O incercare... literara
Subiectul anterior · Subiectul urmator
Aveqetura
Scris: Sunday, July 24, 2011 4:41 PM
Nivel: Guest

Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 12
Nu ma pricep la versuri, dar poate ma pricep la altceva. Doresc sa impartasesc si altora putin din "priceperea" mea. De-o fi buna, de-o fi rea, las la aprecierea voastra.

Cine ?...

Cine oare ne încurajeaza atunci când ne-a disparut orice dram de curaj ?... O singura persoana este cea care ne încurajeaza mereu, ne da sfaturi, se afla lânga noi de fiecare data când suntem veseli, tristi, bolnavi... Acea persoana e... mama. Dar prin ea ne vin toate de la Dumnezeu !

Cine oare te sprijina când ai nevoie de un sprijin ?... Multi ar raspunde : parintii, rudele, prietenii. E adevarat ca parintii te înteleg cel mai bine, dar rudele si prietenii au si ei propriile lor probleme si nu te pot întelege uneori. Atunci, cel mai bun si firesc raspuns este : Dumnezeu. El te cunoaste, El te vede chiar daca tu nu-L vezi, El e mereu lânga tine ! Îsi trimite îngerul dat tie de El !...

Cine te ridica atunci când tu te afunzi ?... Îngerul ! Pentru fiecare dintre noi e un înger care vegheaza, ridicându-ne.
Cine-ti da înapoi aripile când ele ti-au fost taiate ?... Numai credinta ! Speranta ca mâine este o noua zi, ca totul poate fi altfel !

Cine te iubeste atunci când simti ca nimeni n-o face ?... La ceasta întrebare e bine sa cauti în interiorul tau raspunsul. E bine sa patrunzi în camarile cele mai tainice ale sufletului tau, sa scotocesti prin sertarele închise din mintea ta pentru a gasi raspunsul.

Cine ?... Cât de multe propozitii încep cu aceasta întrebare ! Aceasta întrebare este una mai simpla decât altele. Indiferent de întrebarea care începe cu „cine”, se gaseste întotdeauna un raspuns pentru ea !


Cum ?...



Cum poti sa-ti ceri iertare de la cineva, când nici tu nu stii prea bine ?... Cum sa vorbesti cu cineva si sa-l faci sa înteleaga cât de mult ai gresit ?...

Cum sa te ascunzi, atunci când nici un loc de ascunzatoare nu mai e liber ?... Cum sa „bandajezi’ o inima ranita, când nu exista bandaje pentru ea ?... Cum poti sa taci si sa-i asculti pe toti, când simti ca ai vrea sa strigi ?... Cum poti sa nu vorbesti, când ai atâtea de spus ?...

Cum sa cauti pe cineva care sa te înteleaga, când toti în jurul tau nu te înteleg ?... Cum sa stai sa aduni la un loc bucatile unei inimi sfarâmate, când însasi timpul nu sta în loc ?...

Cum sa înveti sa comunici mai bine ca sa nu ranesti pe cei din jurul tau ?... Cum de poate fi viata atât de plina de necunoscut, de întrebari fara raspuns, atât de dura si totusi atât de frumoasa ?...

Va urma.
mikaela
Scris: Sunday, July 24, 2011 9:32 PM
Avatar
Nivel
Nivel: Avansat

Inregistrat: 8/11/2010
Mesaje: 2334
Buna si bine ai venit! Frumoase ganduricomputerlove
Cati ani ai?
Aveqetura
Scris: Saturday, July 30, 2011 11:12 AM
Nivel: Guest

Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 12
Am... ani multi si nenumarati... hohot
Cand am scris fragmentele avea un prefix de 2 in fata. Acum am un prefix de 3 in fata. hohot



De ce ?...


De ce plângem ?... Ce ne face pe noi oare sa varsam lacrimi ?... Oare bucuria ori necazul ?... Sau doar plângem din nevoia de a ne descarca de toate tensiunile acumulate peste zi ?... Plângem când simtim ca totul în jurul nostru se destrama, când suntem veseli de ceva sau când suntem tristi, plângem daca simtim ca înauntrul nostru s-au acumulat atât de multe lucruri, încât avem impresia ca numai lacrimile ni le pot sterge, plângem uneori doar din nevoia de a ne usura sau pur si simplu plângem fara un motiv anume.

De ce suntem tristi ?... Suntem tristi din aceleasi motive care aduc plânsul. Tristetea nu bate la poarta inimii noastre întrebându-ne : „vrei sa fii trist?”, ci pur si simplu ne invadeaza fara un motiv anume. Atunci devenim melancolici, apatici, tristi. Nu trebuie sa dam explicatii de ce suntem tristi, caci uneori nu avem un motiv anume la tristetea noastra.

De ce râdem ?... Râdem doar ca sa uitam de necazuri, râdem pentru ca râsul este cel mai de pret medicament. Râsul ca si medicament te revigoreaza, îti da puterea de a razbi mai usor în viata, îti umple plamânii de un aer proaspat, revigorant, care te mobilizeaza, te întareste, te înalta.

De ce vorbim sau tacem ?... Se spune ca atunci când vorbesti prea mult esti guraliv, moara hodorogita si persoanele de lânga tine au tendinta sa te îndemne sa mai taci pentru ca le sâcâi. Daca, din contra, nu prea vorbesti, fiind o fire mai tacuta, atunci ti se pune pe data eticheta de „ciudat” ori „taciturn”, nimeni nu se întreaba din ce anume motiv taci. Poate tu taci reflectând la ceea ce spun cei din jurul tau, poate taci fiindca meditezi la ceva anume, poate taci gândindu-te ca daca ai spune ceva ai jigni pe cineva sau poate taci doar din dorinta de a nu spune nimic. Poate ca tacem doar din nevoia de a procesa cu ajutorul creierului nostru – aceasta materie cenusie eminenta, aceasta uzina-labirint – informatia pe care tocmai o percepem de la o persoana ce vorbeste sau propriile noastre gânduri, pareri. Poate ca tacem din dorinta de a ne construi propozitiile, ce le vom spune, mai bine, mai armonios, asa încât sa nu raneasca pe cel caruia îi vom adresa acele cuvinte. Cine poate sti uneori de ce anume tacem ?... De ce trebuie neaparat sa fim rapid etichetati daca vorbim prea mult sau tacem ?...

De ce unele persoane merg la psiholog sau consilieri de tot felul ?... În tarile occidentale, cu o cultura mult mai dezvoltata, cu o mentalitate deschisa, mersul la un consilier sau psiholog nu este ceva nefiresc. Pentru un occidental un psiholog, un expert, îl poate ajuta sa gândeasca mai limpede, îl poate ajuta sa vada când anume greseste, îl poate îndruma spre o cale buna atât pentru el cât si pentru cei din jurul lui. În tarile neoccidentale, cu o mentalitate putin mai închisa, învechita, mersul la un psiholog este un subiect tabu sau mai rau: intervine conceptia conform careia daca mergi la psiholog esti nebun !

Oare toate întrebarile încep cu „de ce ?” ?... Complicat acest „de ce” si destul de plin de îndoieli, de nedumeriri !... De ce aceasta este structura unui „de ce” ?...





Drumul vietii...




Deschidem ochii si silabisim primul nostru cuvânt, chiar daca acesta e doar un sunet... Atunci înseamna ca ne-am nascut, am început sa mergem pe drumul vietii...

Dar oare ce e acest drum al vietii ?... Este o sosea pe care mergem dupa ce ne nastem... Masina care ruleaza pe acel drum este trupul nostru, iar benzina este sufletul... Patrundem pe drum goi si neputinciosi si parintii sunt cei care ne calauzesc pasii... Este momentul în care înveti cum sa manânci, cum sa vorbesti, cum sa mergi... Este clipa în care jucariile viu colorate fac parte din universul tau, momentul în care fiecare lucru din jurul tau îti stârneste o curiozitate nemasurata...

Începem sa facem primii pasi, lumea întreaga ni se pare prea mare pentru noi care suntem mici, dar în acelasi timp ni se asterne în fata noastra. Ne miscam mai de-a busilea, mai în picioare, descoperind încetul cu încetul casa în care crestem... Iesim dintre cei patru pereti atunci când suntem suficient de puternici si stim sa vorbim, sa mâncam si alte treburi firesti omului. Primul contact cu exteriorul ni se pare brusc, având un impact mare asupra noastra, dar viata noastra începe odata cu mersul la camin ori la gradinita.

Lumea din exterior ni se pare mare, dar încercam sa comunicam cu cei din jurul nostru atât cât ne pricepem. Constatam cu uimire ca cei din jurul nostru ne înteleg si vorbesc aceeasi limba ca si noi. Atunci începe integrarea noastra în comuniune, vorbind cu cei din jurul nostru, învatând lucruri noi si interesante.

Dar timpul se scurge si ne trezim în clasele primare, când încercam sa descifram tainele întortocheate ale alfabetului si ale scrisului. Scriem mai stingher, mai stângaci, mai urât la început, dar ne perfectionam pe masura ce evoluam pe scara sociala, caci din clasele primare, ne putem considera integrati în societate ! Sarim pe nesimtite în clasele gimnaziale, când decoperim cu uimire fascinatia materiilor : istorie, geografie, matematica, româna si alte materii. Unii prindem gustul pentru istorie, fascinându-ne tot ceea ce este nou sau ceea ce e vechi, altii prindem gustul pentru calcule si câte si mai câte alte îndeletniciri...

De la gimnaziu, ajungem la liceu si, de atunci, suntem soferi pe propriul drum. Încep necazurile, încep bucuriile, nopti nedormite uneori, primii fiori ai iubirii... Colegi noi, lume interesanta, povesti, bancuri, o lume în care te simti interpret într-o piesa de teatru. Drumul pe care începi a-l parcurge nu este deloc o sosea dreapta, ci una cu multe curbe, cu suisuri si coborâsuri, unde nu exista semne de circulatie care sa te ghideze. Rulam cu viteza mai mare sau mai mica si când dam de greu ni se pare ca urcam cea mai abrupta panta si ne întrebam cu mirare de unde a aparut ea în fata noastra, dar o urcam, caci nu avem o alta solutie. Ne enervam, obosim, dar nu încetam sa urcam, caci dincolo de panta aceea stim ca ne asteapta ceva minunat.

Când abandonam ceva, simtim cum mergem cu o viteza uluitoare la vale, coborând o alta panta, periculos de înclinata, dar simtim ca avem aripi ca sa zburam si parcurgem si bucata aceea de drum curiosi sa vedem ce ne asteapta la capatul ei. De devenim tristi dintr-un motiv sau altul ne trezim brusc într-un tunel. E întuneric acolo, e rece, e umezeala, ne este frica, dar vedem o lumina si acceleram spre ea si când iesim mai în larg, mai în lumina, râdem, caci am dat de o portiune de drum neteda, ce ne lasa sa rasuflam usurati dupa eforturile pe care le-am facut...

Ne trezim la facultate, moment în care facem pasi catre maturizarea noastra, dam piept cu lumea întreaga si învatam pentru viitorul nostru. Ne trezim apoi la casa noastra... Suntem noi însine parinti, avem copii pe care trebuie sa-i îndrumam pe drumul vietii la fel de bine cum ne-au îndrumat pe noi parintii... Suntem, în sfârsit, maturi !...

Drumul continua nestingherit, cu urcusuri si coborâsuri, cu tuneluri, cu portiuni din ce în ce mai mari de drum întortocheat sau drept... Dar, la un moment dat, drumul se termina brusc. În fata nu mai este nimic, decât o prapastie... Te întorci, vrând sa o iei inapoi, dar drumul pe care ai ajuns acolo a disparut... Te simti obosit, picioarele ti se inmoaie, te asezi jos sa-ti tragi rasuflarea, meditezi la tot ceea ce ai vazut sau întâlnit pe drumul parcurs, închizi ochii si esti mai usor... Aceea e clipa în care ai trecut într-o noua etapa, etapa imateriala, unde drumurile nu exista. De atunci, trupul înceteaza sa se mai miste, caci masinii i s-a terminat benzina...

Acesta este drumul pe care îl parcurgem fiecare dintre noi. El începe din punctul zero si se termina într-un punct pe care numai Dumnezeu îl cunoaste... Cât traim, parcurgem drumul harazit fiecaruia dintre noi, drum care duce spre acelasi inevitabil sfârsit, dar care ne învata cât de minunat este sa fii OM !...

ilioara
Scris: Saturday, July 30, 2011 11:15 AM
Avatar
Nivel
Nivel: Avansat

Inregistrat: 1/5/2009
Mesaje: 1230
frumosbravo
mikaela
Scris: Saturday, July 30, 2011 10:44 PM
Avatar
Nivel
Nivel: Avansat

Inregistrat: 8/11/2010
Mesaje: 2334
Felicitari pentru schimbarea prefixului hainoroc hainoroc Multi ani fericiti computerlove
Aveqetura
Scris: Sunday, August 14, 2011 11:18 AM
Nivel: Guest

Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 12
M ultumesc pentru urari. :018:

Lumea umana si legile ei


Societatea umana este alcatuita dintr-o serie de indivizi, care se ghideaza dupa regulile proprii. Într-o societate nu poti supravietui fara reguli dupa care sa te ghidezi... Exista reguli generale si reguli proprii...

O data cu dezvoltarea tehnologiei, societatea a evoluat fiind nevoita sa se adapteze noilor conduite ce i se impuneau...
Lumea în care traim se misca uneori foarte repede si nu asteapta pe nimeni s-o testeze mai întâi, ca apoi sa se integreze în ea.

Privita ca un grup mai larg sau mai restrâns de oameni, lumea pare guvernata de o singura lege : cel puternic supravietuieste !
În viata de zi cu zi si viata de societate, omul a început sa se confrunte cu multe probleme. Cea mai fierbinte si acuta problema este cea a banilor, niciodata suficienti... Pentru un om, de cele mai multe ori, banul reprezinta marul discordiei. Omul de rând, chiverniseste banul cum stie el mai bine... Cel mai adesea îl recunosti dupa tinutele modeste pe care le abordeaza si mai mereu e plin de datorii, dar niciodata nu lasa banul sa-l guverneze !...

Omul care alearga dupa bani ca sa-i strânga, sa nu-i împarta cu nimeni, sa-i aiba doar pentru sine, lasa banul sa-i guverneze viata. Dar când omul nu vede alt scop în viata decât BANUL, atunci acela este bolnav, sclavul banului, caci banii i-au devenit stapân...

La început o categorie mai restrânsa, dar apoi din ce în ce mai mare, se contureaza o mâna de oameni ce se ghideaza dupa un singur principui : „DIVIDE ET IMPERAT !” – Dezbina si stapâneste !
Acest periculos principiu afecteaza restul lumii ce e compusa si din societati mai putin dezvoltate... Lumea, din orice punct sau unghi ai privi-o este o jungla : jungla umana si toti traim în ea dupa LEGEA JUNGLEI !...


Singuratatea... boala sau medicament ?



Singurateatea... O sabie cu doua taisuri... Un cuvânt ce poate avea atâtea interpretari...
Singuratatea ca boala... Oare cum o fi ?... Te lasi cuprins de aceasta stare si declari ca vrei sa fii singur... La început, toti te înteleg, caci singuratatea începe ca un fenomen. Toti îsi spun ca o sa-ti revii dupa ce ramâi o vreme singur.

Fenomenul singuratate ti se pare atât de dulce la început, încât ai vrea sa zabovesti mai mult în acea stare... Te identifici atât de mult cu starea în care ai intrat, ca nu-ti dai seama ca ai devenit un taciturn, care nu vede decât lumea lui, lume în care nimeni nu mai are voie sa intre. Nu observi ca ti-ai faurit un glob de sticla în jur, iar în acel glob nimeni nu se mai afla în afara de tine... Nu observi ca toti prietenii te-au parasit, ca n-ai mai comunicat cu nimeni de-o vreme foarte îndelungata, ca te complaci atât de mult în singuratate, încât nimic din ceea ce aveai mai înainte de aceasta stare nu mai exista..
.
Când, în sfârsit, îti dai seama de aceste lucruri, ai impresia ca esti pe marginea unei prapastii... Strigi disperat dupa ajutor, dar nu este nimeni lânga tine sa ti-l ofere si atunci... începi sa cazi... Cazi într-un abis necunoscut în care pierzi tot ceea ce însemnai tu ca om si nu este nimeni care sa te salveze... Iata singuratatea ca o boala !...
Cealalta fata a singuratatii este aceea în care simti nevoia sa evadezi... Ai multi prieteni în jurul tau, citesti carti, te lasi purtat de valurile vietii care te urca si te coboara si totusi îti doresti o clipa de evadare... Evadezi citind o carte buna, indiferent daca ai mai citit-o sau nu înainte... Te uiti la un film care-ti place, scrii ceva ce-ti trece prin minte si simti linistea care te înconjoara... Iata singuratatea ca un medicament !...

Diferenta dintre cele doua este ca la singuratatea ca o boala nu stii când anume te-ai îmbolnavit si nu mai poti sa te vindeci, iar la singuratatea ca un medicament esti constient ca trebuie sa revii la lumea pe care o ai, sa nu te lasi prada acestei stari dulci si ademenitoare, ci doar sa mai iei din când în când câte-o doza din ea, ca sa-ti refaci psihicul !...
Singuratatea este, totusi, un cuvânt pe care fiecare este liber sa-l interpreteze cum doreste !
Utilizatori in acelasi subiect
NU poti posta subiecte noi in acest forum.
NU poti raspunde la subiecte in acest forum.
NU poti sterge postari in acest forum.
Nu poti edita postari in acest forum.
Nu poti crea sondaje in acest forum.
Nu poti vota in sondaj in acest forum.