Ce vesti bune!

Ma ingrozeste faptul ca medicul mi-a spus sa ma astept oricand la nastere. Asta din cauza durerilor zilnice pe care le am la oase si muschi "jos". Nu sunt in stare de plimbari prea lungi, de stat prea mult in picioare sau pe scaun. Am mai slabit un kg, asa ca sunt deja cu doua kg mai putin decat la prima consultatie din iunie. Fetita e ok, e activa (uneori prea...) si sincer abia astept s-o vad.
Poate sunt inconstienta tare, dar bagajul inca nu l-am facut. Cu serviciul asta stresant si oboseala continua n-am avut cand sa ma gandesc la el. Am reusit macar sa scotocesc printre hainele lui Glad de cand era bebe mic si le-am sortat pe varste. Am dat foarte multe si totusi mi-au si ramas destule (unele noi-noute, cu eticheta inca...).
In rest, ma chinuie arsura de la stomac, zi de zi si lipsa poftei de mancare. Am ajuns sa mananc fortata, fara cel mai mic chef,constienta ca trebuie si gata.
Noapte de noapte ma rog doar sa reusesc s-o duc pana in decembrie. Stiu (de fapt imi imaginez) ce stres e cand stii ca in data de ...esti programata sa nasti (ma refer la cezariene), dar parca e si mai stresant sa stai cu frica ca poate azi sau poate maine se intampla. Sa n-ai nici cea mai mica idee cand e timpul... Of, ma simt cu moralul undeva jos...jos...jos.
Nu mi-e groaza de nastere in sine, ci de zilele din spital. As fi cea mai fericita daca m-ar lasa acasa dupa o zi, maxim doua. Urasc linistea si mirosul din salon si faptul ca n-o sa pot sa dorm cu Glad. Ard de nerabdare sa ii vad reactia cand voi veni acasa cu Elena. M-am decis ca nu vreau sa vina la spital, din mai multe motive.
Pupici la burtici si multa sanatate.