Nivel: Senior
Inregistrat: 3/4/2008
Mesaje: 7332
| Cateva idei din cartea "Religiile lumii" de Jean Delumeau
Termenul shinto - literal, "cale/conduita a zeilor" - trimite la un ansamblu diversificat de credinte, culturi, conceptii despre lume sau univers care predomina in arhipelag. In acceptia sa cea mai veche, el exprima lumea religioasa a Japoniei prebudiste.
Locul shintoismului in istoria religioasa a Japoniei nu poate fi inteles fara a lua in consideratie relatia sa intima si constanta sa interactiune cu budismul.
Primele scrieri japoneze ne informeaza asupra catorva notiuni fundamentale ale universului shintoist inainte de introducerea budismului, la mijlocul secolului al VI-lea: importanta cultului mortilor, a practicilor samanice si a ritualurilor agrare. In aceasta epoca, shintoismul pare sa fi reprezentat expresia populara a unui cult al nenumaratelor divinitati autohtone numite kami
Particularitatile acestor "spirite" sau "forte vitale" sunt omniprezenta si marea lor diversitate. Ele populeaza intreg arhipelagul si sunt asociate anumitor locuri specifice: mari, ape, munti, paduri, pietre, spatii limitrofe - hotare satesti, trecatori si rascruci. Dar kami nu desemneaza doar locuri naturale, ei domnesc si asupra unor teritorii celeste de unde descind ocazional. Ei apar de asemenea, ca zeitati ancestrale ale unei familii sau ale unui clan. Kami pot lua si forma unor animale - tigri, lupi, serpi, vulpi, corbi - sau a unor fenomene naturale redutabile, ca fulgerul ori taifunul, fara insa a se putea sti precis daca acestea din urma sunt chiar "forma divinizata" sau doar mesageri ai zeilor. Se mai intampla, ca fiinte umane sa fie considerate kami. Traditia unor "kami-vii", (ikigami), oameni eminenti prin cunoasterea sau puterea lor militara, ridicati dupa moarte la rang de divinitati, sau fondatori de miscari religioase, venerati inca din timpul vietii ca zei, este dovada unei medieri intre lumea oamenilor si ce a kami-lor.
Doctrina shintoismului:
Shintoismul este o religie etnica, fara fondator, care s-a nascut si s-a dezvoltat in sanul poporului japonez. Spre deosebire de "religiile revelate", care acorda o mare importanta actelor si cuvintelor fondatorilor, shintoismul - religie naturala - nu se bazeaza pe texte canonice. Scrierile sacre, shinten, sunt texte clasice centrate pe credintele despre kami. Desi nu au un continut propriu-zis doctrinar, ele reveleaza fundamentele credintei.
Shinten desemneaza mai multe lucrari. Cele mai vechi, Kojiki si Nihonshoki, au fost redactate la inceputul secolului al VIII-lea si contin povestiri despre epoca zeilor (kamiyo) si, in cazul celei de-a doua lucrari, prima istorie dinastica a Japoniei.
Kami
Kami mentionati in scrierile clasice, ca si cei venerati azi in sanctuare, sunt extrem de numerosi. Textele vechi atesta vreo "opt sute de miriade" de divinitati care, in majoritatea lor, poseda fiecare o traditie proprie. Aceasta cifra nu reflecta, bineinteles, nicio realitate concreta, ci traduce pur si simplu faptul ca exista o multitudine de kami.
Divinitatile venerate in sanctuare, in zilele noastre, sunt de diverse naturi. Exista kami legati de fenomenele meteorologice (soare, luna, stele, vant, tunet, ploaie), cei legati de natura (munti, vai, campii, ierburi, fluvii, mari, stanci), cei ce tin de viata umana (imbracaminte, hrana, habitat, apa, foc, transport, meserii). Mai trebuie sa adaugam si spiritele stramosilor casei imperiale sau divinitatile clanurilor, spiritele razboinicilor, ale celor sacrificati sau ale servitorilor morti.
Inca din Antichitate, japonezii nu au cautat sa stabileasca o doctrina teoretica, ci si-au conceput divinitatile in mod empiric, in cadrul vietii zilnice. Spre deosebire de religiile monoteiste, shintoismul nu comporta divinitati atotputernice: kami nu sunt nici atotstiutori, nici absoluti. Politeismul japonez tolereaza si recunoaste existenta altor divinitati. O caracteristica a sa este tocmai co-existenta pasnica si armonioasa ce domneste intre divinitati functionale care au fiecare o natura anume.
Divinitatea ancestrala a casei imperiale, la origine, zeita-soare Amaterasu O-mikami, foarte venerata si acum de intreaga populatie, este considerata cea mai importanta dintre kami, fara a poseda totusi o "esenta absoluta". Toate sanctuarele din Japonia sunt destinate cultului unor zeitati diverse, dar Marele Sanctuar de la Ise, in calitatea sa de sanctuar suprem, este considerat a fi principalul loc de cult.
Kami, fie ca sunt venerati de comunitati regionale, sau de familii inrudite, sunt divinitati tutelare; in functie de calitatile lor li se adreseaza diferite rugaciuni, carora ei le raspund. Uneori, credinta populara le atribuie o autoritate ce depaseste cadrul sanctuarului, putandu-se exercita pe un teritoriu mai intins.
In fine, shintoismul, adesea numit si "religie a legaturii", nu face o distinctie neta intre oameni si zei, relatiile acestora sugerand ideea unei continuitati. Din Antichitatea timpurie, oamenii sunt descendenti ai zeilor si prin aceasta copii divini.
(va urma) |
|
|
Nivel: DIAMANT
Inregistrat: 1/17/2008
Mesaje: 27681
| Foarte interesant! Astept continuarea  |
|
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 3/4/2008
Mesaje: 7332
| Ingeras
continuare:
Conceptia despre lume
Credintele si religiile poporului japonez ilustreaza doua conceptii despre univers.
1. Prima exprima verticalitatea a trei lumi si distinge:
Inalta Campie Cereasca
Tara din Mijlocul Campiei Trestiilor
Tara Yomi
2. A doua, traduce o viziune bidimensionala orizontala si apartine, mai ales, credintelor populare si distige:
Tara din Mijlocul Campiei Trestiilor
Tara Intunericului.
Inalta Campie Cereasca este lumea divinitatilor aflate in cer. Kami ce coboara de acolo, aduc tarii ordine, pace, protectie si fericire. In plus, aceasta campie sfanta, unde actioneaza Kami ancestrali, este descrisa drept imaginea reflectata a lumii oamenilor. Dupa ce au parasit-o, kami au coborat in Tara din Mijlocul Campiei Trestiilor. Trestiile sunt plante inrudite cu orezul si cresc pe marginea apei. Abundenta trestiilor poate fi inteleasa ca metafora a unei bogate recolte de orez. Astfel, trestia este un fel de epitet care face din Japonia tara unde spicele ajung la maturitate din abundenta si pt totdeauna.
Tara Yomi, adica tara subpamanteana a "izvoarelor galbene", este lacasul mortilor. Aceasta lume a intunericului este considerata un loc al impuritatilor si al actelor gresite.
Tara Intunericului reprezinta un pamant al delectarilor situat dincolo de mari, o lume in care viata e statornicita pt totdeauna. Aici se afla spiritele purificatoare ale stramosilor care pleaca periodic pt a vizita biata noastra lume, aducand protectie si fericire.
Religia shintoista acorda o mare importanta lumii de aici. Chiar daca spiritele divine si stramosii salasluiesc intr-o lume ascunsa privirii - localizata in sferele celeste sau dincolo de mari - ele pastreaza relatii stranse cu lumea oamenilor.
Conceptia despre om
Conform unei etimologii traditionale, cuvantul japonez care desemneaza notiunea de om, hito, se descompune in hi ("suflet", "spirit") si to ("loc"). Omul este inzestrat cu o natura esential spirituala si ar fi aparut in lume datorita zeitatilor (kami) si se vor inmulti neincetat si vor trai in fericire gratie binefacerilor acordate de kami.
Shintoismul concepe relatiile dintre oameni si divinitati asemeni acelora dintre stramosi - parinti si nepoti - fara a face o deosebire substantiala intre cele doua. Omul este "copilul zeilor" de la care primeste viata. De aici si obligatia omului de a o trai deplin si de a o pastra cu grija.
Lumea prezenta se afla in centrul universului.
Intr-o tara inzestrata cu o natura bogata nu se putea naste o filosofie care sa nege lumea de aici. Desi recunosc existenta unor lumi de dincolo, japonezii nu le acorda o importanta mai mare decat are pt ei lumea prezenta. Conform conceptiei shintoiste, omul trebuie sa acorde importanta prezentului, dar in egala masura si constiintei sale ca traieste in prezent, in interiorul unei istorii imemorabile. Aceasta implica faptul ca i se recunoaste existentei individuale intreaga sa valoare.
Omul, copil al zeitatilor, duce o viata in care natura sa spirituala comunica cu divinitatile, dar viata lui in aceasta lume nu este implinita. De aceea omul cedeaza de multe ori tentatiilor si actioneaza in mod gresit. Dupa o idee general admisa in shinto, un comportament care incalca normele etice si sociale este considerat ca o greseala. Cu toate acestea, doctrina shinto nu recunoaste existenta pacatului originar. Dimpotriva, greseala este considerata ca o piedica ce se opune caracterului sacru al omului, care prin natura sa este copilul zeilor. Iar greselile pot fi eliminate in intregime prin rituri de purificare si exorcism care permit omului regasirea starii sale de puritate originara.
Rugaciunile liturgice fac distinctia intre greselile pamantesti si cele ceresti si enumera in detaliu continutul acestor greseli, mai ales contactul cu impuritatile provenind din moarte si sange, cu bolile si cu malformatiile fizice. La acestea se adauga anumite comportari interzise de religie, precum provocarea unor calamitati bruste sau actele de vrajitorie. Aceste greseli sunt si ele actiuni daunatoare vietii umane. |
|
|
Nivel: DIAMANT
Inregistrat: 1/17/2008
Mesaje: 27681
| Extrem de interesant |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 3/4/2008
Mesaje: 7332
| Multumesc, ingeras
Conceptia despre natura
Conform mitologiei japoneze, tara a fost zamislita de un cuplu divin creator. Numai dupa aceea s-au nascut diferitii kami: ai marilor, fluviilor, muntilor, si campurilor. Natura nu este asadar, un "lucru fabricat", din moment ce este caracterizata prin termeni de "nastere" si "venire pe lume".
Cuplul divin, Izanagi no Mikoto si Izanami no Mikoto, la cererea zeilor din Inalta Campie Cereasca, a dat nastere arhipelagului japonez, imitand procesul de procreatie umana. Nasterea tarii se face din porunca divina, printr-un act ai carui protagonisti sunt zeii, dar ei actioneaza asemenea fiintelor umane. Cele trei elemente constitutive ale universului: kami, oamenii si natura sunt concepute ca o entitate unica.
Din moment ce natura, ca si omul, e creata de zei, si unul si celalalt au aceeasi relatie de la parinte la copil cu zeii; ca frati si surori consanguini, copiii au aceeasi mama. Zeii kami, oamenii si natura, uniti printr-o aceeasi legatura de sange, nu se situeaza intr-o relatie de opozitie sau conflict, ci in relatii de incredere si ajutor reciproc.
Miturile atribuie un caracter divin tuturor fenomenelor naturii, prezentandu-i pe diferitii zei kami in ordinea venirii lor pe lume: zeitatile care stapanesc marile, fluviile, muntii, campurile, arborii, vantul, apa, focul, locuintele si hrana.
In povestirile despre nasterea acestor kami, care urmeaza celor despre nasterea tarii, transpare ideea ca orice lucru are un caracter sacru inerent. Natura, ca si omul - copil al zeilor - este considerata ca avand o "spiritualitate" proprie. In gandirea shinto, orice fenomen exista nu potrivit legilor naturale, ci printr-o existenta spirituala si plina de mister si poseda o sensibilitate si o vointa care ii sunt proprii.
Cat despre om, el e dependent de apa, de oxigen si caldura, care-i sunt necesare pt a-si mentine fiinta si viata. In existenta sa de fiecare zi, el are pe deasupra nevoie de tot ce-i procura natura. A invoca binefacerile ei si a-si exprima recunostinta este deci o stare de spirit fireasca. Se intampla cateodata ca natura sa se dezlantuie provocand mari catastrofe care pun viata omului in pericol. Dar cum partea de binefaceri pe care le acorda este totdeauna mai mare decat cea a necazurilor pe care le provoaca, oamenii trebuie sa fie pregatiti sa faca fata acestor accidente.
Omul, aflat in varful intregii creatii, reprezinta o realitate superioara. Prin progresele sale in domeniul stiintei, el descopera lumi neexplorate, facand astfel posibil imposibilul. Dar desi are capacitati exceptionale, nu poseda vreo putere universala. Cunostintele si abilitatile lui nu sunt nelimitate. Cat despre cele "zece mii de fenomene" ale naturii din lumea oamenilor, omul trebuie sa le recunoasca puterea si sa se apropie de ele cu umilinta si recunostinta, dar si intr-un spirit de conciliere, daruire reciproca si coexistenta impartasita.
(Jean Delumeau) |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 3/4/2008
Mesaje: 7332
| Sanctuarele
S-a spus ca la baza religiei shinto sta sanctuarul. Sanctuarul este locul unde se statorniceste divinitatea, dar si locul unde se exprima sentimentul unei legaturi si al unei identitati impartasite.
Distinctia care se face astazi intre "copii ai divinitatii tutelare" si "credinciosi", "adoratori" reflecta o transformare a practicii religioase. "Copiii divinitatii" sunt persoanele care locuiesc intr-un spatiu determinat si au o legatura permanenta cu sanctuarul. Astazi, noii locuitori ai acestor locuri nu mai resimt atat de puternic acest sentiment de apartenenta.
Pentru a caracteriza raporturile care leaga sanctuarele si credinciosii se vorbeste de "zei ai neamului", "zei ai pamantului" si "zei protectori". Acesti trei termeni exprima o unitate etnica si un sentiment de apartenenta, fie de ordin teritorial, fie de ordin familial. Aceste denumiri si-au schimbat sensul de-a lungul timpului si azi sunt folosite fara deosebire.
Oricat de departe este cineva de locul cultului, se considera ca zeii sanctuarelor din locul sau natal ii sunt deosebit de apropiati.
Sarbatori si ritualuri
Sarbatori regulate: In general, sarbatorile cele mai importante sunt celebrate o data sau de doua ori pe an, in functie de sanctuar. Datele acestor sarbatori sunt determinate de diferite criterii: de o zi care are o anumita legatura cu divinitatea celebrata in sanctuar, de ziua infiintarii acestuia sau de un moment precis din istoria sanctuarului.
Cunoscute sub numele de "serbare a procesiunii zeilor" sau "serbarea traversarii auguste", aceste sarbatori sunt adesea ocazia unei "iesiri auguste", adica o procesiune a zeilor kami. Acestia sunt instalati intr-un palanchin sau pe un car, purtat prin locurile ce au o legatura particulara cu sanctuarul.
De obicei, sarbatorile religioase sunt insotite de numeroase spectacole: reprezentatii de arta populara traditionala a regiunii, dansuri executate de dansatoarele miko sau dansuri cu masca de leu. In incinta sanctuarului si pe drumul care duce la el sunt intinse multe mese cu ofrande.
Sarbatoarea Primaverii: Sarbatorile shinto sunt strans legate de anotimpuri, mai ales de primavara si toamna. Sarbatoarea Primaverii tinuta in toate sanctuarele, este numita "sarbatoarea pentru recolte" (cereale, mai ales orezul).
In epocile Nara (710 - 784) si Heian (784 - 1185), sarbatoarea pt recolte se tinea sub auspiciile Ministerului Afacerilor Divine, care controla toate serbarile publice. Sarbatoarea s-a mentinut pana astazi. Ea e tinuta la 17 februarie in palatul imperial, dar si in Marele Sanctuar de la Ise, ca si in toate sanctuarele tarii. Rugaciunile rostite acum nu se mai refera doar la agricultura, ci si la dezvoltarea comertului, industriei, pescuitului, precum si la prosperitatea intregii tari.
Tot primavara se celebreaza si alte sarbatori, ca "Rasadirea orezului", sau "Serbarea in orezarii", care simbolizeaza diferitele momente ale cultivarii orezului.
Sarbatorile toamnei: "Aki", toamna, inseamna si "a manca pe saturatea". Sarbatorile de toamna sunt un prilej de a multumi zeilor pt bogatia recoltei. Li se ofera primele spice care simbolizeaza ansamblul ofrandelor aduse sanctuarului.
Pe 17 octombrie, la Ise, are loc "ceremonia degustarii", cel mai important ritual al sanctuarului, cand noile cereale sunt prezentate zeitei Amaterasu. I se aduc ca ofranda primele spice de orez cultivate chiar de imparat in orezariile palatului ca si cele aduse de agricultori din toate provinciile.
La 23 noiembrie se sarbatoreste "ziua de multumire pentru munca", dar mai ales "degustarea trufandalelor" in sanctuarele shintoiste. Este prezentat zeilor orezul cel nou, multumindu-li-se pentru recolta si dezvoltarea industriei. Totdeauna se fac si rugaciuni pentru prosperitatea si pacea natiunii japoneze.
Sarbatoarea trufandalelor se desfasoara, in acelasi timp, si in incinta palatului, unde suveranul prezinta ca umilinta orezul nou zeilor, dar in primul rand zeitei Amaterasu O-mikami. Primul ritual care urmeaza suirii pe tron a unui nou imparat se numeste "Sarbatoarea Marii Degustari" si perpetueaza vechile ceremonii de incoronare, fiind considerat sarbatoare nationala.
Sarbatorile de vara: Mai ales urbane, au un caracter mult mai spectaculos, datorita defilarii de palanchine si de care decorate. Au scopul de a alunga nenorocirile.
Sarbatoarea Gion care are loc la Kyoto in sanctuarul Yasaka este renumita pt splendoarea carelor sale bogat impodobite si pt muzica ce insoteste marsul acestora.
Sarbatoarea Regelui Ceresc se desfasoara in sanctuarul Tsushima din orasul cu acelasi nume. Este celebra pt barcile decorate cu lanterne care plutesc noaptea pe rau, luminate de jocuri de artificii. In ajun are loc o ceremonie de alungare a calamitatilor, ele fiind simbolic puse pe impletituri de trestii care sunt aruncate in apa raului.
Sarbatoarea divinitatii Tenjin, care are loc la Osaka in sanctuarul Temmangu, este foarte populara datorita defilarii de mici ambarcatiuni. In timpul ceremoniei de aruncare a lancilor in raul Dojima, o multime de copii imbracati cu haine de sarbatoare trec print-un cerc de trestii. Acest obicei, raspandit in toata tara, isi are originea in credinta ca printr-o purificare fizica oamenii pot scapa de influente nefaste. De altfel, in toate sanctuarele shinto din Japonia are loc in ultima zi a lunii a sasea Marea Purificare pt curatirea de pacate si murdarii.
(Jean Delumeau)
|
|
|
|
