Nivel: Guest
Inregistrat: 2/12/2006 Mesaje: 14
| BERBEC
2008 nu e un an usor, sentimentul ca se poate mai mult, ca vreti mai mult, dar nu primiti, poate fi frustrant de multe ori. Nu aveti prea mare incredere in fortele dv. si nu lasati o impresie foarte buna. Stati in banca dv. si nu aveti curajul sa iesiti mai mult in fata, de aceea poate fi un an cu multe blocaje si neimpliniri, dar e posibil sa fie simple senzatii personale: ele nici nu exista, doar vi se pare ca sunt... Luna august pare sa fie una dintre cele mai dificile, in care va veti simti prins ca intr-o menghina de atatea griji si emotii negative.
DRAGOSTE - Neintelegerile in cuplu sunt frecvente, tensiunile, contradictiile, conflictele au la baza incompatibilitati pe care nu reusiti sa le tineti sub control. E cam greu sa convietuiti pasnic cu partenerul sau sa va apropiati de persoane noi, mai ales la inceputul anului sau in primavara, cand discutiile vor fi cam aprinse. V-ati putea simti atras de o persoana interesanta, inteligenta, dar cam nervoasa, posibil din zodie de aer, dar cu care nu veti avea o relatie prea blanda.
SERVICIU - Va place ceea ce faceti la serviciu, iar catre toamna veti culege roadele eforturilor depuse. Poate fi un an calm, placut, in care simtiti ca totul evolueaza asa cum trebuie, fara tensiuni sau incertitudini. Daca aveti preocupari artistice sau in domenii umaniste - arta, pictura, literatura, muzica, psihologie, medicina - domenii in care talentul este esential, succesul este de partea dv., fiind un an cu mari sanse de afirmare.
BANI - Totul merge bine in acest plan, poate fi un an de apogeu, cu decizii deosebite, cu reusite considerabile, in care simtiti, finalmente, ca v-ati atins visele. O mare achizitie, o afacere de succes, o victorie financiara va fac mai sigur pe dv. si aveti curaj sa investiti in planuri indraznete. Primiti - dar si cheltuiti - mai mult ca in alti ani. Luna ianuarie poate fi speciala in privinta deciziilor financiare: cumparati ceva scump, incepeti o afacere sau vi se face o propunere rentabila ce nu trebuie ratata.
EVENIMENTE SPECIALE - Un mare succes financiar poate transforma 2008 intr-un mare succes, poate mai ales in partea a doua a anului. O investitie, un castig, o marire de salariu, o achizitie de zile mari va vor da un sentiment de satisfactie materiala deplina, spunand, cu inima pe inima, ca aveti mai mult decat pana acum... Dar, atentie, nu e un castig la noroc, ci prin munca!
TAUR
2008 este un an bun, in care veti avea un sentiment de satisfactie, veti fi mandru de dv., poate mai ales pentru reusitele profesionale care va asteapta. Este anul in care multe indoieli si intrebari vechi isi gasesc raspunsul, aducand la normal totul. Traiti un eveniment decisiv pentru viitorul dv. iar luna mai pare sa fie speciala. O persoana cu functie, un parinte sau un profesor vor juca un rol esential. La un moment dat, veti sta in prim plan in cadrul unei ceremonii, a unei investiri in functie, a unei avansari sau aprecieri publice etc
DRAGOSTE - Un an de succes deplin, de apogeu. Pentru unii, poate fi anul casatoriei, pentru altii - a conceperii unui copil, iar cei singuri pot cunoaste pe cineva care le vor aduce fericirea. Se poate spune ca sunteti privilegiatul anului 2008 in ceea ce priveste amorul, deci pregatiti-va sa va indragostiti asa cum nu ati mai facut-o niciodata, simtind o atractie deosebita fata de cineva deosebit. Soarele apare si pe strada dv.
SERVICIU - Sunteti multumit de ceea ce se intampla la serviciu, aveti o relatie excelenta cu superiorii si profesorii. Apare sansa unei specializari noi, studiati mai mult, invatati ceva nou, va consolidati pozitia profesionala printr-un examen decisiv sau un act oficial. Luna aprilie pare sa fie cea mai buna pentru rezolvarea problemelor profesionale de care depinde cariera dv. Cunoasteti o persoana cu functie, cu experienta bogata, cu o pozitie buna, cel mai probabil si mult mai in varsta, care va poate ajuta mult in cariera, deci merita sa va alaturati lui si sa prindeti tot ce va poate impartasi.
BANI - 2008 e un an promitator, vestile sunt bune in acest sens. Vin bani mai mereu, nu veti duce lipsa, ba chiar se pot ivi si noutati in acest sens: o alta sursa de venit, o directie noua din care vor curge bani. Veniturile sunt suficiente pentru a va descurca bine si pentru a face investitii. Poate faceti un credit, ceea ce inseamna ca, pentru cateva luni, banii dv. sunt mult mai bine dramuiti.
EVENIMENTE SPECIALE - Viata personala poate cunoaste surprize dintre cele mai placute: mutare in casa noua, maternitate, intemeierea unei familii, nunti, rezolvarea unor probleme mai vechi de familie, petreceri, distractii, reusite in plan artistic, iar luna martie pare sa fie una dintre cele mai vesele in acest sens!
GEMENI
2008 nu este cel mai bun an din ultima perioada, dimpotriva, vor exista stari de frustrare si insatisfactie pentru ca veti dori mai mult decat tot ce veti reusi sa atingeti. Aveti senzatia ca faceti numai compromisuri si concesii, ca acceptati aspecte care nu va convin deloc, dar se pare ca sunt sacrificii obligatorii pentru a va realiza unele scopuri. Nu este un an de varf, au fost altii mult mai buni decat acesta, dar daca mai scadeti din pretentii, poate fi unul destul de bun. Luna martie vine cu motive minore de suferinta.
DRAGOSTE - Lucrurile merg bine, aveti alaturi o persoana care va pretuieste si pe care si dv., la randu-va, o apreciati mult. Ca ar putea exista pe undeva si un anume interes - poate chiar material - nu ar fi exclus, dar asta nu inseamna ca nu puneti accent pe iubire. Va simtiti bine alaturi de persoana draga, care stie sa va maguleasca orgoliul, sa va laude continuu si sa scoata in evidenta cat de important sunteti in viata lui. Daca sunteti asezat pe un astfel de piedestal in ochii celuilalt, totul va merge ca pe roate, pentru ca aveti nevoie sa stiti ca sunteti special. Si chiar sunteti, dar nu uitati ca la fel trebuie sa simta si celalalt, deci nu uitati de laude, recompense, vorbe frumoase, aprecieri... Luna septembrie poate fi una dintre cele mai reusite in doi.
SERVICIU - Sunteti un om fericit, ajungeti atat de usor la scopurile dv. incat nici nu va vine sa credeti ca merg toate asa de bine. Sunteti multumit de rezultatele profesionale, se vede pe chipul dv. ca ati ajuns acolo unde va doreati, dar aveti tendinta de a va culca pe laurii victoriei, fara sa mai depuneti eforturi noi. Daca va convine stadiul la care ati ajuns, veti face tot posibilul sa-l mentineti. Sunteti mandru de dv. si lumea va apreciaza sincer. Luna septembrie aduce vesti bune la locul de munca, ceea ce va confera un sentiment mai puternic de valoare personala.
BANI - Totul e ok si aici, problemele de anul trecut revin la normal. Este un an cu multe reusite, chiar daca nu sunt iesite din comun, dar aveti atatia bani cat sa va simtiti bine. Faceti niste investitii pe care vi le-ati dorit demult. Este un an mai bun decat 2007, asta e sigur, fara sa fie totusi vorba de bogatii sau venituri incredibile. Unii bani ajung la dv. sub forma unor recompense, premii, bonus sau ca gest de apreciere pentru un serviciu oferit cuiva. Tot anul e bun la bani, dar parca mai ales luna iunie.
EVENIMENTE SPECIALE - E un an vesel, deci va puteti bucura de reusite in tot ce este legat de societate, grupul de prieteni. Va alaturati unui colectiv de persoane cu care aveti preocupari comune - club, organizatie, fundatie, asociatie, curs - sau jucati un rol central in grupul de prieteni din care faceti parte. Petrecerile, nuntile, receptiile, aniversarile, distractiile nu vor lipsi si va tin in priza tot anul. Luna martie este optimista cu multe surprize placute, cu sansa de a va mari cercul de prieteni.
RAC
2008 este un an sensibil, care va va solicita mult la nivel emotional si psihic, veti avea trairi puternice, senzatii intense iar sufletul va fi in prim plan. Fie ca e vorba de un an al iubirii, fie ca e un an al unor emotii iesite din comun, veti trece prin stari dintre cele mai interesante.
DRAGOSTE - Iubirea are o dimensiune mult mai stabila decat in alti ani. Gasiti omul langa care puteti construi ceva, pe care va puteti baza pe termen lung de acum incolo, dand dovada amandoi de mai multa maturitate. Nu e anul incercarilor, tatonarilor adolescentine, ci, daca tot va implicati intr-o relatie, doriti sa fie de durata si serioasa. Este un an in care isi pot gasi parteneri mai ales persoanele trecute de prima tinerete, care, finalmente, descopera iubirea la o varsta mai inaintata, dar care poate fi la fel de placuta ca in tinerete. Cuplurile deja inchegate si oficializate se bucura de stabilitate deplina, nu apare nimic care sa le zdruncine calmul pe care l-au obtinut. Dragostea si interesul se combina perfect intr-o relatie cu mari sanse sa evolueze pe termen lung. Sunteti atras mai ales de persoanele nascute in zodii de pamant. Daca v-ati gasit jumatatea, va ganditi foarte serios sa va asezati la casa dv.
SERVICIU - Este un an de succes la locul de munca, in care si pozitia dv. profesionala se consolideaza. Nu este chiar momentul unor promovari, avansari sau al unor evidentieri deasupra altora, ci se vorbeste mai mult de o linistire a apelor dupa perioade ceva mai incerte, candva. Va gasiti locul in care veti construi ceva de acum incolo sau studiati ceva nou, care va va aduce o alta cale, in perspectiva. Studiati, invatati, acumulati cunostinte noi, dati examene, va masurati fortele, prindeti cat se poate de la cei cu mai multa experienta. Un profesor, un mentor sau un superior pot juca un rol major in consolidarea imaginii dv. profesionale. Luna aprilie va poate aduce vesti importante despre cariera, prin care multe aspecte - pana acum nesigure - isi gasesc solutionarea, normalizarea, raspunsul. Poate intrati in posesia unei autorizatii sau diplome cu ajutorul carora va veti putea face meseria cu si mai multa satisfactie.
BANI - Anul acesta vi se face dreptate in cazul in care vi s-a refuzat un anumit drept banesc: o mostenire, o despagubire, o cerere in instanta cu impact financiar. Verdictul poate fi in favoarea dv. si se restabileste echilibrul normal pe care l-ati sperat atata vreme. Dar este si perioada in care trebuie sa faceti putina ordine in buget: sa va achitati datoriile, sa cereti inapoi banii pe care unii tot uita sa vi-i returneze sau sa faceti un credit la o banca. Semnati documente, contracte, tranzactii din care ies bani, dar in toate trebuie sa urmati intocmai litera legii. O neglijenta sau o eroare poate atrage sanctiuni. Luna noiembrie va poate aduce un raspuns oficial in urma caruia intrati in posesia unei sume de bani care vi se cuvine.
EVENIMENTE SPECIALE - Nu este un an cu evenimente iesite din comun. Resimtiti uneori stari de angoasa si lipsa de orizont, dar in orice suparare, aveti mereu pe cineva alaturi. In asta consta, de fapt, reusita anului, in prezenta permanenta alaturi de dv. a unor prieteni adevarati care va sustin, orice ar fi. Un impas financiar sau o problema de sanatate va poate strica planurile in jurul lunii mai.
LEU
2008 este un an linistit, fara evenimente iesite din comun, in care puteti spune ca va regasiti linistea in multe privinte. Accentul cade mai ales pe viata privata - dragoste, familie, placeri personale - unde veti avea parte de bucurie. Daca aveti preocupari artistice, umanitare, sensibile, reusita este de partea dv. iar daca va cautati jumatatea sau visati la o ameliorare a vietii de cuplu, ati putea avea parte de momente exact pe placul dv. Toamna acestui an este cea mai placuta pentru sufletul dv. O persoana nascuta in zodie de apa joaca un rol major in viata dv. in acest an.
DRAGOSTE - Este un an banal, nu se poate vorbi de nimic special, cum ar fi nunti, iubiri intense, pasiuni nebune. Asta nu inseamna ca veti fi ocoliti de sentimente, dar parca nu sunt cele mai puternice de care ati avut parte vreodata. Au existat ani mult mai animati in plan sentimental, deci 2008 este unul monoton, plictisitor adeseori, in care totul pare rutinat, calm, blazat. Preferati de multe ori linistea, anonimatul, sentimentele deja bine cunoscute, fara sa vi se ofere flacari, scantei, nebunie... Calmul acestui an poate fi benefic pentru a lega o relatie de cursa lunga, fara sa va mai ganditi la schimbare, innoire, provocare, deci va multumiti cu ce aveti. In luna octombrie, v-ati putea plictisi alaturi de partenerul oficial sau, in cazul in care nu aveti pe nimeni alaturi, veti simti singuratatea mai grea ca oricand.
SERVICIU - Nu aveti parte de cele mai mari reusite la locul de munca, simtiti ca faceti ceva sub nivelul pregatirii dv., considerand a fi un an umilitor, in care telurile dv. sunt imposibil de atins, de aceea trebuie sa mai renuntati la unele din ele. Concesiile, compromisurile, umilintele nu lipsesc, de aceea se va dezvolta un puternic sentiment de inadaptare, frustrare, blocaj, considerand ca sunteti departe de ceea ce doreati pentru cariera dv. Posibil sa plecati de la un loc de munca pentru ca nu va mai place sau, dimpotriva, ramaneti pe pozitie, desi nu mai puteti suporta atmosfera de acolo, pentru ca nu aveti incotro, deci trebuie sa tolerati situatia. Visele dv. nu pot fi realizate anul acesta sau, pentru a ajunge cat de cat la ele, este nevoie de imense sacrificii. Luna martie este plina de insatisfactii si lovituri, in care nu veti fi deloc mandru de dv., preferand sa ramaneti pe margine decat sa va stricati imaginea.
BANI - Se apropie evenimente deosebite, pentru ca aveti idei interesante de a va mari veniturile sau de a folosi banii cu intelepciune. Fie incepeti o afacere noua, fie gasiti o noua sursa de venit, initiativele dv. atrag si castiguri. Scoateti bani din activitati intelectuale, comerciale, deci nu va puteti plange ca nu castigati. Vin bani, dar la fel de usor se duc, pentru ca aveti multe investitii care isi asteapta randul. Mai ales la inceputul anului sau la primavara, veti lua multe decizii cu impact financiar.
EVENIMENTE SPECIALE - Nu este un an cu evenimente speciale, dar chiar si lipsa lor poate fi benefica, pentru ca va confera un sentiment de pace interioara. Va puteti dedica placerilor vietii, artei, familiei, iubirii, domenii ale sufletului care va redau bucuria si va ofera suficiente satisfactii.
FECIOARA
2008 este un an promitator, cu perspective noi, directii noi de explorat, cu alte planuri spre care va avantati cu mai mult curaj. Visati pana departe si sunteti stimulat sa faceti planuri, pentru ca cei implicati au incredere in capacitatea dv. de a le pune in practica. Se deschide o fereastra spre viitor, incepand de acum, si deja stiti mult mai bine cum se va desfasura viata dv. pe cativa ani de acum incolo. In luna martie, luati decizii prin care dati alt curs unor evenimente care va fac placere.
DRAGOSTE - Este un an al marilor emotii din amor, fie pozitive, fie negative. Vi se pot face declaratii dintre cele mai intense, care va impresioneaza profund: declaratii de dragoste, cerere in casatorie, iertare etc, iar cuvintele care va ajung la ureche storc si lacrimi de bucurie. Simtiti o reala furtuna in sufletul dv., greu pastrati un echilibru intre trairi, deci veti fi tot anul ca un butoi de pulbere, gata sa explodeze la cea mai mica scanteie. Lacrimile, suspinele, dorul, nostalgia, nesiguranta fac si ele parte din program, deci sa nu credeti ca veti fi un perpetuu fericit indragostit, pentru ca si suferintele sunt legate de iubire, anul acesta. E ca o stare de asteptare, sperati ceva anume care vine mai greu, dar cand vine, da peste cap toata linistea interioara. Poate fi anul casatoriei, al intemeierii unei familii, al nasterii sau conceperii unui copil, deci viata privata primeste un accent special in 2008. Simtiti o mai mare nevoie de dragoste, de afectiune, de grija, atat sa o primiti, cat sa o si oferiti, la randu-va. Totodata, simtiti nevoia de intimitate si izolare, iar posibilitatea de a va implica intr-o relatie secreta este mare.
SERVICIU - Daca sunteti lasat sa va faceti treaba asa cum credeti dv. de cuviinta ati fi foarte multumit, pentru ca doriti mai multa libertate de decizie si de actiune. Va place sa fiti pe cont propriu, nu mai sunteti un subaltern cuminte si supus, pentru ca vreti sa va exprimati ideile cu mai multa indrazneala decat pana acum. De aceea nu este exclus sa va rupeti de lucrul in echipa sau de sub conducerea cuiva si sa fiti propriul sef: o afacere proprie, o activitate pe cont propriu etc. Va fi greu sa acceptati ordinele altuia, de aceea veti cauta cel mai frecvent acele activitati in care sa fiti pe propriile picioare. Activitatile legate de comunicare, decizie, concentrare, atentie sunt favorizate, ca si orice confruntare intelectuala. La primavara, aveti de dat un examen sau va sustineti o cauza profesionala in fata unei comisii sau a unui public.
BANI - Nimic nou in acest plan, aveti suficienti bani cat sa va simtiti bine. Pentru ca este un aspect favorizat, va veti aventura usor in credite bancare, plata unor datorii mai vechi sau investitii pe termen lung. Este anul in care puteti cumpara obiecte scumpe, cum ar fi locuinta, mobila, aparate electro-casnice, pentru ca sunt favorizate achizitiile de obiecte de uz indelungat. O persoana mai in varsta, posibil nascuta in zodie de pamant, joaca un rol important in deciziile financiare ale acestui an. Vin bani si chiar puneti ceva deoparte.
EVENIMENTE SPECIALE - Nimic nou sau deosebit, este chiar un an banal. Ceea ce poate sa va atraga mai mult atentia sunt obstacolele acestui an, pentru ca resimtiti o frustranta stare de asteptare, stagnare, ca si cum vi se promite ceva de multa vreme si nu se mai petrece. Luna aprilie este un continuu blocaj, in care aveti impresia ca nimic nu se urneste, deci aveti rabdare
BALANTA
2008 este un an generos, cu suficiente ocazii de a va simti bine, de a cunoaste oameni noi, de a comunica si a va distra. In prim plan este societatea, lumea larga, cu care veti petrece mult timp. Cunoasteti persoane cu care veti lega relatii foarte bune: prietenii, colaborari, parteneriate de tot felul. Va alaturati unor grupuri de interese, cum ar fi un curs de dans, o organizatie umanitara, o fundatie culturala, un colectiv cu aceleasi preocupari si hobby-uri. Spre toamna, planul social devine si mai placut, si mai plin de viata, cu invitatii la petreceri, evenimente mondene, nunti. Vestile curg pe parcursul anului, planul comunicarii fiind favorizat.
DRAGOSTE - Nu este chiar anul cel mai bun pentru iubire, dimpotriva, deceptiile si supararile nu lipsesc din peisaj. Iubiti, dar parca nu primiti la fel de mult sau, invers, cineva insista sa se apropie de dv., dar nu prea ii acceptati avansurile, tinandu-l la distanta. Nu exista un schimb reciproc si echitabil de sentimente, pentru ca unul da prea mult pe cand celalalt nu ofera mai nimic. Exista momente cand singuratatea va va coplesi sau relatia cu partenerul va fi mult sub asteptari, ducand la dezamagiri profunde, dar trebuie sa fiti deschis spre dialog, pentru a discuta sincer si a va impaca. Nu e chiar ceea ce ati fi dorit pentru a spune ca iubiti cu adevarat sau ca sunteti iubit la randul dv. asa cum ati visat. Se poate si mai bine, dar mai trebuie sa renuntati si dv. la acele atitudini care il tin pe cel drag departe: ostilitate, suparare, raceala, pretentii, amintiri ale trecutului etc. Luna aprilie este cea mai dificila in relatia cu sexul opus, cand va va fi greu sa va intelegeti cu persoana iubita.
SERVICIU - Este un an de progres in cariera, simtiti ca inaintati, ca mai urcati o treapta spre ce v-ati propus. Daca visati o avansare, o functie mai inalta, o promovare la locul de munca, o ascensiune profesionala dupa un curs de specializare - acesta este anul cu cele mai bune ocazii de a va vedea visul implinit. Intalniti si va alaturati persoanelor cele mai potrivite pentru a va asigura lansarea si urcusul. Munca de echipa este foarte importanta pentru a atinge succesul. Totul merge excelent la locul de munca, sunteti mandru de felul cum colaborati, cum comunicati, cum va oferiti serviciile ori de cate ori este nevoie, iar lumea va apreciaza contributia. Deveniti un pion de baza in colectiv, la care oricine apeleaza cu incredere. Luna martie este cea mai buna pentru a promova sau a fi numit intr-o functie mai buna iar spre finalul anului sansele de a va face cunoscut cresc.
BANI - Pentru ca nu sunteti tocmai in momentul cel mai bun din punct de vedere financiar, anul acesta trebuie sa invatati sa strangeti cureaua si sa va impuneti unele limite. Unele mai drastice, altele ceva mai accesibile, dar nu va puteti permite orice. Sunt multe datorii care stau la rand, uneori ele devin sufocante, tocmai de aceea sunteti obligat sa fiti prudent, cumpatat, atent la fiecare ban pe care il dati. Pentru ca banii nu vin chiar "rauri-rauri", simtul masurii si spiritul de economie vor juca un rol major in deciziile financiare, nefiind un an bun sa va aventurati spre credite, imprumuturi sau investitii prea mari, altfel veti face ca anul imediat urmator sa fie de-a dreptul chinuitor. Luna august este cea mai dificila in privinta banilor, resimtind piedici si amanari frustrante.
EVENIMENTE SPECIALE - Nu este un an cu evenimente deosebite, cel putin nu ale dv. personal. Mai degraba sunt vizati partenerul de viata sau alte persoane dragi dv., care va sunt aproape. Sansele cele mai mari sunt legate ori de iubire - v-ati putea indragosti, ati putea cuceri inima celui care va place, ati putea reface atmosfera placuta in cuplu - ori in acele planuri sensibile, in care talentul este esential: arta, muzica etc, inspiratia si creativitatea fiind la maximum in aceste domenii. O persoana nascuta in zodie de apa va juca un rol decisiv in viata dv. in 2008.
SCORPION
2008 este un an cu profunde implicatii in plan psihic. Tot ce simtiti are dimensiuni fantastice, indiferent ca e vorba de sentimente pozitive sau negative. Aveti mereu impresia ca sunteti la mijloc intre doua atitudini, doua senzatii, doua directii, fiind foarte greu sa faceti pace intre ele, ceea ce va declansa adevarate crize de personalitate. Va veti intreba cine sunteti, ce sunteti cu adevarat, dar misterul se adanceste, pentru ca va dati seama ca nici dv. nu intelegeti exact ce e cu dv., daramite cei din jurul dv. Veti trece drept o persoana ciudata, dificila, hiper-sensibila, greu de inteles. Ascundeti ceva in adancul sufletului dv. si nu puteti sa va eliberati de acea grija sau teama profunda. Poate fi anul mutarii in alta localitate, alta locuinta, al unei calatorii deosebite, al schimbarii modului de a gandi sau de a simti in anumite situatii, al conceperii unui copil, al pensionarii, al retragerii in umbra, doar cu gandurile si emotiile dv. Unele mici probleme de sanatate va mai pun pe zdruncin din cand in cand.
DRAGOSTE - Simtiti nevoia de eliberare, deci daca sunteti intr-o relatie de multi ani, aproape ca veti fi tentat sa o lasati balta doar pentru a va mai pune un pic talentele de seducator la incercare. Preferati aventura, escapadele, distractiile de orice fel, fara sa va implicati serios in nimic. Unii nu vor aprecia spiritul dv. usuratic, glumet, sociabil, de parca ati redevenit brusc adolescent si va jucati cu iubirea. Intrati in iubire in gluma, si nu se poate pune baza pe ceea ce spuneti, fiind vorbe aruncate in vant, "minciunele" placute care seduc, jocuri copilaresti de-a indragostitul. Atentie sa nu patiti si dv. la fel, adica sa va amorezati lulea de cineva, dar acesta sa se joace cu inima dv.! Poate fi anul noilor inceputuri si incercari in iubire, numai ca e greu de crezut totusi ca ceea ce se infiripa acum chiar va tine. Sunt relatii prea superficiale ca sa se dezvolte ceva de viitor de aici. Ceva de moment - da, se poate, si chiar poate fi placut!
SERVICIU - Va cam certati cu toata lumea la serviciu, nu va place cum sunteti tratat si va ridicati pentru drepturile dv. cu o oarecare forta, doar ca nu intotdeauna aveti dreptate. Prin atitudinea agresiva, pusa mereu pe cearta, v-ati putea face dusmani. Vor exista momente tensionate la serviciu, in care - la primul impuls - veti fi tentat sa va dati demisia, sa plecati, sa dati si sa fugiti, cum s-ar spune, de aceea trebuie sa fiti foarte atent cat de tare intindeti coarda, pentru ca nervii pot strica multe. Nu va intelegeti bine cu unii colaboratori, de aceea riscul unor rupturi este mare, renuntand la unele relatii de serviciu care mergeau bine pana acum sau, mai rau, altii vor renunta la serviciile dv. Sunteti prea recalcitrant, agitat, agresiv in comunicare, de aceea lumea va spune ca nu se poate colabora cu dv., preferand sa va intoarca spatele. Luna mai este cea mai dificila din punct de vedere profesional.
BANI - Un an calm, cu venituri modeste, dar satisfacatoare, atat cat sa traiti decent. Nu apare nimic iesit din comun, dar nici cheltuielile nu cresc, pastrand totul pe un fagas normal, echilibrat, cumpatat. Totul se rezuma la veniturile lunare obisnuite, cat si la platile curente, deci nu se poate vorbi de un an special nici ca intrari, nici ca iesiri, Banii se duc pe lucrurile obisnuite, banale, deci investitiile majore mai au de asteptat. Poate va tenteaza sa cheltuiti ceva mai mult pentru calatorii, pentru ca simtiti nevoia sa vedeti lumea, dar si aici sunteti tentat sa cautati, de regula, ce e mai ieftin, si ca tot ce-i ieftin, nu va ofera satisfactii majore. Luna octombrie aduce o stare de linistire si echilibru in bugetul personal.
EVENIMENTE SPECIALE - Doua par sa fie etapele distincte ale acestui an, deci va exista un moment cheie care va imparti anul in doua: inainte si dupa. Se poate resimti asadar o scindare, o ruptura, o modificare de sens care va face sa o luati pe alta cale. Luati decizii importante pentru viitorul dv. si va impartiti intre doua planuri distincte, dorind sa le impacati pe amandoua cat mai bine. Este un an cu multe indoieli, stari de deruta, incertitudine, in care va veti pune mai multe intrebari despre viata. La unele chiar gasiti raspunsuri. Luna februarie aduce evenimente interesante in viata dv. personala.
SAGETATOR
2008 seamana, pe undeva, cu 2007, va bucurati de sustinere la nevoie, descoperind ca nu sunteti niciodata singur. Accentul cade mai ales pe colaborare, lucrul in echipa, relationare, schimb reciproc de servicii. Lumea are nevoie de dv. si, daca sunteti util, totul merge bine! Luna iunie va poate aduce un ajutor necesar sau jucati un rol central in rezolvarea problemelor altor persoane. Activitatile ce au la baza servicii catre populatie sunt favorizate. Dar pentru ca Jupiter se afla acum in zodia dv., totul trebuie sa ia amploare si sa indrazniti sa va atingeti scopurile cele mai inalte.
DRAGOSTE - Nu stati chiar bine in acest plan, nu ca n-ati avea ocazii, ci pentru ca nu aveti incredere in capacitatea dv. de a cuceri pe cineva. Timiditatea, emotivitatea crescuta sau inhibitiile prea mari va tin inchis intr-o carapace din care va este greu sa iesiti, deci vi se cere un efort mai mare de a va face remarcat. Daca stati in banca dv., nevazut de nimeni, cum sa cunoasteti lume si sa atrageti atentia? Aveti mai multa ambitie de a va arata lumii intr-o alta lumina si veti vedea ca succesele curg. Daca va schimbati atitudinea fata de lume si imaginea de sine, nu va fi greu sa va indragostiti. Relatia de cuplu nu este deci prea fericita, sentimentele negative va coplesesc prea des, ceea ce tensioneaza comunicarea. Exista indoiala, teama, nesiguranta, prea multe intrebari care nu ajuta deloc sa rezolvati problemele care mai apar in doi. Eliberati-va de complexe si va fi bine! Luna septembrie este cea mai greoaie in relatia cu sexul opus.
SERVICIU - Parca nu va mai preocupa atat de mult serviciul, cat e - ok, sunteti multumit. Satisfactiile nu sunt prea mari in acest sens. Uneori vi se pare ca cineva va tot pune bete in roate si va blocheaza evolutia, dar motivul vine din interiorul dv., pentru ca nu sunteti prea motivat. Parca v-ati pierdut interesul, ambitiile, visele de altadata si lasati pesimismul si nepasarea sa va conduca. Daca nu va ambitionati, nimeni nu va va trimite spre ceea ce vreti sa ajungeti, deci nu va lasati doborat de piedici, care nu sunt putine nici anul acesta. Ceva nu va convine, asteptati altceva decat aveti, si, daca ca nu apare, va lasati coplesit de lehamite, fara sa va intereseze incotro mergeti. Luna august este cea mai frustranta, in care ajungeti cu greu la ce va propuneti, ba chiar renuntati la primul impas.
BANI - Nu apar motive de ingrijorare, aveti atat cat sa va simtiti bine. Cheltuiti sume ceva mai mari pentru confortul personal, pentru placerile dv., deci lumea ar putea spune ca sunteti cam risipitor pentru a va satisface niste capricii. Dar nu le considerati deloc capricii, pentru ca sunt vise mai vechi care pot fi atinse prin bani: excursii, calatorii, haine frumoase, bijuterii, obiecte de decor etc. Partenerul are si el un cuvant de spus in afacerile acestui an, ori pentru ca veti cheltui mai mult de dragul lui, ori pentru ca, impreuna, adunati o suma de bani pentru a va satisface o dorinta comuna.
EVENIMENTE SPECIALE - Anul acesta castigati prieteni noi, comunicati la un nivel mai extins. Lumea va apreciaza prietenia, sfaturile, discutiile, descoperind noi si noi persoane cu care aveti ceva in comun in privinta preocuparilor intelectuale. Invatati lucruri noi, studiati, scrieti, cititi, va inscrieti la diverse cursuri, transmiteti lumii un mesaj mult mai bine conturat, aratand ce ati acumulat pana acum in plan intelectual. Societatea este foarte importanta acum, chiar daca preferati sa va pastrati independenta cat mai mult posibil.
CAPRICORN
2008 este un an agitat, cu suficiente motive de conflict, de provocare, de masurare a fortelor. Sunteti pregatit sa va luptati pentru tot ce vreti sa atingeti, pentru ca, e clar, nimic nu vi se va oferi fara efort. Tensiunile sunt frecvente in relatia cu lumea, ori pentru ca descoperiti ca aveti rivali, inamici, concurenti puternici pe care trebuie sa-i inlaturati sau sa-i tineti cub observatie, ori pentru ca va implicati in tot felul de dispute, prin care vreti sa demonstrati ca sunteti cel mai tare. Examenele, competitiile de orice fel, confruntarile pot fi la ordinea zilei, dar nimeni nu va poate dobori. Luna mai poate fi cea mai aprinsa, in care neintelegerile in plan social sau profesional va vor pune din greu la incercare puterile.
DRAGOSTE - Nu este un an al consolidarilor, ci mai degraba al tatonarilor, al distractiilor, al incercarilor superficiale. Cunoasteti multa lume, intrati in multe relatii de scurta durata, dar va este cam greu sa va opriti asupra unei singure persoane. E un an al aventurilor, al flirturilor, al noilor cunostinte, al prieteniilor, avand o reala placere de a cuceri alte si alte persoane care va atrag. Iesiti mai mult in lume si aveti ocazia de a va mari cercul de cunostinte. Greu se ajunge, anul acesta, la casatorie, adica relatiile care incep acum ori nu tin, ori nu ajung repede la o oficializare. In cuplurile deja inchegate, se resimte o oarecare graba, superficialitate, mai multa relaxare, va simtiti bine unul in compania celuilalt, dar va pastrati, fiecare, independenta si spatiul de care aveti nevoie. V-ar putea atrage mai ales persoanele tinere nascute in zodii de foc.
SERVICIU - Luati taurul de coarne si porniti spre ceva nou: alt domeniu de studiu sau de activitate, alta profesiune, alt loc de munca, alte proiecte interesante, deci este anul noilor inceputuri. Va atrag lucrurile noi, pe care nu le-ati mai incercat pana acum, pentru ca simtiti nevoia de schimbare. Poate fi anul marilor modificari profesionale, deci trebuie sa aveti curajul de a pune bazele altor directii de evolutie de acum incolo. Orice se poate schimba anul acesta, de la orientare profesionala la loc de munca, de la ocupatie de baza la mod de lucru, iar directia spre care porniti este stimulativa si promitatoare. Succesele vin numai prin indrazneala de a incerca ceva nou. Vara anului 2008 aduce multe noutati.
BANI - Stati bine cu banii, nu apar evenimente iesite din comun, dimpotriva, resimtiti o stare de echilibru benefica pentru a va rezolva problemele mai vechi. Aduceti unele datorii la normal, primiti banii care vi se cuvin si stiti sa cereti, de fiecare data, atat cat meritati pentru munca prestata. Se poate vorbi de o normalizare a planului financiar, fara sa va mai temeti pentru ziua de maine, deci aveti curajul de a va ocupa de tranzactii sau investitii noi. Daca aveti de gand sa cumparati sau sa vindeti ceva, succesul este de partea dv., poate mai ales spre finalul anului.
EVENIMENTE SPECIALE - Evenimentele cele mai deosebite sunt legate de persoana iubita sau de relatia cu aceasta: ori va indragostiti din nou, ori reparati atmosfera in cuplu, avandu-l pe cel drag mult mai aproape ca de obicei. Viata de familie si relatia de cuplu revin la normal si simtiti ca sunteti iubit asa cum ati sperat. O persoana nascuta in zodie de apa va juca un rol important in viata dv., in acest an.
VARSATOR
2008 aduce vise noi in sufletul dv., se nasc alte planuri, alte idealuri, mai inalte, mai indraznete, sau doriti sa va impliniti finalmente un vis, ceva ce ati asteptat atata timp si pana acum nu ati avut ocazia sa traiti. Acum ati putea sa va vedeti scopul atins, dar numai de dv. depinde cum va mobilizati pentru acest succes. Daca asteptati pasiv sa cada din cer, e foarte posibil sa asteptati in zadar. Aveti o tendinta crescuta spre idealism, de aceea e foarte posibil ca unele din planurile pe care vi le faceti acum sa fie totusi... simple iluzii. Luna iulie va poate pune in fata unui tel atins.
DRAGOSTE - Nu este domeniul dv. norocos anul acesta, dimpotriva, ceva pare sa fie dat complet peste cap, dar rasturnarile de situatie nu aduc numai esecuri. E posibil ca ceva sa se schimbe atat de radical si sa va ia prin surprindere total, traind ceva nemaivazut pana acum: o surpriza de proportii, ca si cum toata viata dv. sentimentala se modifica diametral opus. Ori e vorba de finalul brusc al unei relatii, al unei stari de lucru in cuplu, al unei atitudini vis-a-vis de partener, ori, dimpotriva, ceea ce mergea prost pana acum - singuratatea, incapacitatea de a lega o relatie, cuminicarea, felul in care evolua o relatie - sa se amelioreze brusc, ca si cum tot ghinionul de pana acum a disparut ca din senin. Evenimentele din acest plan vin aproape peste noapte, pe nepregatite, deci simtiti ca viata dv. este invadata de noutate, provocare, schimbare, innoire. Ca si cum daramati tot si o luati de la capat. Poate fi vorba, asadar, si de rupturi dureroase, si de separari, si de decizii radicale, dar in cele din urma ele aduc o alta perspectiva, dandu-va ocazia de a reconstrui totul pe un fundament mai bun.
SERVICIU - Aici nu aveti nici o grija majora, totul merge bine, de parca nu ati acorda prea multa atentie carierei. Este o atitudine usuratica, nepasatoare, poate pentru ca ati atins un anumit nivel de care sunteti multumit si nu trebuie decat sa-l intretineti, fara sa mai schimbati nimic. Pentru cei tineri, este totusi anul innoirii, deci va puteti astepta la unele evolutii interesante, ajungand, aproape prin hazard, prin noroc chior, din intamplare, la niste scopuri pe care nici nu le-ati luat in serios. O simpla joaca poate fi o sansa de reusita. Atitudinea usor imatura pe care o abordati fata de unele sarcini nu este intotdeauna apreciata de superiori, deci incercati sa nu priviti chiar totul in gluma. Puteti face unele gafe la serviciu pe care glumele si jovialitatea dv. dezarmanta nu le pot repara atat de usor. Cu ceva curaj - dar si un dram de inconstienta - ati fi capabil sa va aventurati la primul impuls intr-o directie, fara sa ganditi mult inainte, doar ca sa va incercati norocul sau cunostintele, sa vedeti ce iese. Poate chiar iese...
BANI - Munciti mult pentru fiecare banut, adunati cu greu sumele de care aveti nevoie si va organizati cu mari eforturi bugetul. Vor exista cateva momente in care banii vor fi o adevarata povara nemaistiind cum sa-i dramuiti ca sa va ajunga. Dati dovada de prudenta in tot ce este legat de bani, pentru ca vin greu iar datoriile sunt si ele greu de suportat. Luna octombrie este cea mai greoaie an privinta cheltuielilor.
EVENIMENTE SPECIALE - Nu este un an cu evenimente iesite din comun, dimpotriva, multe pot reveni la normal, castigand, finalmente, o stare de calm si liniste de care aveati nevoie. Viata dv. devine mai bine asezata pe un teren sigur, fara sa va mai luptati cu incercari majore. Spre finalul anului, veti fi multumit de gelul cum le-ati depasit pe toate.
PESTI
2008 este un an relativ calm, fara "cutremure" personale, in care multe aspecte revin la normal si isi regasesc echilibrul. Din multe puncte de vedere, ati putea spune ca este un an banal, dar, pentru ca nu sunteti genul de om care apreciaza provocarea si schimbarea frecventa, veti fi multumit de liniste care se aseaza. Spre finalul anului, resimtiti o pace interioara si o stabilitate binevenita in viata dv.
DRAGOSTE - Lucrurile se precipita in acest plan, va indragostiti repede, de mai multe ori pe parcursul anului: acum va place cineva, peste o luna altcineva, deci nu se poate vorbi de rutina sau monotonie in amor. Mereu apare ceva nou, o provocare, o ocazie noua de a cuceri sau de a fi cucerit, si va place ritmul in care va traiti viata sentimentala. Va cam grabiti, deci fiti atent sa nu va aventurati intr-o relatie doar din lipsa de altceva, ca sa nu regretati mai tarziu ca v-ati pripit. Relatiile care incep anul acesta evolueaza atat de repede, incat v-ati putea trezi brusc la altar alaturi de cineva abia cunoscut, dar deschideti bine ochii inainte de a spune "da". Nu va grabeste nimeni! Vreti ca lucrurile sa se decida peste noapte, daca s-ar putea! Viata de cuplu este animata, in continua miscare, si va place felul cum comunicati in cuplu: amandoi entuziasti, impulsivi, dornici de schimbare. Vara lui 2008 poate fi plina de evenimente pe placul dv. si inima este mereu pusa la incercare de alte si alte sentimente aprinse. Pasiunea va poate lua mintile de cateva ori!
SERVICIU - Nu este planul cel mai favorizat, aveti impresia ca nu primiti ceea ce vi se cuvine, ca sunteti urmarit, pandit, barfit, denigrat, nedreptatit, si poate chiar treceti prin cateva evenimente neplacute ce pun intr-o lumina proasta imaginea dv. profesionala. Unele esecuri sunt, din pacate, posibile, dar au la baza erori personale, tentatii de a face ceva incorect sau ilegal - ceea ce poate atrage sanctiuni si critici dure - sau interventii nefaste din partea rivalilor. Exista cateva momente critice ce vor da peste cap tot ce ati cladit in cariera dv., cu riscul de a va angrena intr-o serie de ghinioane sau provocari greu de infruntat. Descoperiti ca cineva lucreaza incorect alaturi de dv. sau aveti tendinta de a face gesturi ascunse de ochii lumii, pentru ca nu va onoreaza, cum ar fi munca sub pregatirea sau standardele dv., sarcini umilitoare etc. Apar, deci, cateva situatii in care nu veti fi deloc mandru de ceea ce faceti la serviciu.
BANI - Totul e promitator si optimist, aveti suficienti bani pentru un trai decent. Va preocupa mai mult ca oricand confortul personal si al familiei, deci ati putea investi masiv in tot ce este legat de domiciliu: renovarea locuintei, mobila, electro-casnice sau chiar o casa noua. Aveti bani pentru a va permite si unele achizitii personale, pentru imaginea dv., pentru ca vreti sa va aratati lumii in alta lumina decat pana acum, de aceea veti da mai multi bani, ca oricand, pe vestimentatie, obiecte moderne, scumpe, de lux, sau cu care vreti sa faceti impresie buna. Luna martie poate fi chiar norocoasa in privinta veniturilor si investitiilor.
EVENIMENTE SPECIALE - Este un an in care incepeti multe directii noi, va atrag alte domenii de interes, vreti sa porniti un capitol nou in viata dv., deci trebuie sa aveti curajul de a da startul unor etape de bun augur. Curajul, actiunea si initiativa va pot aduce multe succese. Vara anului 2008 poate fi una foarte animata, parca intrati in priza pentru a incerca alte si alte lucruri incitante.
SURSA |