
 Nivel: SMARALD
Inregistrat: 7/22/2007 Mesaje: 11814
| Quote:La mine e simplu sa ii repet, ca ea tot timpul incepe povestitul cu intrebarea "pot sa-ti spun ceva?" -nu stiu de unde a prins ea intrebarea asta, chiar i-am spus "de ce ma intrebi, poti sa-mi spui orice". Dar tot asa incepe... Ca si fii-miu cu pipilica -asta micu` ma intreaba: "pot sa fac pishu?". Normal, daca te trece, ca doar nu fac eu in locul tau.  Au si ei piticii lor...
Si aici cu intrebarile lor asa tot noi suntem vinovate cum i-am invatzat."Sa-mi spui mereu cand vrei pishu !Daaa sa nu uiti meeeeereuuu ...si ne intreaba mereu. Sunt destepti ce mai si nu ne ies din cuvant! |
|

 Nivel: DIAMANT
Inregistrat: 1/17/2008 Mesaje: 27681
| Bine zis Shirel
|
|

 Nivel: Senior
Inregistrat: 3/2/2011 Mesaje: 5536
| Pentru inceput, ar trebui sa definim ce inseamna asta, "prieten si confident", ce coordonate are, ce asteptam de la aceasta relatie si ce suntem gata sa oferim. |
|

 Nivel: Avansat
Inregistrat: 6/8/2010 Mesaje: 2562
| Cand sint mici asteptam sa ne spuna ce -i doare , ce fac la camin , la gradinita , ce zice doamna educatoare , ce a mancat ... apoi la scoala sa nu uite sa ne spuna tot ce a facut , ce teme au ce a zis doamna ... cind ajung la dolescenta ... ei acum e acum ,,,, avem pretentia sa ne vorbeasca de perieteni de primi fiori ai dragostei , de anturaj de tot si toate ,,, Si cind te gandesti ca noi ii cicalim si-i certam si-i pupicim , sa vedem ce cale aleg copilasii nostri ?
|
|

 Nivel: MEMBRU FONDATOR
Inregistrat: 5/27/2006 Mesaje: 14390
| endy wrote:cind ajung la dolescenta ... ei acum e acum ,,,, avem pretentia sa ne vorbeasca de perieteni de primi fiori ai dragostei , de anturaj de tot si toate ,,,
Ei, aici e aici... abia in acel moment iti dai seama cat de apropiat iti e copilul... Pana atunci e usor. Cei mici povestesc din proprie initiativa - nici nu au ce ascunde... e firesc... |
|

 Nivel: Membru
Inregistrat: 3/20/2013 Mesaje: 28
| Eu nu sunt de acord cu cearta. Cearta creeaza tensiune, iar tensiunea distanta. Cu supararea, da, pentru ca fetita mea, cand ma vede trista, stie ca a gresit si nu mai face. Nu face pentru ca nu vrea sa ma vada suparata, nu pentru ca ii este teama ca am sa o pedepsesc. |
|

 Nivel: Senior
Inregistrat: 3/2/2011 Mesaje: 5536
| Ariel wrote: Cu supararea, da, pentru ca fetita mea, cand ma vede trista, stie ca a gresit si nu mai face. La copii mici tine, dar la adolescenti.... |
|

 Nivel: Membru
Inregistrat: 3/20/2013 Mesaje: 28
| Inca n-am ajuns acolo, dar cred ca daca am sa o educ in spiritul asta, de iubire familiala, are sa conteze si supararea mea. Oricum, pana atunci am timp sa o invat ce nu trebuie sa faca pentru ca e gresit si rau pentru ea, nu pentru ca nu-i dau eu voie.
Pe mine si la varsta asta ma deranjeaza cand mama e suparata pe mine si incerc sa fac tot posibilul sa n-o supar. Si am si incredere sa ma duc la ea sa-i spun problemele mele. O aveam si cand eram adolescenta. |
|

 Nivel: Avansat
Inregistrat: 8/11/2010 Mesaje: 2334
| aurishta wrote:La copii mici tine, dar la adolescenti....
Aceeasi parere o am si eu, la adolescenta pare deja santaj sentimental, eu una n-as merge pe varianta asta, caut argumente pro si contra, consecinte pozitive sau negative folosind limbaj potrivit varstei, apoi o intreb ce vrea sa aleaga, ce crede ca e bine, unde se vede si ce gandeste in momentul respectiv. Cel putin eu asa procedez la 5 ani, are discernamant daca o ajut si o las sa se gandeasca, daca-i expun ce va urma in functie de ce alegere face, ii spun sa gandeasca putin mai departe de momentul de fata. Pare sa ajute si la evitarea lacrimilor de crocodil in anumite situatii, o fac sa simta ca ea detine controlul si ca ia decizia, ajuta la formarea caracterului.
|
|

 Nivel: Senior
Inregistrat: 3/2/2011 Mesaje: 5536
| Eu cred cu tarie ca trebuie sa fim explicite cand ceva este in neregula, sa discutam problema pana cand este rezolvata, nu sa facem o fatza suparata si sa asteptam ca fiul/fiica noastra sa se autosesizeze ca este ceva in neregula! Un adolescent este deja jumatate adult, trebuie tratat ca atare! Relatia dintre parinte si copilul mare se aseamana foarte mult cu relatia de prietenie dintre doi adulti, cu mentiunea ca, in timp ce cu altcineva poti pastra niste aparente, cu copilul tau nu poti, el te stie asa cum esti cu adevarat! Stie daca respecti intimitatea altora, deci daca ii vei respecta si proteja si lui intimitatea la o adica, stie cum reactionezi la lucrurile neplacute, la vestile proaste, la demolarea imaginii cuiva...si lista ar putea continua! Mikaela, de acord cu tine! |
|
 Nivel: Senior
Inregistrat: 6/20/2008 Mesaje: 5142
| Nu sunt de acord cu supararea, ce-i aia?telenovele de familie?Sa fim seriosi, un copil nu se educa cu "vai mami e supi " si se cheama " santaj emotional" cum zice Mikaela si e ridicol la anumite varste. Toata viata lui copilu tre sa aiba grija sa nu te supere ? Spune-i verde in fata ce a facut rau, cum sa corecteze , aplica pedepse dupa varta lui. Diana mea a stat in mall cu cardul meu ,ideea era sa-si cumpere pijamale.S-a luat cu una alta, fete ,baieti si mi-a ras cam triplu decat stabilisem.Sa tac si sa pun fatza suparata ? Am scos sabia la atac urgent, doua saptamani nu mai primeste un sfantz si cardul nu-l mai pupa pe mana pana la viitoare reevaluari Si pe astia mici tot asa ii tratez, dar ei nu-mi fac probleme ,sunt cumintei. |
|

 Nivel: Membru
Inregistrat: 3/20/2013 Mesaje: 28
| Ei, nu spun ca la adolescenta inca mai merge asta, ar fi chiar culmea... Spun doar ca se invata sa nu-i fie frica de mine cand e mica si asa nici cand e mare. Daca o cert, ii e frica sa-mi spuna ce face. Daca incerc sa-i fiu prietena inca de la varsta asta, ma gandesc ca asa o sa fim si cand ajunge Clara adolescenta.
Acum na, nu spun ca eu am gasit formula perfecta, dar cred ca are sa aiba mai mult succes decat daca as certa-o, dp asta de vedere. |
|

 Nivel: Senior
Inregistrat: 3/2/2011 Mesaje: 5536
| Ariel wrote:... Spun doar ca se invata sa nu-i fie frica de mine cand e mica si asa nici cand e mare. Ai dreptate,lucrul asta se cladeste de la cea mai frageda varsta! Copilul se edifica despre felul in care reactionezi la esecurile lui (mai ales) si face pasi marunti ca sa vada ce ai spune daca ar fi cazul sa descoperi cate ceva din adevarata lui fatza, cea din secret, cea care nu corespunde cu idealurile tale. |
|

 Nivel: Avansat
Inregistrat: 8/11/2010 Mesaje: 2334
| Din punctul meu de vedere, parintele e parinte nu prieten. Parintele ghideaza si formeaza, nu sta la bere si barfe despre cum saruta primul boyfriend. EU ca parinte am datoria sa-i spun ce-i bun si rau, am datoria sa-l educ si sa-l formez cat mai bine cu putinta, el are datoria sa asculte. E clar insa ca n-o sa faca tot ce-i spui insa e important sa-i repeti ca daca se intampla ceva, TU esti acolo tot timpul, il sprijini si-l ajuti si nu-l cicalesti sau il bati la cap sau interoghezi etc etc, il lasi sa-si spuna oful si sa descarce sufletul cand e pregatit, fiecare e diferit si trebuie tratatt ca atare, nu e nici o formula magica. |
|

 Nivel: Senior
Inregistrat: 3/2/2011 Mesaje: 5536
| Bine spus, Mikaela! Este greu de imaginat ca fiul meu, spre exemplu, ar veni sa imi spuna cum i-a spart fatza unuia, cum a "tras pe nas" nu-stiu-ce, cum s-a imbatat si cum a spart ferestrele unei case ca sa se distreze, iar eu sa-i spun "Ce tare!" doar ca sa pot fi considerata prietena lui. Problema ar fi urmatoarea, in opinia mea! Atunci cand da de necaz sau intra in niste situatii cu potential peiculos (cum ar fi santajul, abuzul , datoriile, dependente felurite, situatii grele la scoala etc) sa aiba intelepciunea si curajul sa ni se adreseze, constient fiind ca noi, ca parinti, suntem in stare sa gasim cea mai potrivita strategie de a descurca itele si sa il protejam de adancirea in aceste probleme, fiind niste prieteni dezinteresati de profitul de pe urma lui . |
|
|