Somnul de noapte nelinistit
Subiectul anterior · Subiectul urmator
vladd
Scris: Friday, September 12, 2008 1:26 AM
Nivel: Guest

Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 12
Buna,

Avem o minune de baiat, Robert, de un an o luna si jumatate. Toata ziua e în stare sa fuga prin casa sau curte daca e la bunici sa targa pisica sau pe oricine prinde de coada si de urechi, sa danseze cînd aude o melodie pe plac, sa caute prin dulapurile de la bucatarie, sa trînteasca masinutele sau sa bîiguie ceva în limba lui, are energie cît sapte pentru tot ce are chef sa faca. De obicei doarme foarte bine de doua-trei ori pe zi, în rate de o ora-doua sau uneori si mai bine, care sunt repartizate pe parcursul zilei în functie de cît de devreme se trezeste sau cîta "treaba" reuseste sa faca, dar de obicei dupa 6-7 mamica se straduie sa nu-l mai adoarma. E atras de ceilalti copii cînd iese la plimbare în curte, si socializeaza destul de bine si cu cei maturi, doar ca un pic mai încet, îi place sa vina el sa te traga de pantalon, de nas, par sau urechi, si se ascunde rusinos dupa mamica daca vii tu primul. Toate bune si frumoase pîna aici.

În jur de ora 9 seara, mamica îi face baita de înainte de somn. Ca dinadins, iese de la baita (pe care o agreeaza enorm) cu bateriile încarcate la 155% si e iar gata de nazbîtii. Mamica îi pune pampers si îl îmbraca în ceva usurel: de obicei un body cu dres, îl mai lasa un pic prin casa si pe la 10 încearca sa îl adoarma invitîndu-l la titica. Uneori se întîmpla sa adoarma "la masa", si acesta e un caz fericit, iar daca atunci cînd aproximativ adormit îl pune în patut se trezeste, unica metoda care a functionat (de la un moment dat încoace) e leganat pe picioare. Daaa-da-da, stim ca e o metoda contraindicata de toata lumea, dar altceva nu a functionat pur si simplu.

În starea asta de semi-adormire scîrtîie si mîrîie, se zvîrcoleste parca încercînd sa-si gaseasca locul dar nu reuseste nicidecum. Mamica mai încearca sa-l puna ba pe o parte, ba pe alta, spre care vede ca tinde el. De obicei aceasta procedura dureaza de la 10 la 30 minute. Booon! Suntem ambii fericiti sa-l vedem adormit... Mamica încearca sa îsi scaota picioarele neobservata de sub perna si el ramîne sa doarma pe podea, unde de obicei avem o plapuma pentru cayul cînd se rostogoleste de pe perna. Nu mai încercam sa-l mutam în patut de frica ca s-ar trezi. Din pacate, peste o ora si ceva, peste o ora sau chiar mai putin, la un moment dat era stabil în jur de 40 de minute, cînd mamica reuseste sa adoarma si ea binisor. Începe sa se zvîrcoleasca, sa scîrtie si chiar sa strige în timp. Am observat ca se împinge cu picioarele de parca ar încerca sa intre sub pat, ...pîna iese de pe plapuma pe covor sau da de un articol de mobilier cînd începe sa-si manifeste disconfortul si mai zgomotos si degenereaza în plîns daca nu intervii. Si aici începe un nou "circuit": mamica se trezeste, îi da titica daca sunt deja cam doua ore de la ultima masa, sau îl leagana din nou pe picioare. Adormirile succesive sunt din ce în ce mai lungi si mai obositoare pentru ambii, si, e tot mai sensibil cînd mami încearca sa-si scoata picioarele de sub perna, adica, atunci cînd crezi ca a adormit, începe iar sa scîrtie si sa se zvîrcoleasca, si iar titica, si iar leganat si tot asa, asta dureaza ore în sir, uneori mamica renunta la pat si doarme la podea cîteva ore cu el pe picioare. De cîteva ori, în disperare, aprindem lumina si îl trezim. Cum se trezeste, chiar daca e ora 3 dimineata e vesel si gata de nazbînii de parca ar fi ziua amiaza mare, si ne mai jucam cu el vreo-ora jumatate-doua, pîna cînd vine iar Mos Ene pe la gene si mamica îi mai propune o portie de titica si acum de obicei doarme mai bine pîna dimineata: chiar daca se mai trezeste dupa vreo doua ore, doar îsi ia portia de titica si îsi continua somnul.

În asa conditii mamica e la limita disperarii.

Am încercat de cîteva ori sa deplasam baita mai devreme, pe la 7 seara, gîndindu-ne ca poate ea o fi sursa de nesomn, dar diferenta nu a fost sesizabila.

Am încercat sa-i dam pe parcursul serii în loc de apa ceai de tei, care e linistitor cica, dar din nou nu am observat vreo diferenta.

Am încercat de vreo doua ori metoda recomandata de mai multe surse, aceea care zice ca atunci cînd plînge sa nu vii imediat, ci peste 5 minute, si a doua zi peste 10 si tot asa, dar nu a functionat cum ne-am asteptat. Pe minut ce trecea doar plîngea mai tare si mai tare pîna aproape de criza. Frica mea cea mare e aceea ca l-am lasat poate prea mult, mai mult de 5 minute, si ca i s-a format un fel de frica.

De întuneric nu se teme în conditii normale. Seara cînd mai umbla prin casa nu îi e frica sa intre în baie, sau orice alta camera unde are el ceva "treaba", chiar daca nu e aprinsa lumina ci e doar un pic cît sa desluseasca obiectele. Cînd îl leagana mamica pe picioare cu lumina stinsa (nu e bezna totala, mai ajunge lumina de pe undeva din casa) la fel se simte bine, îsi gîngureste singur cîntecul de leagan pe care i-l cînta mamica. Deci aparent nu are frica de întuneric.

Mai are cineva asemenea fenomen? Cum se procedeaza? Trece de la sine în timp?
ciocolatzica
Scris: Friday, September 12, 2008 9:07 AM
Avatar
Nivel
Nivel: Grupa mica

Inregistrat: 3/17/2008
Mesaje: 178
vladd,din cate am inteles,baiatul vostru doarme ziua in 3 reprize a cate o ora sau 2.Incercati sa i faceti un program in care sa doarma doar o data pe zi,poate nu semai trezeste noaptea.Baiatul meu doarme doar 1 ora pe zi,maxim 2,la pranz,si seara doarme de la ora 21,30......22,pana dimineata la 7 jumate 8,binenteles se trezeste frecvent pe percursul noptii pt laptik sau suzi.
oana_nicole
Scris: Friday, September 12, 2008 11:54 AM
Avatar
Nivel
Nivel: Senior

Inregistrat: 2/14/2006
Mesaje: 6570
Nu vreau sa te sperii, dar noi am patit asa pana pe la un an si jumatate. Ma refer la partea cu trezitul noaptea si mai ales cu starea de veghe in timpul noptii. In cele mai multe cazuri baia de seara aduce foarte multa liniste, dar pentru unii e un adevarat izvor de energie, insa tu spui ca nu aceasta ar fi cauza.

Ce intrebari/comentarii as avea:

1. Body "cu dres", la ce te referi? Eu prin asta inteleg ciorapi lungi. Nu e putin cam gros si cam incomod pentru noapte?
2. Dormitul pe jos si mai ales leganatul nu sunt o solutie, cum spuneai si tu.
3. Nu bea decat lapte de la mama lui? Poate e nevoie de o completare, poate nu se satura. Ati incercat cu un biberon de lapte cand se trezeste?
4. Intr-adevar are cam multe reprize de somn peste zi, poate si asta e o cauza. Daca ar dormi de maxim 2 ori cred ca ar fi suficient. Si nu dupa 5-6 dupa-amiza, zic eu.

Va doresc sa se rezolve problema si sa aveti nopti linistite! angel
Utilizatori in acelasi subiect
NU poti posta subiecte noi in acest forum.
NU poti raspunde la subiecte in acest forum.
NU poti sterge postari in acest forum.
Nu poti edita postari in acest forum.
Nu poti crea sondaje in acest forum.
Nu poti vota in sondaj in acest forum.