Nivel: Guest
Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 14
| un pic off topic, ca mi-am amintit. baiatul meu cel mare merge la o gradinita clasica, de stat. in principiu sunt impacata cu ideea, astea ne-au fost momentan posibilitatile. ma doare insa cand vad ca educatoarele nu reusesc sa vada si dincolo de un simplu job. am fost tare, tare suparata cand am auzit ca era sa-l gasesc pe David "cu nasul rosu, ca n-a vrut sa se imbrace singur cu pantalonii"  (asta in conditiile in care el s-a trezit pe cap cu un fratior si a pierdut exclusivitatea noastra, cand vroia sa mai fie si el un pic bebe, macar din cand in cand). am aflat cu stupoare ca nasul rosu era de fapt o colorare cu o vopsea a nasului, sa rada ceilalti de el .
of, unde se invata asemenea metode de educare a copiilor?
gata off topicul si gata oful meu.
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/2/2009
Mesaje: 1847
| marcel capraru wrote:Da, cei care doresc cartea Mintea absorbanta imi pot trimite adresa postala pe mail : mkpraru@yahoo.com, costa 30 lei la care se adauga taxele postale, in Romania 7 lei, in strainatate depinde de tara, nu stiu. Poate o comanda familia in tara, etc.
Eu am Mama si copilul, pe care e numele Emil Capraru, nu Marcel...e altcineva sau tot dvs? |
Nivel: Guest
Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 14
|
Dl. Capraru, ne puteti spune in 2-3 cuvinte ce trateaza cartea Mintea Absorbanta? N-am gasit pe nicaieri un review al acestei carti, desi am cautat. In principiu ma intereseaza si pe mine cartea sa o cumpar, poate ne puteti da mai multe detalii.
Gasesc ca e mai bine sa postez un capitol din carte. nu se poate spune in 2-3 cuvint. sau, daca vrei, cum spune traducatoarea cartii in limba engleza, Mintea absorbanta e a doua mare scriere din istoria umanitatii dupa Sfanta Scriptura, sau, cum spun eu in prefata, daca Sfanta Scriptura se refera la FACEREA LUMII, Mintea absorbanta impreuna cu celelalte lucrari ale Mariei Montessori, ar putea fi intitulata RE-FACEREA lumii. Dar, ca si in cazul Bibliei, multi citesc, putini inteleg si mai putini cred!
[/quote]
19
CONTRIBUTIA
COPIILOR LA SOCIETATE - NORMALIZAREA
Defectele de caracter ale copiilor (cum au fost descrise în capitolul anterior, în care noi am facut deosebire între defectele copiilor puternici si acelea ale copiilor slabi) nu sunt întotdeauna considerate ca fiind negative de catre opinia publica. Unele sunt chiar apreciate. Copiii pasivi, se crede ca sunt cuminti. Copiii galagiosi si exuberanti, cu o imaginatie vie, se crede ca sunt deosebit de inteligenti, sau chiar superiori.
Putem spune ca societatea îi grupeaza astfel:
1. Cei ale caror defecte au nevoie de corectie.
2. Cei care sunt cuminti (pasivi) si trebuie considerati modele.
3. Cei considerati a fi superiori.
Ultimele doua grupe apartin asa-numitelor tipuri „de dorit”, iar parintii sunt foarte mândri de ei, chiar atunci când (asa cum se întâmpla în cazul ultimului tip) compania lor nu este deloc agreabila.
Am accentuat acest aspect si am atras atentia asupra acestei clasificari, deoarece ea exista de secole. Totusi, am vazut în prima noastra scoala si în toate cele care au urmat-o, ca aceste trasaturi dispar imediat ce copiii devin absorbiti într-o activitate care îi atrage. Asa-numitele calitati negative, împreuna cu cele bune si superioare, dispar toate si ramâne doar un singur tip de copil. El nu are nici una dintre aceste calitati.
Aceasta înseamna ca lumea înca nu este capabila sa evalueze caracteristicile bune si rele ale personalitatii copilului, si nici pe acelea care le înlocuiesc ulterior. Ceea ce noi am crezut mereu ca fiind adevarat, s-a dovedit a fi gresit. Mi-am amintit citatul mistic: „Nu exista adevar decât în Tine, O, Doamne: restul este iluzie!”. Copiii din scolile noastre ne-au dovedit ca adevarata lor dorinta este sa fie mereu în actiune – un lucru nebanuit pâna acum, tot asa cum nimeni înainte nu a observat capacitatea copiilor de a-si alege activitatea în mod spontan. Urmând un ghid interior, copiii au fost preocupati de ceva (altceva pentru fiecare), care le-a conferit seninatate si bucurie.
Apoi s-a întâmplat un alt lucru, nemaiîntâlnit înainte într-un grup de copii. Acesta a fost „disciplina” care a aparut în mod spontan. Aceasta, mai mult decât orice altceva, a impresionat opinia publica. Disciplina în libertate parea sa rezolve o problema care, pâna atunci, paruse a fi de nerezolvat. Raspunsul se afla în obtinerea disciplinei prin asigurarea libertatii. Acesti copii, care îsi cautau munca în libertate, fiecare absorbit într-un alt tip de îndeletnicire, si totusi, apartinând aceluiasi grup, dadeau impresia unei discipline perfecte. De-a lungul ultimilor patruzeci de ani, acest lucru a fost verificat în cele mai diferite parti ale lumii si demonstreaza ca, atunci când copiii sunt plasati în medii care le permit sa desfasoare o activitate ordonata, ei ajung sa prezinte acest aspect nou. Cu alte cuvinte, ei dezvolta un tip psihologic comun întregii omeniri. Acesta fusese invizibil înainte, deoarece a fost ascuns de caracteristici improprii copilului.
Aceasta schimbare, care creeaza aproape un tip uniform, nu apare treptat, ci dintr-odata. La orice copil, aceasta schimbare apare invariabil dupa o scurta perioada de concentrare profunda asupra unei activitati. Aceasta nu înseamna ca educatoarea trebuie sa îmboldeasca un copil lenes sa faca ceva. Este de ajuns ca ea sa îl puna în contact cu diferite mijloace de actiune cu scop, care asteapta sa fie folosite în mediul pregatit pentru el. Imediat ce si-a gasit activitatea preferata, defectele lui dispar. Nu ajuta sa folosim judecata logica cu copiii. Ceva din interiorul lor pare sa iasa la iveala si sa se exprime printr-o activitate exterioara. Aceasta atrage energia copilului care, astfel, devine absorbit de o activitate constanta, repetata în mod activ.
Fiinta umana este un întreg unitar, dar aceasta unitate, spre care este condusa de legile naturii, trebuie sa fie construita si formata prin experiente active în lumea reala,.
Dezvoltarea embrionara a fiecarei parti a personalitatii umane, care, la început, de la nastere pâna la trei ani, se desfasoara separat, trebuie, în final, sa devina integrata, moment în care va fi atât de organizata încât toate aceste parti vor actiona împreuna în interesul individului. Aceasta se întâmpla în urmatoarea perioada, între 3 si 6 ani, când mâna actioneaza, iar mintea este cea care o ghideaza.
În cazul în care conditiile externe împiedica realizarea acestei integrari, atunci aceleasi energii continua sa ceara insistent fiecarei formatiuni partiale sa-si continue activitatea separat de celelalte. Rezultatul este o dezvoltare inegala, desprinsa de finalitatile sale.
Mâna se misca fara tinta; mintea rataceste departe de realitate; limbajul se concentreaza asupra propriei rezonante; corpul se misca cu stângacie. Iar aceste energii separate, negasind nimic care sa le satisfaca, dau nastere unor combinatii nenumarate de moduri de crestere deviate si deficitare, care devin surse de conflicte si disperare.
Astfel de deviatii nu pot fi atribuite personalitatii însasi. Ele provin dintr-un esec de organizare a personalitatii.
Ele sunt caracteristici efemere, si totusi nu pot fi corectate, pentru ca ele pot fi îndreptate doar atunci când toate capacitatile functioneaza ca un tot pentru a servi scopurile individului ca întreg.
Dar când atractiile noului mediu îsi exercita vraja, oferind motive pentru o activitate constructiva, atunci toate aceste energii se unesc si deviatiile pot fi dispersate. Apare un tip unic de copil, „copilul nou”; dar, în realitate, este „personalitatea” adevarata a copilului careia i s-a permis sa se construiasca normal.
În partea dreapta a desenului putem vedea diferitele caracteristici ale copiilor, asa cum sunt ele cunoscute. Acestea sunt ilustrate de un numar de linii radiante spre exterior ca un evantai. Linia din mijloc, lata si perpendiculara, simbolizeaza concentrarea asupra unui anumit lucru; ea este linia normalitatii. Odata ce copiii încep sa se concentreze, toate liniile din dreapta acestei linii de mijloc dispar si ramâne numai un tip, care are caracteristicile aratate de sectorul din stânga. Eliminarea tuturor acestor defecte superficiale nu este realizata de un adult, ci chiar de copil, care trece în zona centrala cu întreaga sa personalitate, iar aceasta înseamna ca normalitatea a fost atinsa.
Acest fenomen se repeta absolut în toate scolile noastre, la copii apartinând tuturor claselor sociale, raselor si civilizatiilor[img][/im]
10. Trasaturi normale si deviate la copii.
Este unicul si cel mai important rezultat al întregii noastre munci.
Tranzitia de la o stare la alta este întotdeauna consecinta activitatii mâinilor cu obiecte reale, munca însotita de o concentrare mentala.
Acest eveniment psihologic, care ne duce cu gândul la tratarea adultilor prin psihanaliza, l-am numit printr-un termen tehnic, „normalizare”.
Astazi, dupa atâtia ani si dupa o experienta atât de vasta, adevarul despre el a fost stabilit. În Clinicile pentru îndrumarea copiilor, care sunt înfiintate pretutindeni pentru tratarea „copiilor cu probleme”, se face exact acest lucru, se ofera copilului un mediu înconjurator bogat în motive pentru activitate, în care el poate sa aleaga ce va lua si ce va folosi. În aceasta alegere, el este eliberat de orice control al vreunui profesor, de fapt, de orice control din partea vreunui adult.
De asemenea, „terapia prin joc” îi da copilului libertatea de a alege între mai multe jucarii si jocuri imitative – o selectie dintr-o gama mai variata decât i se poate oferi, de obicei, acasa.
S-a descoperit ca aceasta terapie, combinata cu interpretarile unui psihiatru (care coduc la sfaturi ce îmbunatatesc modul în care este tratat copilul acasa), poate aduce îmbunatatiri caracterului copilului, cu toate ca acestea pot fi atribuite si vietii sociale pe care o duce împreuna cu alti copii.
Dar raza de actiune a acestor institutii este mult prea limitata. Ele sunt doar locuri pentru „tratare”, la fel cum sunt spitalele pentru cei bolnavi. Ceea ce este înca necesar, este o întelegere generala a faptului ca, daca munca si libertatea pot vindeca defecte de crestere, înseamna ca munca si libertatea sunt, în mod normal, necesare pentru dezvoltarea copilului.
De fapt, se întâmpla foarte des ca atunci când copiii, dupa ce au fost vindecati sau când starea lor s-a ameliorat, se întorc la conditiile de viata anterioare care n-au fost modificate si care erau cauzele originale ale „deviatiilor de la normalitate”, sa nu mai aiba puterea sau oportunitatile necesare pentru a ramâne normalizati, iar îmbunatatirea starii lor sa fie doar temporara.
În unele tari s-au facut eforturi pentru aplicarea libertatii si activitatii în scoli; dar libertatea si activitatea au fost interpretate mult prea general.
Libertatea este înteleasa într-o maniera foarte elementara, ca fiind o eliberare imediata de niste obligatii opresive; ca o încetare a aplicarii corectiilor si a supunerii fata de autoritate. Aceasta conceptie este, evident, negativa, pentru ca ea înseamna numai eliminarea constrângerilor. De aici rezulta, destul de des, o „reactie” foarte simpla: de revarsare dezordonata a impulsurilor, care nu mai sunt controlate, deoarece, anterior, ele fusesera controlate de vointa adultului. „A lasa copilul sa faca ce-i place”, când el nu si-a dezvoltat înca nici o putere de control, înseamna a trada ideea de libertate.
Rezultatul îl reprezinta copiii care sunt dezordonati pentru ca ordinea le-a fost impusa în mod arbitrar, care sunt lenesi pentru ca, înainte, au fost fortati sa munceasca, care sunt neascultatori pentru ca au fost fortati sa fie ascultatori.
În schimb, libertatea adevarata este o consecinta dezvoltarii; este dezvoltarea unor calauze latente, ajutate de educatie. Dezvoltarea este activa. Ea reprezinta construirea personalitatii, realizata prin efort si prin experientele proprii ale fiecaruia; este drumul lung pe care fiecare copil trebuie sa-l parcurga pentru a atinge maturitatea.
Oricine poate sa domine si sa reprime pe cel slab si supus; dar nimeni nu poate sa faca pe altcineva sa se dezvolte. Dezvoltarea nu poate fi predata.
Daca libertatea este înteleasa ca a lasa copiii sa faca ce le place, folosind sau, mai degraba, folosind gresit lucrurile disponibile, este clar ca numai „deviatiile” lor sunt libere sa se dezvolte; anormalitatile lor vor spori.
Normalizarea vine prin „concentrarea” asupra unei activitati. Pentru aceasta trebuie sa furnizam „motive pentru activitate” atât de bine adaptate intereselor copilului încât sa-i provoace o atentie profunda. Reusita depinde de utilizarea obiectelor în scopurile pentru care au fost proiectate, lucru care conduce, de asemenea, la dezvoltarea „ordinii mentale” a copilului. Daca sunt utilizate cu grija si precizie ele conduc copilul si la „coordonarea miscarilor” proprii.
Ordinea mentala si coordonarea miscarilor ghidate dupa standarde stiintifice sunt cele care pregatesc concentrarea, iar aceasta, odata aparuta, „elibereaza actiunile copilului” si-l conduce la vindecarea defectelor sale. Spunem „concentrare”, nu doar „ocupatie”, deoarece daca copiii trec indiferenti de la un lucru la altul, chiar daca le utilizeaza corect, aceasta nu duce la înlaturarea defectelor.
Lucrul esential este ca sarcina sa trezeasca un asemenea interes încât întreaga personalitate a copilului sa fie angajata în realizarea ei.
În scolile noastre, acest „moment al vindecarii” nu constituie linia de sosire, cum se întâmpla în clinicile pentru copii dificili, ci e punctul de plecare, dupa care „libertatea de actiune” consolideaza si dezvolta personalitatea.
Numai copiii „normalizati”, ajutati de mediu, dezvaluie, în dezvoltarea ulterioara, acele minunate capacitati despre care vorbim: disciplina spontana, activitate continua si fericita, sentimente sociale de ajutorare si simpatie fata de altii.
Activitatea liber aleasa devine modul lor obisnuit de viata. Vindecarea tulburarilor e poarta de trecere catre acest nou mod de viata.
Caracteristica ei principala nu se schimba niciodata. Ea este „disponibilitatea pentru munca”. O activitate interesanta, liber aleasa, care are virtutea de a induce concentrarea, nu oboseala, sporeste energiile si capacitatile mentale ale copilului si îl conduc la stapânirea de sine.
Acum, pentru a ajuta aceasta dezvoltare, nu e de ajuns sa furnizam obiecte la întâmplare, ci trebuie sa organizam o lume a „interesului progresiv”. Rezultatul este o tehnica educationala bazata pe psihologia dezvoltarii infantile.
În scolile noastre, nu numai ca se întareste caracterul, dar viata intelectuala a copilului devine însetata de cunoastere.
Exista tentatia de a spune ca, în acest fel, copiii executa exercitii spirituale, deoarece au descoperit calea autoperfectionarii si a ridicarii la înaltimile interioare ale sufletului.
În desfasurarea ei, munca lor ne reaminteste un principiu din cartea întelepciunii indiene, Gita.
„E important sa dai munca potrivita. Mintea are nevoie sa lucreze în continuu. Dezvoltarea spirituala înseamna s-o tii mereu ocupata cu sarcini sanatoase. Raul intra în mintea lenesa. Omul indolent nu poate fi spiritual”. De asemenea, conceptia noastra este în acord cu cuvintele lui Gibran, „munca este dragoste facuta vizibila”.*
|
