Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
|
Ieslea cu doi prunci
Doi ortodocsi americani au raspuns invitatiei Ministerului Educatiei din Rusia de a preda morala crestina în câteva închisori si orfelinate rusesti. Asa au ajuns acestia, plini de râvna, si în asezamântul cu peste o suta de copii abandonati (baieti si fete) unde l-au întâlnit pe Misa, orfanul Domnului. Dar sa-i lasam sa-si depene singuri povestea...
"Era aproape de sarbatoarea Craciunului, timp potrivit pentru orfani sa auda – multi dintre ei pentru prima oara – traditionala povestire despre Nasterea Domnului. Le-am vorbit despre Maica Domnului si despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem si cum, negasind alt loc unde sa traga, s-au dus sa înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a si nascut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor. Copiii si educatorii stateau nemiscati, sorbindu-ne cu emotie fiecare cuvânt.
Dupa terminarea povestirii, am dat fiecarui copil câte trei bucati de carton, sa faca din ele o iesle, oricât de primitiva. Fiecare copil a mai primit si câte o bucata de hârtie galbena, din niste servetele pe care le adusesem cu noi, caci în tot orasul nu se putea gasi nici un fel de hârtie colorata. Urmând instructiunile noastre, copiii au facut fâsii hârtia galbena, închipuind paiele din iesle. Câteva patratele de stofa din pijamaua pe care o americanca o azvârlise la gunoi, la plecarea din Rusia, au fost folosite drept scutece pentru Prunc. Papusi cu chip de copil au fost decupate cu rabdare de pe foile colorate aduse de noi din Statele Unite. Orfanii erau foarte absorbiti de asamblarea ieslei, iar noi ne plimbam printre ei, gata sa-i ajutam la nevoie. Asa am ajuns si la masuta lui Misa, un copil cam de 6 anisori, care tocmai îsi terminase treaba. Uitându-ma la ieslea lui, am tresarit de mirare, caci în ea nu era unul, ci doi copii!
Am chemat îndata translatorul, sa-l întrebe pe Misa de ce erau doi copii în iesle. Misa si-a pus mâinile la piept si a început sa ne recite istoria nasterii lui Iisus, cu multa seriozitate si acuratete. Acest copil, care tocmai auzise pentru prima data povestirea biblica de Craciun, ne-a relatat foarte corect tot ceea ce auzise de la noi, pâna în momentul în care Fecioara Maria a pus Pruncul în iesle. De aici încolo, Misa a început sa adauge de la el, fabricând un sfârsit propriu al povestirii!
... Atunci, Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. Iisus s-a uitat la mine si m-a întrebat daca am o casa în care sa dorm. I-am spus ca nu am mama, nu am tata, si nici casa în care sa stau. Atunci Iisus mi-a spus ca pot sa stau cu El. Eu însa i-am raspuns ca nu pot sta cu El, pentru ca nu pot sa-I dau nici un dar, asa cum I-au dat cei ce au venit sa-L vada. Eu însa îmi doream foarte mult sa stau cu Iisus în iesle, si m-am gândit ca I-as putea tine de cald si ca asta ar fi fost un dar placut pentru El. Si L-am întrebat: < Daca ti-as tine de cald, ar fi un dar bun pentru Tine? > Si Iisus mi-a raspuns: <Daca îmi tii de cald, asta este cel mai mare dar pe care mi-L poate face cineva.> Atunci m-am culcat în iesle, lânga El, si Iisus m-a privit si mi-a spus ca pot sta pentru totdeauna cu El.
Când Misa si-a terminat povestea, lacrimile îi siroiau pe obraji. Si-a acoperit fata cu palmele, si-a pus capul pe masuta si a tot hohotit de plâns, zgâltâindu-si umerii. Micul orfan gasise, în sfârsit, pe cineva care-I promitea ca nu-l va parasi si ca va fi blând cu el, pe cineva la care ar fi putut sta pentru totdeauna… "
(Material furnizat de Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, din Washington D.C)
Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro
|
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| M-a impresionat tare mult. Sper ca in decembrie sa putem ajunge si noi la Valea Plopului.
http://www.youtube.com/watch?v=EiJ8o5bhdv0 |
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 5/17/2009
Mesaje: 4992
|
Sa va ajute Dumnezeu sa ajungeti |
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 3/12/2006
Mesaje: 3527
| “Am simtit efectiv cum Maica Domnului m-a ocrotit cu Sfântul ei acoperamânt”– de vorba cu o tânara mama, Constantina, despre încercarile pe care le-a avut la cele sase nasteri
Sfânta Scriptura spune ca femeia „se va mântui prin nasterea de copii, de vor petrece în credinta si în dragoste si în sfintenie, cu întreaga-întelepciune” (1 Tim. 2:15). Din pacate, tot mai multe femei ignora astazi cuvintele Sfântului Apostol Pavel, alegând sa devina din „nascatoare de prunci”, „ucigatoare de prunci”. D-na Constantina, o tânara mama din Constanta, le arata acelor femei care invoca tot felul de motive atunci când avorteaza ca „unde voieste Dumnezeu, se biruieste rânduiala firii” si ca, oricât de mari ar fi riscurile si greutatile din timpul sarcinii, Dumnezeu, pentru credinta mamei, poate face mari minuni. Desi are RH negativ, Constantina a adus pe lume sase copii, dintre care doi nascuti prin cezariana, iar acum îl asteapta cu bucurie pe cel de-al saptelea.
- Am avut sase nasteri; prima si a treia au fost prin cezariana. La primul copil, desi sarcina a decurs foarte bine, a trebuit sa nasc prin cezariana pentru ca bebelusul era pozitionat cu fata înainte si nu cu capsorul, astfel încât, daca voiam sa nasc normal, ar fi iesit copilul cu gâtul rupt. Taietura, desi este mai dificil pentru mama, mi-au facut-o pe verticala. Si acum resimt efectele acestei taieturi, pentru ca nu pot sa tin copiii în brate atât de mult cât mi-as dori, nu pot sa ridic greutati foarte mari, pentru ca ma doare burta.
La a doua nastere am vrut sa nasc normal. Am nascut normal, dar prematur, la sapte luni. Din pacate, Domnul l-a chemat la El pe pruncul nou-nascut, la o zi dupa nastere, din cauza unor probleme cu inimioara si cu plamânii. Pe mine nu m-a anuntat nimeni ca micutul are probleme de sanatate. Însa când i-am dus lapte de mama într-o seringa, l-am vazut ca era vânat în anumite parti ale corpului si, întrebând personalul medical ce se întâmpla, mi-au confirmat ca starea lui de sanatate era foarte grava. L-am chemat pe nasul nostru, care este totodata si duhovnicul nostru, sa-l boteze si imediat dupa botez a murit. Consider ca a fost o mare minune de la Dumnezeu botezul lui, care ne-a usurat foarte mult suferinta, mie si sotului.
La a treia nastere am fost cumva fortata sa nasc prin cezariana. În seara programata pentru nastere, medicul care era de garda s-a grabit putin, pentru ca nu dorea sa fie trezit când îmi venea sorocul nasterii (ar fi trebuit sa nasc pe la ora trei dimineata), asa ca a decis sa nasc prin cezariana. Si la aceasta nastere m-a taiat tot pe verticala, pe aceeasi taietura ca la prima sarcina.
Însa Dumnezeu mi-a ajutat si, apoi, toate nasterile urmatoare au fost normale…
- Cum au reactionat medicii ginecologi întâlnind o mama cu atât de multe sarcini?
...continuarea: http://www.familiaortodoxa.ro/2011/11/11/am-simtit-efectiv-cum-maica-domnului-m-a-ocrotit-cu-sfantul-ei-acoperamant/
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 10/25/2010
Mesaje: 1585
| miriam wrote:Sa va ajute Dumnezeu sa ajungeti
Si eu sper sa va ajute bunul Dumnezeu sa ajungeti! Foarte frumoasa povestioara am s-o public si eu pe pagina mea de fb. Doamne ajuta! |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 3/12/2006
Mesaje: 3527
| Astazi s-a facut pomenirea Parintelui nostru Sfant Arsenie Boca sau Sfantul Ardealului, cum i se mai spune. Iata o rugaciune de-a sa:
Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine însumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinând la mine, sa te pierd pe tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea preasfântului tau nume sa-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele sa nu ma întunece, caci iata pacatuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cel ce vii în taina între oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a întarit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre si toate împreuna au facut temnita în care te tinem bolnav, flamând si fara haina, asa risipind în desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pâna la pamânt.
Doamne Cel ce vii între oameni în taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre.
Doamne, Cel ce vii în taina între oameni, ai mila de noi, vino si te salasluieste întru noi, împreuna cu Tatal si cu Duhul tau cel Sfânt. Caci Duhul Sfânt se roaga pentru noi cu suspine negraite, când graiul si mintea ramân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cât suntem de nedesavârsiti si cât esti de aproape de sufletele noastre si cât ne departam noi prin pacatele noastre.
Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim în veci prin viata Ta.
Lumina si bucuria noastra, slava tie! Amin.
...preluata de aici: http://www.razbointrucuvant.ro/2008/02/02/minuni-vechi-si-noi-ale-parintelui-arsenie-boca/ |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
|
Sa dam ceea ce nu avem
Orb, neghiob si strâmt la minte, cum ma aflu, n-am fost totusi atât de stupid si nestiutor încât sa cred ca Hristos ne cere sa dam din prisosul nostru: asta o fac doar si pagânii. Am fost însa îndeajuns de nepriceput si de ratacit în bezna spre a cugeta - ceea ce pare întru totul conform cu învatatura crestina - ca ni se cere sa dam din putinul nostru, de nu si din prea putinul nostru. Ba am si mers pâna la a ma învoi cu ideea ca din pilda celor doi bani aruncati de femeia vaduva în cutia darurilor (Marc 12, 41-44 ; Luca 21, 1-4) reiese îndemnul de a da tot ce avem, toata avutia noastra.
A fost nevoie sa nimeresc a citi, acum câtva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899-1998) pentru a întelege, cutremurându-ma, înfiorându-ma, ca Hristos ne cere cu totul altceva. Si anume: sa dam ce nu avem.
Orb, neghiob si strâmt la minte am fost. Si ferecat în chingile bunului simt celui mai lamentabil. Cum de mi-am putut închipui ca Hristos-Dumnezeul care a primit sa Se întrupeze si sa moara pe cruce aidoma celui mai nefericit si mai ticalos dintre muritori, ne va cere sa dam din prisosul ori putinul avutului nostru ori chiar avutul acesta întreg? Cum de ne-ar fi chemat la actiuni atât de simple, de apartinatoare lumii acesteia, de posibile adica?!
Paul Claudel nu ni-l definise oare pe Dumnezeu atribuindu-I grairea: De ce va temeti? Sunt imposibilul care va priveste?
Hristos, asadar, aceasta chiar ne cere: imposibilul: sa dam ce nu avem.
Dar sa-l ascultam pe Michaux: în manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Îi marturiseste staretului : sa stiti, Parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici esenta, nici curaj, nici încredere în mine si nici nu pot sa-mi fiu mie însumi de ajutor, iar altora cu atât mai putin; nimic nu am.
Firesc ar fi fost sa fie de îndata respins. Nu asa însa. Ci staretul (abatele, zice poetul francez) îi raspunde: Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dându-le altora, le vei avea si tu. Cautându-le pentru altul, le vei dobândi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te: chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta.
Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce îti lipseste. Daruind altuia ce nu ai - credinta, lumina, încredere, nadejde - le vei dobândi si tu.
"Trebuie sa-l ajuti cu ceea ce nu ai." "Dând ce nu ai, dobândesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc."
"Cu ceea ce crezi ca nu ai, dar care este, care va fi în tine. Mai adânc decât adâncul sinei tale. Mai tainuit, mai înfasurat, mai limpede izvor navalnic care circula fara oprire, chemând, îmbiind la partasie."
Da, numai asa putea vorbi un slujitor al lui Hristos, al Celui tainic: paradoxal (precum întotdeauna ne-a învatat: de vrei sa cârmuiesti, slujeste; de vrei sa fii înaltat, smereste-te; de vrei sa mântuiesti sufletul, pierde-l pentru Mine; de vrei sa-ti recâstigi nevinovatia, recunoaste-te vinovat) si uluitor (de vei da ce nu ai, vei dobândi si tu ceea ce ai dat altora).
Nicaieri, în afara de Evanghelii, nu cred sa se fi vorbit mai raspicat si mai crestineste decât în micul poem al lui Michaux care mi-a stârnit stupefactia si entuziasmul. Poate în unele fragmente din Fratii Karamazov si Demonii, poate Cervantes faurindu-l pe El nuestro Senor Don Quijote, El Christo espanol, poate Albert Camus în textul despre Oscar Wilde (intitulat Artistul în puscarie) si despre mergerea catre Hristos nu prin suferinta si durere (cale buna, inferioara totusi), ci prin exces de fericire si în clipe de euforie (cale superioara). Nicaieri nu cred ca vreun poet ori prozator sa fi vorbit mai de aproape de Cel neapropiat.
Dând ce nu avem, dobândim, prin ricoseu ceea ce - cu nemaipomenita sfruntare - ne-am încumetat a darui altuia. Lectia e valabila pentru orice crestin, cleric sau mirean. Pentru monah îndeosebi. Sa nu se îngrijoreze, sa nu se sperie, sa nu se framânte calugarul care îsi simte launtrul de?art, bântuit de neîncredere si slabiciune, cuprins de întuneric si seceta; sa nu ia câtusi de putin aminte la acestea toate. Ispite ale deznadejdii, netrebnice siretenii ale celui rau si uscat. Sa dea celor care vin la el - în chilia lui, în gradina manastirii, pe cerdacul arhondaricului, la usa altarului - ca sa afle credinta, întarire, lumina si o bruma de speranta - ceea ce ei asteapta de la el si ceea ce el prea bine stie ca în clipa aceea se poate întâmpla sa nu aiba. Sa le dea. Si, dându-le, se vor rasfrânge si asupra-i, se va milui si el din pomana facuta altuia.
"Dând lumina pe care nu o ai, o vei avea si tu." Nu cumva prin cuvintele lui Michaux ni se lamureste mai în adâncime textul de la Matei 25 despre Înfricosata Judecata? Nu cumva cei buni au dat însetatului din apa de care si ei duceau lipsa; înfometatului din hrana pe care nu o aveau; celui gol, haina dupa care si ei jinduiau?...
Secretul vietii calugaresti se arata a fi: sa îndraznesti a da ceea ce vremelnic se întâmpla sa-ti lipseasca. Iata paradoxul crestin în toata plinatatea, splendoarea si virtutea lui. Dar iata si fagaduinta uluitoare: dând ceea ce nu ai, dobândesti ceea ce ai stiut sa dai din golul fiintei tale. Darul suprafiresc se reflecta asupra-ti, se întoarce la tine ca un bumerang, ca o raza de lumina proiectata de oglinda - si te înavuteste, te împlineste, te covârseste.
Desigur. Nici nu se putea altminteri! Cum oare am putut gândi macar o clipa - necum ani de zile - ca Hristos doreste sa dam din ce avem: prisosul, putinul, totul! Mare isprava, destoinica scofala! prea omeneasca, sarmana, jalnica treaba. Altceva ni se cere: ce pare a fi cu neputinta. Altceva ni se fagaduieste: ceea ce nu-i de conceput si de necrezut!
Sa piara de la noi, calugarii, orice spaima, nesiguranta, sfiala, teama de fatarnicie: calugarul e menit a da altora credinta si lumina macar de-i vor lipsi lui vreme mai scurta ori mai lunga. Chiar de se afla în criza de akedie. Chiar daca s-a facut vinovat de slabirea avântului si statorniciei monahale.
Va putea oare? Va fi în stare a savârsi minunea? Desigur, dat fiind ca este din ceata celor despre care Hristos a spus ca "ei nu sunt din lume si Eu nu sunt din lume" (Ioan 17,16). Si iarasi: "Dar nu numai pentru acestia ma rog, ci si pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor" (Ioan, 17, 20). Iar la Faptele Apostolilor (20,35) Pavel asijderea graieste: "Trebuie sa ajutati pe cei slabi si sa va aduceti aminte de cuvintele Domnului Iisus, caci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua."
În adevar, dând peste fire, luam har peste har. Cel slab, prin urmare, sa rosteasca: da-mi, Doamne, când sunt descumpanit si gol, vointa si nerusinare ca sa pot da din ceea ce nu am. Tu fa ca darul acesta al meu - paradoxal, absurd si îndraznet - sa se întoarca asupra-mi prin mila Ta care socoteste întelepciunea oamenilor drept nebunie si adagiul "Nemo dat quod non habet" arama sunatoare si chimval zânganitor. Tu care ceri numai imposibilul si faptuiesti numai ce mintea omeneasca nu poate sa priceapa.
(Pr. Nicolae Steinhardt - Daruind vei dobândi)
Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Inima de mama (din invataturile Pr Cleopa Ilie)
Era o biata mama tanara. A murit sotul ei in razboi cu persii. Era din Grecia si i-a ramas un copilas. Ea, femeie serioasa, cu frica lui Dumnezeu, a hotarat in inima ei sa nu se mai casatoreasca. A dus viata cinstita, in curatie, in post, in milostenie, in cercetarea bisericii si a crescut copilasul asta. Toata mangaierea ei era copilul. Asa l-a crescut biata mama dintr-o faramatura de carne, cu multa dragoste, ca o mama cand are unul singur si cand nu are, mai ales, nici sot. L-a invatat scoala, ma rog, tinea la el ca la ochii din cap. Dar, crescand copilul, crestea si grija mamei.
Asa a trecut tineretea copilului si a facut armata. Mama, pana la armata, l-a crescut ca pe o fata mare in casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Nici un cuvant n-a zis impotriva mamei, nici n-a mahnit-o vreodata; nimic nu facea ceva fara sfatul mamei. Dar, o, rautatea lumii! Cand a venit din armata, i s-a schimbat mintea. A inceput sa nu mai asculte de mama. A inceput sa nu-si mai arate dragostea fata de mama ca mai inainte; se ducea seara prin sat si venea tot mai tarziu. Mama se topea de scarba acasa. Aprindea candela la Maica Domnului si facea metanii: “Maica Domnului, pazeste-l!” Si cand venea Ioan mai tarziu, ca Ioan il chema, il zicea:
- Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu asa de tarziu, ca mare scarba am avut? Uite, ai mancare calda, ai camera ta grijita. Eu am plans, ca tu n-ai frati; te vei fi intalnit cineva, ai fi gresit sau niste oameni rai te-or bate.
Dar el a inceput, ca niciodata, sa vorbeasca impotriva:
- Mama, lasa-ma in pace! Ce ma pazesti ca pe copii? De acum inainte eu stiu sa ma port in lume!
Niciodata nu vorbise el asa. Mama se topea cand auzea.
– Vai de mine, dragul mamei! Dar eu pentru ca te urasc iti spun asta? Eu te iubesc! Dar ma tem, ca numai pe tine te am, singura mea nadejde! Daca nu te mai vad, mai bine sa mor si eu!
Sa vedeti ce s-a intamplat. In satul vecin era o fata rea, blestemata, trageau mai multi. A inceput sa se duca si el acolo. Mama-sa nu stia nimic.
- Unde te duci tu? l-a intrebat ea. Eu am auzit ca te duci la vrajitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decat sa aud aceasta!
El, in loc sa asculte, a zis :
- Lasa-ma, mama! Ce ma pazesti? Eu stiu sa-mi port caciula de-acum!
Niciodata in viata nu vorbise asa cu mama lui. Iar ea se topea de plans, ca nu mai avea ce sa-i faca. Ce s-a intamplat? Blestemata aceea de vrajitoare a auzit de la altii ca mama lui nu-l lasa sa vina pe la dansa. Odata, mergand el la casa ei, i-a spus:
– Ia asculta, mai! Sa-mi spui drept, pe cine iubesti mai mult ? Pe mine sau pe mama ta?
El, fermecat la minte de muierea aceea blestemata, sta oleaca si zice:
– Pe tine te iubesc mai mult!
– Eu nu cred! a zis ea. Du-te acasa si, daca ma iubesti pe mine mai mult decat pe maica-ta, in noaptea asta sa vii cu inima mamei tale la mine! Faci asa sau nu? A stat oleaca si, indemnat de satana, a zis:
– Si aceasta o fac!
Si s-a dus din fata ei si a venit acasa. Mama, saraca, ii pregatise mancarea, ii incalzise camera si plangea la Maica Domnului sa-l aduca sanatos acasa. Iata ce pregatea mama pentru dansul si iata ce pregatea el pentru mama lui! Ce contrast era aici? Ce faradelege nemaipomenita? Mama il astepta plangand, sa-l pazeasca Dumnezeu de primejdii si el vine sa-i scoata inima. Vine acasa. Trecuse de miezul noptii. Mama i-a iesit in cale:
– Dragul mamei, dar acum se vine? Vai, multa grija am avut de tine!
El nu vedea nimic. Se uita in stanga si-n dreapta prin casa, dupa cutit. Si vede cutitul cel mare din bucatarie. Ia cutitul in mana, o ia pe mama de grumaz, sa nu racneasca, si o junghie in inima. Biata mama s-a dus! Sangele a inabusit-o, s-a stins mama cea scumpa, care se jertfea pentru el! Ce-a facut? Auzi pana unde l-a dus satana! A spintecat sanul stang al mamei, a scos inima mamei, a pus-o intr-un castron, a spalat-o de sange, a imbracat-o pe mama-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a incuiat usa si a luat inima mamei lui in basma si a pornit prin padure sa o duca vrajitoarei, ca sa-i arate ca o iubeste mai mult. Ati vazut, cand merge un om repede prin padure, daca-i padurea deasa, te lovesc crengile. El mergea repede, ca pana la ziua sa vina inapoi, sa nu afle nimeni crima pe care a facut-o, si totodata s-o incredinteze pe aceea ca o iubeste mai mult decat pe mama lui. Mergand el repede cu inima mamei intr-o basma alba, o creanga din padure s-a arcuit si l-a lovit peste ochiul drept; si-l durea si a pus mana la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era in basmaua alba: “Puiul mamei, te doare rau?”
Atunci de abia s-a trezit el! “Vai, mama, cum am ajuns pana aici? Unde sunt eu? Unde ma duc? Mama scumpa, mama buna, cum ti-am scos inima ta de la loc si inca te mai doare pentru durerea ochiului meu?” Si a inceput a plange groaznic. Atunci a vazut ca-i fermecat si s-a intors inapoi, cand a auzit glasul mamei din inima : “Puiul mamei, te doare rau?”
A venit acasa – mai era un ceas-doua pana la ziua -, a desfacut pieptul mamei, a pus inima la locul ei si apoi a inceput sa strige tare ca a murit mama lui. Se facea ziua si au auzit vecinii.
– Ce-i, mai Ioane?
– A murit mama!
– Dar cum se poate?
– Mama mea a murit! Mama mea a murit!
A venit lumea sa-l mangaie, dar el nu se putea mangaia, ca mai era un semn dumnezeiesc. Din sfert in sfert de ora, unde se ducea, auzea glasui mamei: “Puiul mamei, de ce m-ai omorat?” Cand auzea glasul mamei, era cea mai grea pedeapsa pentru el! Atunci toata lumea se mira, oare de ce plange el asa de tare disperat dupa mama, ca de obicei barbatii sunt mai tari de fire! Dar el stia de ce plange, ca auzea glasul mamei, care il mustra cu mila: “Puiul mamei, de ce m-ai omorat?” Ce s-a intamplat? S-a dus repede la doua batrane si le-a adus sa o scalde pe mama. Cand a scaldat-o, a vazut ca este junghiata in inima:
– Mai Ioane, mama ta a fost junghiata!
El, cand a auzit, s-a topit de plans, ca stia cine a junghiat-o. A imbracat-o, dupa trei zile a inmormantat-o; dar el, in loc sa se linisteasca, mai tare plangea si bocea, incat toata lumea zicea: ” Iata cat de mult a iubit el pe mama lui !” Dar el stia si auzea glasul mamei mereu, mereu, care il mustra si zicea: “Dragul mamei, de ce m-ai omorat?” Dupa ce si-a pus mama in mormant si-a adus aminte si zicea, plangand, in casa: “Mama scumpa, mama buna, cum te luptai tu cu mine! Cum te luptai sa ma scoti din ispite, sa ma duci la manastire, si acum am ramas singur”.
Ce-a pus Dumnezeu in mintea lui? Sa se duca singur la un duhovnic de manastire si sa se spovedeasca: “Ma duc, ca mama saraca voia sa ma scoata din ispite si eu nu cunosteam atunci Ma duc eu!” A incuiat usile si s-a dus la un mare duhovnic al unei manastiri si a cazut cu fata la pamant :
– Parinte, eu sunt cel mai rau om din lume, cel mai mare criminal!
Batranul l-a linistit, i-a citit molitfa de spovedanie, l-a spovedit, si el i-a spus duhovnicului cum a omorat pe mama lui buna. Iar duhovnicul, om intelept, i-a zis:
– Fiule, nu te deznadajdui de mantuirea ta! Dar sa stii ca cine omoara pe mama sau pe tata, treizeci de ani nu poate lua Sfintele Taine!
- Parinte, a zis el, dar altceva se intampla. Aud glasul mamei de cateva ori pe ceas, care zice: “Puiul mamei, de ce m-ai omorat?”
Si a zis duhovnicul :
– Tot bine vrea sa-ti faca, ca sa-ti aduci aminte de crima pe care ai facut-o si sa te pocaiesti, ca macar, daca nu te-a avut in lumea asta, sa fii cu dansa dincolo!
- Cum sa ma pocaiesc, parinte?
– Iata cum, fiule. Daca vrei sa te faci calugar, canonul se scade la jumatate, adica la 15 ani!
- Ma duc! Nu-mi mai trebuie casatorie, numai sa ma ierte Dumnezeu!
- Du-te, fiule, plange-ti pacatul si te va ierta Dumnezeu!
– Ma duc, parinte!
A vandut toate, si-a luat doua randuri de haine, a dat casa de pomana la o vaduva si s-a dus la o manastire de pe malul Iordanului. Aici a batut in poarta.
- Ce doresti, frate?
- Am venit sa-mi plang pacatele! Oare ma primeste parintele staret aici?
- Primim, doar manastirea este spital duhovnicesc pentru orice pacatos! Manastirea ii vindeca pe toti!
L-a primit, si ca nou incepator l-a pus la incercare la cele mai grele ascultari. La bucatarie, la trapeza, la gradina, la ingrijirea bolnavilor, la slujba dobitoacelor. El facea cu atata dragoste, si numai plangand, aducandu-si aminte de pacatele lui si cum si-a omorat mama.
Dar, pe masura ce se pocaia el in manastire si facea ascultare, glasul mamei venea mai rar. La cateva zile il mai auzea. Mai tarziu, la cateva luni, duhovnicul i-a spus:
– Cu cat glasul mamei vine mai rar, cu atat Dumnezeu se apropie de tine, ca mama vrea sa te aduca la cer, ca-i pare rau ca te-a pierdut in lumea asta! Ea tot mama a ramas!
– Parinte, a intrebat el, ce canon mai aspru sa fac eu ca Dumnezeu sa ma ierte mai repede?
– Fiule, sa mananci doar o data in fiecare zi mancare fara untdelemn trei ani de zile, sa faci cate cinci sute de metanii pe zi si sa zici psalmul 50 de cate ori vei putea mai mult pe zi.
– Fac, parinte!
Pe langa ascultarea grea, numai sambata si Duminica venea de doua ori la masa, in celelalte ziie manca o data in zi, mancare fara untdelemn, vin nu gusta deloc si a facut trei ani acest canon.
Calugarii se minunau de dansul, cu cata dragoste face ascultare si canon, ca ei nu stiau taina lui: “Mai, acela are dar de la Dumnezeu, ca zilnic plange !”
La trei ani de zile, inainte de Florii, a venit el la duhovnic sa se marturiseasca. Iar duhovnicul i-a spus :
– Frate Ioane, cum mai stai? Mama te mai cerceteaza?
– Parinte, mai rar. Parca as dori s-o aud mai des, dar mai rar se aude!
El a slabit de atata post. Trei ani de zile mancare fara untdelemn, cinci sute de metanii pe zi si ascultarea grea in manastire, si atunci a zis duhovnicul :
- Frate Ioane, iata vine saptamana Sfintelor Patimi. De la Florii pana in ziua de Pasti sa nu gusti nimic, nici apa, nici mancare, iar in sambata Pastilor sa vii la mine.
Si a venit in sambata Pastilor foarte slabit, dar vesel oarecum, ca Duhul Sfant, dupa masura pocaintei, il bucura.
– Iata, frate Ioane, noi mergem la slujba invierii la noapte, tu insa sa nu vii la biserica.
– Dar ce sa fac, parinte?
– Du-le in chiliuta ta, pregateste-ti candela, pune-i untdelemn, pune fitil si n-o aprinde. Roaga-te la Dumnezeu si pomeneste si pe mama ta, ca ea este martira si are mare trecere la Dumnezeu sa te ajute cu rugaciunea. Si daca va fi un semn si ti se va aprinde candela singura, sa stii ca te-a iertat Dumnezeu si mama ta de tot pacatul.
El s-a dus in chilie – nu mancase de la Florii nimic -, s-a pus cu fata la pamant si a inceput sa se roage: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul, pentru rugaciunile Preasfintei Maicii Tale si ale mamei mele !”
Si asa s-a rugat patru ceasuri, cu multe lacrimi si, vazand ca nu-i nici un semn si trebuia sa iasa cu Invierea, s-a aruncat in chipul crucii si striga cat putea la Mantuitorul, la Maica Domnului si la mama lui sa-l ierte si sa-i dea un semn de mangaiere ca l-a iertat.
Cand se trageau clopotele pentru inviere si toti calugarii ieseau afara, deodata, o lumina dulce a umplut chilia lui si s-a aprins candela singura, iar de la sfintele icoane s-a auzit un glas : “Puiul mamei, te-am iertat!”
Dupa atata jertfa, mama buna, tot mama a ramas! In loc ca el sa faca treizeci de ani de pocainta sau cincisprezece in manastire, in trei ani de zile mama l-a iertat. L-a adeverit prin aprinderea candelei. Dupa ce a omorat-o, dupa ce a suferit martiriul din mana lui, ea tot cu inima de mama a ramas.
Iubiti credinciosi, v-am spus aceasta ca sa va fie mila unul de altul. Acestea sa le tineti: Sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, catre noi, minte de judecator, si catre aproapele, inima de mama!
Sursa: www.razbointrucuvant.ro |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Colinde, colinde...
O, ce veste minunata si Plecarea magilor- http://www.youtube.com/watch?v=OvytYYn-i5Q&feature=related
Trei pastori se intalnira- http://www.youtube.com/watch?v=sgUC4Pr9ikY&feature=related
Astazi s-a nascut Hristos- http://www.youtube.com/watch?v=Af-aWM91HPo&feature=related
Steaua sus rasare- http://www.youtube.com/watch?v=Z7D-5RubRNk&feature=related
Iata, vin colindatori- http://www.youtube.com/watch?v=XKMKrDTj-0M&feature=related
Domn Domn sa-naltam- http://www.youtube.com/watch?v=1nVko4xqs0U&feature=related
Domnulet si Domn din cer- http://www.youtube.com/watch?v=qDLnvDDQu08&feature=related
Fecioara Maria- http://www.youtube.com/watch?v=I3E9yPvMYtM&feature=related
Colo susu'- http://www.youtube.com/watch?v=IYJCvqQQHlY&feature=related
Velerim si Veler Doamne- http://www.youtube.com/watch?v=PohRTU84Bio&feature=related
Copilule cu ochi senini- http://www.youtube.com/watch?v=3kJuljK8qWk
La Betleem- http://www.youtube.com/watch?v=Psv5BgSfzEE&feature=related
Dumnezeu Preasfantul- http://www.youtube.com/watch?v=EvqJ7LFNEmg&feature=related
Colinde bizantine- http://www.youtube.com/watch?v=1IjtFDxmBT8&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=Nh_KthdGlUs&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=X1bsEvmYOV8&feature=related (versuri Radu Gyr)
|
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 6852
| Ce frumos, Alexandra! |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Inima mea în pieptul lui Hristos
Asculta, Doamne: îmi bate inima la Tine-n piept! În ziua în care ai zidit-o, i-ai adapostit miscarea în Tine ca într-un leagan, sa poata creste fara teama. Cu dulceata Ta nespusa ai mângâiat-o si cu însuti inima Ta ai hranit-o. Cu valul bunatatii Tale ai acoperit-o si-i porti neîncetat de grija, Mântuitorul meu.
În pieptul Tau, Bunule, s-a cuibarit zidirea-ntreaga si prin Tine se bucura inima mea de semenii mei si de binefacerile Tale. În casa inimii Tale, cu îngerii mi-e inima vecina, iar Sfintii Tai ma tin în rugaciunea lor. Si toti iubesc tacuti, dumnezeiesc si lin, caci îi copleseste smerenia Ta din care da-mi, Iisuse, sa ma hranesc învatându-o!
Am auzit de-atâtea ori chemarea Lumii si ca un om nesabuit am vrut sa-mi fur inima din pieptul Tau si sa o fac numai a mea. Sarmana, s-a ofilit numai stiindu-mi gândul si-am înteles atunci, Parinte, ca ea nu bate fara Tine si ca, în bratele Lumii, inima mea ar muri de dorul inimii Tale.
Si-atunci o las întreaga în pieptul Tau, iar Tu primindu-o, o învelesti în haina milostivii Tale ca sa nu se sperie de goliciunea sa, si-o curatesti mai mult decât zapada cu Sângele Tau Scump.
Uneori, inima mea pitita în pieptul Tau, se linisteste ascultând bataile inimii Tale, asa cum un copil se opreste din gângurit ascultând cântecul duios al mamei. Si-atunci îsi doreste inima mea, Bunule, sa faca loc inimii Tale sa bata în pieptul de lut pe care i l-ai daruit în mine.
http://tallita.wordpress.com/about/ |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 10/25/2010
Mesaje: 1585
| frumos Alexandra! |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Cum devine spovedania un act nesim?it
„Marturisirea pacatelor e, pe de o parte, o biruire a rusinii pentru ele, pe de alta o adâncire a sentimentului de rusine, fapt care produce strapungerea sau zdrobirea inimii. Caci marturisirea nu e o biruire a rusinii prin nesimtire, ci prin scârba de pacat si prin teama de pedeapsa vesnica pentru el.
În marturisire are loc o rusine culminanta pentru pacat si barbatia care o biruieste. E barbatia ostasului în toiul luptei, superioara celei dinainte de lupta. Duhovnicul ajuta la amândoua. Numai asa marturisirea e un eveniment duhovnicesc de adânca zguduire si un început de viata noua. Altfel devine un act nesimtit, formal, care nu rascoleste fiinta si nu ajuta la înnoirea vietii.
Cu aceasta strapungere de inima s-au pocait si cei ce au devenit crestini în ziua Cincizecimii (Fapte 2, 37-38).”
(Parintele Dumitru Staniloae, nota 112 la Calist ?i Ignatie Xanthopol, Cele 100 de capete, în Filocalia VIII, Editura Humanitas, Bucuresti, 2002, p. 70)
[pr. Ioan Valentin Istrati]: 10 lucruri de ?tiut la prima spovedanie
Spovedania este esentiala pentru orice crestin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeste un vesmânt de lumina necreata, un înger pazitor si un loc în rai, si mai ales este înfiat de Dumnezeu, devine cetatean al cerului si casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu dupa har.
Pe masura ce omul înainteaza în viata, aceasta haina luminoasa a vietii se întuneca din cauza pacatelor, se pateaza de faradelegi si trebuie spalata mereu, în mod ritmic si constient, prin Botezul lacrimilor, adica prin Sfânta Taina a Spovedaniei. Ea este indispensabila pentru cresterea noastra în Hristos, asa cum este necesara curatenia casei, spalarea trupului sau igiena. Spovedania este asadar curatirea sufletului de pacate în fata lui Dumnezeu care iarta pacatele si în prezenta preotului duhovnic care da prin Duhul Sfânt sfaturile si tratamentul duhovnicesc care trebuie urmat în fiecare caz în parte.
Mii de oameni care se declara crestini, nu înteleg de ce viata lor este plina de suferinta, de întuneric si de moarte. Însa de cele mai multe ori este din vina pacatelor care sufoca viata noastra si instaureaza dependenta de rau si de înstrainare de Dumnezeu. Lipsa de spovedanie echivaleaza cu rarefierea aerului spiritual, cu asfixierea noastra duhovniceasca, ca samânta între spini, si cu moartea spirituala.
De cele mai multe ori, oamenii care nu s-au spovedit niciodata, sau doar în copilarie, la porunca parintilor, au o frica si o rusine de spovedanie si cauta tot felul de justificari pentru a evita curatenia generala din sufletul si viata lor. Rusinea de preot nu trebuie însa sa fie mai mare decât rusinea pe care o vom avea în fata întregii umanitati si în fata îngerilor, când se vor da pe fata pacatele noastre si vom fi aruncati în focul cel vesnic. Preotul este si el un om cu siguranta pacatos, si are si el nevoie de duhovnic, si oricum a auzit de multe ori tot felul de pacate, si poate discerne gravitatea, staruinta lor, obisnuinta de a pacatui, pacatul cronic sau ocazional, însotit de pocainta sau de indiferenta etc.
Nimeni nu simte placere sa spuna tainele întunecate ale sufletului sau lui Dumnezeu. Dar El oricum le cunoaste si ne-a vazut când le-am savârsit, asa ca rusinea de Dumnezeu trebuia sa lucreze atunci când am facut pacatul, nu când ne spalam definitiv de el. Pocainta trebuie însotita de lacrimi de regret, de hotarârea de a nu mai pacatui, de refuzul pacatului, de constiinta friabilitatii si slabiciunilor noastre. Este un moment de ardere interioara a spinilor pacatelor noastre, de cauterizare a raului din noi. Spovedania este o operatie dureroasa, daca e onesta si totala, prin care se extirpeaza din noi izvoarele raului, ocaziile, prejudecatile, complexele si catalizatorii pacatului. In acest moment de chirurgie duhovniceasca, Dumnezeu transforma în nefiinta pacatele noastre, le sterge din memoria Sa infinita, prin iubire si ne daruieste puterea Duhului Sfânt de a nu le mai repeta. Sfântul Ioan Gura de Aur spunea despre spovedanie: “Daca noi ne amintim de pacatele noastre, Dumnezeu le va uita, iar daca noi le vom uita, Dumnezeu si le va aminti”.
Iata câteva dintre sfaturile pe care este bine sa le urmam atunci când mergem la spovedanie, mai ales daca este Prima Spovedanie, sau una dupa multa vreme: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/01/23/spovedania-intre-act-nesimtit-si-inceput-de-viata-noua-sfintii-mucenici-pilde-de-statornicie-sfantul-ioan-maximovici-despre-instrainarea-de-iubire-recomandari-duhovnicesti-2-doxologia/#more-31365 |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 10/25/2010
Mesaje: 1585
| eu dupa spovada ma simt mult mai aproape de Doamne Doamne mai usoara! |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
|
|
|
|
|
