Despre viata - Explicatii...

Legile Lui Zamolxe

1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mâinile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura.

2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa , asa este si gândul omului, el trece în vorba omului si apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pâna la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gândul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt în jurul sau.

3. Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te înconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi îi faci în vârful muntelui ca si în josul sau, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul în vârf de munte ca si în josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel semet ca si pamântul cel neted.

4. Fii cumpatat ca pamântul si nu vei duce lipsa de nimic. Creanga prea plina de rod este mai repede frânta de vânt, samânta prea adânca nu razbate si prea multa apa îi stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât radacinile sale sunt mai adânci în pamânt, caci din pamânt îsi trage taria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie sa cobori mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborârii.

6. Puterea omului începe cu vorba nerostita, ea este asemeni semintei care încolteste, nici nu se vede când prinde suflare de viata. Lumina semintei este cea care o ridica, pamântul este cel ce-i da hrana, apa îi da vigoarea, iar rabdarea o îmbraca cu tarie.

7. Priveste râul si ia aminte la învatatura sa. La început este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este mai mare, si lucrurile asa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este si gândul cel bun si drept rânduit, el îsi face loc printre pietre si stânci, nu tine seama de nimic, îsi urmeaza drumul si nimic nu-i sta în cale. Apa cu apa se aduna, iar împreuna puterea este si mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apa stie unde va ajunge, caci una este cu pamântul si toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri pâna la sfârsit. Astfel sa iei seama la gândul tau unde trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu sta în calea sa . Sa-ti fie gândul limpede pâna la sfârsit; multe se vor ivi în calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. Apa cu apa se întâlnesc, pamânt cu pamânt si munte cu munte.

9. Ia seama la gândul cel rau, fereste-te de el ca de fulger, lasa-l sa se duca precum a venit, caci te-ndeamna la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevar; sunt ca pulberea câmpului ce-ti acopera ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele
te îndeamna la trufie, înselaciune, hotie si varsare de sânge, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia, boala, amaraciunea si moartea.

10. Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa râvna lor, caci si unul si altul a lasat din ceva pentru a creste în altceva. Cel bogat este sarac în liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa. Cum firea lucrurilor este miscatoare, asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea ? Duce un om mai mult decât boul ? E mai bogat vreunul ca pamântul ? Doar cunoasterea si întelepciunea îl ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere daca ea nu este lamurita de vreme.

11. Fierul înrosit a fost rece si se va raci iarasi; vasul a fost pamânt si va fi iarasi pamânt; pamântul ce-a fost sterp acum este pamânt roditor si se va stârpi iarasi peste vremi. Râvna omului face schimbatoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristete si linistea în neliniste. Fierul si focul ajuta omul, dar îl si vatama. Si aceeasi râvna îl îndeamna a merge pe carari nestiute si nebatute de ceilalti dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamna la strângere de averi, la marirea puterii si a se masura cu altii. Fereste-te de a te masura cu altul, caci trufia de aici se naste; ea te va coborî mai jos de dobitoace si te va desparNi de fratele si de vlastarul tau.

12. Neînteleptul este mânat de râvna, dar înteleptul încaleca râvna. Neînteleptul sufera când râvna îl duce la pierdere si la cadere, dar înteleptul întotdeauna gaseste câstigul în pierdere si înaltarea în cadere.

13. Trufia raceste iubirea inimii si o face în dusmanie si nu exista dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Caci iubirea este cea dintâi putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gândul tau sa se împresoare cu trufia , caci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gândul bun si vorba înNeleapta îti pot potoli necazul, îti pot racori inima, dar nu te vindeca, pentru ca omul sufera dupa cum trufia a crescut în el, caci suferinta este umbra trufiei.

15. Nu îti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, caci ele asa cum vin, asa pleaca. Dupa orice zi vine si noaptea, si dupa iarna vine primavara, caci asa este rânduit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor ramâne pururi, iar aceasta are nenumarate si nesfârsite ramuri, si asemenea izvoarelor mintii si sufletului tau, ele nu se arata la vedere. Caci o suflare si un foc fac sa creasca toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace si oameni – si din aceeasi vatra vin si catre aceeasi vatra se întorc, si vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creste lânga cel mic fara a-i face rau, asa sa fiti între voi, cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici sa-i amarasca sufletul, caci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Arunca un lemn pe râu si mai multe vor veni din susul sau catre tine. Adu-i multumire semenului tau, adu-i lumina pe chip si în suflet, iar toate acestea le vei gasi mai târziu înflorite în inima ta.

17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amagitoare ceea ce nu este al tau, caci cel ce priveste prin ochii tai este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grabi nicio lucrare caci trasul de ramuri loveste înapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplacut. Nu te grabi deci sa aduni ce este înainte de vreme, caci îti va amarî sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si spita.

19. Ramâi mereu în racoarea sufletului tau, dar daca mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mânia vine din teama si nu a locuit dintru început în inima ta; daca nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta întelepciunii, iar cel trufas se pune singur lânga dobitoace. Întelepciunea este mai pretuita decât toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tau si este rodul cunoasterii udata de vreme.

20. Nu-ti amarî sufletul când simti durerea si neputinta, ci mai degraba cauta sa te folosesti de ele pentru îndreptare , caci în rod ai si samânta. Nu se poate ca o samânNa buna sa dea rod rau. Lacomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boala, gândurile sterpe întotdeauna duc spre ratacire, mânia întotdeauna loveste înapoi, rautatea si neadevarul întotdeauna aduc neputinta , trufia întotdeauna aduce suferinta.

21. Mergi la izvor când sufletul ti-e aprins, scormoneste în apa limpede si asteapta pâna ce devine iarasi curata. Asa se va duce si aprinderea sufletului tau, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gândul tau, si cum samânta nu se poate fara coaja, asa este si gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este vointa, iar fara vointa, gândul se usuca si nu foloseste la nimic. Dar puterea este în rabdarea semintei, iar vointa si rabdarea fac mladita firava sa razbata pamântul tare.

23. În vremea lucrului tau, înveseleste-ti inima la vederea lucrarii tale înainte de terminarea ei, caci precum fructul îsi anunta venirea cu o floare, tot asa fapta omului este vazuta de cel cu mintea si simtirea limpede, înainte de a fi terminata.

24. Ia bine seama la cauza omului sarac, dar si la cauza omului grabnic avut, caci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sarac are multe gânduri desarte si le schimba de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a învelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si înselator, ori vede mai bine necazul altuia si cauta a-l amagi, de acolo îsi trage grabnica avutie.

25. Fii blând si rabdator cu cei de lânga tine, caci asa cum te porti tu cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care se vede prin ochii tai.

26. Unde este taria omului acolo îi este si slabiciunea , ceea ce-l ridica îl si coboara; ramâi în limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra
celui aprig. Limpede sa-ti fie mintea si simtirea, si ia seama de toate acestea.

27. Taria muntelui vine din rabdarea sa, din linistea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar taria lui este încercata de vânt, de apa cea lina. Ia-ti puterea din rabdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gândului tau, caci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea facuta din teama nu are viata lunga si taria ei este asemeni unei revarsari de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afara, dar este chemata de teama lor, însa teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevar, lene si trufie.

29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de vin si lasa vremea sa o îmbrace cu întelepciune. Nu privi la trupul lor slabit si gârbovit, caci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea întelepciunii.

30. Multumeste pamântului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste cerului pentru ploaia care îti hraneste pamântul, multumeste soarelui pentru caldura si lumina casei tale si a pamântului tau, multumeste lunii pentru linistea somnului tau, multumeste stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zâmbet pe chip.

31. Precum iarba buna creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama ca purtarea lor cea rea este semanata si crescuta din teama si neputinte, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu cauta a-i îndrepta din vorbe si mustrare, caci apasarea pe rana nu o vindeca. Oare iarba aceea este rea doar pentru ca este amara pântecului tau ? Asa este si cu omul, de vei vrea sa-l îndrepti, adu-i pentru început gândul si simtirea la ce este placut atât omului bun, cât si omului rau. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeasi roata venind.
Cine vede mai bine ?

32. Doar cel înteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, caci cel înteleptit a fost odata si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au facut sa tina seama de alcatuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui si acolo nu a
scapat de ele, a fugit în mijlocul padurii si iata ca roadele erau cu el, apoi a privit în launtrul sau si iata ca roadele sale amare aveau radacini în mintea si simtirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasa ca cealalta ? Este un izvor mai limpede decât altul ? Este un fir de iarba mai presus de un altul ? Fiecare are taria, frumusetea si priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca padurea sa aiba felurite soiuri de copaci, de iarba, de flori si dobitoace. Nu seamana un deget cu altul de la aceeasi mâna, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este marul mai întelept decât prunul sau parul ? Este mâna stânga mai buna ca dreapta ? Altfel vede ochiul stâng de cel drept ? Cele de sus îsi au rostul lor si cele de jos îsi au rostul lor, cele mari îsi au rostul lor si cele mici îsi au rostul lor, cele repezi îsi au rostul lor si cele încete îsi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin îsi vor avea rostul lor.

34. Neputinta vine dupa rautate si neadevar, caci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama ca lumina sufletului tau si al celui de lânga tine are aceeasi vatra si ramâne fara umbra. Vezi ce tulbura necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tau. Adu-i linistea în suflet si limpezimea în minte si batrânetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si taria ta nu vor slabi si te vei întoarce de unde ai venit, satul de caldura urmasilor tai.

35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tau si întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tau sa te uiti cu iubire si nu cu trufie caci acolo îti sunt radacinile, iar la cele ce sunt deasupra ta sa te uiti cu privirea de prunc si fara teama.

36. Cele tari, cele slabe si cele nevazute sunt cele ce alcatuiesc lumea si toate acestea le gasesti în om si toate alcatuiesc un întreg. Nu este nimic care sa fie afara si sa nu fie si înauntru. Ia seama la toate acestea când îti apleci privirea înauntrul tau si vei gasi toata întelepciunea zeilor ascunsa în nevazutul fiintei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de aceasta întelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.

37. Ia aminte ca bataia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea ranilor, frumusetea ochilor si minunatia alcatuirii trupului sunt facute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este în fiecare si al carui chip se arata în lumina. Dar nu uita ca trupul este doar o farâma din putinul care se vede…

38. Curatenia trupului si desfatarea sa prin simturi te pune doar putin mai sus de dobitoace, caci nu un sunet placut te ridica, nici o duioasa atingere, nici un gust placut, nici o mireasma îmbatatoare si nici o bucurie a ochilor. Caci unde este caldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este placutul apare si neplacutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este râs, si plânsul pândeste.

39. Iata dar calea de început : cumpatarea în toate cele ce faci, ascultarea de batrâni si de cei întelepti, harnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si de mânie, buna purtare între semeni. Dimineata sa te trezesti cu ele, ziua sa le porti mereu în minte, seara sa le ai cu tine în somn si astfel supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta, boala si rautatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul, rabdarea, modestia si ele ridica omul cu adevarat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar îngroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si întelepciune, adevarata putere, adevarata bucurie, adevarata bogatie, rodnica si trainica lucrare.

41. Dar iata ca unde este iubirea poate aparea si ura, unde este vointa poate aparea si delasarea, unde este curajul poate aparea si frica, unde este rabdarea, poate aparea si graba si unde este modestia poate aparea si trufia. Caci miscatoare sunt si cele ce se vad si cele ce nu se vad din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se afla cel ce gândeste si acesta este cel ce vede miscarea în nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfata în cunoasterea si linistea ce întrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine si raul ca rau, este atras de una si fuge de cealalta, dar înteleptul vede si frumosul si urâtul, simte si frigul si caldura, si finetea si asprimea, aude si placutul si neplacutul, gusta si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoarea si nu face judecata între ele. El vede deslusit ca firea lucrurilor este în toate, caci frumosul din urât se trage si urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început si se va face iarasi amar, placutul se naste din neplacut si neplacutul din placut. Si toate acestea lumineaza sufletul înttleptului pentru ca cele bune si placute hranesc si bucura trupul si simNurile sale, iar cele neplacute neînteleptului hranesc mintea si înielepciunea sa, caci vede înnoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.

43. Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita nici o clipa ca omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, caldura se ridica mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, usorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina razbate mai mult decât poate razbate întunericul, puterea care uneste este mai mare decât puterea care desparte.

44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijina; nevazutul si vazutul acelasi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taina a firii; mare printre întelepti este cel ce o pricepe.

45. Înteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gândeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neînteletul îi desparte. Deschide-ti bine ochii, caci cel ce face, cel ce simte si cel ce gândeste sunt asemeni norilor care vin si pleaca, dar cel ce vede prin ochii tai este vesnic si lumina sa este fara umbra. El este dincolo de viata si moarte, dincolo de bine si rau, dincolo de frumos si urât, dincolo de curgerea timpului.