Nivel: ALBA CA ZAPADA
Inregistrat: 2/12/2006 Mesaje: 17828
| Achizitionarea unui perus (sau a mai multor perusi):Exista o vorba care e foarte adevarata: inceputul e cel mai greu. Foarte adevarata! Inclusiv in dorinta de a avea un animal de casa, cum e un perus. Iar daca experienta este mai mica, situatia se complica uneori. Modul de alegere depinde in mare masura si de cum dorim noi sa fie acel perus in colivia noasta. Pardon, in casa noastra… Greul consta in alegerea propriu-zisa, de multe ori suntem nehotarati, iar dupa ce ne-am decis si am facut o alegere, realizam apoi ca am dorit altceva. Cei mai multi dintre dumneavoastra vor alege, probabil, un perus care sa fie atasat de stapanul sau, sa poata fi dresat usor etc. Insa aici e cel mai complicat, pentru ca perusii sunt totusi pasari si e ceva mai greu sa fie invatati, de exemplu, sa stea pe umarul nostru. Dar nu sunt deloc putine cazurile in care perusii sunt foarte ascultatori de stapanii lor. Daca va doriti un asemenea perus, atunci veti urmari sa achizitionati un pui, de preferinta mascul, si care va fi crescut singur. Nu spun ca aceasta e reteta spre “succes”, dar sunt mai mari sansele. Un perus crescut de mic poate va fi mai docil, masculii in general sunt mai prietenosi (unii spun ca sunt si mai inteligenti, dar mi se pare putin cam misogina afirmatia… au si femelele anumite calitati mult peste barbatusi… dar intr-adevar barbatusii sunt ceva mai sociabili). Se intampla ca un perus care are pereche sa uite de stapanul sau, de aceea se prefera singuri; iar barbatusii suporta mai usor singuratatea. Daaaar (exista un mare “dar” aici) avand in vedere ca perusii sunt pasari sociabile, este de preferat ca ei sa traiasca in grup, sau macar sa aiba o pereche. Situatia descrisa anterior este pentru a modela mai usor comportamentul unui perus asa cum am vrea noi, insa nu prea e agreata. Pentru ca… nimeni nu vrea sa fie singur si acest lucru e valabil si in cazul perusilor. Chiar daca un perus ne face pe plac cand il vedem ca sta pe deget, se joaca pe umarul nostru, vine la noi cand il chemam, ar fi frumos sa ii facem si noi pe plac lui. Cand il veti vedea ca are un cantec calm (parca soptit) si va atinge usor gratiile coliviei, inseamna ca i-ar prinde afectiunea unei perechi. Sper sa am reusit sa descriu cat de cat dilema un singur perus versus mai multi perusi. Probabil n-am abordat problema foarte neutru, fiind adeptul in a avea doi sau mai multi perusi. Indiferent cum veti opta, e bine de stiut cateva lucruri inainte de a avea pasari de casa. - se vor cauta cei care sunt mai speriosi, pentru ca aceasta demonstreaza tinerete, voiciune si sanatate; - penajul sa fie curat; daca se afla intr-o perioada care ii cad penele, atunci trebuie analizat modul cum cad. - se vor evita perusii cu una sau mai multe dintre simptomele descrie in paragraful ingrijire medicala (intr-un articol viitor). - asigurativa ca ii puteti oferi toate conditiile de trai decent pentru un perus.
|