiecare marca de bere este degustata dintr-un pahar de bere ce trebuie sa-i scoata in evidenta calitatile.

Manneken Pis, atractia turistilor
Nu trebuie ratata nici vizitarea simbolului orasului, Manneken Pis, care in traducere inseamna "omuletul pisacios". Mica statuie din bronz are si ea o poveste istorica. Se spune ca un copil a salvat Bruxelles de la nimicire. In secolul al XVII-lea, la un moment dat, neerlandezii au vrut sa dea foc cetatii. Cand au aprins fitilul, un baietas pierdut, ce a ramas in afara cetatii, a urinat pe fitil si astfel a ramas celebru. In functie de ocazii, micuta statueta din bronz este imbracata in diferite costume.
Garderoba sa este alcatuita din peste o suta de costume diferite, printre care si unul romanesc, care sunt schimbate de o asociatie non profit intitulata Prietenii lui Manneken Pis. Desi exista si o surioara mai mica, Janneken Pis, aceasta pare ascunsa de privirile trecatorilor si nu starneste interesul.
Turistii care vor sa revina in Bruxelles pot atinge statuia baietelului situata chiar din proximitatea Grand Place-ului. Se spune ca, daca pui mana pe statueta si-ti pui o dorinta in gand, pe care sa o repeti de trei ori, ea se indeplineste. Cei care au incercat, spun ca metoda functioneaza.

Belgia, acest mic regat din inima Europei prezinta o diversitate culturala si lingvistica, cu multe atractii turistice concentrate pe o suprafata redusa. Orase medievale, colectii impresionante de arta flamanda, combinatii arhitecturale de castele, gradini si canale, dar si vestita ciocolata de calitate fac din Belgia o destinatie turistica perfecta.
Utilizatori in acelasi subiect
NU poti posta subiecte noi in acest forum.
NU poti raspunde la subiecte in acest forum.
NU poti sterge postari in acest forum.
Nu poti edita postari in acest forum.
Nu poti crea sondaje in acest forum.
Nu poti vota in sondaj in acest forum.