Nivel: SMARALD
Inregistrat: 2/8/2007
Mesaje: 14165
| Ce bine ar fi sa fie asa,numai ca unii,dupa ce gasesc ghetutele,nici gand sa mai vanture graul! |
|
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 6/20/2008
Mesaje: 5142
| sousourel wrote: chiar crezi asta?
Sau ma asculta cu intarziere.Insa cred ca sunt pe calea cea buna si mataniile lui Kaze isi fac efect ca ...ieri am zis un "tatal notru" in gand.  |
|
|
Nivel: SMARALD
Inregistrat: 2/8/2007
Mesaje: 14165
| t-mihaela wrote:Sau ma asculta cu intarziere.Insa cred ca sunt pe calea cea buna si mataniile lui Kaze isi fac efect ca ...ieri am zis un "tatal notru" in gand.
Mihaela,tu vrei sa te asculte EL pe tine,nu invers?Poate cerintele tale nu coincid cu planul lui pentru tine. |
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 1/31/2008
Mesaje: 3374
| carla wrote:
tu vrei sa te asculte EL pe tine,nu invers?Poate cerintele tale nu coincid cu planul lui pentru tine.
Asta ma pune pe ganduri.. |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Paradoxul durerii
"Oamenii abordeaza durerea psihologic si social in diferite moduri. Unii o vad ca destin inevitabil (pesimistii), altii ca fata intunecata a unei vieti de altfel placute (optimistii), iar altii, in fine, ca mister inexplicabil. Pesimistii nu gasesc nici un sens durerii. Dar astfel pierd si sensul vietii. Optimistii omit problema durerii si cultiva falsa senzatie a fericirii intr-atatea stari neplacute si negative care inconjoara lumea. Dar aceasta abordare este, in ultima analiza, rupta de realitate.
Durerea constituie o incercare cumplita pentru om. Aproape totdeauna insoteste stricaciunea si descompunerea lui biologica sau psihica. Cu toate acestea durerea ramane inexplicabila si paradoxala nu doar ca fenomen psihologic, dar si biologic. Prezenta ei nu corespunde de regula vreunui scop natural. Iar intensitatea ei nu este analoaga distrugerilor provocate sau iminente. Prevesteste, insa, durerea mortii. Iar aceasta durere are consecinte transcendente. Contribuie la curatirea launtrica a omului. De aceea constituie si cel mai bun mijloc de innoire spirituala a lui.
Pozitia aceasta, care apare atat de fireasca traditiei si teologiei ortodoxe, devine enigmatica si chiar paradoxala societatii contemporane secularizate. Cand totul se reduce la nivelul simturilor si cand drept unica abordare pozitiva a durerii este considerata stergerea ei, orice gand de valorificare spirituala a ei isi pierde sensul. Totusi, discursul teologic continua sa aiba contact cu omul societatii contemporane si mesajele lui nu inceteaza sa influenteze intr-o anumita masura procesul prin care viata acestuia dobandeste sens. De aceea, evidentierea pozitiei Bisericii Ortodoxe nu este de prisos.
Durerea este consecinta raului. Este legata de reaua intrebuintare a libertatii. Apare indeosebi din cautarea placerii simturilor. Cautarea aceasta, ca miscare impotriva firii, il duce pe om la durere si sfarseste in moarte. Dar nici binele nu se izbuteste fara durere. Ca omul sa se tamaduiasca de starea de pacat cea impotriva firii si ca sa sporeasca in viata duhovniceasca, trebuie sa sufere. Durerea, insa, il duce in acest caz la placerea duhovniceasca. Incercarea de evitare sau inlaturare a durerii prin placerea simturilor sfarseste intr-un impas tragic. Biserica accepta durerea in toata profunzimea si intensitatea ei, pentru ca respecta libertatea umana. Totodata, insa, ofera omului puterea de a o infrunta si de a o folosi pentru desavarsirea lui, incadrandu-l pe calea lui Hristos.
Functia pozitiva sau negativa a durerii depinde de atitudinea personala pe care omul o adopta fata de aceasta. Cand omul nu poate vedea in durere nici un sens sau scop, este firesc sa cedeze si sa fie cuprins de deznadejde. O vede ca pe o mergere dureroasa catre nefiinta, catre nimic. Cand, insa, o considera mijloc pedagogic al purtarii de grija a lui Dumnezeu, o poate valorifica pozitiv si incadra in perspectiva desavarsirii lui duhovnicesti. Legand durerea de pocainta si de zdrobirea sufleteasca pentru pacate, face mai lesnicioasa si mai grabnica destramarea sinelui sau celui vechi, ceea ce constituie premisa innoirii lui spirituale. Vede durerea ca pret pe care il plateste pentru intoarcerea lui de la mergerea catre nefiinta la mergerea catre fiinta.
In mod paradoxal, Dumnezeu Cel iubitor-de-oameni este infatisat crud si neinduplecat in fata durerii omenesti. Acest fapt poate provoca omului manie si razvratire impotriva lui Dumnezeu. La o asemenea atitudine a fost indemnat Iov de femeia lui dupa indelungatul sau chin, dar el a refuzat-o ca pe o expresie a nebuniei. Dar nici Hristos, Care a trait durerea in cel mai inalt grad, nu a fost izbavit in cele din urma de paharul amaraciunii, ci a fost lasat sa il bea pana la capat. Exemplul lui Hristos este pus inainte ca model si sprijin pentru credincios. Este exemplul care exprima absoluta incredere in Tatal.
Prin durere omul este educat si indrumat la faptul de a priveghea. Fara imboldirea din partea acesteia, cade lesne in lancezeala si nepasare fata de cele duhovnicesti. Prin durere se sparge cochilia egoismului si apare adevarul persoanei; este presata egocentrica suficienta de sine si este usurata comuniunea cu Dumnezeu. De aceea credinciosul vede durerea ca dar al lui Dumnezeu si ii multumeste. O vede ca mijloc de exercitare intru smerenie si iubire. Astfel functioneaza inlauntrul lui un "transformator" care converteste provocarile durerii in prilejuri de pregatire pentru vesnicie.
Exista, in afara de acestea, si abordarea entuziasta a durerii, care devine posibila in stari harismatice de iubire covarsitoare. Exemplul caracteristic in acest caz il reprezinta Sfantul Ignatie Teoforul, care se bucura de mucenicia ce ii statea inainte, din dorinta de a-L intalni pe Hristos. Dar si Sinaxarele pomenesc mucenici care cereau chinuitorilor sa inteteasca chinurile, spre a-si arata astfel mai profund iubirea lor pentru Hristos.
Cuviosul Isaac Sirul spune ca bolile "le aduce Dumnezeu pentru sanatatea sufletului". Crestinul trebuie sa nutreasca interes pentru sanatatea sa duhovniceasca si pentru desavarsire. Aceasta nu inseamna sa fie indiferent fata de sanatatea si dezvoltarea lui trupeasca sau sa evite ajutorul pe care i-l pot da medicamentele sau stiinta medicala. Dar, impreuna cu acestea si dincolo de acestea exista si perspectiva ascezei si a desavarsirii duhovnicesti a omului. Iar desavarsirea aceasta se infaptuieste prin rabdarea in incercari.
Nimic nu se intampla omului fara voia si ingaduinta lui Dumnezeu. Iar ceea ce Dumnezeu voieste si ingaduie este spre sprijinirea binelui, nu a raului. De aceea si toate cate se intampla pot fi folosite de om pentru sporirea lui duhovniceasca. Dar, pentru a reusi acest lucru, trebuie sa nadajduiasca in Dumnezeu si in purtarea Lui de grija.
Societatea contemporana promoveaza confortul si incearca prin orice metode sa elimine durerea, sub orice forma a acesteia. Abordeaza durerea ca pe un dusman de moarte, cu un continut absolut negativ. Se straduieste sa o neutralizeze si sa il izoleze pe om fata de aceasta. Si fiindca lucrul acesta nu se reuseste in mod eficace, durerea este inabusita temporar, ca mai apoi sa revina la niveluri mai profunde, cu neplacute consecinte psihice si spirituale. Aceasta pozitie fata de durere il priveaza pe om de prilejuri pretioase de maturizare spirituala si abordare integrala a vietii. Totodata creeaza falsa senzatie a sigurantei si ii intareste omului raportarea de tip individualist la Dumnezeu si la aproapele sau. Astfel ajunge sa se restranga si iubirea in viata cotidiana.
Durerea il scoate pe om din siguranta si certitudinea lui conventionala. Il smereste, il intelepteste, il duce la simtirea neputintei lui si il aduce mai aproape de aproapele sau si de Dumnezeu. Indeosebi durerea sufleteasca vine ca un pret al iubirii. Si aceasta este firesc sa fie asa, de vreme ce, ca depasire a individualismului si ca jertfa a ego-ului, nu poate fi nedureroasa. Exista de altfel si un raport constant intre durere si iubire. Cu cat mai mare este iubirea, cu atat mai mare ajunge si durerea sufleteasca. Insa iubirea este mai puternica decat durerea. Iubirea poate indura durerea si o poate transfigura prin nadejdea in Dumnezeu.
Fara durerea crucii nu vine bucuria invierii."
Fragmente dintr-un articol de Georgios Mantzaridis
|
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 6/20/2008
Mesaje: 5142
| carla wrote:
Mihaela,tu vrei sa te asculte EL pe tine,nu invers?Poate cerintele tale nu coincid cu planul lui pentru tine.
Da, uite la asta nu m-am gandit, intr-adevar nu suntem pe aceeasi lungime e unda, adica ce cer eu si ce-mi da El nu se leaga.Si as vrea sa stiu intr-o zi de ce. |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| „Crede si nu cerceta!” Oare?
"Când am auzit pentru prima oara spunându-se „Dar ce fel de dumnezeu este acesta care zice crede si nu cerceta?…Asta-i credinta oarba! Asta-i constrângere!”, sincer va spun ca nu mi-a cazut prea bine. Ma simteam ca între ciocan si nicovala caci in mintea mea se dadea o lupta amara…pe de o parte îmi spuneam ca daca asa a zis Domnul inseamna ca stie El mai bine de ce a spus asta, dar simteam ca mi se ia din libertate …ca am un streang în jurul gâtului, dar pe de alta parte vroiam sa stiu de ce a zis asa, dar ma gândeam ca-L supar pe Domnul cu iscodirea. Insa din ratiunea de a cerceta orice lucru, m-am gândit sa caut totusi unde scrie treaba asta in biblie si mai ales, în ce context era dat cuvântul.
Dupa ce am rasfoit bine biblia si internetul, nu am gasit nimic legat de acest lucru. Nedumerit si nerabdator sa aflu pricina acestei dispute pe care cei comozi din fire o etaleaza ca scuza a necredintei în general, m-am rugat Domnului sa-mi arate si mie adevarul despre asta ca sa stiu ce sa fac. Intr-o buna zi am cumparat revista Lumea Credintei si am gasit în sfârsit, un articol care trata problema ce ma apasa.
Îndemnul „Crede si nu cerceta” a aparut pe vremea lui Arie ereticul, care tagaduia dumnezeirea Domnului Iisus Hristos, si acest concept a fost dat de biserica credinciosilor tocmai în acest context, de a nu cadea în erezia lui Arie. În timp, acestui îndemn i s-a denaturat scopul, si i s-a atribuit cu totul alt sens.
Acum ma intreb si eu…oare cum m-am indoit în tot acel timp, caci pâna si credinta vine prin cunoastere?!
Oare Dumnezeu ne-a pus setea de cunoastere în noi ca sa ne chinuiasca sau ca sa se descopere fata de noi cu toate lucrarile Sale???
Oare din setea de cunoastere nu se observa dorinta omului de a-si cauta originea?
Dumnezeu nu l-a facut pe om pasiv, apatic, neinteresat, ci a lasat aceasta sete de cunoastere în firea lui tocmai ca sa cerceteaze, sa caute, sa vrea intotdeauna sa stie mai mult despre el si despre tot ceea ce îl înconjoara, sa stie de unde vine si încotro se îndreapta, sa se slefuiasca, dar nu în cunostinte reci, fara folos, ci în credinta si dragoste.
Omul fara cunoastere si cercetare ar fi total orb dar manifestarea acestora, îl salveaza de multe ori chiar de la necredinta. Unul din cele mai elocvente exemple este cel al Sf. Apostol Toma, care dupa atâtea minuni vazute in prezenta Mântuitorului, tot s-a indoit de marturia celorlalti 11 apostoli ca Mântuitorul a înviat, si spune:
“Daca nu voi vedea, in mâinile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mâna mea in coasta Lui, nu voi crede”.
Deci el vroia sa cerceteze sa se convinga ca asa este.
Pentru necredinta lui a fost dojenit, dar macar a iesit din ea.
Eu stiu ca Domnul ca a zis:
“Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide, ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide.” (Ev. Matei 7:7-8)
Deci, haideti sa nu mai stam pe gânduri, si sa iesim din bezna necunoasterii spre lumina credintei."
sursa: www.ortodoxiatinerilor.wordpress.com
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Sfantul Nicolae-Mos Nicolae
Spunem despre ceva ca exista, doar daca este vazut. Mosul Nicolae, spre deosebire de Mos Craciun, nu se arata niciodata. Poate de aceea credem mai mult in Mos Craciun. Insa, Mos Craciun imbracat in vesmant rosu, avand barba si calatorind cu ajutorul renilor, a fost inventat la inceputul secolului XX. Numele de Santa Claus (Mos Craciun) provine din termenul olandez Sinterkloos - Sfantul Nicolae.
Adevaratul Mos Craciun, cel din traditia Bisericii, este Sfantul Nicolae. El nu este un personaj mitologic. A fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica si a pastorit intr-o vreme cand invataturile gresite despre persoana lui Hristos, erau primite de diverse persoane ca fiind adevarate. A participat in calitate de episcop la primul sinod ecumenic tinut la Niceea in anul 325, unde a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.
Atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in ziua de 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea un bat in semn de avertisment.
Mai intai calugar imbunatatit, apoi pastor pana la adanci batranete, Sfantului Nicolae i s-a dus vestea nu doar pentru multa lui intelepciune si milostenie, ci si pentru darul facerii de minuni, de care Dumnezeu l-a invrednicit inca din tinerete: a potolit furtuna pe mare, i-a izbavit de sabie pe 3 intemnitati pe nedrept, a vindecat boli si a ridicat din moarte. Cu precadere si-a aratat milostivirea fata de copii si de fecioare. Odata, afland ca un tata, manat de saracie, voia sa-si ia viata si sa-si ucida si cele 3 fiice, pentru a le cruta de primejdia batjocoririi, batranul episcop, furisandu-se in bezna noptii, a aruncat pe fereastra acelei case 3 pungi cu galbeni, astfel ca fetele, cu zestrea aceea, s-au putut marita si duce trai cinstit.
La Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti se afla, ca o comoara de mare pret a Romaniei crestine, insasi mana "mosului" impartitor de daruri si de dreptate. Moastele sale se afla, din 1089, la Bari (Italia).
http://www.crestinortodox.ro/Acatiste/Acatistul_Sfantului_Nicolae-130-11738.html
http://www.crestinortodox.ro/Asculta__Colindul_Sfantului_Nicolae___R_Antofie-1092.html
|
|
Nivel: Maestru
Inregistrat: 3/17/2008
Mesaje: 9649
| interesant
eu, cand eram copil, mi-l imaginam pe Mos Nicolae tot ca pe un Mos Craciun, dar cu costumul albastru nu stiu de unde pana unde, dar asa credeam eu ca arata!!
Ca tot veni vorba, la mine a venit deja Mosul , seamana foarte bine cu sotul acum  |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Si la mine a venit...de ieri   |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 10/16/2007
Mesaje: 1610
|
Cum ar fi daca am trata Biblia ca pe telefoanele mobile? Oare am purta-o cu noi mereu, in posete sau in buzunare? Oare ne-am intoarce dupa ea daca am uitat-o acasa? Am umbla prin ea de cateva ori pe zi? Am folosit-o ca sa primim mesaje din textul biblic sau de la Tatal-Creatorul? Am tratat-o ca si cum nu am putea trai fara ea? Oare am darui-o ca si cadou copiiilor nostri? Am folosit-o cand calatorim? Am folosit-o in caz de urgente? Si inca ceva, sper deosebire de telefoanele mobile, nu trebuie sa ne facem griji ca vom fi deconectati pentru ca insasi Isus a platit deja factura...in avans! ! !. . Unde e Biblia Ta?...
|
|
Nivel: TOP TEAM
Inregistrat: 11/9/2008
Mesaje: 30045
| [quote=miha76]
Cum ar fi daca am trata Biblia ca pe telefoanele mobile? Oare am purta-o cu noi mereu, in posete sau in buzunare? Oare ne-am intoarce dupa ea daca am uitat-o acasa? Am umbla prin ea de cateva ori pe zi? Am folosit-o ca sa primim mesaje din textul biblic sau de la Tatal-Creatorul? Am tratat-o ca si cum nu am putea trai fara ea? Oare am darui-o ca si cadou copiiilor nostri? Am folosit-o cand calatorim? Am folosit-o in caz de urgente? Si inca ceva, sper deosebire de telefoanele mobile, nu trebuie sa ne facem griji ca vom fi deconectati pentru ca insasi Isus a platit deja factura...in avans! ! !. . Unde e Biblia Ta?...
foarte interesant ceea ce ai scris...sa stii ca asa este...ar trebui sa folosim Biblia precum folosim elefeonum mobil cum altii sunt nedesprinsi de telefon asa ar trebui sa fim nedesprinsi si de BIBLIE dar pentru unii e doar o carte pentru altii numai cand au necazuri se gandesc sa o citeasca...eu nu vreau sa jignesc pe nimeni ca eu nu sunt mai presus de cat voi recunos ca ne multe ori o neglijez..ma trezesc ma rog si imi fac treaba ....de fapt cel rau tot imi da treaba ca sa nu ma opresc sa ma inatresc cu cuvintele CE DOMNUL LEA LASAT PENTRU NOI PACATOSII...adaomnul sa ne intaresca sa ne hranim cu cuvintele SALE ca is mai de pret decat un sfat nebun....BIBLIA mea e in casa...
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 10/16/2007
Mesaje: 1610
| Sa invatam de la copaci...
Erau odata trei copaci pe o colina împadurita. Vorbeau despre visele si sperantele lor, iar primul a spus: “Într-o zi voi fi un cufar cu comori. Voi fi plin cu aur, cu argint si cu pietre pretioase. Voi fi împodobit cu lucraturi artistice si încrustari fine; toti vor admira frumusetea mea”.
Al doilea copac a spus: “Într-o zi voi fi o ambarcatiune puternica. Îi voi purta pe cei mai mari regi peste oceane, si voi merge în toate colturile lumii. Toti se vor simti siguri datorita rezistentei mele”
În cele din urma, al treilea copac a spus: “Eu vreau sa cresc ca sa fiu cel mai drept si mai mare dintre toti copacii padurii. Oamenii se vor urca în vârful meu, vor admira ramurile mele puternice si se vor gândi la Dumnezeu din cer, si la cât de aproape sunt ca sa-l ajung. Voi fi cel mai mare copac din toate timpurile si lumea îsi va aminti mereu de mine”.
Dupa câtiva ani, dupa ce copacii s-au rugat pentru ca visele lor sa devina realitate, un grup de taietori de lemne a ajuns acolo unde se aflau copacii.
Atunci când unul dintre ei a vazut primul copac a spus: “Acesta mi se pare a fi un copac puternic, cred ca voi putea vinde lemnul sau unui tâmplar”, si a început sa-l taie. Copacul era foarte fericit deoarece stia ca tâmplarul ar fi putut face din el un cufar pentru comori.
Un alt taietor de lemne spuse în timp ce privea spre al doilea copac: “Pare un copac puternic; cred ca l-as putea vinde tâmplarului din port”. Al doilea copac era si el foarte fericit pentru ca stia ca era pe cale sa devina o puternica ambarcatiune.
Ultimul taietor de lemne se apropie de al treilea copac; acesta era speriat, pentru ca stia ca daca l-ar fi taiat, visul sau nu s-ar mai fi împlinit niciodata. Taietorul de lemne spuse: “Nu am nevoie de nimic deosebit din copacul pe care îl voi taia, asa ca-l voi lua pe acesta”. Si taie al treilea copac.
Atunci când primul copac ajunse la tâmplar, acesta a facut din el o iesle pentru animale, si a pus-o într-un grajd si a umplut-o cu paie. Copacul era foarte trist pentru ca nu pentru asta se rugase el. Al doilea copac a fost taiat si transformat într-o mica barca de pescuit, si pentru ca nu era suficient de mare pentru a naviga pe mare, a fost dusa pe un lac. Astfel si-a vazut si acest copac distrus visul de a ajunge o mare ambarcatiune care sa-i poarte pe regi. Al treilea copac a fost taiat în drugi si lasat într-o magazie întunecata.
Dupa câtiva ani, copacii au uitat de visele si sperantele lor pentru care se rugasera atât de mult. Dar într-o zi, o femeie si un barbat sosira la grajd. Femeia a nascut un fiu si l-a asezat în ieslea care fusese facuta din primul copac. Copacul a simtit importanta acestei întâmplari si a înteles ca a continut cea mai mare comoara din istorie.
Câtiva ani mai târziu, un grup de oameni s-au urcat în barca ce fusese confectionata din al doilea copac. Unul dintre ei era obosit si s-a culcat. În timp ce erau în larg, s-a dezlantuit o furtuna puternica si copacul s-a gândit ca nu va fi suficient de puternic pentru a-i salva. Oameni l-au trezit pe cel care dormea, iar acesta, ridicându-se, a certat vântul si valurile, furtuna a încetat si s-a facut liniste. În acest moment cel de-al doilea copac si-a dat seama ca l-a purtat pe Regele Regilor.
În sfârsit, dupa un timp, cineva a venit si a luat al treilea copac devenit drugi de lemn. A fost purtat pe strazi, în timp ce lumea îl scuipa, îl insulta si îl lovea pe Omul care îl purta. A urcat pe un deal mic si Omul a fost tintuit pe copac si lasat sa moara pe vârful dealului. Când veni ziua de duminica, al treilea copac a înteles ca a fost suficient de puternic pentru a ramâne înaltat pe vârful dealului, si ca a fost mai aproape de Dumnezeu ca niciodata, pentru ca Isus Cristos fusese rastignit pe el.
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Interesanta povestioara...multumim, Miha76 
Sfanta Filofteia
In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este pomenita Sfanta Mucenita Filofteia, ale carei moaste se gasesc la Curtea de Arges. Dupa anumite stiri privitoare la viata ei, aflam ca s-a nascut pe la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo, care pe atunci era capitala "imperiului romano-bulgar", intemeiat si condus o vreme de fratii Petru si Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele "Filofteia", care in greceste inseamna "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale vieti pamantesti. Se spune ca si mama viitoarei sfinte era romanca de neam, din sudul Dunarii si o femeie foarte evlavioasa. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu si de aproapele, faptele de milostenie, rugaciunile si postul si alte virtuti care trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin. Fiind copila inca, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mama, ramanand astfel orfana. Cu incredere in Dumnezeu, a ramas in casa parinteasca, respectand toate cele ce invatase de la mama ei, traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta.
Dar dupa o vreme tatal ei s-a recasatorit, luandu-si o femeie cu o viata cu totul diferita de cea a primei sale sotii. Era firesc atunci ca aceasta femeie sa n-o iubeasca pe Filofteia, obisnuita cu rugaciunea, cu postul si cu mila fata de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multa ura impotriva acesteia, mai ales cand se ducea la biserica sau cand se ruga si facea fapte de milostenie. In acelasi timp, cauta sa intarate si pe tatal blandei copile impotriva ei. Dar toate vorbele de ocara, bataile si muncile la care o punea tatal si mai ales mama ei vitrega, n-au putut s-o abata de la virtutile care ii impodobeau sufletul, mai ales de la faptele milosteniei.
Intre altele, de multe ori cand ducea mancare tatalui ei la camp, o parte din ea o dadea unor oameni saraci. Intr-una din zile, pe cand avea 12 ani, acesta a urmarit-o ca sa vada ce face cu mancarea pe care trebuia sa i-o aduca la camp. Incredintandu-se ca o dadea celor lipsiti, s-a infuriat atat de tare, incat a scos securea pe care o purta la brau si a aruncat-o asupra fetei. A ranit-o grav la un picior, incat dupa putina vreme si-a dat sufletul in mana Ziditorului a toata faptura.
http://www.crestinortodox.ro/Acatiste/Acatistul_Sfintei_Mucenite_Filofteea-130-11747.html
|
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 3/4/2008
Mesaje: 7332
| Alexandra Nu stiam nimic despre Sfanta Filofteia. Foarte frumos!  |
|
|
|
