Experineta unui pitic nestiutor... - Povesti despre nastere

2 pagini : [1] 2

Experineta unui pitic nestiutor...

Subiectul anterior · Subiectul urmator

PrincessLilou

Scris: Wednesday, June 30, 2010 5:16 PM

Nivel: Ambasador

Inregistrat: 11/4/2009
Mesaje: 979

Desi am mers la orele alea de parenting... daca nu ai practica nu prea ai multe de comentat. ras

Intr-o vineri, pe 4 iunie, era urat afara si eu pe langa ca eram muffenish, mai eram si obosita, afara ploua cu galeata, eu aveam chef de stat in casa...ma suna socrela sa mergem la mall. nu stiu de ce am acceptat. cred ca ma plictiseam. cert e ca dupa 2 ore (eu care cand merg la mall stau cu orele) dupa ce am mancat un kebab si abia am apucat sa merg intr-un magazin, am zis ca vreau acasa...

eram atat de obosita incat m-am trantit pe canapea si nu m-am mai ridicat de acolo decat dupa cateva ore cand am crezut ca mi se sparge vezica daca nu ma duc la baie. stef era venit deja acasa, fuma o tigara pe balcon.

dau sa imi ridic mia de kile de pe canapea cand...hopa...simt ceva cald si umed ca o ia la vale printre picioare. am tipat "Stef...mi s-a rupt apa".
Stef: esti sigura?
Eu: evident, ce eu fac pisu la litru???

Ideea e ca aici, am pus in practica tot ce am invatat la orele de parenting. Stef se foia ametit de colo-colo...de emotii probabil...nu stia ce sa faca mai intai. eu am pus un absorbant, am sunat la spital, m-au luat alea la intrebari, cand mi s-a spart apa, daca simt dureri, ce culoare are...(era un pic pink la inceput) si apoi ma cheama la spital. bagajul il facusem deja...ca noi cam asteptam sa vina barza.

cand am ajuns la spital, m-a dus intr-o camera, s-a uitat la culoarea de pe absorbant, mi-au facut un ecograf, bebe era pozitionata cu capul in jos dar cu fata in sus. mi-au zis ca nu e nici o problema. mi-au luat tensiunea, au masurat bataie inimii ale lui bebe si au masurat la ce interval vin contractiile. asta era pe la 8 seara cand am ajuns la spital, la vreo 20 de min dupa ce mi s-a rupt apa.aveam contractii la vreo 10 minute, dar nu erau puternice. doar asa ca un inceput de ciclu.

mi-au dat un somnifer si mi-au zis ca daca nu se intampla nimic pana la 6 dimineata a doua zi atunci ma induc in travaliu. la ora 6, aveam dureri un picut mai mari, dar nu de disperat si erau la vreo 7 minute diferenta. mi-au dat apoi perfuzii cu oxitocina, la care le marea doza la fiecare ora. pe la ora 8, deja ma durea tare, ma duceam inca la baie din 5 in 5 minute (moasa a zis ca e din cauza presiunii pe col, nu ca am eu nevoie musai sa merg)

pe la ora 9...ma durea de nici pe pat nu puteam sta. tot la orele de parenting am invatat ca durerea e mai mica daca stau in picioare. si stef ma tinea in brate si ne leganam de pe un picior pe altul, si el imi facea masaj pe spate sau ma lasa sa ma sprijin de el. si cu tras aer in piept si leganari si mers prin camera s-a facut si ora 10 cand m-am asezat pe pat, ametita de durere si ceream in disperare un calmant, dar nu epidurala inca.

stef si cu moasa ma tot bateau la cap sa iau happy gas, eu ca nu si nu...am acceptat sa imi dea un pic de morfina...care nu mi-a facut durerea sa treaca ci doar m-a ametit asa un pic sa o pot suporta mai usor. ca o ducere in transa.

la 11, pe la pranz, ii intrebam pe moasa si pe stef - in delir cum eram - daca ei au habar cat ma doare. stef incerca sa ma incurajeze, moasa imi zambea si imi spunea ca nu ma poate minti ca nu o sa fie dureros, si mai ridica nivelul de oxitocina. alcool

atunci i-am zis ca sa imi dea epidurala. stef, ma intreaba daca nu vreau sa mai astept...eu ma zbateam de patul mortii. intre timp s-a intamplat ca socrii mei sa tot insiste sa intrebe de mine la receptie, dupa ce li s-a spus de moase de cu seara ca nu au voie sa deranjeze si ca sa se duca acasa, astia nimic...se tot fatzaiau la intrare si puneau intrebari din juma in juma de ora. asa ca receptionera l-a chemat pe stef sa le spuna alor lui sa "plece naibii acasa ca nu au voie acolo". angry

aici nu ai voie sa ai decat o persoana sau doua de suport si restul familiei nu are voie sa intre. plus ca cine sta cu noua mama nu are voie sa iasa si sa se plimbe de colo-colo din centrul de nastere- afara si inapoi.iar eu il vroiam doar pe stef, asa ca restul nu mai aveau voie sa intre.

intre timp pe mine ma examineaza moasa sa vada cat m-am dilatat si imi spune:

"o, nu draga..esti deja 9 cm...nu-ti mai facem epidurala ca e prea tarziu!!!!"

Fulgere si tunete, de ce imi face D-zeu asta??????????????????? Nu eram pregatita nici emotional, nici fizic pentru asa veste. tunete

Cert e ca inapoi nu mai puteam da si desi durerile se intetzeau de moarte, stiam ca trebuie sa "push si push" ca altfel nu se mai termina...si credeti-ma...nu era durere...era presiunea aia ca si cum ai avea un pepene de 10 kile care vrea sa iasa pe o gaurica mica....m-am chinuit cu impinsul vreo 3 ore si bebe nu iesea. nervi

moasa a aranjat atunci sa vina doctora de garda si sa ma ajute sa o scoatem pe bebe. asa ca a fosolit o metoda de absorbtie, ca un fel de aspirator care a tras-o pe veveritza mea sa iasa, asta in timp ce eu push si push...si la un moment dat...simtzeam ca imi explodeaza mintea de durere, deja eram ca drogata...si stef imi zice cu lacrimi in ochi:

"Push, baby, push....I can see her face!"

Nu stiu, de unde am gasit cutia aia magica in mine cu puteri surpanaturale, ca asa am simtit ca a fost. desi eram obosita si moarta de durere, dupa 4 ore de impins...pe ultima suta de metri am gasit forta asta in mine si la un moment dat o aud pe doctorita ca imi spune ca i-a iesit capul lui sophie si acum ii ies umeri si hop...dintr-o data, simt pe piept un ghemotoc, cald si umed care se zvarcolea si macanea (ca asta nici la nastere nu a plans... hohot

)

daca pana atunci, tot timpul imi imaginam momentul asta magic ca in filme...eu de fapt nu am reusit sa am conectarea aia cu ea la secunda...si abia dupa ce au examinat-o si mi-au adus-o inapoi in brate am apucat sa ma uit si eu la ea...si acum imi aduc aminte....nici nu puteam sa plang, nici nimic. eram si terminata de oboseala, plus ca am pierdut mult sange si eram foarte lesinata...si apoi stef a stat cu Sophie si a tinut-o in brate, ca eu eram sub observatie si ma tot analizau. ba imi faceau perfuzii cu tot felul, ba imi luau tensiunea si imi faceau tot felul de teste din 15 in 15 minute...si ma simteam..ad literam: fara sange in mine. desi am vb si cu mama si cu lenus la telefon, nu puteam sa imi stapanesc spaima din mine dupa ce mi-au spus ca daca nu se opreste sangerarea ma duc pe masa de operatie si ma adoarme ca sa vada ce se intampla inauntru...va dati seama ce frica imi era. pale

la un moment dat pur si simplu am incercat sa ma concentrez (stiu ca suna aiurea dar asa a fost) eu cu mine si parca vorbeam cu fiecare particica din mine sa ma ajute sa nu ajung pe masa de operatie si sa imi revin...si dupa vreo ora au venit sa ma ajute sa fac un dus si m-au dus in cealata parte a centrului de nasteri unde stau mamicile dupa ce nasc, in camera cu bebeii lor si mi-au spus ca faza critica am trecut-o.

a doua zi mi-au facut analize la sange si a trebuit sa fac doua pungi de perfuzii cu sange, ca nu aveam nici culoare in buze..eram ca varul si ma simteam tot ca el...

si dupa ce am mai stat cateva zile in spital ca bebe avea icter m-au lasat acasa. daca ma intreba cineva exact in secunda de dupa nastere ce fac a doua oara, spuneam sus si tare ca eu adoptez...acum deja ma bate gandul la bebe doi...dar ma bate doar..nu sunt convinsa...oricum, sunt mandra de mine... ras

nu ma asteptam sa o fac si pe asta...eu care ma dau de coltul mortii si daca ma tai din greseala.