Nivel: RUBIN
Inregistrat: 3/29/2007
Mesaje: 22800
| alexandrabogdan wrote:hmmm ....ca veni vorba de iertare pot sa cer un sfat? adica ....sa imi confirmati/ infirmati dc am dreptate sa fiu ranita si sa nu ii pot ierta pe ai mei. pe scurt ....eu, copil nedorit, maica-mea convinsa de maica-sa sa nu avorteze ca ma creste ea. bunnn....m-a nascut si la 3 sapt m-a pus in cos si m-a dus la tara. de unde m-a mai luat la 7 ani. nu-mi amintesc un moment de tandrete din partea ei fata de mine ....o imbratisare, un pupic ...ceva. am crescut mai mult eu cu mine, in lumea cartilor mai tarziu cand am invatat sa citesc. si nu ii pot ierta. incerc dar nu pot. nu simt aproape nimic pt ei. ne vedem rar, vorbim rar chiar dc ne despart 3 blocuri
Woow! Dureros!Ei nici acum nu fac nici un pas catre o relatie cu tine, cu copilul tau? |
|
|
Nivel: MEMBRU FONDATOR
Inregistrat: 5/27/2006
Mesaje: 14390
| Alexandra, daca ai lasa si tu garda jos ai vedea cum se schimba lucrurile. Daca ai tai se lovesc de un zid de gheata poate nici nu stiu cum sa te abordeze. Sigur problema principala e o lipsa de comunicare in prezent. O discutie deschisa si sincera ar lamuri multe aspecte.
Mama abia acum, nu de mult, mi-a recunoscut ca a facut multe greseli cu noi, dar ca atunci era convinsa ca ala e adevarul absolut si ca, din experienta ei, a constatat ca fiecare parinte greseste incercand sa evite erorile propriilor parinti. Mi-a explicat multe si am inteles-o.
Si problema mea a fost ca nu m-am simtit iubita si mi-a explicat ca ea e o persoana rece si ca nu si-a pus problema sa-mi spuna vreodata ca ma iubeste pana nu m-a vazut pe mine zicandu-i Alexiei zilnic, de cand era bebe. Nici acum nu poate... se poticneste, insa mi-a explicat ca in sufletul ei nu exista dragoste mai mare decat cea fata de noi si... o face uneori in scris. :)
Cred ca e datoria noastra sa ne iertam parintii si copiii. Parintii poate nu au stiut sa faca mai multe sau mai bine dar cu siguranta au fost bine intentionti.
Iar copiii... stiti vorba aia... nu s-au cerut a fi facuti. Ne-am asumat o responsabilitate odata cu aducerea lor pe lume chiar daca nu am fost constienti atunci cat de greu va fi...
... Insa si noi, la randul nostru, am facut greseli ca adolescenti sau tineri adulti si totusi am depasit momentul. Nu spun ca nu pot exista mici razboaie sau frustrari pe termen mediu, dar nu pot crede ca nu ne putem ierta copiii never ever.
Pana la urma conteaza sa ne fie sanatosi - si noi pe langa ei - pentru ca, Doamne fereste de o nenorocire, cred ca oricine ar prefera sa aiba orice fel de copil numai sa-i fie alaturi.
Si... mai intreb si eu: daca nu stim sa gestonam situatii si nu invatam sa lasam de la noi cu cei mai dragi si mai apropiati atunci... cu cine sa o mai facem? Nu vedeti ca de multe ori inghitim sefului mai multe decat am fi dispusi partenerului de viata sau facem compromisuri la job sau cu prietenii mai multe decat in propria casa?? Ne trebuie o reorganizare a prioritatilor.
Sigur, educatia e ducatie iar copilul nu trebuie sa fie constient de disponibilitatea noastra de a ierta pentru ca ar profita cu siguranta de ea, insa trebuie sa fim constienti ca ea exista asta si pentru a fi mai linistite sufleteste. |
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 4/17/2008
Mesaje: 3770
| Kali poate ai dreptate ....nu stiu....
Bereea .... nu, nu prea fac pasi nici acum. mi se par falsi ....pana si iubirea lor mi se pare falsa. pt mine adevarata mama e bunica mea care m-a crescut si care ma rog sa ma i traiasca inca multi ani de acum incolo (desi are 77 de ani deja) |
|
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 3/2/2011
Mesaje: 5536
| kali wrote:
Mama abia acum, nu de mult, mi-a recunoscut ca a facut multe greseli cu noi, dar ca atunci era convinsa ca ala e adevarul absolut si ca, din experienta ei, a constatat ca fiecare parinte greseste incercand sa evite erorile propriilor parinti. Mi-a explicat multe si am inteles-o.
Asta este cheia!
Orice poate gresi, poate comite lucruri dintre cele mai grave fata de persoanele apropiate, dar daca are taria de caracter sa isi recunoasca greseala, fie ca a fost facuta intentionat ,din nestiinta sau prin forta imprejurarilor, aceasta este calea prin care se poate obtine reconcilierea! Asta daca mai este posibil! Deasemenea, parerea de rau trebuie sa fie insotita de fapte care sa o confirme....doar asa poate fi satisfacut sentimentul de justitie din sufletul celui prejudiciat!
Fiul meu cel mare, in perioada lui de "intuneric", nu ne-a jignit, nu ne-a adrest cuvinte grele, dar a actionat in directia caii pe care o dorea ajungand, in cele din urma, la separare, ca o consecinta fireasca a alegerilor lui! Dupa ce a testat "drumul" si a vazut ca este o "fundatura"(folosind chiar expresia lui), s-a intors acasa si a facut dovada totala a schimbarii de atitudine! As putea spune chiar ca s-a intors la starea de "dinainte" adica stam la suete, glumim, facem sport impreuna, ne discutam probleme impreuna, respecta in totalitate regulile de functionare ale caminului nostru, relatia cu fratii lui a redevenit apropiata....mai mult decat atat, ne solicita sfatul cu privire la problemele pe care le intampina (indeosebi lui tati, asa, ca intre barbati )....cu alte cuvinte, atmosfera de familia a fost complet restabilita. In aceste conditii iertarea are un sens deplin, niciodata nu i se aduce aminte sau i se da "peste nas" cu lucrurile intamplate in trecut!
Si, gandindu-ma la cele spuse de Mihaela cu privire la Diana, Abner niciodata nu si-a cerut iertare asa, de forma, ca sa salveze pe moment situatia! Cand a facut-o, a fost deplin convins ca a gresit si a si facut schimbarile necesare! |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 4/17/2008
Mesaje: 3770
| a mea mama nu recunoste nici o gresala marunta dar o gresala care mie mi-a distrus incredere in mine?? |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 3/2/2011
Mesaje: 5536
| alexandrabogdan wrote:a mea mama nu recunoste nici o gresala marunta dar o gresala care mie mi-a distrus incredere in mine?? De obicei, asta este calea prin care oamenii raman singuri....tu insa, pe propriile puteri si pe baza valorilor reale din viata ta, trebuie sa depasesti acest episod trist si sa iti construiesti o atitudine de invingator! Caldura sufleteasca a bunicii tale care, pana la urma, este adevarata ta mama , iti poate fi un bun reper!
Cu riscul de a aluneca putin in off topic ( , se pare ca nu ma pot abtine ), am sa povestesc putin din propria mea copilarie. Tatal meu a parasit-o pe mama cu trei copii mici, intre 2-6 ani. Eu eram cea de 6! M-am resimtit foarte tare din aceasta cauza si am suferit multe prejudicii din cauza absentei lui si a neimplicarii in educatia noastra. Mama a facut totul, cu o daruire de sine totala si admirabila! Cand ne-am facut mari, tata a vrut, cumva, sa isi reia rolul de parinte si a fost foarte dezamagit de raceala noastra! CHiar mi-a spus intr-o imprejurare dificila urmatoarea fraza (devenita memorabila, in sensul sarcastic): "As vrea sa vii la mine cu o problema personala, una de o intimitate zguduitoare, si sa imi spui:Tatal meu, prietenul meu, cum sa fac sa rezolv asta?!" M-am uitat, naucita, la el gandind:"Da' cine se crede asta ca sa ii spun asa ceva?" N-aveam nci un sentiment filial fata de el, era o simpla relatie la "Arta si Precizie", unde lucram atunci! De-a lungul anilor am purtat multe resentimente, furie chiar! Cand am avut proprii copii am realizat si mai bine dimensiunile actului de tradare si de iresponsabilitate de care a dat dovada! Cu timpul, relatiile s-au rupt desi am dat dovada de disponibilitate pentru restaurarea lor....el, dezamagit ca nu sunt fiica pe care o visa, a taiat legatura! Am trecut printr-un proces sufletesc in care m-am detasat total de "umbrele trecutului", ca sa zic asa, sprijinita fiind de sotul meu care a umplut toate "spatiile libere".
Anii au trecut, tata a murit.....nu m-a afectat fiindca n-aveam nici o legatura sufleteasca....singurul meu regret a fost ca a murit fara sa isi dea seama, macar, de marele rau pe care ni l-a facut plecand de langa noi! Si ,ca un epilog tragi-comic", fratele meu, ducandu-se la inmormantare, a fost intrebat ce sa scrie pe panglicile coroanei de flori. Primul gand care i-a venit a fost "arza-te-ar focul!" Nu a pus in practica gandul , ci i-a spus florarului: "Nu mai scrieti nimic, oricum nu conteaza cine sunt eu!" |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 4/17/2008
Mesaje: 3770
| asta mi-as dori si eu: macar sa realizeze cat m-a ranit, cat am tanjit dupa dragostea de mama :( dar ....asta este. fiecare traieste cu consecintele faptelor sale. |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 3/2/2011
Mesaje: 5536
| Din pacate, sunt si parinti care, fizic, sunt langa copiii lor, dar sufleteste nu! Imi povestea Simona de o colega de-a ei care i-a spus: "Eu n-am nici o legatura cu mama, pleaca dimineata, vine noaptea si imi tot scoate ochii mereu cu cat de multe face ea pentru mine! N-avem nimic in comun, chiar si de ziua mea am stat singura in casa!" Imi dau seama ca este foarte dificil pentru o mama moderna sa pastreze acest echilibru, dar rezultatele sunt firesti: nu petrecem timp de calitate impreuna, nu avem legaturi!" |
|
Nivel: SMARALD
Inregistrat: 7/22/2007
Mesaje: 11814
| alexandrabogdan wrote:asta mi-as dori si eu: macar sa realizeze cat m-a ranit, cat am tanjit dupa dragostea de mama :( dar ....asta este. fiecare traieste cu consecintele faptelor sale.
Crede-ma ca nu te-ar incalzi cu nimic astazi sa stii asta.Aici este vorba in primul and de tine ce simti tu ,ce ai vrea sa-i spui daca ai discuta cu ea serios despre asta .Cred ca ar trebui si sunt sigura ca o vei face in clipa cand vei avea puterea si dorintza cu adevarat de a discuta deschis cu ea despre asta si vei vrea sa te eliberezi total si sa capeti incredere in tine fiindca tu nu esti DELOC VINOVATA de cele ce ti-au facut parinti,de decizile mamei tale.
Crede-ma ca hai sa presupunem (pacat ca scriu aici fiindca sunt offf topic ar trebui sa gasim un topic potrivit ptr acest subiect foarte sensibil ...iertare) ca mama ta iti spune ca i-a fost dor de tine in momentul acesta nu are cum sa te ajute daaa bine si ce cand atatzea anii nu ai stiut asta si ai suferit.Principalul este cum continuam mai departe relatia mama-fiica cu ce sentimente si cum comunicam .Ar fi multe de spus in aceeasta privintza eu una as merge sa discut cu ea si sa-i spun ce am simtit si simpt eu ....chiar daca ea nu este iubitoare si nu reactioneaza cumva Cuvintele uneori pot sa devina realitate si o persoana ca mama ta cand te va asculta se si va gandi la asta cu sigurantza.
Iti spun sincer nu exista persoana omeneasca normala care sa nu se gandeasca la cea ce a facut pe parcursul vietii ei cum s-a comportat si ce rezultate a primit ...poate momentan nu i-a venit aceea clipa dar sigur odata va recunoaste tot ce a simtit ptr tine.Sper numai sa nu fie prea tarziu!
De aceea este bine ca fiecare dintre noi cat traim pe acest pamant sa vorbim mereu despre ce ne doare ,despre ce ne-a afectat si sa incercam cumva sa parasim aceasta lume impacati atat cu noi insuni cat si cu cei din jurul noastru.Da fiecare avem o varsta cand incepem sa ne gandim la toate astea...eu una m-am gandit la asta mult mai devreme ca sa nu continui sa ma invinovatesc toata viatza ptr ceva care nu imi apartine. |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 7/3/2010
Mesaje: 1948
| alexandrabogdan wrote: si nu ii pot ierta.
Dupa cate ai povestit, nici eu nu i-as putea ierta. Mi-as iubi in continuare familia care mi-a fost familie mereu: copil, sot, bunica.
Cred ca oamenii astia asa reci nici nu simt nevoia de iubire, asa ca de ce sa ma chinui?  Desigur, golul sufletesc ramane, dar poate fi umplut de fetita peste care poti sa-ti reversi toata dragostea din lume. 
Aurishta, esti un model de viata demn de urmat. Imi place de tine, imi plac ideile tale si, nu in ultimul rand, imi place educatia pe care le-o oferi copiilor.  Citesc, am ce invata de la voi toate.  
Kali, imi place cum gandesti!
Mihaela, am senzatia ca razvratirea Dianei se va termina intr-o zi cand nici nu te vei astepta. |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 4/17/2008
Mesaje: 3770
| multumesc pr sugestii |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 6/20/2008
Mesaje: 5142
| Alexandra, ofera dragoste si iertare cui merita 
monica irimia wrote:Mihaela, am senzatia ca razvratirea Dianei se va termina intr-o zi cand nici nu te vei astepta.
Am descoperit sursa problemelor noastre, nici un consilier nu a putut sa descopere ce ascundea ea de devenise asa stresata si ma luase pe mine "sac de box "sa se descarce....ploada mea are boyfriend Nu a mai putut sa-l tina secret ca mama'sa lu' boyfriend vrea sa ma cunoadca  Luni am intalnire cu cuscra  Oi, doamne , cu ce am gresit pe lumea asta? |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 3/2/2011
Mesaje: 5536
| t-mihaela wrote:Am descoperit sursa problemelor noastre, nici un consilier nu a putut sa descopere ce ascundea ea de devenise asa stresata si ma luase pe mine "sac de box "sa se descarce....ploada mea are boyfriend Nu a mai putut sa-l tina secret ca mama'sa lu' boyfriend vrea sa ma cunoadca Luni am intalnire cu cuscra Oi, doamne , cu ce am gresit pe lumea asta? Era de asteptat....trebuia sa isi traga ea "forta" de undeva Este bine daca se implica si mama lui....poate fi ceva serios (pe cat este posibil la aceasta varsta). Asa ca, daca se da "pe fatza", posibil sa se elimine mare parte din tensiunile si nervozitatea ei! |
|
Nivel: MEMBRU FONDATOR
Inregistrat: 3/1/2006
Mesaje: 7513
| Intalnire cu succes ! Asteptam impresii ! |
|
Nivel: SMARALD
Inregistrat: 3/23/2007
Mesaje: 12042
| Nu pot decat sa va doresc distractie placuta!
E mai bine ca totul sa fie pe fata, decat sa se ascunda. Iar in momentul in care va prinde incredere in tine poate ca relatia dintre voi nu va mai fi asa tensionata.
Vacanta frumoasa tuturor! |
|
|
|
