Nivel: SMARALD
Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 13501
| Tratamente homeopate pentru o sanatate excelenta
Unul din aceste sisteme, aparut la inceputul secolul al XIX-lea, este si homeopatia, ale carei baze sunt puse de medicul german Samuel Christian Hahnemann (1755-1843). Homeopatia s-a nascut astfel intr-o perioada framantata, plina de cautari si de sperante.
In prezent, chiar daca homeopatia este inclusa in cadrul sistemelor heterodoxe, bazate pe terapii neconventionale, fiind oarecum desconsiderata in randul medicilor de formatie clasica, ea si-a dovedit eficacitatea intr-un numar foarte mare de afectiuni, ceea ce face ca popularitatea ei sa se inscrie pe o panta ascendenta.
Un inceput dificil...
Intelegerea contextului, mai mult sau mai putin stiintific, al anilor de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, este important pentru a intelege motivele care l-au dus pe Hahnemann la stabilirea unor noi concepte privind sanatatea si boala.
Acesti ani se aflau la cumpana dintre gandirea medicala medievala si cea moderna, care lua nastere pe baza noilor achizitii din domeniul fizicii, chimiei, biologiei. Metodele terapeutice practicate de medici in acele timpuri erau pe cat de neeficiente, pe atat de "barbare".
Sangerarea (folosita pe scara larga), prin incizie sau folosind lipitori, infometarea, purgatia, sudatia, cantitatile mari de substante toxice, nu faceau decat sa slabeasca treptat fortele pacientului care, practic, nu mai avea putere sa exprime simptomele bolii si, aparent, se simtea mai bine.
Necunoscandu-se cauzele bolilor, nici tratamentele nu erau mai mult decat empirice. Majoritatea medicilor se multumeau cu astfel de practici nu numai din lipsa unui sistem coerent, dar si pentru ca erau simple si ii scuteau sa gandeasca, "cea mai grea munca sub soare" (Hahnemann).
Nu este de mirare ca Hahnemann (si, cu siguranta, n-a fost singurul) n-a fost multumit de astfel de metode pe care, practic, nu le-a aplicat pacientilor sai. "Era o tortura pentru mine sa inaintez mereu in obscuritate atunci cand aveam de tratat un bolnav si sa prescriu, conform uneia sau altei ipoteze medicale, substante care nu-si aveau locul in materia medica decat gratie unor teorii arbitrare..."
"Intamplarea" a facut ca in 1790 sa faca un experiment pe propria lui persoana cu scoarta arborelui de Cincona (din care mai tarziu se va izola chinina), folosita pentru tratamentul malariei, despre care insa nu se stia de ce este buna pentru acest lucru. Administrandu-si substanta respectiva, a observat ca dezvolta simptome ca si cum ar avea malarie, simptome care dispar dupa ce opreste administrarea.
A repetat experimentul de mai multe ori si de fiecare data s-a intamplat la fel. Astfel, in mintea lui Hahnemann a incoltit ideea ca o substanta capabila sa produca anumite simptome la un individ sanatos poate eradica simptomele similare ale unui individ suferind. Ceea ce nu este altceva decat principiul de baza al homeopatiei, "Similia Similibus Curantur".
Au urmat ani lungi de experimente si cautari si de-abia in 1796 Hahnemann a publicat o lucrare mai degraba teoretica, neavand inca posibilitatea de a testa tratamentul pe bolnavi. A testat pe propria lui persoana aproape o suta de substante pana la sfarsitul vietii, aceasta neavand nicidecum efecte negative asupra sanatatii, ci ajutandu-l, probabil, sa-si pastreze luciditatea mentala pana in ultimele clipe.
Intr-un articol din 1806, intitulat "Medicina experimentala" el ofera o idee generala despre principiile si practica homeopatiei:
• medicamentele trebuie alese numai in functie de simptomele pacientului;
• efectele medicamentelor pot fi cunoscute doar prin experimente pe oameni sanatosi, altfel nu se pot distinge simptomele bolii de cele ale remediului respectiv;
• alegerea remediului trebuie facuta in functie de principiul similaritatii;
• doza administrata este unica si dintr-un singur remediu;
• dozele administrate sunt mici pentru a evita agravarile;
• repetarea dozei se face in functie de evolutia simptomelor pacientului.
Administrarea remediului homeopatic nu se poate face decat in urma unei consultatii. Sunt multe aspecte care trebuie luate in consideratie, fapt care necesita sprijinul unui specialist. Exista totusi si situatii in care putem folosi remedii pentru primul ajutor, pana ajungem sa cerem sfatul unui medic homeopat.
Arnica este unul din remediile care n-ar trebui sa ne lipseasca din casa. Arnica montana (potbal de munte, carul zanelor, carul padurilor) este o planta din familia Compositelor, de circa 30-50 cm inaltime, cu flori galbene, care se deschid in iunie-iulie. Dupa cum ii spune si numele, creste mai ales la munte. Tinctura care se foloseste pentru prepararea potentelor homeopatice, se prepara din planta proaspata, intreaga.
In fitoterapie nu se foloseste decat extern, avand rol cicatrizant, antiseptic si decongestiv. Administrata intern, produce tulburari gastro-intestinale si hipertensiune.
Ca remediu homeopatic insa, aplicatiile practice sunt mult mai variate. Arnica se foloseste pentru orice fel de traumatisme urmate de extravazare de sange (hematoame, cucuie, vanatai dureroase). Daca exista solutii de continuitate la nivelul tegumentului (pielea taiata sau zdrobita), sunt preferate alte remedii (de exemplu, Calendula sau Hypericum).
Arnica favorizeaza absorbtia hematomului si duce la o vindecare mai rapida si cu dureri mai mici. Senzatia de durere caracteristica este cea de lovitura (cu un obiect contondent), "ca si cum ar fi batut". Din aceasta cauza poate sa apara senzatia ca "patul sau perna este prea tare", ceea ce duce la o oarecare neliniste fizica, in cautarea unei pozitii confortabile. Pacientul doreste sa fie singur, este morocanos si inchis, pentru ca durerile sunt accentuate daca cineva il atinge din greseala.
Remediul este util mai ales pentru traumatisme ale partilor periferice: membre (lovituri sau fracturi), cap (cu sau fara pierderea cunostintei), peretele abdominal sau toracic. In astfel de situatii se poate administra potenta 30CH, repetata de 2-3 ori pe zi timp de 2-3 zile (intre timp insa este necesar sa mergeti si la medic, mai ales dupa o lovitura la cap, abdomen sau torace).
Hematomul cranian al nou-nascutului, dupa un travaliu dificil sau aplicarea forcepsului, se resoarbe mai repede cu ajutorul remediului (remediile homeopate se pot folosi fara nici un pericol si la copiii foarte mici).
Daca insa sunt afectate organele interne, eventual cu hemoragie/hematom intern, se foloseste mai degraba Bellis perennis.
Febra musculara instalata dupa un efort intens si prelungit poate fi ameliorata de Arnica. Desi remediile nu se folosesc extern (daca remediul este corect este suficienta administrarea interna), in acest caz particular se poate folosi si tinctura de Arnica in apa de baie (relaxeaza muschii).
In nici un caz insa nu se aplica tinctura extern, pe piele, mai ales daca pielea este zgariata; este foarte iritanta, pot rezulta eruptii asemanatoare cu erizipelul. Pentru leziuni cutanate, se poate folosi tinctura de Calendula (galbenele), care are efect local antiseptic si cicatrizant.
Arnica se poate folosi si postoperator, daca persista durerea si/sau sangerarea.
Remediul este util atat in situatiile acute, cat si pentru problemele care pot persista dupa un traumatism, uneori chiar ani de zile; daca legatura cauzala este clara, remediul poate produce adevarate minuni.
Afara de astfel de situatii, Arnica se poate folosi si pentru alte afectiuni, atunci cand pacientul are simptome caracateristice remediului, lucru valabil de altfel pentru orice remediu.
Nu uitati insa ca dupa orice traumatism important trebuie sa mergeti la medic pentru o evaluare.
|
Nivel: SMARALD
Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 13501
| Trusa homeopatica de vacanta...
Intotdeauna vacanta este mult asteptata si binemeritata dar, inevitabil, mici probleme de sanatate pot surveni oricand. Ar fi pacat ca febra celui mic, durerea de urechi sau o indispozitie de natura digestiva sa ne strice o parte din zilele de odihna, mai ales daca suntem departe de casa. De aceea este bine sa fim pregatiti pentru astfel de situatii, iar in trusa de medicamente sa avem grija sa fie si niste remedii homeopatice.
tinctura de Calendula (galbenele) este foarte buna ca antiseptic si cicatrizant si grabeste foarte mult vindecarea leziunilor cutanate (zgarieturi etc.).
In cazul in care suntem foarte pasionati de munte si avem ocazia sa ajungem la altitudini mari, ne putem confrunta cu raul de altitudine. Inaltimea la care se poate manifesta variaza foarte mult de la individ la individ si depinde, bineinteles, de gradul de aclimatizare. Se pot folosi Arsenicum album daca exista sete de aer, anxietate marcata, agitatie psiho-motorie, frica de moarte, dorinta imperioasa de a fi alaturi de cineva si nevoia de a fi asigurat ca totul va fi bine... sau Coca (un remediu aproape specific pentru raul de inaltime) pentru accese de lesin, respiratie accelerata, dureri de cap, zgomote in urechi, palpitatii, furnicaturi/parestezii cutanate. Se pot administra cateva doze repetate in potenta 30/200 CH, dar, esentiala, este coborarea la o altitudine mai mica.
Pentru arsuri, este posibil sa avem nevoie de Calendula, Urtica urens, Cantharis, Kali muriaticum, Causticum.
Tinctura de Calendula si de Urtica urens aplicate local (diluate in proportie de 1:10 cu apa) cu un bandaj steril calmeaza durerile si ajuta la vindecare.
O situatie mai neplacuta si mai grava este insolatia, in care durerea puternica de cap este insotita de o stare generala proasta, chiar lesin, greturi, varsaturi. In primul rand, adapostirea la umbra si o cantitate mare de lichide racoritoare sunt prioritare. Primele remedii la care trebuie sa ne gandim sunt Natrum carbonicum si Glonoinum. Intr-o astfel de situatie acuta se poate repeta oricare dintre ele chiar din 5 in 5 minute, pana cand pacientul isi revine. Daca dupa 4-5-6 doze nu apare nici un efect, se incearca celalalt remediu.
Glonoinum are o congestie marcata la nivelul capului, cefalee pulsatila accentuata, cu senzatia de creier care se umfla si nu mai are loc in cutia craniana, ochii injectati, uneori sangerare din nas, fata foarte rosie, carotidele cu pulsatii vizibile, greata si varsaturi, confuzie mentala, nu stie unde se afla si ce se intampla cu el... un tablou perfect de insolatie.
Natrum carbonicum nu are un tablou atat de definit, dar este, in general, foarte sensibil la soare si la caldura, cu o slabiciune marcata intr-un mediu cald, vertij de la soare, sensibil la schimbarile atmosferice, mai ales inainte sau in timpul unei furtuni.
Raul de miscare poate fi combatut cu ajutorul remediilor homeopatice. Cel mai bine este ca problema sa fie tratata cu remediul constitutional care, in timp, amelioreaza manifestarile neplacute, greata, varsaturi, dureri de cap, sufocare, stare generala de rau. Ca o alternativa la clasicele metoclopramid, emetiral sau torecan, putem folosi la nevoie unul dintre remediile urmatoare:
Cocculus se simte rau cand se misca sau cand priveste la un obiect care se misca sau la obiectele in afara masinii; acuza durere de cap, ameteala agravata de miscarea ochilor, transpiratie, salivatie, epuizare; simptomele se amelioreaza daca se intinde.
Tabacum este rece ca gheata si transpirat, palid, are o greata foarte accentuata, senzatie de lesin sau de gol la nivelul stomacului; simptomele sunt ameliorata de aerul proaspat si daca-si desface hainele de pe abdomen.
Ipeca are o senzatie accentuata de greata neameliorata de varsaturi, limba curata in ciuda acestei senzatii de greata, dorinta de aer proaspat, deschis.
Nux vomica este foarte sensibil la cea mai mica miscare sau zgomot, are greata constanta, zgomote in urechi (bazait, zumzait), durere de cap (cu senzatia de cap spintecat, despicat) si este, in general, foarte friguros si sensibil la curent.
Nu uitati insa ca, desi aparent inofensive, nu trebuie sa abuzati de remedii. Este bine sa le aveti la indemana, dar sa le luati doar dupa ce va sfatuiti in prealabil cu medicul dumneavoastra homeopat, care va poate recomanda unul dintre cele prezentate sau un cu totul alt remediu, in functie de datele pe care le cunoaste despre cazul dumneavoastra.
|
Nivel: TOP TEAM
Inregistrat: 2/14/2006
Mesaje: 36610
| Homeopatia pe intelesul tuturor
Foarte multe persoane (printre care, recunosc, ca ma aflam si eu...) nu cunosc ce inseamna un tratament homeopatic si atunci il asimileaza cu tratamentul obisnuit, medicamentos. Medicul traditional are propriul lui mod de urmarire a evolutiei pacientului, modul de administrare a medicamentului in primul rand.
In homeopatie foarte multi parametri de acest gen sunt diferiti fata de medicina conventionala, alopata, cum ii spunem noi. Lumea ar trebui, in primul rand, sa stie ca remediile homeopate actioneaza asupra intregului organism si incearca sa readuca la normal functiile care au fost perturbate de factorii de imbolnavire, de boli. Acestea se manifesta de fapt in intregul organism prin tulburari, exteriorizate prin simptome si senzatii, prin ceea ce numim generic suferinte, adica cele de care se plange bolnavul cand vine la consultatie.
Deci, primul lucru ce ar trebui cunoscut ar fi acesta: homeopatia porneste de la premisa ca boala nu priveste numai un organ anume, un sistem sau tesut anume. Desi, de regula, in momentul in care iti apare o buba pe piele, nimeni nu poate sa spuna ca esti bolnav la ficat de exemplu sau la un alt organ sau tesut, ci ca esti bolnav de piele.
In cazul acestor boli care apar pe piele si care in medicina conventionala sunt tratate cu diferite medicamente aplicate cutanat, pe locul aparitiei bolii, noi dam un remediu care are in vedere nu numai leziunea care a aparut si de care se plange pacientul, ci si multe alte acuze sau modalitati de reactie la anumiti factori, pe care noi le obtinem stand de vorba cu pacientul. In acest fel consultatia homeopatica devine sursa multor informatii suplimentare sau aspecte ce pot fi complet neglijate, evitate sau desconsiderate de bolnavi.
S-ar putea ca inca inaine de aparitia leziunii pe piele, pacientul sa fi avut tulburari la stomac sau colecist pe care le-a tratat cum a putut si care il mai supara din cand in cand, dar suportabil. Numai cunoasterea de mare finete a totalitatii simptomelor permite medicului homeopat sa stabileasca remediul de care are nevoie organismul cu toate acuzele individului in cauza.
Putem, de exemplu, sa-l intrebam "In ultima vreme somnul dumneavostra este bun?" sau "Cum e somnul dumneavoastra?". Pacientul, care de fapt se plange de boala de piele respectiva, de eruptie, poate sa ne spuna "Sa stiti ca in ultimele luni am cosmaruri, somnul meu e greu, tulburat, ma trezesc des la anumite ore, etc." Mintea sa are in vedere aceste tulburari ca pe ceva care n-are nici o legatura cu boala actuala care il supara cel mai mult si pentru care se prezinta la medic.
Daca il intrebam cum se alimenteaza, ce pofte are, ce alimente il atrag, ce alimente ii displac sau fata de care are chiar o aversiune, inseamna, de asemenea, adaugarea catorva informatii utile pe care, poate, pacientul nu le leaga de eruptia lui de pe piele. Putem afla ca nu mananca, de copil mic, grasimi, informatie de o mare importanta pentru noi.
Din aproape in aproape se afla lucruri care sunt trecute cu vederea si sunt departe de a fi considerate ca au vreo legatura cu boala. Ele totusi sunt foarte importante pentru noi, atunci cand cautam acel remediu care vizeaza dereglarile intregului organism, desi pacientul considera ca boala lui se refera, cum spuneam, la un loc anume - la piele in cazul exemplului de fata.
Pacientul va fi stupefiat, dupa stabilirea tratamentului homeopatic, pentru ca nu ii dam nimic pentru piele, adica un preparat binecunoscut in astfel de situatii, o alifie, un unguent, o solutie medicamentoasa, noi fiind chiar impotriva demararii unei asemenea terapeutici; noi ii dam doar niste granule anume preparate din sucuri de plante, de exemplu.
Sucul plantei respective a fost foarte mult diluat si dinamizat - scuturat puternic, zguduit (sucusionat - cum ne exprimam noi in homeopatie). Cu cat dilutia este mai inalta, deci substanta fiind mai diluata, cu atat este mai puternic efectul terapeutic obtinut - invers ca la medicamentele obisnuite, unde cum cresti cantitatea, cresti de fapt si efectul, dar si toxicitatea.
In homeopatie este invers si acest lucru trebuie de asemenea stiut. In momentul in care dilutia este mai inalta - datorita acestei miscari a moleculelor substantelor pe care le folosim - prin agitare de sute de ori - puterea de patrundere si vindecare creste.
De aici decurge un al doilea element de care ar trebui sa tinem seama, un alt corolar si anume - in homeopatie, medicamentul homeopat sau remediu - cum ii spunem noi - nu se mai administreaza, ca frecventa, dupa modalitatile cunoscute - o doza dimineata, alta la pranz, alta seara, cum se intampla, de exemplu, in caz de dureri de cap, de hipertensiune arteriala, unde, cu cat este tensiunea este mai mare cu atat ii dai o cantitate mai mare, de cateva ori pe zi din produsul medicamentos respectiv, iar in momentul in care a scazut tensiunea ii dai mai putin etc.
Aici, in homeopatie, este putin invers. In momentul in care pacientul nostru a luat prima priza sau doza de remediu asteptam sa vedem efectele; daca au inceput efectele bune nu-i mai dam; ii rarim dozele, le distantam una de alta - in homeopatie atitudinea fata de repetarea administrarii medicamentului este aproape in antiteza cu modalitatile obisnuite de tratament.
Daca ar fi sa dam un astfel de remediu, prea frecvent se poate intampla ca acesta, in loc sa-i faca bine pacientului, sa-i faca din contra rau, pentru ca organismul reactioneaza indirect, in functie de sensibilitatea sa la acele mici, infime urme materiale ale substantei dinamizate - ele doar stimuland readucerea la normal a functiilor dereglate de boala. Organismul are, deci, nevoie de un timp de reactie, ca sa raspunda stimulului respectiv. Desigur, in anumite situatii si in homeopatie exista cazuri in care administram mai frecvent unul sau mai multe remedii, mai ales in cazurile acute; in functie de evolutia starii bolnavului, medicul homeopat stabileste o anumita strategie dictata tot de raspunsul la tratament, cel care reflecta modul diferit de reactivitate al fiecarui organism.
Am mentionat mai sus remediul vegetal, dar sursa de remedii poate sa fie si de alta origine - minerala sau organica. Toate cele trei regnuri sunt surse pentru aceste produse.
Organismul reactioneaza si-si repune fortele, le regleaza astfel incat sa-si revina la normal incetul cu incetul si trebuie sa asteptam aceasta reactie de intoarcere a lucrurilor. Invatul este una, iar dezvatul se va petrece mai anevoios. Nu este deloc indicat sa provoci, sa vii cu alta reactie - sa dai buzna cu inca o priza de remediu, pentru ca inseamna sa blochezi, sa perturbi acest proces deja inceput. E ca si cand ai impinge de la spate un schiop sa mearga mai repede.
De aici apare un alt treilea corolar - medicul homeopat in loc sa dea o reteta pacientului, are absoluta nevoie sa stie cum a reactionat pacientul, cum se simte el in primele zile de la administrarea remediului. El tine legatura, de multe ori se leaga de pacient, ceea ce este o raritate in zilele noastre. De aceea la noi pacientii vin cu foarte multa incredere si raman alaturi de medic pana cand se obtine succesul terapeutic scontat si reusesc sa se insanatoseasca. Medicii alopati spun simplist si eronat ca de aceea bolnavii se vindeca, pentru ca homeopatii obtin rezultate prin psihoterapie. De fapt, ei prefera sa trimita cat mai repede bolnavul la analize, uneori inainte de a sta de vorba cu el cum trebuie. Daca ar face-o, ar fi in folosul bolnavului, in aceeasi proportie cu rezultatele noastre pe acest registru al vindecarii. In homeopatie este mai mult, aici remediul stimulator joaca rolul esential.
De ce este importanta urmarirea atenta a bolnavului?
Pentru ca, asa cum spuneam, in momentul in care incepe procesul de vindecare, medicul homeopat isi da seama de acest lucru - realizeaza ca merge pe un drum bun sau nu. El regleaza din nou interventia cu remediul convenabil, marind poate dilutia initial recomandata, pentru ca actiunea lui sa devina mai profunda si mai larga. Marirea dilutiei, cum am spus deja, face ca efectul ei sa fie si mai integrator, ea are un impact mai puternic in toate zonele afectate ale organismului. In felul acesta, medicul homeopat poate, din aproape in aproape, sa conduca in mod strategic un tratament, pana cand pacientul respectiv se simte suficient de echilibrat pentru a nu mai avea nevoie de remediu.
Granulele care se administreaza in homeopatie sunt niste bilute albe, din lactoza, mici ca dimensiune cat bobul de piper sau chiar mai mici, fiind impregnate in solutia respectiva medicamentoasa a remediului propriu-zis. Acestea sunt tinute pe limba sa se topeasca lent, dimineata pe nemancate sau dupa cum recomanda medicul homeopat.
Vorbind despre folosirea dilutiilor, aceasta a dat nastere la controverse chiar si intre medici pentru ca unele dilutii sunt atat de mari incat, dupa legile fizicii, la a unsprezecea sau a douasprezecea dilutie centezimala, nu mai gasesti nici macar o molecula din substanta initiala cu care s-a pornit diluarea respectiva. Si totusi efectele sunt certe si spectaculoase, fara a putea explica teoretic ce se intampla, pentru ca aparatura de laborator nu percepe ceea ce ramane din acea substanta atat de mult diluata.
Cu alte cuvinte, modificarile atat de fine nu mai pot fi palpabile prin explorarile actuale de laborator, in schimb organismul uman are instrumentele sale prin care devine sensibil, chiar si in cazul dilutiilor foarte inalte denumite infinitezimale. S-a observat ca, de exemplu, exista o specie de tipar foarte sensibil la un microgram de substanta chimica diluata intr-un imens ocean. Dumnezeu a facut vietatile mai sensibile decat aparatele cele mai sofisticate in care noi avem atata incredere. Din acest motiv, in consultatia homeopata, noi insistam pe aceste elemente care tin de felul cum simte omul efectele induse de factorii cu care vine in contact, ce sensibilitati are el in anumite ipostaze.
Cateodata e greu si pentru pacient, pentru ca i se pare putin bizar: "De ce ma intreaba pe mine ce mananc, cand eu am probleme cu pielea?!". Aceste elemente, informatii, daca sunt clare, ne arata cu degetul catre ce remedii sa ne orientam, ce tratamente sa prescriem, pentru ca ele fac parte din cercetarile clinice, din faptele de observatie studiate minutios de inaintasii homeopatiei.
In concluzie, pentru homeopat este un lucru extrem de important nu neaparat sa stie diagnosticul de boala al pacientului, ci cum se reflecta suferintele sale la nivelul intregului organism. De obicei pacientii vin cu foarte multe diagnostice si analize si bine fac pentru ca acestea ne ajuta sa stim de unde pornim; daca este vorba de o boala care ar putea evolua grav, am putea pierde un moment terapeutic important daca nu l-am indruma la tratamentul alopatic de specialitate, cel care se impune de urgenta. Insa, pentru alegerea remediului, aceste elemente de diagnostic nu sunt decisive; mai degraba ne este util sa ne povesteasca pacientul ce simte, cum simte, in ce parte apare tulburarea, durerea, incotro o ia, daca apare la anumite ore, cu ce se calmeaza sau ce anume agraveaza simptomele respective. In urma discutiei medic-pacient, fiecare raspuns este luat si analizat foarte foarte minutios. In homeopatie, numai acest demers ne permite sa alegem remediul convenabil.
Mentionati mai devreme ca asteptati reactia organismului in momentul in care recomandati un anumit tratament. Cat de mult timp se asteapta aceasta reactie?
Timpul de asteptare, de fapt raspunsul la tratament, depinde de vechimea bolii, de alegerea corecta si de potenta remediului, precum si de tratamentele aplicate. In afectiunile cronice lucrurile merg mai lent, boala da inapoi mai greu. In cele acute medicul intervine mai energic de la inceput, poate da mai des remediul, efectele putand schimba rapid evolutia imbolnavirilor.
De exemplu: avem un copil cu un debut de raceala, il ia cu frig, refuza sa manance, il doare capul, il ustura in gat, nu mai poate sa inghita si seara apare o febra serioasa. Daca stim in ce imprejurari a aparut raceala respectiva - poate ca, de exemplu, dupa ce a venit in contact cu o temperatura rece, cu frig uscat, chiar in toiul verii sau l-a tras un curent (a mers cu ferestrele deschise, in masina), a venit acasa si catre seara aproape inopinat simte un junghi, simte o stare de rau, il inteapa fata, are frison, febra puternica insotita de agitatie marcata. Debutul acestor manifestari a fost foarte rapid si extrem de zgomotos, ingrijorator. In asemenea cazuri folosim un anumit remediu, potrivit acestor simptome. Pentru exemplul dat, remediul se numeste Aconitum napellus. Daca dam acest remediu si la nevoie il repetam dupa 15-20 de minute, vom observa cum scade febra ca prin minune, iar persoana devine linistita ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
Este suficient ca in exact acelasi caz, cu manifestarile pe care le-am enumerat mai devreme, sa mai apara un alt simptom important - alaturi de febra - respectiv transpiratie, pentru ca de data aceasta sa fie nevoie nu de Aconitum ci de un alt remediu - Belladonna sau Bryonia.
Iata cum, in functie de manifestari si de anumite particularitati, schimbam remediul. Tinand seama de faptul cum a aparut, ce a mai aparut pe langa febra respectiva - s-ar putea intampla ca temperatura sa nu fie prea puternica, sa predomine frisoanele, starea sa se fi declansat cu niste vomismente (varsaturi), iar pacientul respectiv sa devina apatic, cu dureri musculare si psihic sa nu-i mai intri in voie absolut deloc etc. Aici putem interveni cu alt remediu, potrivit constelatiei acestor simptome la individul respectiv. E suficient ca un alt membru al familiei, un alt individ, cu manifestari aparent similare, sa aiba unul din simptomele de mai sus, diferit, ca sa schimbam total tratamentul, pentru ca niciodata doi indivizi nu se imbolnavesc la fel, modul de reactie fiind diferit.
Cu alte cuvinte, lumea care apeleaza la homeopatie trebuie sa inteleaga foarte clar ca detalii aparent nesemnificative pentru medicina conventionala au un rol major in homeopatie.
Am avut un caz interesant: m-a cautat o doamna care folosea in timpul consultatiei un limbaj elevat spunandu-mi, in loc de simptomele care o deranjeau, toate diagnosticele posibile pe care le primise pana in momentul respectiv. Cum spuneam, termenii medicali nu ne ajuta foarte mult. Diagnosticul de boala, vazuta localicist, reprezinta numai o particica din investigatia medicala homeopatica.
Am rugat-o pe doamna respectiva sa se "vaite" putin, sa-mi spuna ce o supara de fapt. Doamna a ramas pe pozitie, rezumandu-se sa ma anunte ca o supara colecistul. Am insistat intreband daca are dureri, greturi, amar in gura. In ciuda straduintei mele, nu am scos prea multe detalii. I-am dat nehotarat un remediu de asteptare, in care nu aveam nici un fel de incredere, sperand ca a doua oara ne vom intelege mai bine. Dupa 2, 3 luni de zile, doamna recunoaste ca nu a simtit nimic deosebit in urma tratamentului. In cele din urma, in timpul unei convorbiri telefonice pentru stabilirea unei noi intalniri, cerandu-i sa se gandeasca si sa-mi spuna mai multe amanunte, chiar si aparent nesemnificative, am reusit sa aflu pe loc unul bizar, neobisnuit, putin jenant, dar fara legatura cu colecistul ei. Acesta a fost decisiv in alegerea remediului corect, pe care i l-am indicat chiar la telefon, intr-o clipita, iar rezultatul a fost uluitor: intr-o luna de zile toate simtomele pe care dansa le avea, legate de asa zisa colecistita, dischinezie biliara, cu cefalee migrenoase s-au limpezit. Iata deci cum elemente care par bizare in medicina obisnuita, in homeopatie aproape ca arata cu degetul remediul de care unul sau altul dintre pacienti are nevoie. De aceea, insistam si asupra unor asemenea lucruri.
In momentul in care recomandati un anumit tratament homeopatic mai dati si alte indicatii - de exemplu - incercati sa dormiti mai mult, evitati cafeaua etc. ?
Toata homeopatia indeamna spre cumpatare. De aceea, automat, noi recomandam persoanei, daca poate, sa evite anumiti factori care pot intretine o stare de disconfort instalata. Sunt reactii care tin si de alti factori decat cei cauzatori de boli sau medicamente. Recomandam evitarea carnurilor, a mancarurilor foarte greoaie - din pacate la majoritatea restaurantelor numai astfel de mancaruri se prepara. Le recomandam in general, dar nu putem intra prea mult in aspectele acestea de dietetica. Chiar dorinta de a manca un aliment sau din contra aversiunea fata de un sortiment culinar fac parte din paleta noastra semiologica, pe baza careia ajungem la remediul potrivit.
In urma unui tratament fericit, pacientul ne spune ca nu mai simte nevoia de unul din alimentele altadata preferate de el. Desigur, evitarea abuzurilor alimentare sau de alt ordin, a stresului, a consumului de medicamente, tot ce pledeaza pentru o viata mai aproape de factorii naturali, sunt adevarate castiguri in lupta cu bolile.
Cum de ajungeti dumneavoastra la un anumit remediu? Aveti nevoie de multe simptome, trebuie ca omul sa colaboreze pentru propria lui vindecare... dar de ce cu un anumit remediu si nu cu altul se obtine vindecarea pacientului?
Aici ajungem la o observatie de o simplitate dezarmanta. Oricine se uita in jur sau analizeaza niste factori de observatie trage o singura concluzie - daca ii dai unui om sanatos sau unui lot de oameni sanatosi aceeasi substanta zi de zi, frecvent deci, o sa observi ca el/ei dupa un timp, incep sa strambe din nas, sa o refuze, sa se indispuna, desi, la inceput, substanta aceea nu-i producea nici un rau.
Asemenea situatii apar de obicei in cele mai flagrante situatii familiale; ii dai de exemplu sotului o friptura; a doua zi la fel, a treia zi etc. si o sa te trezesti dupa o perioada de timp ca persoana respectiva manifesta o aversiune puternica fata de aceeasi eterna friptura. Cine poate sa manance o mancare de fasole zi de zi timp de o saptamana, oricat de buna ar fi ea?
Organismul are putinta aceasta de a se opri, de a refuza, de a ezita, in anumite situatii fata de anumiti factori, nu numai cei alimentari din exemplele de mai sus. Oricine trebuie sa tina seama de reactiile organismului, pentru ca in felul acesta se regleaza anumite functiuni, se trag niste semnale de alarma.
O persoana careia ii place cafeaua, de exemplu, bea pana cand nu mai poate: apare irascibilitatea, nu mai poate dormi noaptea, devine extrem de sensibila la orice. Substantele din cafea au indus in organism o patologie, un dezechilibru. Se intampla de fapt un fel de dezacordare a unor functii de echilibru ale organismului, o perturbare imperceptibila la inceput, iar apoi din ce in ce mai nuantata, devenind din ce in ce mai greu suportabila, penibila si determinand individul sa se duca la doctor.
Simplitatea dezarmanta a homeopatiei de care vorbeam prezinta similitudini cu vorbele batranilor "Mai, tata, ce e mult nu e bun". O societatea intreaga, desi prea bine hranita din lume, prezinta obezitate intr-un procent extraordinar, diabet, boli de nutritie, patologii anume, reumatisme, guta. Toate acestea au fost induse de factorii de alimentatie, de modul acesta de administrare a diferitelor substante, de poluanti.
De ce spectrul imbolnavirilor s-a schimbat, ne putem intreba. Nu mai seamana boala cu boala, iar noi, in homeopatie, chiar de lucrul acesta ne ocupam, respectiv ce simptome sunt produse de o substanta sau alta din natura la omul sanatos. Noi notam prin cercetari minutioase ce reactii apar la oamenii sanatosi din lotul respectiv si in ce ordine au aparut diferitele senzatii, simptome, deranjamente, dezechilibre.
Homeopatia se bazeaza pe experiment si pe fapte de observatie, lucruri reale, lucruri constatabile, repetabile. De acum exista pe calculator programe de repertorizare, pentru ca nu putem memora toate simptomele existente la peste trei mii de remedii stabilite in urma cercetarilor (provingurilor); alegem simptomele care sunt mai importante din unghiul de incidenta homeopatica si astfel ne putem orienta catre remediul cel mai potrivit.
Nu operam cu lucruri fanteziste, ci cu fapte de observatie. Homeopatia este o medicina stiintifica a simptomatologiei intregului organism. Eu cand stau de vorba cu pacientul vreau sa vad in ce masura exista o similitudine intre manifestarile lui luate la nivel global, holistic, integralist, cu una dintre eventualele substante experimentate pe loturi de oameni sanatosi, substante devenite remedii.
Legea similitudinii este legea de baza a homeopatiei. O substanta poate sa vindece la omul bolnav simptome similare cu cele pe care le poate produce direct sau indirect la omul sanatos. Aceasta este piatra unghiulara a homeopatiei si nu, cum cred unii, marimea granulelor sau problematica teoretica a dilutiilor infinitesimale folosite care devin secundare. Ramane dupa aceea sa individualizam tratamentul, pentru ca fiecare individ isi face boala lui. Nu exista doi indivizi care sa faca o boala absolut asemanatoare.
De exemplu, unul are sete, altul nu are sete, desi manifesta acelasi tablou simptomatic, chiar in cazul unei raceli. Unul se amelioreaza la caldura, altul la rece in cazul artritelor reumatice. La unul articulatia este stravezie-roz, la altul e palida. Toate aceste detalii te trimit efectiv la remedii diferite.
Aceste dereglari au loc la nivelul fortei vitale a organismului, forta ce centreaza toate reactiile posibile; aceasta idee a reaparut in momentul in care homeopatia a renascut, in urma cu peste 200 de ani, cand filosofia vitalista era la moda. Remediul nu face altceva, nu inlocuieste nimic din ce este deteriorat, ci ajuta forta vitala sa readuca, prin fortele de care dispune organismul, armonia si sanatatea.
Ca si cand in momentul in care ai dat remediul adecvat si se reacordeaza instrumentele orchestrei organismului, acestea incep sa sune din nou corect, incetul cu incetul si simfonia functiilor sale normalizate reapare ca o realitate a insanatosirii pacientului.
top-sanatate.ro |
