Nivel: MEMBRU FONDATOR
Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 9883
| Multumesc , Alexandra !  |
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
|
M-am întâlnit cu Hristos! Ce minune!
Dragi prieteni! Într-o zi în jurul orei 16 vorbeam cu Dumnezeu si îi marturiseam ca nu îl simt, ca nu îl vad ochii mei din cauza pacatelor. Ca nu simt iubirea Lui, pentru ca sunt realmente orb! Am plâns pentru acest lucru si m-am framântat, dar Hristos mi-a adus pace în inima... În minutele urmatoare am iesit din casa pregatit sa ma întâlnesc cu un prieten, dar Dumnezeu, dragul de El, m-a dus pe alta carare.
Am ajuns în fata unei Biserici, pe treptele ei se afla o femeie saraca, batrâna, care o întâlnisem în trecut si îi dadusem ceva de pomana. Acum plângea biata femeie, nemângâiata de nimeni, ba de durerile ei sufletesti, ba de cele trupesti. Vazând-o asa trista, cu lacrimi pe obraz, m-am apropiat de dânsa, stânjenit putin ce-i drept, dar m-am apropiat si am întrebat-o ce-a patit. Si si-a adus aminte de mine, de chipul meu.
Mi-a relatat cu o durere sfâsietoare ca picioarele îi sunt degerate si ca are nevoie sa fie ajutata cu banuti (presupun pentru a ajunge acasa în satul ei sau pentru a mânca). I-am daruit cât am avut si eu si a fost tare bucuroasa. Dar mai bucuroasa era când si-a adus aminte ca cineva i-a daruit un iaurt ca sa manânce, si mi-a relatat ca în sinea ei chiar îsi dorea acest lucru. Vazându-i iarasi lacrimile, i-am luat capusorul si i l-am dus la pieptul meu, iar femeia dintr-o adânca multumire mi-a sarutat mâna, si mi-a spus ca am ajutat-o enorm, desi nu am realizat mare lucru! Nu am vrut sa îmi sarute mâna, dar m-a paralizat momentul. Am rugat-o sa mearga spre gara, ca sa se încalzeasca la picioare si m-a ascultat cu multa bucurie!
Nu credeam vreodata sa îmbratisez un sarac, nu va pot descrie ce ma minunez acum când scriu, ca îmi dau seama seama ca pe Hristos Însusi l-am îmbratisat! Eu chiar m-am întâlnit cu Hristos! Mare este Hristos în oameni, dar din smerenie se face mic, mic, ca sa nu ne stânjeneasca pe noi care trecem pe lânga El... sa nu ne forteze sa-L iubim, ci sa adoram sa-L iubim! Cine îmi va spune mie acum ca în oameni nu e Hristos!? Fratii mei, când nu îl gasiti pe Hristos, mergeti la cei bolnavi, mergeti la saraci, la cei din închisoare, la cei în suferinta, din familie sau straini... E acolo ascuns mic, dar cutremurator de MARE când îl descoperi!
Ca o concluzie pot afirma fratiorii mei de pe OT, ca în lacrimile din ochii femeii, s-au întâlnit inima mea, cu inima ei, în Hristos... în dragostea Lui!
Cu adânca nevrednicie pentru o minune ca aceasta,
(Adrian)
www.ortodoxiatinerilor.ro |
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| "Nu imi spune nimic. Iti cunosc mizeria, necazurile, luptele si ispitele sufletului tau. Iti cunosc si stiu si lasitatea pacatelor si cu toate acestea iti spun: “Iubeste-ma asa cum esti tu! Da-mi inima ta!” Daca o sa astepti ca sa devii un inger ca sa mi te daruiesti intru iubire, atunci n-ai sa ma iubesti niciodata! Chiar cand esti las, fricos, neincrezator in implinirea dragostei si in savarsirea sfinteniei, chiar cand ai sa recazi in acele pacate pe care nu ai vrea sa le mai faci Eu nu iti dau voie sa nu ma iubesti. Iubeste-ma asa cum esti tu, in orice moment si in orice situatie te-ai afla, in credinciosie sau tradare, in ravna sau in uscaciune. Tu iubeste-Ma asa cum esti.
Eu vreau sa ma poti iubi din putina si saraca ta inima. Daca astepti pana cand ai sa fii desavarsit ca sa ma poti iubi, atunci n-ai sa ma iubesti niciodata. N-as putea sa fac eu oare din fiecare fir de nisip un serafim, un inger care sa straluceasca de curatie si dragoste?! Nu sunt eu Domnul Dumnezeu care a creat toate si pot totul?! Omule, ti-ai dat tu viata pentru lume din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru mine? Atunci din ce motiv nu ma lasi sa te iubesc? Fiul meu, lasa-Ma sa te iubesc, eu iti vreau inima care este lacasul Meu.Desigur, cu timpul am sa te schimb, insa chiar pana atunci iubeste-ma asa cum esti tu, fiindca eu te iubesc cu toate ca esti asa. Eu vreau ca dragostea ta pentru mine sa se nasca din putina si saraca ta inima, din adancul neputintei si al murdariei tale. Eu te iubesc si cand esti slab si necurat. Nu vreau o dragoste inzvorata si hranita din mandria virtutilor tale, ci dintr-o inima smerita pe care eu o pot curati oricand. N-am nevoie de virtutile tale, de talentele tale, de intelepciunea ta. Eu vreau doar sa ma iubesti si sa lucrezi cu dragoste pentru Mine.
Nu virtutile tale le doresc. Daca ti le-as da, tu esti asa de slab si mandru, incat ele ar hrani amorul tau propriu si nu m-ai cinsti pe Mine. Deci ele sa nu fie un motiv pentru care nu ma cauti si stai departe de mine. Aproprie-te cu dragoste. Unui fier ruginit, flacarile, nu numai ca i-ar curata rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeste-ma si pacatele se vor arde si tu vei fi fericit. Iubeste-ma nu numai ca sa fii curat, caci asta ar fi din nou o mandrie pentru tine, ci pentru ca Eu vreau sa ma odihnesc in inima ta. Deci nu te mai ingriji de asta!
As putea sa fac prin tine lucruri mari pentru mintea omeneasca, dar nu, tu ai sa fii sluga rea si nefolositoare si neputincioasa. Am sa-ti iau si putinul pe care tu te crezi ca-l ai. Eu te-am facut din iubire si pentru ca sa-ti dau iubirea fara ca tu sa-mi poti da ceva. Nu incerca sa-mi platesti iubirea prin nimic. Asta ma doare atat de mult de la tine. Iubeste-ma in dragostea duhului Meu si fara motive. Numai sta departe de mine. Iti lipeste nu sfintenia pe care eu ti-o pot da, ci o inima gata sa ma iubeasca oricand si pana la capat.
Astazi eu stau la usa inimii tale ca un cersetor. Eu, singurul, adevaratul Imparat si Domn. Eu bat si astept. Grabeste-te sa-mi deschizi prin smerenie. Nu-mi aduce motive intinaciunea si saracia ta. Daca ti-ai cunoaste-o pe deplin si in adanc, ai muri de durere. Dar ceea ce m-ar durea pe Mine ar fi ca tu si acum sa te indoiesti de Mine, de iubirea pe care o am pentru tine. Crede ca eu pot totul...si tu nu poti nimica fara mine. Doar pacatul esti in stare sa il faci fara ajutorul meu.Sa nu te increzi in tine fara Mine caci astfel o sa fiu nevoit sa te las in cadere in masura in care tu te apreciezi. Nu te framanta ca nu ai virtuti, am sa-ti dau Eu sfintenia Mea. Deschide-ti inima prin pocainta si ma primeste in potirul sufletului tau prin trupul si sangele Meu pe care-n dar ti-l dau la Sfanta Liturghie. Atunci o sa te fac sa intelegi totul si sa ma iubesti mai mult decat iti poti inchipui.
Lasa sa curga sangele Meu in sangele tau si sa bata inima Mea in inima ta. Eu ti-am dat-o pe Sfanta si Preacurata Mea Maicuta. Lasa sa treaca totul prin inima ei curata incat sa poata mijloci pentru tine. Orice s-ar intampla nu astepta nici-decum ca sa devii sfant, ca pe urma sa ma iubesti. In acest fel tu nu mai iubi niciodata. Si acum dute acum. Eu sunt cu tine!"
Sursa:www.ortodoxitinerilor.ro |
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
|
Actorul Jonathan Jackson si-a gasit calea spre ortodoxie trecand prin Romania
Într-o lume în care majoritatea celebritatilor alege sa-si traiasca altfel viata, câstigatorul a patru Premii Emmy Jonathan Jackson, actorul, cântaretul, compozitorul si scriitorul, cunoscut mai ales gratie interpretarii lui Lucky Spencer din serialul “General Hospital”, a ales o alta cale: cea a credin?ei ortodoxe, tranzitia lui de la adventism spre vechea credinta, trecând prin România. Jonathan si familia sa se pregatesc acum spre a fi botezati de Pasti.
Jonathan s-a casatorit cu Lisa Vultaggio, o colega de platou din serialul “General Hospital”, la vârsta de 20 de ani, iar acum, la 29, este deja tatal a trei copii. Nu prea exista vedete americane adepte ale Ortodoxiei, exceptii fiind Jennifer Aniston, Tom Hanks, Chris Cornell, James Belushi sau jucatorul de fotbal de la Pittsburg Steelers, Troy Polamalu.
Într-un interviu acordat Parintelui Andrew Stephen Damick pentru postul de radio Ancient Faith Radio, Jonathan Jackson povesteste despre devenirea lui ca ortodox practicant si cum se împaca smerenia cu statul de star la Hollywood.
Nascut la 11 mai 1982 în Orlando, Florida, si-a început cariera în 1991, dupa ce i-a calcat pe urme fratelui sau, Richard Lee Jackson, care se mutase deja la Los Angeles. Tatal sau, Rick Lee, a fost medic, iar mama, manager. În afara de Richard, mai are o sora, Candace, care studiaza dreptul.
Pe Jonathan l-ati vazut si în seria Terminator, a aparut alaturi de Al Pacino în Insomnia, dar a avut roluri ?i împreuna cu Ben Kingsley ?i David Arquette.
Ambii lui parinti au fost adventisti de ziua a 7-a de patru generatii.
“Am crescut asa pâna la vârsta de 9 sau 10 ani, când ne-am mutat la Los Angeles si am primit un rol în serialul “General Hospital”, povesteste Jackson. Când ne-am mutat în LA nu am avut acolo o biserica. Iar eu si fratele meu, care e si el actor si membru al formatiei noastre Enation, ascultam predici înregistrate în fiecare seara.
Asa ca, de la 11 la 15 ani, nu am prea fost la biserica ci doar ascultam aceste înregistrari noaptea. De la 12 sau 13 ani, am început si sa citesc carti de religie. Iar slujbele mi-au captat foarte mult atentia când aveam vreo 13 ani, iar asta m-a condus spre un drum. Însa nu vedeam înca ce sens are sa ma duc la biserica. Îl iubeam pe Dumnezeu, pe Iisus, însa biserica era un concept care ma confuza. Ma gândeam ca pot citi carti, pot asculta înregistrari, ce sens are sa ma duc la slujbe?
Pe de alta parte, îmi doream sa fac parte din marea familie crestina, însa nu stiam ce înseamna asta cu adevarat. Apoi, când am împlinit 17 ani, am gasit o biserica. Pâna acum câtiva ani, nici macar nu stiam ce înseamna catehismul. Dupa ce m-am însurat, m-am mutat la Washington. Cred ca multi protestanti ar putea fi atrasi de Ortodoxie datorita ratiunii dar si posibilita?ii de a-L întâlni pe Dumnezeu, de a întelege cine e. Eu mi-am gasit raspunsurile si casa în Ortodoxie.
Cum a avut loc trecerea mea spre Ortodoxie? Ei, bine, în 2007 am fost trimis sa joc într-un film în România: The Dark is Rising. Am stat acolo cam trei luni si jumatate. Am avut un rol important, interesant este însa ca la montaj personajul interpretat de mine a fost taiat. Dar cred ca am fost trimis acolo pentru un alt motiv.
Am fost însotit de sotia mea si de cei doi copii pe care îi aveam atunci. Am stat la Bucuresti, dar nu acolo am cunoscut credin?a ortodoxa. Am fost însa în câteva biserici ortodoxe. Mici, cu mult aur... erau lucruri complet straine pentru mine. Sotia mea este italianca, botezata în religia catolica, si amândoi gândeam atunci la fel despre Ortodoxie; era ceva ciudat pentru noi. Nici macar nu m-am gândit sa aprofundez. Era doar o chestie usor bizara.
Primul lucru pe care l-am facut când am ajuns în România a fost sa vizitam o biserica ortodoxa iar când am iesit am fost jefuiti de niste tigani. A fost un fel ciudat de “Bun venit”, însa România e o tara superba.
La un moment dat, am avut o pauza de filmari de o saptamâna si, dat fiind faptul ca sotia mea este italianca, ne-am gândit sa mergem la Roma pentru ca nu era prea departe. Eram deja la Bucuresti de vreo doua luni. Am fost la Roma si acolo mi-am dat seama ca este mult mai mult de descoperit despre crestinism decât crezusem pâna atunci. Locuiam la câteva strazi distanta de Catedrala Sfântul Petru si a fost magic, dar nu stiam de ce. În Colosseum e o cruce imensa, care ne-a impresionat puternic. Eram în prezenta unor martiri crestini. Calatoria aceea a fost un moment în care mi-am spus ca trebuie sa aflu mai mult despre religia mea. M-am întors în România si am comandat o carte despre istoria crestinismului. Mai toate cartile pe care le citisem erau despre catolicism si protestantism. Nimic despre Ortodoxie. Am petrecut trei ani cautând carti despre istoria crestinismului si nu am gasit aproape nimic despre Biserica Rasaritului, pentru ca toate sunt scrise de istorici vestici. Am citit Chesterton, Papa Paul al II-lea, Henry Newman... Dar erau lucruri despre catolicism cu care nu puteam sa fiu de acord, pentru ca eu cautam continuitatea credintei.
Am fost apoi cu sotia mea la câteva slujbe catolice, dar abia când am fost la una ortodoxa m-am simtit ca într-una a vechii credinte. Eram pe punctul de a trece la romano-catolicism, însa ramasesera câteva lucruri importante cu care sufletul meu nu se împaca. Asa ca ma rugam lui Dumnezeu sa-mi arate o a treia usa. Si mi-a venit în gând: înainte de a renunta sa mai caut vechea credinta si sa devin un protestant “demisionar”, trebuie sa studiez Marea Schisma. Apoi, toate lucrurile au început sa se aseze. A urmat o calatorie de patru ani de învataturi. Am continuat sa citesc despre Ortodoxie, apoi am dat cautare pe Google dupa biserici ortodoxe si am gasit doua grecesti. Prima oara când am intrat în una, nu era nimeni acolo. Doar o doamna mai în vârsta. Usile erau închise, am batut si ea m-a lasat sa intru. Întâia data când am privit icoanele care erau ceva bizar pentru mine, mi-a venit în gând o expresie ce nu se potrivea cu locul în care eram. Însa, daca în bisericile catolice simteam ca ma întorc în Evul Mediu, aici sim?eam ca sunt în biserica originara.
Un alt lucru interesant este ca visasem odata, desi nu fusesem niciodata în una, ca intru într-o biserica ortodoxa. Iar cea în care merg acum este exact ca cea aparuta în vis. Ciudat este însa ca primul gând când am pasit în ea a fost: Fugi, pleaca de aici! Si m-am gândit ca e straniu pentru ca stiam în inima mea ca acela e locul în care ma trimisese Dumnezeu. Am început sa transpir. Dar dupa aceea, am simtit ca Duhul Sfânt îmi zice: Ramâi pâna la sfârsit!
Primele 45 de minute au fost foarte dificile. Apoi, întregul loc s-a transformat. Parca s-au deschis portile Raiului. M-a impresionat ca oamenii se rugau cu atâta smerenie, o smerenie fericita, a Învierii.
Drumul nu a fost usor, însa am adus-o apoi si pe sotia mea. Acum si ea este cu tot sufletul în Biserica Ortodoxa.
Cum ?i-a influentat credinta cariera artistica?
Am început sa fac actorie de la 11 ani si, împreuna cu fratele meu, mi-am pus problema cum vor interfera cele doua. M-am gândit ca Iisus a vorbit în parabole si atunci când abordez un rol încerc sa portretizez caracterele în asa fel încât oamenii sa se priveasca în ele ca într-o oglinda. Actoria înseamna un fel de întâlniri. Majoritatea rolurilor mele sunt întunecate, dar încerc sa le portretizez neintrând în zona întunecata, ci în lumina.
Cum se împaca smerenia, care e calea Ortodoxiei, cu statutul de star caruia fanii îi spun cât de minunat este? De când sunt mic îl rog pe Dumnezeu sa îmi dea întelepciune. Dar nu vreau întelepciune fara smerenie. Sigur ca de multe ori gresesc, judec oamenii, dar nu îmi pierd nadejdea. Nu am raspunsul la întrebarea asta, dar stiu ca în fiecare zi a mea de pacatos, Iisus este cu mine.
Faima e o cruce, pe unii îi înghite. Faima e ridicola si e total opusa Împaratiei, în care trebuie sa intram asemeni unui copil. Ma rog mereu sa ramân în prezenta Lui. Iar asta nu se poate fara smerenie. Iar Ortodoxia m-a ajutat pe drumul smereniei.
Ortodoxia e cel mai frumos lucru pe care îl poti trai. Este casa perfecta, o binecuvântare si o transcenden?a. O comunitate cu Dumnezeu si cu sfintii sai, o experienta mistica pe care nu o poti spune în cuvinte. Este biserica istorica”.
Aflat în turneu cu formatia sa Enation, Jonathan Jackson lucreaza si la cartea “Acting în The Spirit” în care exploreaza o alta cale de a te apropia de actorie. “Actoria ca o ruga, ca o întâlnire. Povestesc experienta mea, însa nu este ca si cum eu as avea raspunsurile”, mai marturiseste actorul.
(Sursa: ziuaonline.ro)
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Sotii trebuie sa aiba dragoste curata între ei…
Cineva m-a întrebat: „Ce uneste mai mult pe barbat cu femeia?” „Recunostinta”, îi raspund. Unul îl iubeste pe celalalt pentru ceea ce îi daruieste. Femeia îi da barbatului ei încrederea, devotamentul si ascultarea sa. Iar barbatul îi da femeii siguranta ca o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar si o mare servitoare, iar barbatul este stapânul casei, dar si hamalul ei.
Sotii trebuie sa aiba dragoste curata între ei pentru ca, existând un climat pasnic în familie, sa-si poata îndeplini îndatoririle lor duhovnicesti. Pentru a trai în chip armonios, sotii trebuie dintru început sa puna ca temelie a vietii lor dragostea, dragostea cea scumpa, care se afla în nobletea duhovniceasca, în jertfirea de sine, iar nu în dragostea cea mincinoasa, lumeasca si trupeasca. Atunci când exista dragoste si jertfire de sine, întotdeauna unul se pune în situatia celuilalt, îl întelege si-l doare. Iar atunci când cineva îl primeste pe aproapele sau în inima sa îndurerata, Îl primeste pe Însusi Hristos, Care îl umple cu si mai multa veselie duhovniceasca.
Atunci când exista dragoste, chiar si departe de s-ar afla unul de celalalt, siliti fiind de împrejurari, se afla aproape, pentru ca dragostea lui Hristos nu poate fi limitata prin distante. Însa atunci când, Doamne fereste!, sotii nu au dragoste între ei, chiar de s-ar afla aproape, în realitate, însa, se afla departe unul de celalalt. De aceea trebuie sa se straduiasca sa pastreze dragostea în toata viata lor si sa se jertfeasca unul pentru celalalt.
Dragostea trupeasca îi uneste la exterior pe oamenii lumesti, dar numai atâta vreme cât exista factori lumesti (bani, frumusete, pozitie sociala etc. – n.tr.), si îi desparte atunci când ei dispar, ducându-i astfel la pierzare. În timp ce atunci când exista dragostea duhovniceasca, cea scumpa, chiar daca unul dintre soti îsi pierde acesti factori, aceasta nu numai ca nu-i desparte, ci îi uneste si mai mult. Când exista numai dragoste trupeasca, si, de pilda, femeia afla ca sotul ei a privit la alta, atunci îi arunca vitriol în ochi si îl orbeste. În timp ce, atunci când exista dragoste curata, o doare mai mult si cauta cu orice chip sa-1 aduca iarasi pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.
Odata a venit la Coliba un oarecare medic grec din America. Am vazut ca avea un chip luminos si de aceea l-am întrebat cu discretie despre viata lui. „Parinte”, mi-a spus el, „sunt ortodox, dar pâna în ultima vreme nici posturi nu am tinut, nici la biserica nu am mers. Într-o noapte am îngenuncheat în camera mea ca sa-L rog pe Dumnezeu pentru o problema ce ma preocupa, când deodata camera s-a umplut de o lumina placuta. Pentru destula vreme nu vedeam nimic decât numai lumina si simteam o pace negraita înlauntrul meu”. M-am minunat, deoarece mi-am dat seama ca omul acesta se învrednicise sa vada Lumina nezidita, si de aceea i-am cerut sa-mi spuna ce se întâmplase.
„Parinte”, mi-a spus, „sunt casatorit si am trei copii. La început o duceam bine în familie. Dupa o vreme, însa, femeia mea nu a mai avut rabdare sa se ocupe de casa si de copii, si de aceea cerea mereu sa iesim la plimbari cu prietenele ei. I-am facut hatârul. Dupa putin timp mi-a spus ca vrea sa mearga singura cu prietenele ei. Am primit si aceasta, iar eu ma îngrijeam de copii. Dupa aceea nu a vrut sa mergem în concediu împreuna, ci a cerut bani sa mearga singura. Apoi mi-a cerut un apartament ca sa traiasca singura. Am facut-o si pe aceasta. Dar ea îsi aduna acolo prietenii. În acest rastimp încercam s-o ajut în felurite chipuri, cu sfaturi, ca sa o conving sa-i fie mila de copiii nostri, dar ea nici nu voia sa auda. În cele din urma mi-a luat o mare suma de bani si a disparut. Cautam si întrebam de ea peste tot, însa nici un rezultat, îi pierdusem urma cu desavârsire. Într-o zi am aflat ca venise aici, în Grecia, si locuia într-o casa de curvie. Mâhnirea mea pentru halul în care ajunsese nu se putea descrie. Cuprins de mâhnire, am îngenuncheat sa ma rog. «Dumnezeul meu», am spus, «ajuta-ma s-o gasesc si sa fac tot ce îmi va sta în putinta ca sa nu-si piarda sufletul! Nu pot suferi s-o las în halul în care a ajuns». Atunci m-a învaluit acea Lumina, iar inima mea a fost inundata de pace”. Când am auzit, i-am spus: „Frate, Dumnezeu a vazut rabdarea, nerautatea si dragostea ta si te-a mângâiat în acest chip”.
De aceea spun ca ne vor judeca mirenii! Vedeti, acesta, care era medic în America, care avea o astfel de sotie si care traia în conditiile si mediul de acolo, de ce lucruri minunate s-a învrednicit!
Parintele Paisie Aghioritul,
din vol. Viata de familie,
edit. Evanghelismos, 2003
Sursa: www.familiaortodoxa.ro |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| O melodie pe care o ascult cand am sufletul incarcat:
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Un colaj de 3 filmulete cu pilde:
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 7/3/2010
Mesaje: 1948
| Alexandra, urmaresc postarile tale cu mult interes si drag si te admir pentru ca reusesti sa fii o adevarata crestina.  Multumesc pentru aceste invataturi care-mi sunt atat de utile!  |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Monica, nu sunt nici pe departe ceea ce ar trebui...Postarile de la acest topic sunt lecturile mele de pe internet, ma bucur ca folosesc si altora, nu doar mie.
Astazi (aici este inca 27 mai) s-a praznuit un sfant tare drag mie, un sfant caruia ii multumesc pentru primul meu baiat (care ii poarta numele in semn de recunostinta), Sfantul Ioan Rusul.
Patria natala - Rusia
Sfîntul Ioan Rusul s-a nascut într-un sat din Rusia, la sfîrsitul veacului al saptesprezecelea, pe timpul împaratiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al nasterii sale este 1690, si aceasta deoarece sfîntul a participat ca soldat la razboiul pe care îndraznetul tar l-a ridicat împotriva turcilor în 1711.
Prizonier de razboi
Luat prizonier de catre tatari în luptele pentru dezrobirea Azofului, sfîntul Ioan a fost vîndut unui ofiter superior turc care era eparh în Procopie, Asia Mica, aproape de Cezareea Palestinei. Întorcîndu-se în tinutul sau, aga l-a luat cu sine si pe cuviosul. Turcia se umpluse de nenumarate multimi de robi rusi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor si, vai!, cei mai multi dintre ei, pentru a li se usura putin suferinta, s-au lepadat de Hristos si s-au facut musulmani.
Sfîntul Ioan însa facea parte dintre acei tineri pe care îi întelepteste cunoasterea lui Dumnezeu, precum a spus Solomon: “Batrînetile cinstite nu sunt cele de multi ani, nici cele ce se masoara cu numarul anilor; întelepciunea este la om adevarata caruntete si vîrsta batrînetilor - o viata fara prihana”. Împodobit deci cu întelepciunea pe care o daruieste Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul Ioan rabda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau “ghiaur”, adica - necredincios.
Batut, lovit, scuipat, devenit tinta dispretului ienicerilor din tabara militara ce se afla în Procopie, sfîntul raspundea celor ce-l îndemnau sa-si lepede credinta ca ar prefera sa moara decît sa cada în acest înfricosator pacat. Agai turc i-a spus: “Daca ma lasi liber în credinta mea, îti voi împlini cu sîrguinta poruncile; daca ma silesti sa-mi schimb credinta, mai degraba îti predau capul decît credinta. Crestin m-am nascut si crestin voi muri”.
Puteti citi in continuare mai multe despre Sfant aici: http://logos.md/2009/06/09/sfantul-ioan-rusul-marturisitorul-si-facatorul-de-minuni-2/
Acatistul: http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-ioan-rusu-67119.html
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 6/19/2009
Mesaje: 2349
| http://www.bibliazilnic.ro/audiovideo-ortodox/paraclisul-maicii-domnului-audio-marian-moise/
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
|
De ce citesc ortodoc?ii mai rar Sfânta Scriptura?
Locul si rolul Sfintei Scripturi în spatiul ortodox sunt diferite fata de spatiul apusean, fie ca este vorba de traditia romano-ctolica, fie de Bisericile si confesiunile protestante sau neoprotestante. Iata câteva dintre aceste constatari la îndemâna oricui:
a. În spatiul ortodox, în general, Sfânta Scriptura se citeste mai putin. Dincolo de aspectul negativ al acestei constatari exista si o evaluare pozitiva în ceea ce priveste raportarea la Sfânta Scriptura. Exista o sfiala a credinciosului ortodox care se manifesta atunci când este vorba de citirea Sfintei Scripturi. Aceasta ar fi o motivatie. Celelalte sper ca vor reiesi din cele ce urmeaza.
b. Sfânta Scriptura nu constituie reperul prim si imediat, si în nici un caz unic, în catarea raspunsurilor la problemele cu care se confnmta credinciosii. Pentru argumentarea acestei constatari voi invoca numai faptul ca ortodocsii nu alearga la Sfânta Scriptura când au o problema sau când îi framânta vreo întrebare, ci alearga la biserica si la preot. Aceasta nu înseamna, nici pe departe, minimalizarea rolului Sfintei Scripturi, ci vine dintr-o perceptie diferita a Sfintei Scripturi si a ceea ce reprezinta Scriptura pentru noi.
c. Sfânta Scriptura nu se citeste în primul rând pentru a satisface setea de cunoastere teoretica, sau pentru a învata si a afla lucruri despre Dumnezeu sau raspunsuri la întrebari care te framânta. Citirea Sfintei Scripturi este pur si simplu o cale de a comunica cu Dumnezeu, de a te hrani de cuvântul lui Dumnezeu, asa cum se întâmpla cu lectura scrisorii de la o persoana draga. Desi ti-ar fi suficienta o singura lectura ca sa afli continutul informational al ei, o recitesti totusi, de multe ori, tocmai pentru ca ea reprezinta o întâlnire la nivelul cuvântului cu respectiva persoana draga. Lectura ei nu satisface setea de cunoastere ci dorul de persoana draga, nu-ti largeste sfera cunostintelor ci îti îndulceste inima, da consistenta relatiei tale cu acea persoana.
d. Constatarile de mai sus sunt evidente si pentru viata liturgica propriu-zisa a Bisericii. Sfânta Scriptura este prezenta si ocupa un loc important în cultul Bisericii, Sfânta Evanghelie tronând permanent pe Sfânta Masa si fiind citita solemn în multe momente liturgice. Dar, referindu-ne fie si numai la Sfânta Liturghie, momentul central nu este cel al lecturilor biblice, ci momentul central este momentul prefacerii pâinii si vinului în Cinstitul Trup si Sfântul Sânge al Domnului Hristos si împartasirea credinciosilor. Acelasi lucru este valabil si pentru celelalte Sfinte Taine ca si pentru toate slujbele Bisericii, în cadrul carora exista citirea Sfintei Scripturi, dar ca parte a unei lucrari mai complexe, centrate în cele din urma pe împartasirea credinciosilor de Duhul lui Dumnezeu si de lucrarea Acestuia. A se vedea Botezul, Hirotonia, Cununia, Maslul etc. În toate aceste cazuri credinciosii vin la Biserica sa se boteze, sa fie hirotoniti, sa fie cununati, sa fie vindecati etc., nu pentru a citi si studia si pentru a a?a ce spune Sfânta Scriptura. Lectura Sfintei Scriptura, nelipsita de altfel din aceste slujbe, este parte a lucrarii care se savârseste de catre preot, prin puterea Duhului lui Dumnezeu în fiecare din aceste slujbe.
e. Aceeasi situatie se poate observa si în ceea ce priveste spiritualitatea monahala, un alt reper principal în considerarea spatiului ortodox. Desigur, în pravila si în nevointele monahului ortodox intra si lectura insistenta, uneori permanenta a Sfintei Scripturi (a se vedea citirea Psaltirii), dar viata monahului este mult mai complexa. Ascultarea, înfrânarea, postul si rugaciunea, privegherea, metaniile par a fi prioritare în viata monahului. Cât priveste citirea Sfintei Scripturi, aceasta are o functie foarte specifica. Monahii vorbesc de puterea Psaltirei în a birui ispitele si a alunga demonii, sau în a limpezi mintea omului spre a a?a solutii la problemele cu care se confrunta, nu oferindu-i informatii în functie de care sa discerna mai bine între mai multe rationamente logice, ci luminându-i mintea sau simtirea întelegatoare cum ar spune monahii însisi.
f. Cât priveste spiritualitatea populara, adica modul în care credinciosii simpli, obisnuiti, se raporteaza la Sfânta Scriptura, aici lucrurile par a fi si mai evident diferite. Credinciosii nostri, trebuie sa recunoastem, citesc putin si rar Sfânta Scriptura. Se întâmpla aceasta chiar si cu cei mai devotati credinciosi ortodocsi. Nu facem decât sa consemnam evidenta faptelor si sa încercam o evaluare pozitiva a acestora. Oricine poate constata ca este mult mai important pentru un ortodox sa-si boteze copilul, sa se cunune, sa-i înmormânteze pe cei dragi cu slujba la Biserica, sa se împartaseasca, sa faca parastase, coliva si colaci etc., decât sa citeasca Sfânta Scriptura. Un ortodox îsi poate ierta faptul ca nu citeste Sfânta Scriptura, chiar daca îsi reproseaza pe buna dreptate acest lucru, dar nu-si poate ierta sa-i moara copilul nebotezat, sau parintii nuspovediti si neîmpartasiti si fara lumânare.
Dupa cum, este un mare pacat sa traiasca barbatul si femeia necununati si o mare lipsa sa nu faca sfestaníe la casa, spre exemplu! Aceasta ierarhie a lucrurilor este scandaloasa pentru fratii nostri protestanti ca si pentru unii teologi ortodocsi, dar cred ca ea poate fi evaluata pozitiv din perspectiva unei ermineutici biblice ortodoxe.
Au fost perioade istorice lungi când credinciosii ortodocsi nu au avut acces la Sfânta Scriptura pentru ca pur si simplu aceasta nu era tradusa în limba lor sau circula în foarte putine exemplare. Sigur ca aceasta a fost o lipsa dar nu una vitala. Citirea Sfintei Scripturi nu numai ca nu trebuie exclusa, ci trebuie încurajata pe toate caile, dar acum vorbim despre o ierarhie a lucrurilor asa cum apare aceasta în viata de toate zilele.
g. Semnalam, în treacat, o atitudine asemanatoare a teologiei patristice si a spiritualitatii filocalice. Cea mai elementara lectura a acestora ne obliga sa constatam, pe de o parte locul extrem de important al Sfintei Scripturi în lucrarile Sfintilor Parinti, iar pe de alta parte raportarea directa si mult mai complexa la istoria continua a prezentei si a lucrarii lui Dumnezeu în istorie.
h. Nota discordanta face, dupa toate aparentele, teologia academica. Aceasta pare sa aseze Sfânta Scriptura pe primul loc între sursele pe care îsi bazeaza elaborarile teologice. Se poate constata cu usurinta faptul ca în majoritatea lor, lucrarile de teologie savanta, de scoala, din perioada moderna îsi întemeiaza pozitiile sau tezele pe citate din Sfânta Scriptura si din literatura patristica, si mai putin sau chiar de loc pe evidenta faptelor sau a vietii dintotdeauna si a celei prezente a Bisericii, fie în manifestarea ei comunitara, fie în cea personala.
Nici Sfânta Liturghie, nici celelalte Sfinte Taine sau lucrari sfintitoare ale Bisericii si nici viata duhovniceasca si experientele sau trairile oamenilor duhovnicesti nu constituie surse pentru aceasta teologie academica. Excluderea tezaurului imnografic al Bisericii ca si a literaturii filocalice, a patericelor, a vietilor sfintilor si a literaturii duhovnicesti în general, din bibliografia lucrarilor de teologie savanta este un argument greu de contestat în sprijinul celor de mai sus. Daca luam în calcul locul literaturii duhovnicesti în viata monahilor si a credinciosilor simpli,- si aceasta mai ales în ultimii ani – va trebui din nou sa semnalam o pozitie înca disonanta fata de acestia a teologiei academice.
Trebuie sa recunoastem un re?ex impropriu spatiului ortodox unde viata si lucrarea ca atare au prioritate în raport cu consemnarea sau comentarea în scris a vietii însasi, oricât de autorizata si autentica ar fi aceasta. Sigur ca exista un primat, nu absolut ci complementar al Sfintei Scripturi, dar nu la nivelul literei, ci la nivelul duhului.
i. Spatiul ortodox nu opereaza nici cu un primat absolut al Scripturii, limitat la cel al Sfintei Scripturi (vezi spatiul protestant si neoprotestant) sau chiar extins si la scrierile Sfintilor Parinti, adica la Sfânta Traditie (vezi si unele lucrari de teologie academica din spatiul ortodox) si nici cu un primat al autoritatii bisericesti institutionalizate (vezi spatiul traditiei romani-catolice), ci, opereaza, asa cum am vazut, cu primatul Duhului lui Dumnezeu, care se manifesta si în Sfânta Scriptura si în autoritatea bisericeasca în masura în care acestea sunt parte integranta a organismului viu, Lmic si unitar al Bisericii ca atare. Duhul este cel care da viata si se manifesta în ansamblul vietii Biserici ca si în viata fiecarui madular al comunitatii sau al trupului eclesial, pentru întelegerea careia functioneaza ca repere fundamentale Sfânta Scriptura si celelalte monumente ale vietii Bisericii.
j. Voi invoca în sprijinul celor spuse mai sus o atitudine caracteristica spatiului ortodox: în situatii de criza, dintr-un reflex sanatos consider eu, nu se recurge în primul rând la autoritatea teologului care poate cunoaste foarte bine si Sfânta Scriptura si întreaga literatura patristica si nici la autoritatea bisericeasca, oricât de înalta ar fi aceasta, ci se recurge – si lucrul acesta îl fac chiar si teologii si autoritatea bisericeasca însasi atunci când nu exista excrescente ale vreunui gen de in failibilitate teologica sau institutionalizata -, la un om duhovnicesc, la un mare duhovnic. Acesta poate fi un monah simplu dar poate fi si un înalt ierarh, si amândoi pot fi si învatati, dar nu pentru calitatea aceasta, ci pentru autoritatea pe care i-o confera trairea directa, experienta lucrurilor dumnezeiesti sau cunoasterea prin vedere duhovniceasca.
k. Perspectiva aceasta nu este una care exclude sau marginalizeaza Sfânta Scriptura, ci dimpotriva îi recupereaza locul si lucrarea în sânul Bisericii al vietii împreuna cu Dumnezeu. Este 'insa o perspectiva care evita exclusivismul biblic, aceasta monstruozitate teologica, cum o numea un mare teolog ortodox contemporan.
l. Trebuie sa nu ne ferim si sa nu ne temem a recunoaste un lucru mai mult decât evident în viata comunitara si personala a ortodocsilor, anume acela ca în centrul vietii lor nu este Biblia si lectura Bibliei, ci este viata propriu-zisa, cu Dumnezeu - Dumnezeiasca Liturghie si celelalte lucrari sfintitoare ale Bisericii, rugaciunea etc. - din care face parte si Biblia si lectura ei. În cadrul unui mod foarte concret de a trai împreuna cu Dumnezeu, într-un context social istoric anume, are locul sau, foarte important dar nu exclusiv Sfânta Scriptura, lectura si explicarea acesteia. Daca putem folosi din nou imaginea cu scrisoarea4 de la o persoana draga, nimeni nu se va limita la scrisoarea aceasta - desi o va pastra ca pe un odor de mare pret si o va reciti la nesfârsit -, daca va avea posibilitatea sa vada si sa traiasca în preajma persoanei dragi care i-a trimis scrisoare, bucurându-se si râvnind cu timp si fara timp sa o vada si sa se bucure de frumusetea si de bogatia ei sufleteasca, de împartasirea din toate darurile ei personale.
Am sa citez un cuvânt al aceluiasi Sfânt Ioan Gura de Aur care exprima prioritatea absoluta a persoanei în fata oricarei realitati exterioare acesteia: ,,Izbavirea de Gheena! Desfatarea Îrnparatiei! Decât acestea toate, mult mai important este a iubi pe Hristos si a fi iubit de Acesta"! Aceasta realitate evidenta din viata Bisericii rasaritene ne trimite la o întelegere specifica a Sfintei Scripturi, a locului si rolului ei în viata si teologia Bisericii si, prin urmare, la o ermineutica proprie, pe care trebuie sa o luam serios în seama si sa o elaboram cu multa atentie, investigând si analizând diferitele domenii ale vietii noastre bisericesti.
O valorizare pozitiva a constatarilor de mai sus - si nu ramânerea obsesiva la evaluari critice negative mai ales sub presiunea orgolioasa a confratilor nostri apuseni sau a vreunui complex de inferioritate cuibarit în rândul teologilor ortodocsi -, ne conduce la concluzia ca Biserica rasariteana, în viata sa liturgica, în spiritualitatea sa monahala si în cea populara functioneaza în raportarea la Sfânta Scriptura cu o ermineutica proprie, conforma cu crezul ei despre posibilitatea comunicarii inteligibile dintre Dumnezeu si om si cu gnoseologia ei teologica.
(Pr. Prof. Constantin Coman – Prin fereastra bisericii – o lectura teologica a realita?ii, Editura Bizantina, pag.36)
Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Cuviosul Paisie Aghioritul-Despre rugaciunea cu durere
"Rugaciunea facuta fara durerea inimii, fara umilinta si strapungere, fara marime de suflet, fara o stare de trezvie, de constiinta acuta a tragediei lumii si a semenilor nostri, deci fara dragoste nu este adevarat rugaciune: “Adevarata rugaciune începe de la durere."
"Sa te rogi în general si sa spui: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste pe cei ce sufera trupeste si sufleteste“, în aceasta rugaciune sunt cuprinsi si cei adormiti. Daca-ti vine în minte o ruda, spune si pentru ea o rugaciune: “… Miluieste pe robul Tau cutare“, si treci imediat la rugaciunea generala pentru toata lumea, “… Miluieste toata lumea Ta”. Poti sa-ti aduci aminte de o persoana care are nevoie si sa te rogi putin pentru ea, dupa care spune: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi si sa te doara pentru toti, ca sa nu plece… trenul doar cu un calator. Sa nu ne oprim numai la o singura persoana si dupa aceea sa nu putem ajuta cu rugaciunea nici pe ceilalti, nici pe noi însine. Când, de pilda, te rogi pentru un bolnav de cancer, sa te rogi pentru toti bolnavii de cancer si sa spui si o rugaciune pentru cei adormiti. Sau vezi un nefericit. Mintea ta sa mearga imediat la toti nefericitii si sa te rogi pentru ei. Imi aduc aminte ca atunci când eram mic am vazut un cersetor ce tragea sa moara alaturi de o casa turceasca, la zece metri mai departe de a noastra, îl chema Petru. Dimineata turcoaica l-a gasit lânga casa ei si miscându-l sa se scoale, si-a dat seama ca a murit. Chiar si acum îl mai pomenesc. Câti astfel de “Petru”‘ exista în lume! Atunci când cineva se roaga în mod special pentru o persoana, dar se gândeste ca sufera si semenii nostri, se foloseste pentru ca i se strapunge inima. Astfel, cu inima îndurerata, de la cazurile concrete merge la cele generale si ajuta tot mai mult prin rugaciunea inimii."
"Totul este calitatea rugaciunii. Rugaciunea trebuie sa fie din inima, sa se faca cu durere. Pentru Dumnezeu nu are atâta valoare cantitatea rugaciunii precum are calitatea ei."
"Rugaciunea din inima ajuta nu numai pe ceilalti, ci si pe noi însine, pentru ca înlesneste sa vina bunatatea launtrica. Când ne punem în locul celuilalt vin în mod firesc dragostea, durerea, smerenia, recunostinta noastra fata de Dumnezeu cu slavoslovire neîncetata, si atunci rugaciunea pentru semenul nostru se face bine primita de Dumnezeu si îl ajuta." |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
|
Predica la Adormirea Maicii Domnului [2012]
Iubi?ii mei, praznicul preaslavit al adormirii Maicii Domnului are 3 paremii/ 3 texte vechitestamentare la Vecernia Mare ?i anume Fac. 28, 10-17, Iez. 43, 27-44, 4 ?i Pild. lui Solom. 9, 1-11.
?i ele vin sa vorbeasca despre persoana ?i rolul Maicii Domnului în istoria mântuirii.
Pentru ca Sfântul Moise o vede, în mod prefigurativ, ca scara (climax) sprijinita de cer [Fac. 28, 12, cf. LXX] ?i ca „poarta a cerului” (i pili tu uranu) [Fac. 28, 17, cf. Ibidem], Sfântul Iezechiel ca poarta închisa [Iez. 44, 2, cf. Ibidem] iar Sfântul Solomon ca ?i casa (icon) ce sta pe 7 stâlpi [Pild. lui Solom. 9, 1, cf. Ibidem].
Caci toate vederile sale profetice, alaturi de numirile sale patristice, sunt folosite în cultul Bisericii.
Astfel, în slujba de azi, Maica lui Dumnezeu a fost numita drept: Nascatoare de Dumnezeu, mai cinstita decât toata faptura, casa Celui Preînalt, mântuirea lumii, dumnezeiasca sfin?enie, Fecioara, palatul Împaratului, sicriul/chivotul sfin?eniei, Prea Sfânta, Curata, Mireasa cu totul fara de prihana, Maica Vie?ii, faclia Luminii celei neapropiate, nadejdea credincio?ilor, Stapâna cu totul buna, Mireasa lui Dumnezeu, Maica Luminii celei pururea fiitoare etc.
?i prin fiecare dintre numirile sale s-a aratat legatura sa duhovniceasca cu Fiul ei cât ?i mare?ia prezen?ei sale în via?a Bisericii, a noastra, a tuturor…
Caci de ce e Maica lui Dumnezeu scara sprijinita de cer? Pentru ca pe ea, s-a coborât la noi, Fiul lui Dumnezeu, Care ?i-a luat trup din Prea Curata Stapâna.
?i de ce e poarta a cerului? Pentru ca prin na?terea Domnului din ea…ne-a dat tuturor intrare în cer.
?i ea, Maica lui Dumnezeu, e poarta închisa, adica pururea Fecioara, pentru ca doar Domnul a intrat prin ea…fara sa strice fecioria ei.
?i ea, Prea Curata Stapâna, e casa lui Dumnezeu, e palatul Sau, pentru ca din ea ?i-a luat trup Cel mai presus de timp, Domnul nostru Iisus Hristos.
Iar astazi, la adormirea ei, dupa cele doua saptamâni de post bucuros, o preaslavim pe Maica Vie?ii, pe cea care s-a mutat la via?a, pe cea care s-a mutat la bucuria ve?nica prin adormirea ei.
Pentru ca adormire de pu?in timp a fost moartea ei…dupa trei zile Fiul ei înal?ând-o cu trupul la cer.
?i Sfânta icoana de fa?a prezinta evenimentul adormirii…prin luarea sfântului ei suflet de catre Domnul. Dupa cum vedem în centrul Icoanei…unde sufletul ei este ca un prunc în giulgiu alb.
Dar în partea de sus a Icoanei…Maica lui Dumnezeu sta pe scaun, adica cu trup ?i suflet, ca o înviata din mor?i…iconarul îmbinând astfel adormirea ei…cu învierea ei cea de a treia zi ?i cu înal?area ei cu trupul la cer de catre Domnul.
Pentru ca aceasta e diferen?a marcanta între marturia Tradi?iei Bisericii despre moartea ?i învierea Maicii Domnului ?i ridicarea/mutarea ei la cer de catre Domnul dupa 3 zile ?i falsa „dogma” romano-catolica, recenta, care vorbe?te despre înal?area de sine [I. 6] a Maicii Domnului la cer.
Caci noi, cre?tinii ortodoc?i, pe 15 august, vorbim despre adormirea ei…fara sa avem, dupa 3 zile, pomenirea înal?arii ei, de catre Domnul, cu trupul la cer…de?i noi marturisim, în Sinaxarul zilei, învierea ei cea de a treia zi.
Pe când romano-catolicii sarbatoresc pe 15 august „Ridicarea la cer a Fericitei Fecioare Maria”, chiar daca, în România, în calendar, au aceea?i titulatura praznicala ca noi.
?i de ce noi, de?i vorbim despre învierea ei, dupa 3 zile…pe 15 august sarbatorim…adormirea ei?
De ce adormire ?i nu înviere?
Pentru ca adormirea este deja intrare în via?a.
Nu vorbim despre moarte…ci despre moartea ca somn pu?in, de scurta durata…accentuând deopotriva sfâr?itul binecuvântat al Maicii lui Dumnezeu dar ?i preaslavirea ei.
Caci Sinaxarul zilei ne spune faptul ca Maica Domnului ?i-a aflat sfâr?itul cu 3 zile înainte.
A vestit-o, în mod extatic, Sfântul Arhanghel Gavriil, care i-a vorbit despre moarte ca despre mutare…mutare de la via?a…la via?a cea ve?nica.
?i Maica lui Dumnezeu, când a auzit vestea mutarii sale, „s-a bucurat cu bucurie mare, ?i de pofta ?i de dor ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degraba în Muntele Maslinilor ca sa se roage” [Mineiul pe august, ed. BOR 1929, p. 168].
A?a cum postul nostru de acum a fost ?i este plin de bucurie, de frumuse?e duhovniceasca, de?i el se nume?te Postul adormirii Maicii Domnului…?i, pentru omul neduhovnicesc, ar presupune triste?e nealinata…
Însa postul nostru e bucuros…dupa cum vestea adormirii sale a fost bucuroasa.
A umplut-o de bucurie ?i de rugaciune pe Maica lui Dumnezeu.
În a?a fel încât, atunci când a urcat pe munte…maslinii s-au plecat/ i s-au închinat Stapânei noastre.
Caci crea?ia neînsufle?ita cunoa?te/recunoa?te pe omul plin de har…
?i Maica lui Dumnezeu a primit de la Gavriil stâlpare de finic…s-a pregatit de îngroparea ei…?i-a luat la revedere de la to?i…?i Apostolii Domnului au venit, pe norii slavei, ca sa î?i ia ramas bun de la Stapâna lumii.
?i când Maica Domnului ?i-a dat duhul, „îndata ochii orbilor s-au luminat ?i auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat ?i tot felul de patima ?i de boala prea lesne se tamaduia” [Idem, p. 169].
?i Sfântul Apostol Petru a început cântarea prohodirii…?i unii duceau patul cu trupul Maicii Domnului iar al?ii cântau sau purtau în mâini faclii aprinse.
Au îngropat-o în Ghetsimani…Sfântul Apostol Toma, singurul, nefiind de fa?a.
?i trei zile s-au auzit în mormânt glasuri îngere?ti care cântau…
Iar Dumnezeiescul Toma, când a vrut sa vada trupul Maicii lui Dumnezeu, a treia zi dupa adormirea ei…a gasit în mormânt numai giulgiul ei.
Pentru ca Domnul o înviase pe Maica Sa ?i o luase la Sine.
Domnul ?i Puterile cere?ti…împreuna cu Sfin?ii Apostoli, adu?i dumnezeie?te din locurile unde propovaduiau ?i, la fel, ?i marii ierarhi ai Bisericii…
Într-un cor, într-o singura adunare dumnezeiasca ?i omeneasca…ca sa ne înve?e prin adormirea ei…cum trebuie sa ne prohodim mor?ii.
Nu cu lacrimi pagâne…ci cu bucurie ?i încredere dumnezeiasca!
Pentru ca cei care au trait în Hristos nu sunt mor?i, ci sunt vii ?i împreuna cu El.
De aceea, astazi, traim o zi bucuroasa, preadumnezeiasca la mijlocul verii.
Traim o zi a coacerii duhovnice?ti, a în?elegerii dumnezeie?ti.
Pentru ca Maica lui Dumnezeu ni se face scara spre cer, ni se face poarta spre Împara?ie, ni se face casa de scapare, ni se face alinare ?i bucurie, noua, celor care o cinstim dupa cuviin?a ?i ne rugam ei în toate zilele vie?ii noastre…ca sa se roage, sa se roage neîncetat pentru noi…
Fiindca aceasta e dragostea: neuitare.
Cea care nu ne uita pe noi…e bucuria vie?ii noastre.
?i cine nu a trait ?i nu traie?te bucuria milei Prea Curatei Stapâne, cine nu a înva?at de la ea cura?ia, fecioria, simplitatea, frumuse?ea dumnezeiasca, evlavia, candoarea, dorul de Dumnezeu e un om…pustiit de frumuse?e.
Pentru ca ea este frumuse?ea vie?ii noastre, ea e alinarea zilelor noastre, întru Stapâna noastra ne punem nadejdea mântuirii noastre, pentru ca ea e a?teptarea ?i raspunsul nostru de la Domnul.
De aceea va binecuvântam cu pace ?i cu bucurie dumnezeiasca în aceasta zi de praznic ?i suntem încredin?a?i ca Maica lui Dumnezeu, pe fiecare în parte, ne va ajuta ?i alina ?i ne va înva?a sa traim frumos înaintea lui Dumnezeu ?i a oamenilor.
La mul?i ani ?i Domnul slavei, Cel slavit împreuna cu Tatal ?i cu Duhul Sfânt, Dumnezeul nostru, sa va dea voua dragoste pentru Maica Lui ?i pentru tot ce e frumos ?i sfânt! Amin.
(Pr. Dorin Picioru? - Predica la adormirea Prea Curatei Stapâne [15 august 2012])
Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| FAMILIA DE MUCENICI A BRANCOVENILOR – KILOMETRUL 0 AL DEMNITATII ORTODOXE ROMANESTI
+ 295 de ani de la martiriul Sfantului voievod Constantin, a fiilor sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei si a sfetnicului Ianache, impreuna patimind cu ei in duhul si Fericita Doamna Maria
“Fiii mei, fiii mei! Iata, toate avutiile si orice alta am pierdut. Sa nu ne pierdem inca si sufletele! Stati tare, barbateste, dragii mei, si nu bagati seama de moarte; priviti la Hristos Mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit! Credeti tare in aceasta si nu va miscati, nici va clatiti din credinta pravoslavnica pentru viata si pentru lumea aceasta! Aduceti-va aminte de Sfantul Pavel, ce zice: ca nici sabie, nici imbulzeala, nici moarte, nici alta orice nu-l va desparti de Hristos, ca nu sunt vrednice muncile si nevoile aceste de aici spre marirea ceea ce o va da Hristos. Acum, dara, o dulcii mei fii, cu sangele nostru sa spalam pacatele noastre!”
FRANTURI DE SINAXAR
“Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 35)
“În cununa slavita a neomartirilor de neam românesc, straluceste între pietrele de capatâi familia Brâncovenilor. Acestia au trecut la viata cea adevarata, la “casa nefacuta de mâna, vesnica, în Ceruri”, marturisind pe Hristos si nevrând sa se lepede de credinta crestina în schimbul vietii pamântesti, la 15 august 1714. Uciderea lor a fost de o cruzime care i-a îngrozit si pe turci, Constantin Brâncoveanu fiind silit sa priveasca cum pruncii sai de parte barbateasca – Constantin, Stefan, Radu si Matei – si bunul sau prieten si sfetnic Ianache, au sfârsit ucisi prin taierea capetelor.
Domnia îndelungata a lui Constantin Brâncoveanu a fost înainte de toate o pilda de viata crestina, sfârsindu-se prin înalta chemare a fiecaruia dintre noi, aceea de a fi martori ai slavitei Învieri. Nenumarate sunt virtutile sale pe care le-a lucrat în însasi familia sa, model, de altfel, pentru supusii sai. În 1674, prin casatoria cu Doamna Maria, întemeiaza o familie care îl va urma, fiecare în felul sau, pâna la marturia ultima. Au fost binecuvântati de Bunul Dumnezeu cu unsprezece copii, patru baieti si sapte fete. Baietii toti, chiar si mezinul la vârsta sa cruda, s-au alaturat marturiei tatalui lor primind împreuna cu acesta cununa martiriului. Fetele împreuna cu doamna Maria, i-au însotit prin prigonirile îndurate atât în temnita, cât si în nevoile surghiunului, având ca întarire ceata sfintilor marturisitori carora li se alaturau si ele.
Martiriul lor a avut loc într-un mod plin de însemnatate teologica mergând spre patima împreuna cu Mântuitorul Hristos Care-i întarea prin luminarea întelesului jertfei lor. În miercurea saptamânii mari a postului Pastilor, când Însusi Dumnezeul nostru a fost vândut, Sfântul Constantin afla de tradarea careia i-a cazut victima, patima care revine parca prea des în istoria neamului nostru. Vinerea mare este si pentru întreaga familie a Brâncovenilor drumul dureros spre Golgota, caci este ziua arestarii, zi în care profetic, Sfântul Constantin îsi lasa tradatorii în mâna lui Dumnezeu. Dusi la Istanbul, sunt întemnitati si supusi chinurilor pâna în ziua de 15 august când poate, nu întâmplator, fericita Maria Brâncoveanu îsi serba ziua numelui, iar iubitul ei sot împlinea 60 de ani.
La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mântuitorul Hristos se coboara precum oarecând pentru ridicarea sufletului Maicii Fecioare, sa ridice ca pe o jertfa bineprimita sufletele curatite ale Sfintilor Constantin cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu si Matei împreuna cu unchiul lor Ianache. Si daca greu i-a fost marelui voievod sa-si vada odraslele de parte barbateasca ucise cu barbarie de gâdele lui Ahmet al III-lea, poate mai mult a îndurat fericita Maria, cu ale ei fiice, când s-au vazut lipsite de sot si tata, de copii si frati. Apele Marii Negre au primit trupurile sfintilor vrând parca sa le aduca acasa. În tara va reveni doar voievodul Constantin, sfintele-i moaste odihnindu-se la biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucuresti.
Doamna Maria, vaduvita de sot si de prunci, a fost condamnata la închisoare pe viata, dar cu ajutorul Celui de Sus, la sfârsitul anului 1716 revine în mult-iubita tara. Toti acesti ani a fost chinuita prin temnite îndurând curajos chinurile marturisirii. În timpul prigonirii, ivindu-se posibilitatea sa fie slobozita spre a reveni acasa si a avea grija de trupurile iubitei sale familii, a fost amagita, pentru ca aceiasi tradatori s-au asigurat înca o data în rautatea lor, ca fericita Maria Brâncoveanu va petrece restul vietii în închisoare si surghiun. Dar, cum bunul Dumnezeu nu trece cu vederea patimirile celor bineplacuti ai Sai, a rânduit ca fericita sa vina în Tara Româneasca împreuna cu noul domnitor Ioan Mavrocordat. Prigonitorii ei au sfârsit în chinuri groaznice, întarind parca cuvântul Domnului care zice “a Mea este razbunarea” (Romani 12, 19).
Chiar în momentul martiriului Brâncovenilor a avut loc o minune însemnata care tot nu a deschis spre pocainta inima cantacuzinilor tradatori. La praznicul Adormirii Maicii Domnului în mânastirea “De-un-lemn”, Doamna Pauna s-a demonizat ramânând multa vreme cu aceasta îndracire. În loc sa-si revina întru sine, Stefan Voda a încercat sa ascunda întâmplarea, savârsind si alte crime. Adâncit în rautatea sa, el s-a împotrivit vointei fericitei Maria de a veni acasa, platind pret greu pentru surghiunirea ei. Neîntorcându-se pâna întru sfârsit, Stefan Voda si tatal sau Stolnicul Constantin, au murit de mâna turcilor carora vândusera pe Sfintii Brâncoveni.
Taria acestor sfinti în fata mortii si a prigonirilor pe care le înfruntau nu este întâmplatoare, ci se aseaza pe temelia tare a familiei lor în mijlocul careia sta Maria Brâncoveanu, mama aleasa alaturi de pilda celorlalte mame de sfinti, sfinte la rândul lor. Iar daca fericita Maria nu s-a învrednicit alaturi de preaiubitul sau sot de cununa slavita a muceniciei, a gustat din plin paharul cel amar al chinurilor traite de sfintii marturisitori.
De aceea, truda binecuvântata de a prezenta lumii martiriul Brâncovenilor se plineste acum printr-o a doua lucrare dedicata sotiei marelui Domnitor român. Actul prin care Sfânta noastra Biserica a recunoscut în rândul Sfintilor pe Constantin al Tarii Românesti si pe fii sai dimpreuna cu Ianache, poate fi întregit cu Maria “Doamna a toata Ungrovlahia” reunind astfel chipul unei familii pilda, familie de sfinti.
Pr. Nicolae Tanase
(in prefata la: ”Doamna Maria Brancoveanu. Tainica Biruinta a lacrimilor“, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008, pp. 140-141, 153-160).
Sursa: www.razbointrucuvant.ro |
|
|
|
