Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Maica crinilor- de Zorica Latcu (maica Teodosia)
Tu stai învaluita în lunga Ta tacere,
În poala porti pe Fiul-manunchi de crini zdrobiti
El poarta-n cap cununa din spinii cei slaviti,
Si peste Fiul curge în val a Ta durere.
Ce taina spui prin lacrimi manunchiului de crini
Doar mâna Ta graieste cu ranile din palma,
Si mai graieste fruntea cea neteda si calma,
Pe care sta înfipta cununa Lui de spini.
Fiinta Ta întreaga graieste catre Dânsul:
"Si Eu am fost pe Cruce cu Tine, Fiul Meu
Si coasta Mea-i strapunsa cu fierul lancii greu,
Si fata Mea-i uscata de mult ce-a ars-o plânsul.
Si port si Eu pe frunte cununa ca si-a Ta
Si din burete iata si eu am supt otetul,
Si Mi s-a scurs si Mie viata pe încetul
Ca lumii întregi viata cu Tine sa pot da.
Ci Crinul Meu cel dulce, cazut în sfâsiere,
Si Eu gustat-am iata paharul cel amar,
Si-acum îmi da, Stapâne, si negraitul dar
S-ajung sa vad în fata Slavita Înviere."
Si asa cum stai graind cu crinii Tai
Parca mireasma lor sorbind-o toata,
Te pleci spre poala Ta înmiresmata
Tu însati, ca un crin înalt din vai.
Si-mi vine asa sa-mi plec genunchii-n taina
Cu mintea uluita de copil,
Si apropiindu-ma cu pas umil
Sa-Ti sorb miresmele de crin din haina.
|
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 10/25/2010
Mesaje: 1585
| Foarte frumoasa Alexandra! Postez si eu o poezie care-mi unge sufletul:
Eu nu ?tiu, Doamne
Eu nu ?tiu, Doamne, unde înca
îmi vei mai duce pa?ii mei,
dar ?tiu ca Tu-mi vei fi oriunde
lumina sfânta pentru ei.
Eu nu ?tiu, Doamne, ce ispite
vor mai veni în calea mea,
dar ?tiu ca-n Tine biruin?a
?i ocrotire voi avea.
Eu nu ?tiu, Doamne, de câ?i prieteni
mai pot fi înca parasit,
dar ?tiu ca Tu vei fi cu mine
Înso?itor nedespar?it.
Eu nu ?tiu, Doamne, câte lacrimi
au sa mai plânga ochii mei,
dar ?tiu ca Tu vei fi-alinare
?i mângâiere pentru ei.
Eu nu ?tiu, Doamne, câte jertfe
mai trebuie s-aduc din greu,
dar ?tiu ca Tu-mi vei da putere
sa-mi sui deplin calvarul meu.
Eu nu ?tiu, Doamne, câte rane
voi mai primi de la ai mei,
dar ?tiu ca Tu-mi vei da rabdare
?i rugaciune pentru ei.
Eu nu-mi ?tiu, Doamne, viitorul,
dar ?tiu ca el e-n mâna Ta;
ajuta-mi sa nu uit aceasta
ca lini?tit sa-?i pot urma.
Traian Dorz
sursa :http://ortodoxia.md |
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 5/17/2009
Mesaje: 4992
| clalina wrote:Foarte frumoasa Alexandra! Postez si eu o poezie care-mi unge sufletul:
Eu nu ?tiu, Doamne
Eu nu ?tiu, Doamne, unde înca
îmi vei mai duce pa?ii mei,
dar ?tiu ca Tu-mi vei fi oriunde
lumina sfânta pentru ei.
Eu nu ?tiu, Doamne, ce ispite
vor mai veni în calea mea,
dar ?tiu ca-n Tine biruin?a
?i ocrotire voi avea.
Eu nu ?tiu, Doamne, de câ?i prieteni
mai pot fi înca parasit,
dar ?tiu ca Tu vei fi cu mine
Înso?itor nedespar?it.
Eu nu ?tiu, Doamne, câte lacrimi
au sa mai plânga ochii mei,
dar ?tiu ca Tu vei fi-alinare
?i mângâiere pentru ei.
Eu nu ?tiu, Doamne, câte jertfe
mai trebuie s-aduc din greu,
dar ?tiu ca Tu-mi vei da putere
sa-mi sui deplin calvarul meu.
Eu nu ?tiu, Doamne, câte rane
voi mai primi de la ai mei,
dar ?tiu ca Tu-mi vei da rabdare
?i rugaciune pentru ei.
Eu nu-mi ?tiu, Doamne, viitorul,
dar ?tiu ca el e-n mâna Ta;
ajuta-mi sa nu uit aceasta
ca lini?tit sa-?i pot urma.
Traian Dorz
sursa :http://ortodoxia.md
Asta-i cantare, si mie mi-o place  |
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
|
"Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile si presiunile care mi se fac aici"
Viata duhovniceasca din închisori - Minuni
Sa va spun o mica istorioara de la inchisoare. Cineva a fost inchis si a stat 20 de ani in inchisoare, un tanar imbatranit in suferinte. Intr-o ancheta extraordinar de grea, i s-a terminat rabdarea si si-a pus in gand sa gaseasca un mijloc ca sa-si curme viata. Si-a adus aminte insa, ca in tinerete, cand era liber, bunica ii spunea : "Cand ai un necaz mare, sa te rogi Maicii Domnului !".
Si-a adus aminte de acest lucru, si spunea el:
"Catre Mantuitorul n-aveam curajul sa ma rog - pentru ca a avut si el greselile lui - dar catre Maica Domnului, care a fost si ea pamanteana ca si noi, m-am rugat !" Scurt.
O rugaciune la disperare: "Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile si presiunile care mi se fac aici! Ajuta-ma!" Se ruga in celula. Si peste cateva clipe vede intrand prin usa inalta a celulei o faptura in alb cu un Prunc in brate: "M-ai chemat ! Am sa te ajut. Fii in pace !" Si a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat dupa aceea la ancheta. L-au mutat intr-un alt loc, la Polul Nord undeva, si toata viata lui de dupa aceea - ca a trait inca multi ani in inchisoare - a avut o viata foarte linistita in sufletul lui, desi suferintele din afara erau destul de grele din cand in cand. Maica Domnului l-a ajutat in momentul urmator dupa rugaciunea sa.
Aceasta intamplare o stiu de la cel care a patit-o. El mi-a spus-o. Si in inchisoare nu se minte ! In inchisoare spune fiecare ce are curat in inima lui. Mi-a spus bietul om ce a patit si cum i s-a rezolvat problema lui.
Asa face Maica Domnului cea "grabnic ajutatoare"! Insa rugaciunea sa fie facuta cu tot dorul, cu toata fiinta, cu toata puterea, cu toata increderea, chiar cand suntem la disperare. Si rugaciunea se implineste in momentul urmator. Nu trebuie timp si rugaciuni prea lungi, uneori. Cateodata, insa, avem nevoie de rugaciuni lungi, ca sa ne potolim noi, sa ne adunam noi, sa ne concentram catre Dumnezeu. Alteori, in momente ca acestea foarte grele, pe loc iti raspunde.
(Pr. Sofian Boghiu)
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| In fiecare zi e Vineri, fratilor!
Traim fiecare zi din viata noastra rostind cu buzele credinta noastra si... cam atât. Dovada stau faptele noastre de fiecare zi: neiertarile, certurile, clevetirile, desfrânarile de toate felurile. Ne risipim în toata ziua printre firele de nisip si prin norii cerului. Suntem rataciti si orbi! Spunem despre noi ca suntem crestini, dar bisericile noastre sunt mai mult goale. Procentele referitoare la cei ce cauta biserica parohiala sunt cutremuratoare. Nu sunt nici macar 10% din cei botezati.
Preferam în schimb gratarul la malul apei (sau iarba verde, fara apa!) si berea cât de rece. Vrem la mare si la munte. Cautam oare pe Dumnezeu printre firele de nisip de la malul marii? Sau poate în ceata (norul) de la munte? Numaram firele de nisip degeaba si orbecaim prin nori.
Peste saptamâna, uitam ca înainte de sâmbata e vineri. Problema este ca viata noastra de crestini se desfasoara ca si cum e mereu sâmbata si niciodata vineri sau duminica. Cum sa reusim a ne veseli cu adevarat duminica daca nu întelegem „întristarea” zilei de vineri? Putem noi oare sa întelegem ce e dulceata daca nu stim ce e fierea? Nu uitam oare ca Învierea vine dupa Rastignire? Iar astazi e Vineri, fratilor! Faptele noastre arata ca e Vineri! Faptele noastre-L rastignesc zi de zi pe Mântuitorul nostru. Nici bucuriile noastre însa nu sunt cele care trebuie sa fie, ca nu facem gratarul pentru Înviere, ci pentru poftele noastre. Nu bem bere si nu prajim peste cu gândul la pestele cu care-i astepta Iisus cel Înviat pe malul apei pe Sfintii Apostoli. Noi suntem cei care-L urcam pe Hristos pe cruce si, când ne spune ca-i este sete, noi suntem cei care-I dam otet si fiere. Dar noi facem asta nu numai vineri, ci o facem si-n ziua Învierii. Batem cuiele în mâinile Lui chiar si în ziua când El biruie pentru noi moartea si ne ridica din pacat. Traim din nefericire o zi de vineri ce nu se mai sfârseste si nici macar nu realizam asta.
De ce nu reusim însa sa ne bucuram de înviere? De ce nu vrem sa ne bucuram de Înviere? Nu cumva nu vrem sa-L dam jos pe Hristos de pe Cruce? Nu cumva nu vrem sa-L asezam în mormânt? Credinta noastra subreda e aratata de aceasta teama a noastra. Stim ca daca-L dam jos de pe Cruce si-L asezam în mormânt, noi suntem cei care trebuie sa-i luam locul. Am vrea sa-L urmam în Înviere, dar fara sa-L urmam pe Cruce si-n mormânt! Teama noastra ne tine permanent departe de Bucuria cea Mare. Nu avem însa cum sa învingem, de vreme ce nici nu vrem sa începem razboiul. Hristos ne îndeamna la lupta („Îndrazniti! Eu am biruit...!”) iar noi ne declaram invalizi cu speranta ca o sa fim scutiti de aceasta lupta. Problema este însa ca suntem pe acelasi front cu totii si dusmanul nu cruta pe niciunul din noi. Iar Hristos nu poate sa ne ajute pentru simplul motiv ca.... nu vrem sa-L dam jos de pe Cruce. Trebuie sa întelegem, pâna nu e prea târziu , ca nu putem evita Crucea, orice am face. Fie ne rastignim (pacatele, poftele) acum, fie o sa fim rastigniti în vesnicie!
Pr. Marius Demeter
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
|
Femeile sunt asemeni florilor
Societatea noastra civilizata a adus drepturile femeii, dar Domnul Iisus a adus respectul ei. Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru, pe femeia gârbova, pe cea cu scurgere de sânge.
A laudat pe vaduva care daduse 2 banuti la Templu.
A ascultat rugaciunea cananeencei pentru fiica ei.
A vorbit la fântânalui Iacov cu femeia samarineanca, ce a devenit mai apoi mucenita.
Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii.
Maica Sa ?i Maria Magdalena Îl urmau îndeaproape. Veronica I-a întins naframa ca sa-?i ?tearga fruntea. Nici o femeie nu L-a tradat pe Domnul Iisus.
Iuda L-a vândut. Petru s-a lepadat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Înviere.
Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au parasit pedrumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns ?i L-au a?ezat înMormânt. Lor Li s-a aratat întâi ?i ele au vestit primele scularea Lui din morti.
Femeile au profunzimi suflete?ti mai mari decât barbatii. Au o inima calda ?i intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se darui, aducând lumina ?i bucurie. Sunt fiinte plapânde, dar cu suflet mare, plin de delicatete ?i ginga?ie.
Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucura pe toti. Înflore?teca sa aduca bucurie. Ofera frumusete petalelor ei minunat colorate ?i parfumul ei. Se lasa rupta ?i moare ca sa-ti faca o bucurie, ca sa-ti înfrumuseteze viata ?i casa. Caci totul în lume rasare din durere.
(Pr. Constantin Sârbu - Lacrima ?i Har)
sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 3/12/2006
Mesaje: 3527
| Cata sensibilitate, Alexandra! Aproape ca mi-au dat lacrimile! |
|
Nivel: SMARALD
Inregistrat: 8/10/2007
Mesaje: 13449
| Impovarata de ganduri,cautand pe net alte lucruri,am intrat pe youtube sa ascult ceva muzica linistitoare si am dat peste acest video.Va rog sa ma credeti ca m-a zguduit,....este foarte,dar foarte adevarat
Vi-l atasez si voua,poate il stiti,poate nu,mie una mi-a placut si stiu ca este adevarata fiecare intrebare,fiecare raspuns,....
Daca nu am postat unde trebuie si nu se incadreaza,puteti sa stergeti,.....Eu am crezut ca aici se incadreaza |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Interesant, Marivic  Nu lucrurile exterioare conteaza, ci modul in care le punem in valoare pentru binele aproapelui. Pana la urma, asta ne cere Dumnezeu: sa Il iubim pe El si pe aproapele nostru, asta incluzand rude, prieteni, dar si straini, si chiar dusmani. Paradoxal, greu, dar nu imposibil.
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 12/9/2009
Mesaje: 4771
| Adevarat fiecare cuvant Marvic si chiar m-am regasit in aceste intrebari ..asa sti ce fel de om esti ...citiind aceste intrebari ... |
|
Nivel: SMARALD
Inregistrat: 8/10/2007
Mesaje: 13449
| M abucur ca va place,....si eu am la ce medita,.... |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Doctorul, muncitorul cel orb si taranul credincios
Viata duhovniceasca din închisori - Patericul închisorilor
Într-o celula vecina erau trei detinuti. Nici unul nu stia alfabetul morse si încercarile de a intra în legatura cu ei au ramas fara rezultat. Auzeam când raportau dimineata si seara: “Sa traiti domn’ sef de sectie, camera…, cu trei detinuti, e gata de raport”.
Trecuse aproape un an de zile si într-o zi e chemat militianul prin batai în usa: unu' murise. Ordonantele cu targa ridicara mortul, apoi s-a facut liniste. Misterul a fost deslegat când cei doi ramasi au fost mutati în alte celule. Atunci s-a aflat ca fusesera un doctor, un muncitor si un taran.
Doctorul, marunt de statura, rezista regimului de privatiune alimentara dar era irascibil si taciturn. Muncitorul era bolnav, foarte slabit si orb din cauza diabetului netratat. Taranul, si el slabit, era calm si se ruga toata ziua. Stia Acatistul Maicii Domnului si multi psalmi pe de rost. Fusese ranit pe frontul de Rasarit si ramasese acasa. Apoi pentru ca se împotrivise colectivizarii, a fost judecat într un proces cu legionarii si trimis la Aiud. Ingrijea de muncitor si se întretinea cu el în discuti; doctorul nu lua parte, ci privea cu un aer superior.
Muncitorului îi era din ce în ce mai rau si nu se mai putea misca. Taranul îl ajuta si-i dadea sa manânce. Taranul a raportat, rugând militianul sa-l duca la spital pe muncitor. Dar militianul i-a trântit usa în nas. Dupa câteva zile mâncarea a devenit mai gustoasa. Se vedeau bucatele mici de carne, mate si zgârciuri. Era ceva neobisnuit si speranta ca moartea va fi cel putin amânata, renastea cugetele muribunzilor. Doctorul a observat ca taranul, înainte de a-i da muncitorului portia, pescuia carnea din propria gamela si o punea în gamela orbului, apoi îl îndemna sa manânce:
- Ia, frate, ca si-a adus aminte Dumnezeu si Maica Domnului de noi si ne-a mai îndulcit suferinta…
Muncitorul însa se epuiza pe zi ce trecea; dupa câtva timp a devenit inconstient. Atunci doctorul i-a reprosat taranului:
- Ce faci, domnule? In loc sa manânci dumneata si portia lui, ca vezi bine ca moare, dumneata îi dai si partea cea mai buna din portia dumitale.
- Da, domnule doctor, vad si eu ca moare, dar n-as vrea sa constate pe lumea cealalta ca aici nimeni nu l-a iubit…
Si s-a asezat în genunchi la capul muribundului, rugându-se. Ceva s-a petrecut în sufletul doctorului în momentul acela, s-a întors cu fata la perete si a început sa plânga în hohote. Taranul încerca sa-l linisteasca.
- Domnule doctor, linistiti-va! Poate de aceea a vrut Dumnezeu sa fim aici, ca sa ne regasim sufletul. Dumneavoastra, ca medic, ati vazut multi oameni murind; eu, pe front, asemenea. Dar nici unul nu aveam timp sa întelegem ca omul nu moare, ci se muta.
Dupa ce mortul a fost scos, doctorul n-a vorbit câteva zile. Dupa aceea l-a rugat pe taran sa-l învete Acatistul si psalmii pe care-i stia si petreceau tot timpul în rugaciune. Învata doctorul de la taran adevaratele cunostinte despre om. Când aranjamentul i-a despartit, doctorul a povestit întâmplarea, facând din faptul acesta un act de penitenta înaintea tuturor.
(Pr. Dimitrie Bejan - Viforni?a cea mare)
Sursa: www.fericiticeiprigoniti.net |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
|
Filosofia paianjenului- Pr Cleopa
Am aratat, fratii mei, câte taine si câte minuni sunt în zidiri. Zidirea marturiseste despre slava lui Dumnezeu, caci a spus Duhul Sfânt: Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Ele vorbesc cu imensitatea lor, cu largimea lor, cu miliardele de corpuri ceresti si minunile dintre ele.
Sfântul Vasile cel Mare o ia de la paianjen, de la furnica, de la albina si merge pâna la astrele ceresti, descriind minunile lui Dumnezeu din zidiri. Si cu cât cunosti mai mult minunile lui Dumnezeu din zidiri, cu atât mai mult te aprinzi de dragostea fata de Ziditorul lor si te unesti cu El.
Auzi ce teologie face el, ce filosofie, ce arta în cuvânt la paianjen. Zice: "Mare filosof este paianje-nul!" Noi nici nu-l bagam în seama. Vine femeia: "Da-l la boala de paianjen!"
Ehei! Daca ai sti ce ai de învatat de la paianjen! Cine a auzit vreodata glasul paianjenului pe lume? (La greci erau doua feluri de filosofi: ritori, care vorbeau, si tacuti, cum era Diogene, care-l face mare filosof al tacerii pe paianjen). Vezi paianjenul. Daca-i micut, îsi face si el o pânzisoara acolo, dupa puterea lui. Daca-i mare, face una mai mare. Dar de ce? Auzi ce spune Scriptura: Cel ce da hrana la tot trupul, ca în veac este mila Lui, la Cuvântul pentru pronie al Marelui Vasile.
Cum se întinde pronia lui Dumnezeu, adica purtarea de grija, pâna la paianjen. Paienjenelul cel mic dupa ce a facut o plasuta se retrage: "Da-mi, Doamne, mâncare! Eu mi-am facut datoria!" Cel mai mare, tot asa. Când îl vezi ca sta, tace. L-ai auzit graind?
O musca o auzi bâzâind; un tântar îl auzi, dar ai auzit paianjenul vreodata? Nu, el este filosof. El sta gramadit acolo si asteapta ca Dumnezeu sa-i trimita mâncare. Si pronia lui Dumnezeu, la cel mic, nu-i trimite o musca mare, Doamne fereste! Dar de ce? Dac-a fi mai mare, cum pânzuta lui e prea subtire, i-o strica si n-o poate prinde, si el moare de foame. Dumnezeu, Care l-a facut, spune la Ecclesiast: Câte a facut Dumnezeu, pe toate le iubeste si de toate poarta grija.
La cel mic îi da o muscuta mica. Si el, stând ascuns, când vede ca s-o încurcat, o prinde, o suge; da' mai are treaba pâna a doua zi, sa repare înapoi acolo unde s-a rupt pânzisoara, pentru ca-i trebuie si mâine mâncare. La acel mare Dumnezeu îi trimite o musca mai mare, ca are pântecele mai mare. Si acela, dupa ce-o prins-o, iar se apuca de treaba. Dar nu zice nimic. L-ai auzit vorbind pe paianjen? Bâzâind? Nu. Tace. Numai ce-l vezi ca-i arhitect. Întinde de colo, leaga de colo si face. Nu zice nimic. Îsi cauta de treaba.
Ce frumoasa arta face Sfântul Vasile aici! El zice: "La palatele împaratesti stau santinelele sa nu cumva sa fie atentat contra împaratului: "Stai! Cine-i? Parola!" Dar paianjenul nostru nu da parola nimanui, numai sa nu mature femeile prin odai. Numai ce-l vezi. N-a dat parola nimanui. El a intrat si si-a catat de treaba.
[Prin rânduiala lui Dumnezeu, chiar în acest moment al discutiei, pe masa Parintelui Cleopa s-a ivit un paianjen. Si cineva din cei de fata a exclamat:
- A venit la noi paianjenul, ia uitati!
- Da, da, da! El aude ca vorbim de el, saracul! zice Parintele Cleopa. Da-i pace, mama, ca vorbim de dânsul, saracul!
Si toti cei prezenti au început sa râda].
El nu da parola când intra în palatele împara-testi, zice Sfântul Vasile. Iar Preasfântul Dumnezeu, care l-a facut si pe el, are grija în toata ziua si-i trimite o musculita mica la acel mic; la acel mare, una mai mare. Daca-s mai multi, mai multe muste. Ca Dumnezeu, daca-i al Lui, îl hraneste, ca el n-ar putea trai.
Dar zice cel necredincios: "Da... Eu nu-s paian-jen, sa traiesc c-o musculita mica, sau c-o musca. Eu am femeie, eu am copii, eu am dari la stat, eu trebuie sa manânc mult, sa fac...!" "O, rautatea ta, necredinciosule! zice Marele Vasile în Hexaimeron. Dumnezeu, Care hraneste pe paianjenul cel mic cu o musca mica si pe cel mare cu o musca mare, Acela hraneste si pe carida si verida - cei mai mari chiti ai lumii care traiesc în oceane (azi le spune balene albastre), si care unul din ei manânca într-o zi cât doua sate -, ca sa-ti arate tie ca El poarta grija de si de cel ce manânca o musca si de cel ce manânca cât doua sate într-o zi; e din Cuvânt pentru pronie al Marelui Vasile.
Si acestea când le întelegi si când le vezi în zidire, nu se poate sa nu te aprinzi cu dragoste de Dumnezeu, când vezi atâta minune!
Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Astazi a inceput Postul Nasterii Domnului. Post usor celor care vor sa il tina
Cuvinte despre post ale Parintelui Epifanie:
"- Postul are ca scop sa îmblânzeasca pornirile dezordonate si poftele trupului si sa-l smereasca pe om. Daca boala, potrivit îngaduintei dumnezeiesti, a luat pe seama ei treaba asta, atunci ce sa-i mai faca postul?
Vrednicia postului e atât de mare, încât chiar daca n-ar fi fost decretat de Biserica, ar fi trebuit s-o decreteze acum. Iar nu o lege deja stabilita de veacuri, care a ajutat pe atâtia Sfinti, sa discutam ca s-o desfiintam sau s-o schimbam.
Cei ce neglijeaza constient postul, fara sa aiba motive de sanatate, mult ma tem ca nu se intereseaza defel cu dinadinsul de mântuirea sufletelor lor.
- Parinte, cine posteste mai bine în perioada postului: cel ce manânca doua farfurii de fasole fara untdelemn, halva etc, sau cel ce manânca un ou fiert?
Staretul a raspuns fara ocolisuri:
- Primul! Al doilea tine o simpla dieta.
Si le-a motivat:
- Postul are doua scopuri: asceza înfrânarii trupului în limitarea prisosintelor substantelor hranitoare din mâncaruri, si conformarea la poruncile Bisericii, care se considera asceza pentru suflet. Cel ce manânca un ou în perioada postului, fara sa existe motive de sanatate, cu siguranta calca porunca Bisericii. Ca aceia care, urmarind sa aiba o dieta felurita pe motivul unei alimentatii bune, manânca marti si joi zarzavaturi si legume, în timp ce miercurea si vinerea manânca de frupt. Acest dispret fata de Biserica este provocator, pentru motivul ca a se conforma fata de cele statornicite de ea este ceva fara cheltuiala si usor. Adica sa mâncam martea si joia de frupt si miercurea si vinerea de post. Astfel si rezultatul din punctul de vedere al alimentatiei va fi la fel, si nu se va face încalcarea postului. Este evident ca exista o grosolana nestiinta si nepasare fata de ceea ce decreteaza Biserica, asta ca sa nu zic ceva si mai rau, o îngâmfare luciferica.
Se întelege ca Staretul nu era de acord, în timpul posturilor, cu mâncarea multa obisnuita sau cu cea de lux si cu gust facuta, desi acestea erau clasificate ca mâncaruri de post. Totdeauna recomanda cumpatarea, indiferent daca era post sau nu, si monahilor si mirenilor. Adeseori dadea drept pilda, spre îndreptarea acestei patimi, chinuitoarea limitare a mâncarii, careia se supun adesea oamenii lumesti ca sa-si pastreze silueta, si nu, desigur, din motive de sanatate, ci pentru parada.
M-am spovedit la Staret cu mai multi ani înainte, îsi aduce aminte un fiu duhovnicesc al sau, ca un oarecare frate ne-a gazduit în casa sa. Avea cugetul putin cam lumesc si n-am postit în zilele de post. Staretul însa mi-a spus cu asprime:
- Pe deoparte varul, pe de alta cumatrul, dincolo cumnatul, apoi prietenul. Bine faceti ca primiti oaspeti. Si v-o recomand asta. Chiar si în zilele de post. Dar veti servi mâncaruri de post. Ingrijite si gustoase daca vreti sa cinstiti pe cineva, dar de post. Sa le-o spuneti simplu: “Astazi este post, de aceea va servim mâncare de post. Nu vrem sa calcam legile Bisericii”.
Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2010/11/15/sfaturi-si-raspunsuri-importante-de-la-fericitul-parinte-epifanie-despre-post/ |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
|
Postul Nasterii Domnului - un post al darurilor
A început Postul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos. Spre deosebire de Postul Pastilor care este un post cu precadere ascetic, un post care ne invita în primul rând sa lasam patimile si placerile trupesti, un post mai aspru, Postul Nasterii Domnului este un post mai blând, un post usor de tinut, este un post al darurilor.
Este un post în care învatam sa daruim, învatam sa nu-i uitam pe cei saraci, pe cei de pe strazi, pe cei bolnavi, pe cei din închisoare, pe batrânii din azile, pe copiii din orfelinate si pe toti cei care sufera.
Asa cum frumos se spune, decembrie este luna cadourilor, dar nu pentru ca magazinele sunt pline cu de toate ci pentru ca Dumnezeu ne-a facut un mare dar facându-se om ca si noi, nascându-se din preacurata fecioara Maria, pentru ca noi sa ne facem dumnezei ca si El.
Este un post al darurilor pentru ca magii au venit la copilasul Iisus si i-au adus cadouri, aratând ca-L primesc cu bucurie, fiind chiar Dumnezeu din cer. Si noi trebui sa-i aducem daruri frumoase ca si magii. Dar ce daruri îi plac lui Dumnezeu ?
Lui îi place dragostea dintre noi oamenii, îi place buna întelegere dintre noi, îi place bucuria si lumina de pe chipul nostru când suntem toti ca o familie.
I-ar place lui Dumnezeu sa dam ceva de mâncare celor flamânzi, sa dam o hainuta groasa celor ce stau în frig, o vorba buna celor întristati, un zâmbet celor suparati...
"Iar Împaratul, raspunzând, va zice catre ei: Adevarat zic voua, întrucât ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut."
Post cu folos !
(Balan Claudiu)
Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro |
|
|
|
