Nivel: RUBIN
Inregistrat: 3/29/2007
Mesaje: 22799
| Shirel, din nou m-ai inteles gresit.Am doar specificat ca tu esti crescuta si traiesti dupa anumite crezuri, eu dupa altele.Iti poti da cu parerea , dar nu inteleg de ce ai cautat sa ma ranesti? Si eu am dreptul sa-mi dau cu parerea.De multe ori ma abtin sa-mi dau cu parerea tocmai ca se isca discutii de acest fel.Nu trebuie sa-mi ceri iertare pentru nimic, nu e cazul , dar nici nu trebuie sa ne "haratim" in continuare.
Si da, am ramas surprinsa sa vad atata patima in postarile tale, pentru ca stiam ca esti altfel. |
|
|
Nivel: Maestru
Inregistrat: 11/22/2006
Mesaje: 9778
| da,religia isi pune amprenta peste gandirile noastre diferite.nu am vrut sa amintesc despre asta,si unele stiu de ce.eu sper doar ca fiecare dintre noi sa stim sa iertam,sa nu alegem razbunarea si cu siguranta,ne va fi mai bine |
|
|
Nivel: RUBIN
Inregistrat: 4/22/2009
Mesaje: 20813
| M-am gandit si eu mult la chestia cu a ierta si a fi mai bun cu cel ce mi-a gresit -m-am framantat si mi-am propus sa incerc sa -mi controlez unele ganduri negative care-mi vin pentru persoanele care mi-au ranit ,,curasonul''-ca despre asa -i vorba -a intuit bine Kali.
Sper sa reusesc ,sunt superiori mie cei care reusesc sa fie buni cu cei ce le-au gresit si-i admir.
Poate cu varsta voi avea puterea si intelepciunea s-o fac si eu . |
|
|
Nivel: MEMBRU FONDATOR
Inregistrat: 5/27/2006
Mesaje: 14390
| aurishta wrote:Am vazut, cu ceva timp in urma, un film care este chiar pe subiectul nostru, "Amish Grace". Este facut dupa drama petrecuta acum cativa ani in comunitatea Amish, cand un om plin de ura a sechestrat si a ucis cateva fetite dintr-o scoala. Aici era vorba de un rau intentionat, nu de un accident. Reactia comunitatii a fost de neinteles pentru multi, deoarece acei oameni au refuzat sa-si umple inimile cu ura si dorinta de razbunare si chiar au acordat sprijin moral familiei atentatorului, acoperita de rusine, frustrare, disperare. Este luat in discutie chiar si cazul uneia dintre mame care a refuzat initial aceasta atitudine, sufocata fiind de durere si resentimente, dar care, in cele din urma, a reusit sa se elibereze de acestea. Ar fi multe de zis aici, dar este prea vast subiectul.
Asta e un exemplu dus la extrem si nu sunt multi oameni care sa fie pusi in aceasta situatie.
Noi discutam aici de problemele de zi cu zi... situatii relativ obisnuite de viata... exemple traite de noi si abordate fiecare in stilul nostru. Situatii reale, in conformitate cu realitatea noastra, stilul de viata si educatia pe care am primit-o ( ca exista un punct comun in toate ).
Multe fete de aici stiu cum s-a incheiat prima mea casnicie si cred ca pot aprecia ca nu a fost o situatie tocmai obisnuita sau comuna. Desi ex-ul meu a gafat-o la modul - hai sa-i spunem... relativ - extrem iar eu insami eram foarte confuza, i-am sprijinit familia disperata, cu toate ca eu eram aia ramasa cu 2 copii, singura si probleme cat casa.
Au gasit in mine si copiii mei refugiul de care au avut nevoie la momentul ala, pentru a depasi o situatie cu mult peste puterea lor de intelegere. Totusi, mama lui, o femeie careia nu am avut ce sa-i reprosez in 8 ani de casnicie ( si nici ea mie ), s-a intors impotriva mea cand a avut ocazia, de dragul fiului ei... desi era constienta de vina pe care o avea si de faptul ca nu are dreptate.
In fine... eu am inteles-o pentru ca era unicul ei copil si probabil ca si eu l-as sprijini pe al meu oricat de pramatie ar fi, insa fata de mine nu mai exista. O inteleg si o compatimesc... mi-e draga... ne leaga destul de multe... nu o urasc, insa ea nu mai exista pentru mine.
Pe de alta parte, tatal lui nu a mai vorbit cu el de atunci. Nu-l ma recunoaste ca fiu, desi trebuie sa fie foarte dureros pentru un om care e pe moarte si care a avut pana acum nu stiu cate operatii din cauza cancerului.
Luat la modul superficial, principiul e cam acelasi. Nu ai de ce sa acuzi familia celui care greseste... nu ai de ce sa extinzi raza urii tale mai mult decat e cazul. Tot victime sunt si cei din familia vinovatului... nu intra toti in aceeasi oala.
Deja m-am intins cam mult.
Oricum, asta e un subiect prea complex si nu poti percepe toate nuantele unei probleme dintr-o fraza. Ideea e ca atat timp cat te stii un om cu bun simt, sincer si corect, nu ai de ce sa faci altfel decat iti dicteaza inima. Eu nu ma simt inferioara altora pentru ca nu uit sau pentru ca nu iert pentru ca asa mi se pare mie corect. |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 6/10/2006
Mesaje: 6198
|
Sa ma ierte Dumnezeu dar nici eu nu cred ca as putea ierta asa ceva,orice pana la copiii mei,ei sunt mai presus de toate;accept orice,dar pana la copiii!Asat inseamna neglijenta,stiu ca a fost un simplu accident dar la fel de sigura sunt ca se putea evita accidentul! |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 3/2/2011
Mesaje: 5536
| Kali, citind cele scrise de tine, m-am gandit la un alt aspect al problemei. Atunci cand se intampla ceva care presupune acordarea iertarii, este un pas intermediar necesar,zic eu. Acea iertare trebuie solicitata de cel care a comis nedreptatea. Este un sentiment al justitiei in fiecare dintre noi care cere acest lucru. Dumnezeu Insusi acorda iertare doar daca ii este ceruta si daca exista in om determinarea de a inceta cu acel lucru gresit si de a face restitutia, daca este necesar. Problema mea, ca om, este de a nu cultiva o atitudine neiertatoare, ci de a avea disponibilitatea de a ierta, daca este cazul. De pilda, in situatia preentata de tine, nu ai cum sa-ti ierti fosta familie pa entru relele pe care ti le-a facut pentru simplul motiv ca ei nu au devenit constienti de faptul ca au comis lucruri oribile intr-atat incat macar sa-si recunoasca vina si sa ceara iertare. Nu cred in iertarea imprastiata in jur fara ca sentimentul de justitie sa fie satisfacut. |
|
Nivel: MEMBRU FONDATOR
Inregistrat: 5/27/2006
Mesaje: 14390
| aurishta wrote:Kali, citind cele scrise de tine, m-am gandit la un alt aspect al problemei. Atunci cand se intampla ceva care presupune acordarea iertarii, este un pas intermediar necesar,zic eu. Acea iertare trebuie solicitata de cel care a comis nedreptatea. Este un sentiment al justitiei in fiecare dintre noi care cere acest lucru. Dumnezeu Insusi acorda iertare doar daca ii este ceruta si daca exista in om determinarea de a inceta cu acel lucru gresit si de a face restitutia, daca este necesar. Problema mea, ca om, este de a nu cultiva o atitudine neiertatoare, ci de a avea disponibilitatea de a ierta, daca este cazul. De pilda, in situatia preentata de tine, nu ai cum sa-ti ierti fosta familie pa entru relele pe care ti le-a facut pentru simplul motiv ca ei nu au devenit constienti de faptul ca au comis lucruri oribile intr-atat incat macar sa-si recunoasca vina si sa ceara iertare. Nu cred in iertarea imprastiata in jur fara ca sentimentul de justitie sa fie satisfacut.
Aici ai dreptate, insa nu stiu daca neaparat despre iertare este topicul, ci despre incredere. Adica sa acorzi tot atat credit ca la inceput chiar daca cel drag/apropiat a gresit, dandu-i ocazia sa o faca din nou, constient fiind ca are inclinatie spre asa ceva. Ba in plus, sa dai tot in relatia cu respectivul ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Din punctul meu de vedere, fara incredere nu exista relatie de niciun fel... nici macar de amicitie.
Referitor la ce spuneai tu - daca tot am dat exemplu cazul meu - s-a cerut iertare, insa... nu sunt eu in masura sa o dau. Adica nu e nimic de iertat atata vreme cat nu e nimic de reparat. Nu port pica pentru ca - cum spuneau si fetele - totul se intampla cu un scop iar din punctul meu de vedere totul a dus la o succesiune de intamplari fericite.
Totusi, cu tot cu iertare ceruta, nu asta e cheia. Ci comportamentul pe termen mediu spre lung. Degeaba insiri vorbe goale daca nu le crezi; mai degraba trebuie sa demonstrezi ca ai inteles ca ai gresit si regreti asta. Atunci apare si intelegerea celui ranit si refacerea relatiei, chiar daca intr-un alt mod si dupa alte reguli.
Totusi, latura mea umana se traduce intr-o atutudine mai mult decat agresiva cand e vorba de copii. Aici e mai mult de povestit si nu am timp, insa nu exista asa ceva ca inima curata fata de cineva care a gresit. Cumva tot se manifesta frustrarea... prin neincredere, prin intoleranta, ceva ramane acolo care te tine in garda si nu mai permite celuilalt sa raneasca din nou.
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 8/11/2010
Mesaje: 2334
| Subiectul mi se pare atat de relativ...depinde mult de mediul in care ai crescut,de experientele de viata, de caracter, de cei care te inconjoara, de cat de sensibil esti si ce consideri a fi ofensa, de conceptiile de viata la care ai fost expus si pe care le-ai absorbit sau dezvoltat...cred ca e un subiect la care nu se poate generaliza, nu se poate trage linie si ajunge la o concluzie unanim acceptata, fiecare isi ia ceea ce i se potriveste si poate accepta emotional si intelectual, fiecare are experiente, scopuri si motive diferite...
Personal cred in linistea sufleteasca, in ceea ce te face sa te simti fericit si multumit, in somnul linistit si fara remuscari, cred in constiinta...daca ai asa ceva atunci esti predispus la iertarea de un anumit nivel sau atul, esti considerat un om relativ corect, daca nu ai constiinta si nu nutresti sentimente pozitive fata de semenii tai, atunci cu greu te adaptezi societatii fara a deveni criminal sau un paria sau un frustrat care face viata amara altora. In ceea ce priveste indepartarea celor considerati dusmani, este un instinct de auto-aparare, la fel ca si al animalelor cu diferenta ca noi constientizam si expunem in cuvinte...
Aurishta,filmul la care faci referire, este doar un film...numai subiectul principal este inspirat din realitate, dar realitatea difera de modul in care a fost prezentata in film. Locuiesc nu departe de zona unde s-a intamplat drama, lucrez cu amishi, am avut acces la bisericile lor, la modul lor de viata, li se impune de comunitate si preot un anumit stil de viata care pare frumos din exterior dar nu e intotdeauna frumos si din interior. Subiectul poate fi discutat la alta tema, poate una de gen "Minoritati religioase", ca sunt atatea pe lumea asta si multe dintre ele par majoritatii ceva iesit din comun, mai ales aia care au multiple neveste sau isi lasa copiii sa moara pe motive religioase sau care sunt exonerati de obligatiile fata de stat insa cer drepturi si care afiseaza superioritatea si aroganta pe motiv religios etc etc etc etc ...
|
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 3/2/2011
Mesaje: 5536
| mikaela wrote:
Aurishta,filmul la care faci referire, este doar un film...numai subiectul principal este inspirat din realitate, dar realitatea difera de modul in care a fost prezentata in film. Locuiesc nu departe de zona unde s-a intamplat drama, lucrez cu amishi, am avut acces la bisericile lor, la modul lor de viata, li se impune de comunitate si preot un anumit stil de viata care pare frumos din exterior dar nu e intotdeauna frumos si din interior.
Sunt convinsa ca asa e,din pacate. Doar ca expunerea subiectului era in ton cu discutia. |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 8/11/2010
Mesaje: 2334
| Ai dreptate Aura, daca fac abstractie de restul, filmul e in ton cu discutia...oare cum ar fi fost filmul daca tipul nu s-ar fi sinucis??
Referitor la Babylicious cu fetita oparita, nu vad razbunare...chiar daca ea nu ar da in judecata gradinita sau educatoarele, conducerea gradinitei sau Ministerul de Invatamant ar trebui sa se autosesizeze si sa ia masuri, sa impuna reguli si legi care sa fie respectate cu sfintenie si aduse la cunostinta personalului...Nu cred ca se ajunge ca educatoarele sa intre dupa gratii, daca se demontreaza ca a fost neglijenta se ajunge la pierderea locului de munca, poate la plata unei sume de bani sau ceva de genul...stiu ca e off-topic, dar mi se pare corect ca MAMA respectiva sa actioneze intr-un fel sau altul (si nu din razbunare) pentru ca in viitor aceste neglijente sa nu mai aiba loc si ca alti copii sa fie in siguranta, deci finalul povestii este unul pozitiv din punctul meu de vedere si nu o pedeapsa a lui Dumnezeu ... Nici eu nu as sta cu mainile in san la o asemenea situatie mai ales stiind ca e posibil sa se repete, facandu-ma astfel vinovata de nepasare, cand as fi putut foarte bine preveni actionand.
|
|
Nivel: RUBIN
Inregistrat: 3/29/2007
Mesaje: 22799
| Mikaela, ma repet pentru a nu stiu cat oara: eu n-am spus ca educatoarele nu trebuie sa plateasca pentru neglijenta si nepasarea lor, ci m-am referit la suflet.A nu se pastra dorinta de razbunarea si ura in suflet.Ce este atat de greu de inteles? |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 3/2/2011
Mesaje: 5536
| mikaela wrote:Ai dreptate Aura, daca fac abstractie de restul, filmul e in ton cu discutia...oare cum ar fi fost filmul daca tipul nu s-ar fi sinucis??
Din punctul meu de vedere, la fel, adica nu as fi permis ca ura sa ma otraveasca, stiind ca va avea de-a face cu un Judecator drept la momentul potrivit. As fi lasat justitia omeneasca sa-si faca treaba pentru ca acel om sa nu mai poata repeta gestul, Asta spun teoretic si cred cu tarie ca si practic. Oricum, stiti cum e vorba aia, proba contrarie vine cand esti in pantofii patitului.... |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 8/11/2010
Mesaje: 2334
| bereea wrote:Mikaela, ma repet pentru a nu stiu cat oara: eu n-am spus ca educatoarele nu trebuie sa plateasca pentru neglijenta si nepasarea lor, ci m-am referit la suflet.A nu se pastra dorinta de razbunarea si ura in suflet.Ce este atat de greu de inteles?
Pai si eu ce-am spus?  Am spus undeva ca e vorba de razbunare, ca nu ar trebui sa plateasca sau sa-si pastreze ura in suflet??
In incapacitatea mea mentala pot sa spun ca e evident cat de sensibil e subiectul pentru tine...sau poate nu realizez unde si cu ce am gresit 
Sper sa gasesti raspunsurile pe care le cauti si mai ales pacea interioara atat de necesara multora... 
Aura, ai dreptate, ar fi divin ...teoretic si eu gandesc la fel, practic insa "totul pana la proba contrarie" |
|
Nivel: RUBIN
Inregistrat: 3/29/2007
Mesaje: 22799
| Nu sunt asa de sensibla cum crezi.Eu am pornit de la mesajul doamnei respective care era foarte...nu stiu cum sa ma exprim ca sa fiu inteleasa.Si tot am fost acuzata ca o sfatuiesc sa uite cu totul , sa ierte si sa nu se faca dreptate.Ceea ce nu am spus niciodata.Am spus doar ca oricata ura si dorinta de razbunare ar purta in suflet tot nu rezolva nimic.
Vad ca sunt eu cea care deranjez, sunt eu cea fara pace interioara asa ca ma retrag.Topicul e unul sensibil in sine.Inteles in mod diferit de oameni diferiti.Cand nu se poate discuta si se ajung la jigniri, acuzatii, vorbe aruncate aiurea...e prea mult pentru mine |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 8/11/2010
Mesaje: 2334
| Bereea, o atitudine defensiva nu inseamna a intoarce celalalt obraz, nu am atacat, nu am acuzat si nu am ofensat, nu am aruncat vorbe aiurea si nu am reactionat nepotrivit. Ce am spus nu e ironie si nu e jignire, se pare ca totul devine prea personal si confuz...Eu cred ca se poate discuta si se pot expune pareri diferite fara peripetii, daca am fi toti la fel si am gandi toti unanim ar fi un ocean de plictis in jur...Sunt sigura ca ar mai fi persoane care ar posta aici dar de frica reactiilor prea personale sunt intimidate si reduse la tacere...pacat...  |
|
|
|
