Hai sa povestim - Basmele romanilor - Jurnalul National

Poveste fara talc.

"Dar eu vreaaau!" tipa fetita cu par carliontat si fundita atarnand neglijent pe capatul unei suvite de par prea ingreunata, batand din piciorul cu pantofiori rosii, proaspat lustruiti. Fustita i se scutura in acelasi ritm in care isi strangea pumnii a furie.
" Nah, si?"
Ceilalti erau obisnuiti: ca vrea sa fie vara, ca vrea sa fie iarna... ca vrea o stea numai a ei... ca vrea si vrea si vrea... dupa numai cum vrea ea! Extremista din fire, Maria Sa, mereu capricioasa, ajunsese sa nu mai fie bagata in seama. Oricum randuirea lumii ramane aceeasi, cu sau fara lacrimile printesei- care, insa, cauzau tragedii personale de mare angajament.
Ca si compensatie, era capabila de o mare iubire si tandrete, pe care nu se sfia sa o arate si sa o imparta neconditionat. Nici nu stiai ce sa faci: sa o infrunti, sa o tolerezi sau sa fii permisiv, ca vorba aceea... nu-i usor sa fi cap incoronat: responsabilitati, chestii, socoteli...
... plus preocuparea de a fi, pur si simplu.

Trei perechi de ochi se indreptara asupra ei, cu curiozitate. Ce anume o fi cauzat furtuna de sentimente?!!
Baietilor le e imposibil sa inteleaga comportamentul necontrolat si lacrimile omniprezente pana si pentru cea mai mica dilema... cealalata "moatza" priveste serioasa si...invata.
Se hotararara sa nu o bage in seama pentru a diminua din proportiile tragediei. Oricum ar fi, problema personala devenea una de interes general chiar si impotriva vointei participantilor.
.............
Familia de poveste este una pitica, unde fiecare membru este special. Locuiesc intr-o casuta joasa, cu acoperis greoi ce imita ghinda, cu perdelute cu briz-briz-uri la geam si multe elemente decorative in camere... Multe, multe holuri alambicate dadeau impresia de labirint.
Toate usile si podelele scartaie, insa atmosfera e una calda si primitoare desi nu au niciodata musafiri.

Pe una dintre piticute tocmai ati cunoscut-o. Mofturoasa, capricioasa, vroia sa domine oricum, prin orice: atitudine, tipat, privire, TOT. E harnicutza si constiincioasa cand vrea... incapatanata in alte conditii, insa cu un mare simt al raspunderii.

Urmeaza piticul 2, suparacios din fire, putin mai ursuz si morocanos. De altfel, dupa ochisorii albastri, zacea o mare de intelepciune si putere de intelegere. De multe ori dadea impresia ca se joaca de-a copilaria si e baietel doar din politete. Vorbim aici despre un pitic cu spirit de urias... si cu planuri pe masura!

In ordinea varstei, vine randul lui Bobo (Bobocel, Bobarnac): privire vie, mereu- dar mereu- vesel, putin lenes
... agresiv din fire, dar cu previziuni de mare seducator... se detaseaza mai mereu, preferand sa fie spectator. Ah, si posesiv nevoie mare!

... Si, bineinteles, Papadia mica, copie a piticutei mari: independenta si alintata, se intrezareau aerele de Mare Alteta Regala inca din fasa. Nicio sansa in fata perlutelor zambarete si a mofturilor de domnisoara!!
... iar toti, impreuna, erau familia de pitici de la capatul curcubeului!

In echipa, amestecau culorile si prafurile, astfel incat, dupa chef, rezultau curcubee mai lungi, mai scurte... mai luminoase sau... nu...
... iar cand era supararea prea mare...
... nu era curcubeu deloc!
................

"Dar eu vreau!!!"-deci-, revenind la firul povestirii.
Ceilalti privira pe geam: troiene cat casa- mai putin acoperis-... vant taios... nici urma de raza de soare sau nor! Cer sticlos si peisaj fara pic de frunza sau iarba!
- Unde ai mai pomenit cucubeu in miez de iarna? Si cu regulile? Cum ramane cu regulile?- tipa piticul 2
- M-am plictisit! Toata ziua in casa, numaram zilele pana la ploile de primavara! Amestecam incontinuu in cazanele cu culori! Tu nu vezi ca se usuca? Ce facem cu culorile care se usuca?
- Le mancam?- intreba Bobo?
- Bobo, tu toata ziua te gandesti la mancare! Tocmai de aceea esti mereu cu bavetica dupa tine! Mai tii minte cand ai scapat furculita in cazanul cu verde? 3 zile a trebuit sa strecuram si sa muncim ca sa nu fie curcubeul... fu..fu.. fur... furculitzit!!
Piticutza isi dadu ochii peste cap. Nimeni nu o intelege!
- Nimeni nu ma intelege!!,-dadu glas gandurilor sale.
- Offf, piticutele astea... ori pupacioase, ori crizate... mereu e ceva dubios cu ele! Iar tu, Papadio, nu mai rataci atat petalele de flori! Ne trebuie pentru esenta!
Piticul 2 se tot gandi si se framanta:
- Poate ar trebui sa le congelam! Daaaa, le congelam!
- Ce decongelam?
- Congelam, Bobo, congelam... lasa mancarea, tu... Eu ziceam de prafuri si culori!! Uite, afara e frig, nu ne trebuie spatiu de depozitare!! Doar ce le punem in scorburi si sunt in siguranta pana la primavara!!
Tuturor li se paru cea mai buna idee!
Si asa se pusera pe treaba. Febra harniciei ii prinse usor si printre eforturi de echipa, aparu chiar si buna dispozitie! O organizare mica in colt... un plan bine aplicat ' colo... se trezira chiar chitzcaind si razand!
Se facu noapte usor- ca doar cu chef de munca si joaca, si timpul trece pe furis!
Insa in graba si incurcati de putina somnolenta- fireasca, as spune eu, dupa atata efort-, repezindu-se cu tot stocul spre congelatorul improvizat in prima poienita, se impiedicara si toaaaaaata colectia de prafuri si culori se imprastie care-ncotro.
- Vaaaai, ce-ati facut!, tipa piticuta, agitandu-se... Am pierdut toate curcubeele anului viitor!!
Insa ceilalti erau fara replica: o incantatoare combinatie de culori se aseza chiar la picioarele lor. Muritorii au numit-o aurora boreala.

.... Totusi, concluzie: Chiar si atunci cand pare ca ai ramas fara solutii sau speranta, cu o mana de prieteni si putin noroc, orice intamplare neprevazuta poate deveni una cu final fericit.
Tot raul e spre bine, deci.

Nu stiu cum s-a nimerit ca eu si cu Ingerash sa avem acelasi subiect al povestii... insa am drept paravan faptul ca a fost scrisa acum ceva zile (si postata)... deci plagiat nu-i.
Nah, sper sa nu plictisim... in definitiv niciodata nu-s prea multe... curcubee...