Nivel: ALBA CA ZAPADA
Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 17829
| Aici puteti gasi mai multe informatii . |
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Incredere
Un om calatorea pe un drum de tara, impreuna cu sotia sa. Obositi de atata mers si vazand ca ii prinde noaptea pe drum, cei doi calatori au vrut sa traga la un han. Dar hangiul, om rau, a refuzat sa-i primeasca, spunandu-le ca nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a aratat nemultumita.
- Ei, lasa, femeie - a incercat sa o linisteasca omul - lasa, ca stie Dumnezeu ce e mai bine!
- Mai, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine cand - uite! - nu avem unde sta peste noapte ?!
In sfarsit, au plecat mai departe si, spre bucuria lor, au intalnit un taran, om sarac, dar bun la suflet. Vazand ca i-a prins noaptea pe drum, taranul i-a primit cu drag in casuta lui.
Dar a doua zi dimineata, cand au vrut sa plece mai departe, taranul le-a dat o veste uluitoare celor doi calatori: peste noapte, hanul fusese atacat de hoti, care ii jefuisera pe toti calatorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie sa avem incredere in felul in care Dumnezeu le randuieste pe toate. Tii minte ce ti-am spus aseara ? "Lasa, stie Dumnezeu ce e mai bine."
"Fara nici o indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine."
|
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 1/31/2008
Mesaje: 3374
| Alexandra  multumesc! |
|
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 6/20/2008
Mesaje: 5142
| alexandra_lazar wrote:Incredere
Un om calatorea pe un drum de tara, impreuna cu sotia sa. Obositi de atata mers si vazand ca ii prinde noaptea pe drum, cei doi calatori au vrut sa traga la un han. Dar hangiul, om rau, a refuzat sa-i primeasca, spunandu-le ca nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a aratat nemultumita.
........................
Parca era vorba de calendar religios aici 
Gata , m-am lamurit  |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| O povestioara frumoasa, primita pe mail:
Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus: Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.
Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi. A deschis una dintre usi iar omula privit inauntru. In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda. Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa. Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi. Pareau a fi infometati. Tineau linguri cu manere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel putea ajunge la vas pentru a le umple cu tocana; dar din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline. Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor. Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai vazut Iadul".
Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa . Arata la fel ca si prima. Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa. Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei. Omul pios a spus: "nu inteleg". "Este foarte simplu" a spus Dumnezeu. "Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi".
|
|
Nivel: Maestru
Inregistrat: 3/17/2008
Mesaje: 9649
| alexandra_lazar wrote: Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi".
mda... super concluzia  |
|
Nivel: SMARALD
Inregistrat: 3/23/2007
Mesaje: 12042
| alexandra_lazar wrote:Incredere
....
"Fara nici o indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine."
Nimic mai adevarat! |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Inca o povestioara frumoasa, de unde se vede clar ca Dumnezeu este in primul rand Iubire:
Se spune ca odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfarsita de nisip dogoritor, nu se vedeau decat urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata, insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cand mai era cineva, o persoana ce mergea odata cu el si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
- De ce sunt patru urme in nisip, cand eu sunt singur ? Cine esti si de ce nu te vad ?
Dar o voce i-a raspuns:
- Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum va reusi. Si a mers, a mers, pana cand intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genunchi, a privit in spate si ... ce i-a fost dat sa vada ? Pe nisip, nu se vedeau decat urmele pasilor sai.
- Doamne - a spus omul indurerat - de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decat doua urme in nisip ?!
Dar, aceeasi voce i-a raspuns cu blandete:
- Pentru ca, pana acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece, si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului, fusese gasit de o caravana. Cativa negustori il ridicasera si il stropisera cu apa. Atunci cand a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
- Binecuvantat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum de m-ati gasit ?
- Am vazut niste urme in nisip si ne-am dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau, intr-adevar, urmele tale.
- Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici ? Nu, Dumnezeu, Care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. Ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea - tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului.
"Chiar daca noi ne indepartam uneori de Dumnezeu,
Dumnezeu ramane mereu aproape de noi."
|
|
Nivel: SMARALD
Inregistrat: 3/23/2007
Mesaje: 12042
| Frumoasa poveste! De fiecare data cand am indoieli in suflet, cand inima mi-e amara un preot batran imi alina durerea cu astfel de povesti. El e parintele care mi-a deschis inima si ochii catre adevarata credinta in Dumnezeu.
Multumim Alexandra pt. povestile oferite! Adevarate lectii de omenie la urma-urmei. |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Pentru ca suntem in postul Nasterii Domnului, m-am gandit sa scriu ceva despre pocainta.
Despre pocainta
Dictionar:Pocainta-Cainta pentru pacatele savarsite; parere de rau pentru o greseala.
"Pocainta precede reconcilierea si regenerarea launtrica. Dupa ce a gustat din fructul amar al pacatului, fruct consumat la masa unui alt stapan, sufletul celui ce se caieste nu doreste nimic altceva decat sa se intoarca in casa Domnului. Toti pacatosii care se intorc la Dumnezeu si se impaca, prin pocainta, cu El reprezinta Trupul Lui cel frant. Ei striga impreuna cu Psalmistul: "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea!" (Psalmul 50, 1). Pocainta este o continua exercitare a libertatii umane, o inaintare cutezatoare spre o mai mare libertate spirituala. Pocainta este o "acceptare cu bucurie a smereniei si umilintei firii", spunea Sfantul Isaac Sirul. Scopul pocaintei nu este justificarea de sine, ci reintrarea in acel foc arzator de iubire in care sunt mistuite toate pacatele, toate imperfectiunile, toate egoismele.
Sa nu confundam pocainta cu regretele obisnuite, cu remuscarea, vinovatia, rusinea sau mustrarea de cuget. Toate acestea sunt oportune si necesare in masura in care ne conduc spre noi moduri de a percepe realitatea si de a o reflecta. Pocainta, insa, e mai mult decat acestea toate la un loc. Ea este moarte si viata in acelasi timp: moarte a deprinderilor pacatoase din trecut si viata primita in dar de la Izvorul bunatatilor.
Nu ne caim pentru ca suntem virtuosi, ci pentru ca faptura umana are libertatea, puterea si vointa de a se schimba, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ceea ce e cu neputinta la oameni e cu putinta la Dumnezeu: patimile noastre sunt biruite de o patima mult mai mare, dorintele noastre sunt cucerite de o dorinta si mai mare. Izvorand dintr-o profunda constientizare a rautatilor noastre si dintr-o arzatoare dorinta de a ne apropia de Dumnezeu, smerenia ne indeamna totdeauna la pocainta.
Fiecare aspect al vietii noastre are o dimensiune eshatologica. Fiecare element al lui "aici si acum" tinde catre "sfarsit", prefigurandu-l. Pocainta nu este doar redobandirea nevinovatiei pierdute, ci si transcenderea firii cazute.
Omul se poate imbogati duhovniceste prin propriile experiente, chiar atunci cand acestea sunt dureroase sau devastatoare. Cu cat mai mare e caderea, cu atat mai profunda si mai autentica este nevoia de a se apropia de Dumnezeu. Sfintii Parinti manifesta o dragoste netarmurita fata de pacatosul care se caieste - am putea spune, chiar o preferinta - deoarece setea arzatoare de Dumnezeu creste direct proportional cu experienta instrainarii de El si a decaderii omului (Romani 5, 20). Caci, ne incredinteaza Mantuitorul: "Va fi bucurie in cer pentru un pacatos care se pocaieste, mai mare decat pentru nouazeci si noua de drepti care n-au nevoie de pocainta" (Luca 15, 7). Intr-adevar, pana si cel mai rau dintre pacatosi e primit cu bratele deschise de catre Hristos si Biserica Lui daca se caieste din adancul inimii de faradelegile savarsite.
Pocainta este si o cale spre descoperirea sinelui: "Deschide-mi mie portile pocaintei". Metanoia ("pocainta") e poarta ce duce spre suflet - atat spre sufletele noastre, cat si spre cele ale semenilor nostri. Ea este poarta cerurilor. Desigur, ea ne indreapta spre interiorul constiintei noastre, dar, prin aceasta, ne deschide si spre exterior. Taramul constiintei nu se mai limiteaza doar la propria persoana, ci se extinde din ce in ce mai mult pana cand ajunge sa-i imbratiseze pe toti: pe Domnul si pe toate fapturile Lui, care poarta in ele chipul Lui.
Pocainta si marturisirea constituie modalitatea de a-L redescoperi pe Dumnezeu si pe noi insine, de a iesi din impasul provocat de savarsirea pacatului. Gratie iertarii obtinute prin marturisire, trecutul nu mai este o povara insuportabila, ci o incurajare pentru viitor. Viata nu mai e marcata de disperare, ci de o increzatoare asteptare a binelui." (fragmente din articolul "Pocainta si marturisirea: o taina uitata"-John Chryssavgis)
"Parinti duhovnicesti ai Rasaritului arata ca pocainta nu are limite de timp si loc, ci de stare duhovniceasca. Adevarata Spovedanie sau Pocainta trebuie sa conduca la pocainta permanenta, ca stare de adevarata cunoastere a noastra si de adevarat discernamant duhovnicesc. Ea trebuie sa devina o atitudine permanenta in viata noastra, "un neincetat flux si reflux, apus si rasarit, inceput nou si bun".
Cainta este incercarea ascetica, profunda, curatitoare, purificatoare, de ridicare deasupra valurilor marii pacatului si patimilor, pe marea linistita a virtutilor si catre orizontul, catre vazduhul infinit al desavarsirii. Este iesirea si inaintarea din oceanul tenebros al egoismului, al multumirii de sine si al complacerii in aceasta situatie de decadere a noastra, catre vazduhul senin al iubirii si respectului deplin.
Ori de cate ori gresim, sa ne pocaim, daca vrem sa avem constiinta aparator si sa nu ne acuze si sa ne smereasca insele faptele noastre. Iar daca vrem sa nu avem pentru ce sa ne pocaim - desi Parintii ii deplang pe acesti "desavarsiti" - sa nu gresim." (din "Pocainta permanenta sau neintrerupta - sursa a vietii duhovnicesti autentice" de Pr. Ioan C. Tesu)
sursa: www.crestinortodox.ro
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Sfantul Apostol Andrei
Sfantul Andrei era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Betsaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi s-au numarat printre "ucenicii" Sfantului Ioan Botezatorul de la care, auzind cuvintele "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, L-a urmat pe Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41).
Chemarea lui Andrei la apostolie este relatata de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe cand (Iisus) umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).Din zilele acelea, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-L pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul si s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata.
In urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra.
Sfantul Apostol Andrei a plecat de la noi spre sud, trecand prin Tracia, a ajuns in Bizant (viitorul Constantinopol), iar de aici a trecut prin Macedonia si Tesalia, ajungand pana in orasul Patras din Ahaia, deci in Grecia de azi. Acolo a suferit moarte martirica, fiind rastignit pe o cruce in forma de X (numita pana azi "Crucea Sfantului Andrei").
"Pe propovaduitorul credintei la geto-daci si slujitor al Cuvantului, pe Andrei cel dintai chemat sa-l laudam, ca pe stramosii nostri i-a adus la cunostinta lui Hristos, crucea in maini tinand si izbavind din inselaciunea vrajmasului sufletele lor, pe care le-a adus la Dumnezeu ca dar bine primit. Pe acesta, toti romanii sa-l laudam si sa-l cinstim, ca sa se roage neincetat lui Hristos Dumnezeu, ca sa ne fereasca de toata rautatea si sa mantuiasca sufletele noastre". (Stihira glasului 6 la Utrenia din 30 noiembrie cu unele adaptari).
-fragmente dintr-un articol de Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu
Pentru cei care doresc, traditii, obiceiuri si superstitii de Sfantul Andrei, un articol foarte interesant: http://www.crestinortodox.ro/Datini--obiceiuri-si-superstitii/Sfantul_Andrei___Traditii__obiceiuri_si_superstitii-23-11341.html
|
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 2/18/2006
Mesaje: 7688
| Alexandra Pline de talc, povestioarele! |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Pentru ca va plac povestioarele cu talc, iata inca 2:
La un dineu, se gasea, printre musafiri, si un ateu - om lipsit de credinta - care l-a intrebat la un moment dat pe crestinul de alaturi:
- De unde stii tu ca Dumnezeu te-a iertat pentru pacatele tale sau ca iti asculta rugaciunile, cand, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea ?
- Dar tu, il intreba la randul sau crestinul, de unde stii daca este zahar in ceaiul pe care il bei acum ?
- Cum de unde ? Simt gustul zaharului.
- Deci stii ca este zahar in ceaiul tau, chiar daca nu-l vezi. E, tot asa simt si eu dragostea lui Dumnezeu in inima mea. Sufletul meu ingreunat de pacate se simte izbavit prin puterea Sfantului Duh. Sfanta Liturghie, Sfanta Spovedanie, rugaciunile imi inalta sufletul ce nu-si gaseste linistea decat la Dumnezeu.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.
"Cand am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu."
Indreptandu-se spre casa, un taran a gasit la marginea drumului, pe camp, un sac plin cu porumb. Uitandu-se el de jur-imprejur, s-a hotarat sa-l ia acasa, fiindca i-ar fi prins tare bine si, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o data inainte, inapoi, in dreapta si in stanga si s-a apleacat sa ia sacul.
Dar, deodata, s-a oprit, amintindu-si ca, intr-o singura directie, nu s-a uitat: in sus. Privind cerul, lasa acolo sacul si, zambind, isi continua linistit drumul spre casa, spunandu-si:
- Multumesc, Doamne, ca mi-ai dat gandul cel bun. E drept ca as avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat si linistit. Cu siguranta ca vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodata si se va intoarce dupa sac. Daca l-as fi luat nu m-ar fi vazut nici un om, dar m-ar fi vazut Dumnezeu.
|
|
Nivel: Maestru
Inregistrat: 3/17/2008
Mesaje: 9649
| Alexandra  |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 11/18/2007
Mesaje: 3818
| Un articol extraordinar despre Ortodoxie :
"Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita. Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti "inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!" Pr. EFREM ATHONITUL
|
|
|
|
