Nivel: Grupa mijlocie
Inregistrat: 2/25/2006
Mesaje: 258
| Am momente uneori cand ma simt in fundul butoiului.Fara nimeni in jur care sa ma inteleaga.
Am stat la mama acasa pana la 24 de ani jumate si inca mai simt nevoia uneori sa fiu dadacita, sa aiba cineva grija de mine, sa imi duca grija...
Desi am 26 de ani si am devenit si mamica, in adancul sufletului cred ca sunt inca un copil.
Si totul este cu atat mai greu cu cat sunt atat de departe de casa, tara, parinti.
Asta e cea mai mare povara atunci cand te hotarasti sa incerci sa iti faci o viata la mii de km distanta de cei apropiati.
Cand eram acasa ma gandeam numai cum sa "scap" de bataile la cap.
Dar acum uneori imi lipsesc acele batai de cap.
|
|
|
Nivel: TOP TEAM
Inregistrat: 2/14/2006
Mesaje: 36610
| mammatilerik wrote:Am momente uneori cand ma simt in fundul butoiului.Fara nimeni in jur care sa ma inteleaga.
Am stat la mama acasa pana la 24 de ani jumate si inca mai simt nevoia uneori sa fiu dadacita, sa aiba cineva grija de mine, sa imi duca grija...
Desi am 26 de ani si am devenit si mamica, in adancul sufletului cred ca sunt inca un copil.
Si totul este cu atat mai greu cu cat sunt atat de departe de casa, tara, parinti.
Asta e cea mai mare povara atunci cand te hotarasti sa incerci sa iti faci o viata la mii de km distanta de cei apropiati.
Cand eram acasa ma gandeam numai cum sa "scap" de bataile la cap.
Dar acum uneori imi lipsesc acele batai de cap.
Noi suntem aici. Daca simti nevoia sa te bata cineva la cap, spune si incercam sa te cicalim :tongue: |
|
|
Nivel: SMARALD
Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 13501
| Ei, te intelg cum este, dar ce poti face daca asa ne-a fost destinul.
Eu, de bine de rau mai am aici inca 2 prietene, una care deja a divortat si are o fetita de 1 an si jumatate si una care nu este inca casatorita. Daca nu ar fii ele, cred ca as incepe sa o iau pe aratura.
Acum m-am mutat intr-un cartier nou si parca toti vecinii se uita lung la mine, ce o fii in capul lor???
Si ca sa-mi fac prietene japoneze, cred ca-mi ia o viata...nu ca nu as vrea sa-mi fac prietene, dar ele nu vor sa intre in contact cu un starin, probabli din cauza culturii care este altfel.
Aici, de exemplu barbatul merge inainte si nevasta in urma lui cu copiii, si daca cumva gresesti iti ceri iertare plecand capul...ei, unde or sa vada ei un strain cerandu-si iertare asa simplu si sa mai faca si plecaciuni  , la orgoliul nostru.
Si multe altele, dar am noroc cu sotul meu care a colindat lumea si care este familiarizat cu starinii, ca altfel...vai de nervii mei. |
|
|
Nivel: Guest
Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 14
| Eu am noroc ca ai mei sunt aici, sotul meu e si el strain, dar macar culturile din care provenim sunt cat de cat apropiate, iar noi amandoi suntem "internationalizati"...ca altfel credc a o luam razna de mult, la cat de fieriti sunt Chinezii de noi, si toti asiaticii in general, din cate am observat. Chinezii nu sunt asa de ceremoniosi ca japonezii, sunt in schimb cumplit de materialisti, te judeca dupa ce telefon mobil ai, unde mananci, etc, tot ce discuta are legatura cu banii (cat castigi, cat ai dat pe asta sau pe aia, ce ti-ai mai cumparat, la ce restaurant ai mai fost si cat ai cheltuit, cat dai pe chirie, cat a costat masina ta). Cred ca rar, aproape niciodata nu vorbesc de altceva decat de bani. PLus ca nu sunt sinceri niciodata, au un limbaj foarte complicat, te lauda si printre randuri mai baga un sfat sau ceva si de fapt tot ce spun nu conteaza, numai sfatul ala inseamna ca nu ai facut ceva bine, aia e ce vor sa iti transmita. Sunt neincrezatori, ii considera pe straini niste salbatici si niste tampiti...ce sa mai, mi s-a urat de ei, dar trebuie sa ii suport, ca aici traiesc. |
|
Nivel: Grupa mijlocie
Inregistrat: 2/25/2006
Mesaje: 258
| Peste 2 saptamani mergem in tara si o sa stam pana dupa Paste.
Doamne de abia astept...Numar zilele....
Si culmea...mama care a fost o cicalitoare toata viata (bine intentionata) ,
acum...parca nu o recunosc...nu iese din cuvantul meu....
Asta chiar nu as fi crezut-o.
Dar ceea ce ma doare cel mai tare este tristetea lor ca nu il vad pe Erik crescand.
Hai va pup pe toate. |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 6852
| e greu printre straini, mai ales sa fii singura...stiu foarte bine prin ce treci, mamiluiErik...si in privinta parintilor nostri care nu-si vad crescand nepotii nu am cuvinte; as fi dorit din tot sufletul sa ma vada insarcinata, sa fie langa mine la nastere si sa ma pot baza pe ajutorul lor cu Karina cand am nevoie...dar...odata cu o bucurie, viata ne ofera pe alte parti tristeti...si sufletul meu plange...bine ca avem webcamurile si ne vedem si vorbim pe net, ca altfel cred ca ne imbolnaveam de dor...stau cateodata si ma gandesc de cate ori ii voi mai vedea in viata? deja mi se pare ca au imbatranit mult de cand am plecat, ma doare rau inima si ma abtin sa nu plang cand ma intreaba cand venim acasa cu nepotica lor si de fiecare data le zic ca o sa venim, ca o vad pe Karina cand vor ei sau intorc vorba ca mama e si mai sensibila si plange rau, se consuma mult; noroc cu tata, ca o mai imbarbateaza el, ca ea ar plange non-stop dupa noi...mai vorbesc cu verisoare, matusi, vecine si toate-mi spun ca mama plange mereu cand e vorba de noi...offfff, hai ca nu mai scriu ca va fac si pe voi sa plangeti...ce pot sa va spun? sa fiti tari ca si pana acum. |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 2/22/2006
Mesaje: 4839
| Eu am plans vreo trei luni.L-am cunoscut pe sot din prima zi ca venise cu angajatorul meu sa ma ia de la aeropot( erau prieteni).Am avut mare noroc cu el ca mi-a facut viata mai usoara.Angajatorul meu n-ar fi dat doi bani pe sentimentele mele sau pe dorul de casa si cred ca n-as fi rezistat si m-as fi intors acasa in RO. de urgenta.De fapt adaptarea mea a fost grea din cauza ca am fata cea mare in tara si plangeam in fiecare seara de dorul ei.Sotul( pe atunci prieten)a fost singurul care mi-a inteles durerea,desi el nu avea copii, si ma facea sa ma simt mai bine .Cred ca de-asta m-am si indragostit de el...un barbat capabil de atata empatie si asa de sensibil nu mai cunoscusem.Acum mi-am mai revenit, nu mai bocesc ca fata o sa vina la vara la mine iar mama nu mai am sa-i duc dorul.Doar la taica-meu ma mai gandesc si ma apuca oftatul ca ramane cam singur.  |
|
Nivel: Grupa mijlocie
Inregistrat: 2/25/2006
Mesaje: 258
| Eu imi aduc aminte de perioada cand nu pricepeam mai nimic in norvegiana.
Chiar nu inteleg cum de am avut atata rabdare.
Normal ca ma mai bagau si pe mine in seama, dar era firesc ca intre ei sa vb norvegiana.Iar eu imi faceam de lucru cu tv-ul sau cu cei mici, ca ne intelegeam noi pe limba "copiilor".
Primele luni m-am refugiat pe Internet, intr-o nevoie inexplicabila de a pastra legatura cu cei din tara.Pana cand intr-o zi sotul m-a adus la realitate si m-a atentionat.
Si mama mea se consuma mult dupa ce a plecat.Chiar s-a imbolnavit dupa plecarea mea.(fara ca eu sa stiu nimic).Acum dupa ce il am pe Erik o inteleg.
Dupa ce au fost aici 3 saptamani dupa nasterea lui Erik, la fel, cateva saptamani bune plangea in fiecare seara cu pozele in brate.
|
|
Nivel: SMARALD
Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 13501
| Eu acasa, in Ro, am lasat 2 barbati, pe fratele meu de 19 ani si pe tatal meu...amandoi sunt puternici si nu prea aducem vorba de despratiri.
Si ei poate isi doresc sa ma vada " live " gravida, dar, asta e...multumim internetului si web cam-ului  .
Mie cel mai greau mi-a fost cand am aflat ca sunt insarcinata...am plans cateva zile si am fost putin melancolica, gadindu-ma de ce mama mea nu este langa mine si de ce eu nu am nici un sprijin din martea unei mame...dar mi-am dat seama intr-o zi ca, chiar daca ea este acolo sus in ceruri, sunt sigura ca ma protejeaza si este alaturi de mine mereu.
Sunt o fire tare, ambitioasa si optimista si chiar daca tatal, mama si fratele nu sunt langa mine ( si daca eram in Ro, tot plecam de acasa daca ma maritam ) sunt mandra ca pot sa-mi cladesc pe propiile puteri familia mea , adica eu, sotul si fetita noastra.
|
|
Nivel: MEMBRU FONDATOR
Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 9883
| M-ati suparat si plang de pe 1 martie. Frumos inceput de luna si de primavara. Si noi suntem departe. Foarte departe , cand nu esti acasa , langa ai tai. Stiu secunda cu secunda ce inseamna singura departe cu familie aici. Stiu cum se uita mama si tata dupa Maria pe ecran. Cum ne roaga sa venim acasa . Cum intorci camera sa nu iti vada o lacrima in coltul ochiului. Cum schimbi subiectul ....Of. Acuma, de cand cu Maria, cred ca as inebuni sa nu imi am copilul langa mine. Cred ca suparare mai mare pentru o mama nu exista decat sa isi stie copilul singur departe , printre straini si fara ajutor.
Aici ne-am acomodat , ne-am intemeiat familia noastra, casa noastra. In Romania nu am reusit sa facem mai nimik daca ramaneam. ( comparativ cu aici ). Prieteni aici putini si buni. Dar nu e ca acasa, sa vina vecina la un cappucino sau sa o las pe Maria cu cineva. NUUU. Ata ete. Sunt plusuri si minusuri. Pentru o viata mai buna am renuntat la Romania , la familia de acolo. Am renuntat e dur spus , ne-am lasat separati de distantza. Ca apropierea e mare. Inima e tot acolo de cele mai multe ori cand e vorba de familie. de radacini. de obiceiuri , de bucatarie , de traditii , de.... multe lucruri.
Ma bucur ca am descoperit mamici de pitici care au aceleasi trairi, ganduri , griji ca si mine si .... trece ziua mai usor. Vom merge si noi acasa in primavara vara asta , si abia astept. Sa ii vad pe bunici atunci cu o capritza care zburda non stop. Sa le ajunga pana la Craciun.  
ata ete . va pup |
|
Nivel: Grupa mijlocie
Inregistrat: 2/25/2006
Mesaje: 258
| Mari si mami imi pare rau ca te-am rascolit un pic cu topicul asta.
Dar m-am gandit asa ca daca scriem din trairile pe care le avem, sunt mai usor de suportat.
Caci mamei nu ii pot povesti prea mult, ca o ingrijorez si mai tare.
Imi aduc aminte o data, vorbeam la telefon si nu m-am putut abtine sa nu plang.
Ce rau mi-a parut dupa aia...caci saraca nu a dormit vreo 2 nopti, ingrijorata ca cine stie ce mi s-a intamplat, ca poate am probleme cu sotul...etc....
Hai pupici la toata lumea si
Fruntea sus, sa Zambim si sa ne Bucuram de Venirea unei noi Primvaveri!
|
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 6678
| M-ati emotionat atat de tare, ca mi-au dat lacrimile....gandindu-ma ca cine stie, peste cativa ani (poate prea putini), si eu voi fi departe de ai mei parinti, caci suntem in stadiul de depunere a actelor pentru emigrare.
Nu m-am gandit niciodata cum va fi printre straini, caci nici in Romania prieteni cu caracter nu prea am intalnit.Dar banuiesc ca mai ales printre straini ti se face dor de cei dragi, de locurile prin care ai umblat....mie cred ca cel mai dor imi va fi locul nasterii mele....
Apoi, nu stiu...ma gandeam daca nu ar fi mai usor pentru noi, ca parinti, sa plecam fara Matei, si sa ne intoarcem si sa-l luam dupa vreo 6 luni....deja imi dau lacrimile de fiecare data cand ma gandesc sa-l las in tara,departe de mine.M-am rugat pentru acest copil ani de zile, ca apoi sa-l "abandonez"?Si atunci imi dau seama ca sunt egoista, ca oricat de greu imi va fi cu copilul intr-o tara straina, e al meu, si sunt datoare ca si mama sa il am alaturi peste tot, indif.cat de greu sau cat de usor imi este. |
|
Nivel: Grupa mijlocie
Inregistrat: 2/25/2006
Mesaje: 258
| Pai eu va doresc succes cu actele de imigrare.
Acum ca tot ai specificat ca aveti de gan sa il luati pe cel mic mai tarziu, nu pot sa imi dau cu parerea eu, doar as vrea sa iti impartasesc ca am pe aici cateva cunostinte din alte tari, care au venit intai ele si apoi copiii.
Imi aduc aminte ca la curs, plangeau mai toata ziua, cand venea vorba de copil, si tot mereu erau cu gandul acolo....departe la copil....
Pe atunci nu puteam sa zic ca intelegeam exact prin ce treceau, caci nu aveam copil, dar acum le inteleg perfect.ASa ca eu daca as face pasul sa ma mut in alta parte, mi-as lua copilul neparat langa mine.
Si asa e...de abia cand esti departe de toti si de toate care au insemnat viata ta , de abia atunci iti dai seama cat de dragi iti sunt si cat iti lipsesc.
Pupici |
|
Nivel: Guest
Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 14
| Noi l-am lasat pe John o luna si a fost cea mai lunga luna din viata mea...ma jucam cu toti bebelusii chinezoi si mi-era un dor de baiatul meu... |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 2/22/2006
Mesaje: 4839
| stele_pe_cer wrote:M-ati emotionat atat de tare, ca mi-au dat lacrimile....gandindu-ma ca cine stie, peste cativa ani (poate prea putini), si eu voi fi departe de ai mei parinti, caci suntem in stadiul de depunere a actelor pentru emigrare.
Si eu zic sa nu plecati fara copil ca adaptarea e mai grea si dorul de el o sa va tina pe loc.E greu cu copil mic dar e mai greu fara el. |
|
|
|
