Darius cel Mare si promisiunea mea - Povesti despre nastere

Imi cer scuze ca scriu asa tarziu povestea mea si a lui Darius. Am nascut pe 20 august 2007, un baietel de 4,200 kg si 54 cm. bounce

Nu ma intrebati cum a fost ca nu mai stiu. In timpul sarcinii, in luna a sasea, bebeul a fost diagnosticat cu hidrocefalie (se mai inseala si doctorii). Fiind pacienta sefului sectiei de Ginecologie din Alba Iulia, am fost trimisa la Cluj pt. mai multe investigatii. Nu va spun ce a fost in sufletul meu timp de o saptamana pana am ajuns la dr. Stamatian cand am avut programarea. Urma sa fac cezariana daca diagnosticul era real. Atunci am promis Maicii Domnului ca daca copilul asta va fi sanatos o sa-l fac om mare. Atunci am ales si numele. Ce om poate sa-l intreaca pe conducatorul celor Zece Mii de Nemuritori? sic

Nu m-am gandit atunci ca poate asa va fi sic

. In fine, copilul nu avea nimic, sarcina a fost ok, am lasat-o sa mearga inainte. DPN era 22 august. In 16 august am fost la controlul de rigoare. Colul sters, minunea se putea intampla in orice moment (zicea doctorul, eu simteam ca nu e chiar asa). In seara urmatoare m-am intalnit cu moasa. Mi-a spus acelasi lucru ca si medicul. Eu tot nu am crezut. Urma sa-i sun pe amandoi in momentul cand incep contractiile. Am intrat in week-end, a trecut sambata (zi in care am urcat la volan si am facut vreo 15 km ras

) si a venit duminica, 19.08.. Zi normala de duminica: cu musafiri care asteptau sa ma vada scapata. Seara pe la 10 am iesit sa scot catelul afara cu sotul meu si am simtit. Nu am stiut si nu stiu nici acum ce a fost: durere fizica sau un sentiment coplesitor care ma anunta de marele eveniment. Ametita am intrat in casa si acelasi sentiment m-a tinut aproape un sfert de ora. M-a lasat si am asteptat alta contractie. timp de 2 ore nimic. Pe la miezul noptii am simtit niste dureri usoare de spate (in genul durerilor menstruale). Se repetau la 30 de minute. Pe la 3 noaptea am sunat-o pe moasa si i-am descris starea mea. "Petronela, vino pana la spital sa vedem ce e!" Convinsa ca nu voi sta prea mult ras

m-am imbracat si am pornit cu sotul spre spital. Noroc ca a luat el bagajul care era pregatit de o luna. La spital coboram din masina il conving ca nu e nevoie de bagajm ca sa nu ma supere face cum zic eu. Cand ajung sus, surpriza: "Dar tu crezi ca mai pleci acasa?" Fuge bietul de el la masina, iar eu sunt condusa spre sala de travaliu. Acolo inca 2 fete care trebuiau sa nasca. "Am companie", zic eu in gandul meu. Si incepe showul. O injectie si intru in travaliu. asta era pe la 4 diminea. "Pana la 10 trebuie sa nasti." zice moasa. Ma uitam la ea zambind neincrezator pentru ca nu ma durea nimic. M-am asezat pe pat. Mi-am luat cartea de rugaciuni si mi-am pus castile pe urechi (imi pregatisem un cd cu Tudor Gheorghe) asteptand sa-mi vad copilul hohot

. dupa vreo doua ore, iarasi control, alte injectii, la loc in pat. Se repeta actiunea asta dupa inca o ora. Si din nou dupa o ora. Si iarasi la inca o ora. si se face ora 9. GATA!. Sus si plimbarica. Stiti si voi, cele care ati nascut natural ce-i cu plimbarea dinainte. Ei bine eu nu am stiut hohot

. Glumeam cu asistentele pe coridor, ma mai opream putin. Eram in shtouri. "Nu crezi ca ai sa nasti" imi zice o asistenta razand. "Nu prea, ca nu ma doare nimic." spun eu razand la randul meu. La 9:45 am urcat pe masa si la 10:05 am nascut un copil exact cum am promis Divinitatii: mare si frumos. Nu pot spune daca a fost usor sau greu. Am fost pregatita ca trebuie sa fiu foarte relaxata cand se va intampla. Nu sunt un om eclectic, dar in momentele respective doar asa am inteles relaxarea. Nu l-am vazut pe Darius in ziua in care l-am nascut decat 10 minute in sala de nasteri. Am fost tinuta 24 de ore sub supraveghere pt ca am pierdut mult sange din cauza anemiei. A doua zi insa mi s-a parut ca Dumnezeu mi-a trimis cel mai frumos inger al lui. Am stiut atunci ca el este piesa lipsa a sufletului meu, ca am sa-l iubesc si am sa-l ocrotesc toata viata.