Ela Victoria Luca - poeta de suflet - Clubul iubitorilor de poezie

Permiteti-mi sa postez cateva poeme dragi, scrise de Ela, un om la fel de drag, contemporan, uimitor prin delicatete, feminitate, nuante.

"Asa m-au învatat sa iubesc
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ela Victoria Luca

ei toti m-au învatat sa iubesc
fiecare în felul sau simplu
fiecare din lumea lui
mama tatalui
mama si tatal

eu nu i-am întrebat nimic
nu am vrut sa aflu decât
ordinea în care vin iubirile

mama tatalui mi-a spus
asa de la început
privesti oamenii în ochi
de trei ori
le urmaresti umbletul
le atingi palmele
si îi iubesti ca si cum
ar pleca din tine
în fiecare zi

mama însa m-a învatat
alta iubire
ea mi-a lasat în brate moartea
sa o iubesc orbeste
fiindca îmi ia tot
atunci când sunt împacata
mi-a spus fara cuvinte
iubeste-o asa cum ma iubesti
pe mine
în liniste fara sa tremuri
într-o zi voi muri
tu atunci iubeste-o mai mult
fiindca voi fi a ei

tata a fost mereu asezat
mi-a spus lucrurile firesti
de exemplu
sa nu înfrunt soarta
sa îl iubesc pe fiecare om
asa cum iubeste dumnezeu
si lumea si nelumea
sa las fiecaruia dupa inima
si dupa fapta

eu am ascultat am iubit am murit
cu fiecare dintre cei dusi
am ramas cu tata sa privim
fiecare în stânga lui
asa cum îi e scris
el înca iubeste intens viata
eu astept ziua
când nu voi mai iubi moartea.

Zidul
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ela Victoria Luca

aici este spatiul de ceata în care intra numai cei cu ochi nepatati
nu nu se intra în gradina de oleandri nici zgomotos nici triumfator
aici nu se duce niciun razboi
se creste un adevar ca o inima neîmpartita în patru
o inima fara camere asa larg deschisa fara timpuri

el adevarul va avea memoria intacta va primi oamenii în ordinea nasterilor
le va reda pulsul pentru înca o zi va asculta orga în capela soarelui
iar când ne va fi tot mai întuneric
ne va încercui în linii prelungi ca lianele

eu sunt de mult un zid fara porti
de partea cealalta trec vanitosii iluzionistii si câtiva farseuri
au unghiile bine taiate pantofii lacuiti
sunt impecabili de jos pâna sus de la stânga la dreapta
da sunt minunati îsi scriu numele cu litere aurii
peste tot chiar si pe cripta
ei nu vad zidul ei nu ating lianele ei nu intra niciodata în inima fara capat

acum hai sa uitam de unde începe ceata si pâna unde se întinde
e de ajuns o singura întoarcere a cerului de partea aceasta a zidului.

Viata ca o teama
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ela Victoria Luca

uneori îmi e teama
asa verticala ca un cedru
si mândra cum sunt

ma tem pentru fiecare sincopa
în râsul meu plânge
un copil cu ochii închisi

caut întâmplarea care a germinat
lanul de floarea soarelui
sa fugim de la o margine
la cealalta
de neputinta de a culege
rodul abia copt

nu stiu de ce plâng
poate ca ud în mine radacina
altor plante
câteva seminte necunoscute
nu le dau nume
nu le dau sens

astept sa treaca barbatul
taietor de umbre uscate
sa ma priveasca asa
întreaga

sa îmi striveasca temerile
cu nepasare
si încet."