Poate cel mai frapant aspect este consumul mic de produse de origine animala, si nu numai din motivul ca respectau zilele de post. Adesea, spun diversii informatori ai dr. Crainiceanu, taranii vindeau produsele de origine animala, precum pasarile de curte ori untul de vaca, pentru a avea cu ce sa cumpere lucruri pe care nu le puteau produce singuri în gospodarie, iar pentru propria lor hrana se multumeau mai curând cu produse vegetale, adaugând la nelipsita mamaliga de porumb fel de fel de fierturi de frunze si fructe, doar din când în când oua, peste sarat si rareori carne.


Azi se stie ca pelagra este o boala policarentiala, ce poate fi determinata de multiple deficiente în anumiti nutrienti, la care se adauga si un efect toxic direct al unor asa-numiti antinutrienti (toxine) care exista în porumb. Populatiile amerindiene, care consumau porumb de mii de ani, îl fierbeau în apa cu var, în mediu alcalin; metoda (numita nixtamalizare) facea ca anumite vitamine din porumb sa fie mai usor asimilabile si reducea riscul de pelagra. Dar, când porumbul a ajuns în Europa, nu a fost „importata” si aceasta metoda de preparare, deoarece nu i se întelesese rostul. Ca urmare, în Romînia - ca si în restul Europei - nu se practica nixtamalizarea, care ar fi redus cu siguranta numarul cazurilor de pelagra. Consumat în în cadrul unei alimentatii echilibrate, care include o gama variata de alimente vegetale si animale, porumbul (chiar daca nu e nixtamalizat) nu dauneaza sanatatii, dar cum baza alimentatiei taranilor români în jurul anului 1900 era porumbul, nu e de mirare ca pelagra facea ravagii. Simptomele ei erau dramatice si impresionante: eczeme, insomnie, slabiciune, manifestari psihotice, agresivitate, halucinatii. Era o boala teribila si care lovea un numar imens de oameni ai satelor, vcitime ale malnutritiei generate de saracie si ignoranta.