Inca de la nastere, creierul bebelusului isi pune in functiune memoria si incepe sa "imprime" tot ce percepe.

Se disting doua categorii de "amintiri".
1. Memoria de invatare. Capacitatile generale, de limbaj, de calcul...
2. Memoria evenimentelor - numita memorie episodica. Amintirea unde am pus un obiect, recunoasterea unui chip vazut cu o zi inainte... ce a spus o anumita persoana.

In "copilaria mica", amintirile-episod nu sunt independente de dezvoltarea cognitiva si de invatare. Acelasi eveniment este "codificat" in mod diferit in functie de varsta sugarului.

De exemplu, in primele luni, un cuvant sau o fraza nu sunt percepute decat ca o serie de sunete emise vocal, de sunete si nu de cuvinte distincte unele de altele, sau de fraze care inseamna ceva. De asemenea, chiar daca sugarul poate sa si le aminteasca (sa le recunoasca sau chiar sa le evoce), aceasta secventa vocala nu va fi pentru el decat amintirea unor sunete brute.

Putin cate putin, cuvintele pronuntate in prezenta copilului vor contribui la modificarea conexiunii intre anumiti neuroni ai cortexului. Astfel, ceea ce la origine nu era decat o vocaliza, va deveni un cuvant care are sens. Aceasta reprezinta ceea ce se numeste "invatarea limbii".

Creierul poate acum fabrica o amintire, in care un cuvant sau o anumita propozitie poseda o semnificatie anume sau reprezinta un anumit context (memoria unui episod). Astfel, pe masura dezvoltarii limbajului si, in mod mai general, a dezvoltarii cognitive, se vor modifica elementele mediului pe care creierul il va putea codifica: copilul isi aminteste ceea ce intelege.

Deoarece unele codificari ale evenimentelor se modifica profund in timpul primilor ani de dezvoltare, iar altele mai putin, exista amintiri care pot ramane accesibile de-a lungul anilor si altele care devin inaccesibile, modificate sau care sunt chiar literalmente distruse pe "hard discul" memoriei.

In creier, structura limbica si, in special, o parte a hipocampului, este cunoscuta a avea un rol in stocarea si stabilizarea amintirilor episodice in cortex. Aceasta este structura care este distrusa cu predilectie la amnezici. Acestia nu mai pot memora evenimente, dar in schimb, pot sa mai achizitioneze un numar de proceduri noi (pot invata sa mearga cu bicicleta, pot invata sa cante o melodie noua la un instrument, fara a-si aminti insa procesul de invatare) si sa si le aminteasca pe cele invatate inainte de amnezie.

Anumite aspecte ale hipocampului sunt functionale inca de la nastere, ceea ce explica existenta unei memorii la nou-nascut. Totusi, marea majoritate a cortexului nefiind inca matura, relatiile hipocamp/cortex se vor modifica profund pe parcursul primelor luni si a primilor ani de viata.

Un copil foarte mic "recunoaste " cu degetele mai degraba decat cu ochii.

Inca de la nastere, toate sistemele senzoriale (vizual, auditiv, tactil...) participa la acest tip de memorizare. Intr-adevar, de la varsta cea mai frageda, bebelusul exploreaza din instinct ambientul, apucand si pipaind ceea ce il inconjoara.

Exista o asimetrie dreapta/stanga in tratarea informatiei tactile, mana stanga este mai performanta pentru analiza prin simpla pipaire, in timp ce mana dreapta are o vocatie motrice deosebita (ea este cea care este folosita cu mai multa usurinta pentru a apuca obiectele).

Bebelusul are o anumita placere pentru noutate. Diferitele studii facute asupra memoriei sugarului au aratat ca interesul bebelusului pentru acelasi obiect scade pe masura ce acesta ii este prezentat. Atractia pentru nou este un mecanism de baza fundamental, fara de care nu ar exista invatarea, un automatism "negandit", observat chiar si la fat.

In ultimul trimestru al sarcinii, fatul poate recunoaste o secventa sonora care ii este repetata cu regularitate. Dar, daca se introduce un sunet nou, care intrerupe aceasta regularitate, se observa o schimare in comportamentul lui: de exemplu, i se accelereaza bataile inimii, accelerare care nu poate proveni de la mama, care poarta o casca care o impiedica sa auda sunetele prezentate fatului.

Daca studiem recunoasterea exclusiv tactila (obiectul fiind plasat in afara campului vizual al bebelusului), putem observa evolutia urmatoare:

La doua luni
Bebelusul poate recunoaste un obiect pe care l-a tinut in mana cu 30 de secunde mai devreme. Memorarea se face, deci, pe termen scurt. Mana dreapta "uita" mai usor la aceasta varsta, iar baietii par sa treaca testul cu ceva mai mult succes decat fetele. Daca, dupa mai multe prezentari ale unui obiect "recunoscut", introducem un element de noutate (alta forma, alta textura), copilul devine mult mai interesat. Daca ii aratam - vizual - bebelusului un obiect pe care acesta l-a recunoscut tactil si un obiect nou de o alta forma, el repereaza obiectul cunoscut si, evident, nu se intereseaza cu predilectie decat de ceea ce este nou.

La patru luni
Bebelusul poate recunoaste un element pana la 2 minute dupa momentul in care l-a avut in maini. Evolutia este aceeasi la baieti si fete.

La opt luni
Dupa o pauza de 5 minute, obiectul este recunoscut. Aceste rezultate dovedesc clar ca exista o memorare, chiar daca memoria tactila este fragila deoarece face apel la o manipulare complicata: bebelusul trebuie sa reconstruiasca o informatie secventiala pentru a putea vizualiza, putin cate putin, obiectul in intregime.