Nivel: ALBA CA ZAPADA
Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 17854
| Si eu am 2 operatii de cezariana la activ, diferite ca mod de anesteziere.
Prima operatie am facut-o cu anestezie generala. Imi amintesc doar ca am intrat in sala de operatii speriata ca un purcel care stie ca urmeaza sa fie taiat  , acolo era plin de asistente si vreo 2-3 medici. M-am suit pe masa de operatii, o asistenta se chinuia de zor sa imi prinda o vena si m-a chinuit ca pe hotii de cai pentru ca in cele din urma sa o prinda jos, la palma, ca in alta parte nu a reusit. Am adormit instant, nu am apucat sa mai zic nimic. Cand m-am trezit, la vreo 3-4 minute dupa ce m-au adus la reanimare, ma simteam horror, mi se parea ca nu mai sunt eu, ca sunt pe alta lume, ca nu mai am picioare pentru ca nu mi le simteam (cred ca nu trecuse inca suficient de bine anestezicul). Cand a venit asistenta cu trandafirii de la Tzepii eu aveam insa o grija, cati sunt  ? Mi-a spus ca 9 si ne spargeam capul amandoua ca de ce or fi 9 . Au venit apoi pe rand la mine mama, Tzepii, pe care l-am pus sa verifice ca mai am picioare si sa mi le si ridice putin ca sa le vad si eu sa ma conving, , mi-a spus ca erau 9, cate unul pentru fiecare luna de sarcina , am intrebat daca e bine copilul, mi-a spus ca e OK, ca urla de mama focului, apoi a venit si socrul meu sa ma felicite..., dupa care au adus-o pe Alice. In momentul ala insa ma simteam atat de oribil incat m-am limitat doar la a o privi din bratele asistentei si a ii da un pupic pe frunte, nu am fost in stare sa o iau in brate  .
Am stat la reanimare o multime, am nascut dimineata si abia a 2-a zi pe la 10:00 m-au mutat de acolo. Mi se parea ca timpul se scurge anormal, ca inchid ochii si dorm o eternitate si cand ma trezeam si ma uitam la ceas abia treceau 5 minute.
Ziua petrecuta la reanimare a fost cea mai cumplita zi din toata viata mea de pana acum. Ma dureau toate, nu eram in stare sa ma misc nici un mm, imi era si cald, si frig apoi ...
Nici la salon nu a fost mult mai bine, m-am refacut foarte greu, in a 2-a zi de la operatie nu eram in stare sa merg pe picioarele mele, am mers la copil in carut, m-a dus Tzepii 
O luna si ceva dupa operatie mi-a tot curs un lichid galbui printr-un colt al operatiei, nu se inchidea deloc pe 1 cm, asa ca am mers iar la doctor, alt doctor ca al meu intrase in concediu, si m-a mai zgandarit acolo pe viu, ca eu alaptam si nu putea sa imi faca anestezie, ca sa constate ca organismul meu incerca sa rejecteze un fir resorbabil si de aceea nu se inchidea. Dupa ce a scos firul acela, la cca 1 saptamana s-a inchis si operatia, dar a ramas mai urata in partea stanga, pe cca 2 cm.
Dupa toate aceste patanii si mai ales tinand cont ca de la 7 luni(cand m-am internat prima data 1 saptamana in spital pe motiv de posibila nastere prematura) am stat numai in pat, fara sa am voie sa fac nici cel mai mic efort ca sa nu pierd sarcina, nu imi mai doream never ever inca un copil. Acum ma distrez cand ma aud eu inregistrata pe caseta spunand ca nu mai imi trebuie un copil dupa toate prin cate am trecut.
Totusi, curajul mi-a revenit si am ramas din nou insarcinata cu Andrei.
Vreau sa va spun ca cele 2 sarcini au fost complet diferite. La Andrei am avut greturi pana pe la 4 luni (ceea ce la Alice nu s-a intamplat - la ea am avut numai 1 saptamana greturi), mancam numai iaurt si pepene verde
Nu am mai avut probleme de genul nastere prematura.
La cezariana am optat de data aceasta, desi cu teama, pentru anestezie in spate (rahianestezie).
Cum a decurs totul:
- inainte de operatie mi s-au facut analize de sange (cred, pentru ca mi-au luat cu chiu cu vai vreo 3 eprubete de sange)
- anestezistul a venit la mine si m-a intrebat daca am avut ceva probleme la prima cezariana, daca sunt alergica la ceva, apoi s-a uitat pe ecografii, pe analizele facute in timpul sarcinii si pe analizele curente, mi-a spus cam ce o sa se intample in timpul operatiei si sa nu ma sperii ca o sa fie totul bine
- am intrat in sala de operatie si m-am asezat in fund pe marginea patului
- o asistenta m-a tinut cu barbia in piept si cocosata ghem peste burta ca sa stea spatele bine arcuit si sa nu ma misc in timpul injectiei
- anestezistul mi-a spus ca o sa simt un lichid cum curge prin spate si sa nu ma sperii si mai ales sa nu ma misc
- am stat cumintica, nu m-a durut deloc intepatura, aproape ca nu am simtit-o
- apoi mi-au spus sa ma intind pe pat, eu m-am intins ca o floare cu papucii in picioare ; doctorita mea cica acum trebuie sa te descaltam, nu? eu nici nu mi-am dat seama ca m-am suit cu papucii de emotionata ce eram 
- dupa ce m-am intins pe pat, anestezistul statea la capul meu, pe partea stanga, o asistenta tot la capul meu pe partea dreapta, iar la operatie - doctorita mea pe partea mea stanga si inca un doctor tanar pe partea dreapta.
- cum m-am intins pe pat a inceput distractia, pentru ca aveam o puternica senzatie de voma; i-am spus anestezistului ca o sa vomit si eram chiar ingrozita sa nu ma innec cu voma, pentru ca stateam cu fata in sus si stiam ca nu e bine sa misc capul la tipul asta de anestezie sa nu raman cu dureri de cap dupa aceea. Mi-a spus ca e doar o senzatie si o sa treaca, dar eu insistam nu si nu ca sigur vomit si saracul de el a zis atunci "bine, intoarce putin capul si iti pun un prosopel aici, dar iti garantez eu ca nu vomiti"
- intre timp doctorita mea a intrebat anestezistul daca poate incepe si el m-a pus sa ridic un picior, daca a vazut ca nu pot, i-a dat unda verde.
- intre timp a trecut si senzatia de voma
- medicul anestezist a fost de nota 20, un om de un calm deosebit, care a stat tot timpul langa mine si mi-a povestit ce se intampla
- nu m-a durut nimic, dar simteam ca umbla pri mine doctorita, era o senzatie tare stranie
- apoi mi-a spus medicul anestezist ca in cateva secunde o sa il scoata pe bebe si o sa il vad
- apoi am simtit cum a tras doctorita de copil in partea dreapta si am avut senzatia ca pic de pe masa, asa de tare mi s-a parut ca a tras, si apoi spre stanga si chiar inainte sa iasa complet bebe a inceput sa urle si mie mi-au dat lacrimile de emotie. A fost un moment cu o maxima incarcatura emotionala.
- anestezistul mi-a spus ca au scos copilul si ca acum il curata si pot intoarce capul spre stanga sa il vad. am intors capul dar nu vedeam decat medici si asistente si il auzeam pe bebe cum plange
- in acel moment s-a intamplat ceva tare straniu, asistenta de la capul meu mi-a spus "ce faceti doamna !!! respirati !!! doamnaaa, respirati doamna !!!", apoi am auzit un sunet de aparat cu linie dreapta, ca atunci cand iti sta inima in loc, si eu nu intelegeam de ce imi spune sa respir, ca doar respir, nu? plus ca ma speria si sunetul acela si ma intrebam daca am murit, doctorita s-a oprit si ea din lucru si l-a intrebat pe anestezist "asta ce mai este, ca eu nu am mai vazut asa ceva pana acum? ce fac, merg mai departe?", iar anestezistul calm i-a spus "da-i inainte", dupa care i-a spus asistentei "5 ml de adrenalina", apoi dupa cateva secunde "inca 5", apoi iar "mai baga 5", apoi a disparut sunetul acela de linie continua, dupa care anestezistul i-a mai zis "mai baga 5ml" si asistenta l-a intrebat "mai bag 5? ca am bagat deja 15ml", iar anestezistul a raspuns "mai baga 5"
- m-a intrebat apoi cum ma simt si ce am facut, de ce n-am mai respirat, iar eu ii spuneam ca am respirat
- mi-a spus ca de acum nu mai e nimic interesant, ca doar o sa inchida operatia si daca nu vreau sa ma adoarma
- i-am spus ca nu vreau pentru ca imi era teama sa nu adorm de tot
- au venit apoi sa il pup pe bebe inainte sa iasa cu el din sala si sa il duca la nou-nascuti; l-am pupat si era cel mai frumos ingeras pe care il vazusem vreodata, se linistise si el si adormise deja
- la scurt timp (sau asa mi s-a parut mie, scurt), am inceput sa am frisoane puternice
- i-am spus anestezistului ca imi e foarte frig si au inceput sa imi clantane dintii in gura, nu stiu daca tremuram si in jos, dar imi era foarte teama sa nu cumva sa tremur si in jos si sa nu poata sa lucreze dr mea
- mi-a facut niste calciu injectabil, destul de mult si asta, si tremurul s-a potolit - facusem si o cadere de calciu
- apoi am vazut ca se cam termina treaba, eu ma simteam bine, nu ma durea nimic, apoi am auzit-o pe doctorita ca ii multumea anestezistului pentru ajutor si intregii echipe, m-a felicitat pentru baietel si mi-a spus ca ne vedem peste 2 zile (ca eu nascusem vineri)
- m-au mutat apoi de pe masa de operatii pe un pat de spital cu rotite si au iesit cu mine de la sala de operatii sa ma duca la reanimare
- pe hol ma asteptau Tzepii, mama, nasul copiilor, am vorbit cu ei, i-am intrebat ce face bebe, unde este, si i-am rugat sa mearga cu mine la reanimare
- acolo nu intelegeam de ce mai am tensiometru cu mine si mi-a spus Emil (nasul) ca am avut tensiune 6 cu 3 in operatie si mi l-au lasat just in case sa mai verifice tensiunea
Am vorbit cu ei, am ras, nu ma durea nimic, apoi spre seara au inceput durerile. Cu cotizatia de rigoare am primit si calmante suficiente cat sa pot sa ma odihnesc peste noapte.
A 2-a zi m-au mutat devreme la rezerva, zi in care am si coborat 10 trepte, ajutata de 2 infirmiere, si cand am vazut ce am reusit am spus ca sigur o sa ma refac mult mai repede si asa a si fost.
In 1 saptamana si jumatate operatia arata excelent, eu ma simteam bine, ceva disconfort mai aveam, dar mai luam seara inainte de culcare cate 1 algocalmin.
A 2-a cezariana a fost de 100 de ori mai usoara decat prima, desi varsta era destul de avansata, aveam atunci 32 ani si 5 luni.
Dupa toate prin cate am trecut, si desi varsta e acum si mai inaintata, imi mai doresc inca 1 bebe. Numai unul si gata, promit !!!
Sper ca nu v-ati plictisit, dar daca tot era tema "cum se desfasoara operatia de cezariana", am zis ca macar de la a 2-a la care am vazut si eu mai multe sa povestesc, ca la prima a fost simplu, suit, adormit, trezit fara bebe . |
Nivel: ALBA CA ZAPADA
Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 17854
| Stiu, iti dai seama ce trairi puternice am avut daca mai tin minte si acum exact cuvant cu cuvant, pas cu pas, tot ce s-a intamplat. Eram avida atunci sa aud tot, sa vad tot, sa traiesc fiecare moment la intensitate maxima. Cred ca emotiile au fost de vina de mi-a scazut asa repede tensiunea in operatie cand l-am auzit pe bebe. |
Nivel: ALBA CA ZAPADA
Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 17854
|
Pai nimic nu mai conta pe lume in momentul ala !
La Alice daca nu am vazut-o imediat nu am inteles eu prea bine ce inseamna sa vezi ca dai viata unei gagalice. Cred ca si daca imi aduceau alt copil sa zica uite e al tau eu ii credeam (de fapt nu ii credeam ca prima mea grija la Alice a fost sa il pun pe Tzepii sa o pozeze si sa o filmeze de cum iese din operatie, ca sa nu imi dea altul pe urma ).
La Andrei insa, am realizat ca el, si numai el, a fost cel care m-a inghiontit si care a facut tumbe in burtica mea, el e trup din trupul meu si este ... AL MEU !!! Asta numai pana cand s-o insura, ca pe urma trebuie sa il impart |
Nivel: Avansat
Inregistrat: 10/4/2007
Mesaje: 3495
| da, impresionante povesti adevarate.
eu am trei cezariene.prima am facut-o in 1992 cind am nascut prin cezariana (dupa doua nasteri normale, naturale) in urma unei eclampsii. baiatelul meu a trait doar 4 zile. apoi 12 ani nu am mai ramas insarcinata si spre sfirstul anului 2003, "ma trezesc insarcinata". desi am avut antecedente urite (eclampsia din 1992) am hotarit sa merg mai departe si sa las copilul. in iunie 2004 nasc un baiatel mort (dar probabil deja stiti povestea mea din alte topicuri)tot prin cezariana, insa atunci au fost mari complicatii. operatia a durat ore in sir, nu ma puteau stabiliza si a fost si o ruptura de uter, pe linga dezlipirea de placenta care a condus la moartea baietelului meu. nu vreau sa dau mai multe amanunte, pentru ca anul asta nu vreau sa mai pling. apoi mi-am dorit cu disperare un copil,stiam ca altfel nu-mi voi reveni. si iata dupa 1 an si 4 luni am ramas insarcinata cu andreea. toata sarcina a fost super, iar in ceea ce priveste nasterea (desi toti se asteptau la mari probleme, cu atit mai mult cu cit era deja aproape hotarit ca voi muri)pot sa va spun ca a decurs totul ca la carte. fiind o gravida cu mari probleme, am facut o vizita tuturor anestezistilor din maternitate cu care am discutat in amanunt toate problemele mele medicale, cu analize, ecografii etc. nu erau hotariti sa ma suie pe masa de operatii (ulterior am aflat ca le era teama)dar nu aveau ce face. am insistat sa ma programeze pentru operatie pt. ca mi-era teama sa nu se dezlipeasca iar placenta, la ecograf arata deja matura. cu chiu cu vai m-au programata pentru 3 iulie 2006. desi mi-era foarte teama, pentru ca prognosticul era sumbru, in noaptea dinaintea operatiei am dormit ca un prunc in bratele sotului meu. dimineata am plecat la maternitate linistita(cu o zi in urma fusesem la biserica ma spovedisem , ma impartasisem,) asa ca eram pregatita pentru orice.am stat intr-o rezerva cu sotul meu pina la ora 10,45 cind a venit doctora si m-a anuntat ca e timpul sa mergem. mi-au pus sonda si apoi m-au condus in sala de operatii. mi-am facut o cruce si mi-am zis"cu Dumnezeu inainte". m-au anesteziat imediat, am dormit dusa pina in momentul in care cineva spunea"scoala-te, ai o fetita frumoasa, trezeste-te"nu credeam ca vorbeste cu mine dar dupa citevA insistenta mi-am dat seama ca de mine era vorba si... TRAIAM si eu si copilul meu.brusc m-am trezit si am inceput sa pling, l-am vazut pe sotul meu linga pat si am reusit sa-l intreb"am reusit?" "e totul bine?" eram in culmea fericirii nu simteam taietura, nu simteam oboseala ci doar o imensa bucurie, nesfirsita. abia asteptam sa-mi vad copilulsi chiar am vrut sa ma dau jos din pat, ma simteam in stare. bineinteles nu m-au lasat, dar a doua zi dimineata la 7 eram pe holurile spitalului. toatalumea se mira cum o mamica de 40 de ani cu trei cezariene e mai vivace decit alte mamici mult mai tinere. dar eu stiu ca aceasta atitudine s-a datorat fetitei mele pe care am asteptat-o atit de mult. ce mult conteaza psihicul. si tot psihicul a fost responsabil si in 2004 cind am nascut baietelul mort. atit de mare mi-a fost durerea ca am pierdut copilul incit operatia nu o simteam, ba poate chiar as fi vrtu sa simt durerea fizica sau sa se intimple ceva cu mine sa nu mai simt durerea sufletului. cert este cape oricine sfatuiesc, daca se poate, nasterea naturala e cea mai buna. |
Nivel: Senior
Inregistrat: 2/14/2006
Mesaje: 5089
| danamaria wrote:da, impresionante povesti adevarate.
eu am trei cezariene.prima am facut-o in 1992 cind am nascut prin cezariana (dupa doua nasteri normale, naturale) in urma unei eclampsii. baiatelul meu a trait doar 4 zile. apoi 12 ani nu am mai ramas insarcinata si spre sfirstul anului 2003, "ma trezesc insarcinata". desi am avut antecedente urite (eclampsia din 1992) am hotarit sa merg mai departe si sa las copilul. in iunie 2004 nasc un baiatel mort (dar probabil deja stiti povestea mea din alte topicuri)tot prin cezariana, insa atunci au fost mari complicatii. operatia a durat ore in sir, nu ma puteau stabiliza si a fost si o ruptura de uter, pe linga dezlipirea de placenta care a condus la moartea baietelului meu. nu vreau sa dau mai multe amanunte, pentru ca anul asta nu vreau sa mai pling. apoi mi-am dorit cu disperare un copil,stiam ca altfel nu-mi voi reveni. si iata dupa 1 an si 4 luni am ramas insarcinata cu andreea. toata sarcina a fost super, iar in ceea ce priveste nasterea (desi toti se asteptau la mari probleme, cu atit mai mult cu cit era deja aproape hotarit ca voi muri)pot sa va spun ca a decurs totul ca la carte. fiind o gravida cu mari probleme, am facut o vizita tuturor anestezistilor din maternitate cu care am discutat in amanunt toate problemele mele medicale, cu analize, ecografii etc. nu erau hotariti sa ma suie pe masa de operatii (ulterior am aflat ca le era teama)dar nu aveau ce face. am insistat sa ma programeze pentru operatie pt. ca mi-era teama sa nu se dezlipeasca iar placenta, la ecograf arata deja matura. cu chiu cu vai m-au programata pentru 3 iulie 2006. desi mi-era foarte teama, pentru ca prognosticul era sumbru, in noaptea dinaintea operatiei am dormit ca un prunc in bratele sotului meu. dimineata am plecat la maternitate linistita(cu o zi in urma fusesem la biserica ma spovedisem , ma impartasisem,) asa ca eram pregatita pentru orice.am stat intr-o rezerva cu sotul meu pina la ora 10,45 cind a venit doctora si m-a anuntat ca e timpul sa mergem. mi-au pus sonda si apoi m-au condus in sala de operatii. mi-am facut o cruce si mi-am zis"cu Dumnezeu inainte". m-au anesteziat imediat, am dormit dusa pina in momentul in care cineva spunea"scoala-te, ai o fetita frumoasa, trezeste-te"nu credeam ca vorbeste cu mine dar dupa citevA insistenta mi-am dat seama ca de mine era vorba si... TRAIAM si eu si copilul meu.brusc m-am trezit si am inceput sa pling, l-am vazut pe sotul meu linga pat si am reusit sa-l intreb"am reusit?" "e totul bine?" eram in culmea fericirii nu simteam taietura, nu simteam oboseala ci doar o imensa bucurie, nesfirsita. abia asteptam sa-mi vad copilulsi chiar am vrut sa ma dau jos din pat, ma simteam in stare. bineinteles nu m-au lasat, dar a doua zi dimineata la 7 eram pe holurile spitalului. toatalumea se mira cum o mamica de 40 de ani cu trei cezariene e mai vivace decit alte mamici mult mai tinere. dar eu stiu ca aceasta atitudine s-a datorat fetitei mele pe care am asteptat-o atit de mult. ce mult conteaza psihicul. si tot psihicul a fost responsabil si in 2004 cind am nascut baietelul mort. atit de mare mi-a fost durerea ca am pierdut copilul incit operatia nu o simteam, ba poate chiar as fi vrtu sa simt durerea fizica sau sa se intimple ceva cu mine sa nu mai simt durerea sufletului. cert este cape oricine sfatuiesc, daca se poate, nasterea naturala e cea mai buna.
am ochii in lacrimi! cumplit... si eu care ma plang patetic de niste dureri care pana la urma au trecut! e bine ca m-ai trezit la realitate!
eu am mai citit povestea ta si pe alte topicuri si chiar nu stiu ce sa iti spun decat ca esti o LUPTATOARE! mai rar asa femeie hotarata si increzatoare! |
Nivel: SAFIR
Inregistrat: 3/27/2006
Mesaje: 18834
| Andismom wrote:esti o LUPTATOARE! mai rar asa femeie hotarata si increzatoare!
.
Dana, nu am cuvinte, nu am stiut nimic din povestea ta, dar sunt intru totul de acord cu Anca. Mai rar asa femeie, mai rar asa un caracter. Familia ta trebuie sa fie tare mandra de tine.
|
