Nivel: Avansat
Inregistrat: 7/20/2021 Mesaje: 1539
| Iulia123 wrote:Ce mai faceți fetelor ? Cum mai sunt bebeii,copilași? Noi ne apropiem de 6 luni imediat, pe 27 luna aceasta și mă tot gândesc dacă oare băiatul meu a luat bine in greutate, parca mă aștept de fiecare data cand îl cantaresc sa vad mai multe kg pe cântar și mereu rămân puțin dezamăgită deși nu îmi pare slab dar nici nu vad sa fie așa pufos cum vad la alti bebici.Astazi de dimineață l am cântărit cu un body si pampers curat si avea 7100 g, la naștere a avut 3040 si am iesit din maternitate cu el cu 2860. Mai îmi fac griji și pentru că eu aproape de fiecare dată când mă uit la kk lui vad și ceva puțin gelatinos așa gen mucus, asta cam in fiecare scaun am observat deși câteodată diferă puțin culoarea, cantitatea și frecvența scaunelor și ce nu înțeleg oare de ce aceste schimbări în scaun daca el a fost alimentat numai cu lm? Înainte făcea o dată la 2 zile, pe la 2 luni deja a inceput să facă zilnic și rar se mai întâmplă să nu facă o zi și acum face de obicei de 3 ori pe zi și mai mult dimineața. Am programare la medic pentru revizia de la 6 luni acum pe 28 și o să întreb dar sincer aici pediatra noastră îmi pare puțin prea relaxată ca să nu spun superficială așa și dezinteresată și cam la tot îmi spune că este normal dar o sa ii menționez iar chestia cu scaunul sa vedem ce îmi spune. O seara frumoasa va doresc !!
Bună Iulia.Scaun cu mucus are și fetița mea uneori,cred că este de la mucoasa intestinala. |
|
Nivel: Ambasador
Inregistrat: 8/8/2020 Mesaje: 733
| Andreea, lasă prima parte ca suna mai bine ! Eu nu mai văd casa vraiște, nu mai vreau să mă stresez ca am jucării sau haine. Adică dacă le bag în seamă nu pot supraviețui 🤣. Când o să fiu pensionară până o să am nepoți o să mătur cu periuța de dinți să nu rămână nici o scamă în amintirea vremurilor bune în care casa era vraiște 😅.
Iulia, până la 6 luni copiii își dublează greutatea, de ce îți faci griji? |
|
Nivel: Grupa mica
Inregistrat: 11/29/2022 Mesaje: 151
|
Iulia, până la 6 luni copiii își dublează greutatea, de ce îți faci griji?[/quote]
Bănuiesc că nu ar trebui sa mai compar cu alți bebeluși de vârstă lui, o sa incerc să mă relaxez puțin :)) |
|
Nivel: Grupa mica
Inregistrat: 11/29/2022 Mesaje: 151
| Gaby 41 wrote: Bună Iulia.Scaun cu mucus are și fetița mea uneori,cred că este de la mucoasa intestinala.
Mulțumesc de răspuns, o sa incerc să nu mai îmi fac griji din orice, mai ales că el este vioi si vesel mereu și nu pare sa aiba vreun disconfort. |
|
Nivel: Membru
Inregistrat: 1/3/2024 Mesaje: 37
| Iulia123 wrote:
Bănuiesc că nu ar trebui sa mai compar cu alți bebeluși de vârstă lui, o sa incerc să mă relaxez puțin :))
Iulia eu imi fac griji ca a mea e prea grasuna noi mai avem si alti bebei cam deodata cu ea in familie si printre cunostinte si chiar daca eu imi impun sa nu o compar cu alti bebei pt ca fiecare bebe e diferit o compara altii si mereu aud "dar bebe A de ce nu face x lucru ca bebe Y face asta de nu stiu cand", "da a ta de ce mananca atata, eu ii dau numai xyz ml de lapte", "vai da cum de e asa grasuta, a mea e mai mare si are mai putine kg" si tot asa. Ei sa fie bine, sanatosi si vioi si sa creasca frumos, asta e tot ce conteaza.
Noi maine incepem diversificarea si am niste emotii, nici cand am mers sa nasc nu am fost asa emotionata. Si ca sa fie totul bine de ieri o tine intr'o mamamamam mamamama mama cand e suparata, ma topesc toata. Sunt si inainte de acele zile din luna asa ca emotiile mele sunt vraiste |
|
Nivel: Membru
Inregistrat: 1/3/2024 Mesaje: 37
| Andreeax wrote:
ohhh,e nega plină și solicitanta. Dimineața se trezesc împreuna ,mic-dejun pt toată lumea,apoi joaca sau ieșit afara,intrat in casa și luat prânzul ,somn de pranz pt toti,gustare și iar joaca 🤣🤣🤣 Suna prea bine,nu? Eh,haine prin toată casa,călcăm pe magneti și lego la fiecare pas,covoare pt copii întinse prin tot livingul ,bucătăria vraiște,câte o răceala pt toată lumea don când in când. E super frumos și super greu cu cât creste și cel mic. Ma bucur de tot ♥️
Andreea sincer pt doi copii asa apropiati ca varsta programul vostru suna minunat ce citesc de la voi, mamicile cu 2 pitici, imi da avant sa sper ca ma pot incumeta si eu la 2 pitici. Cand citeam din urma am dat de o postare de a ta cand ziceai ca mai vrei un bebe si toate fetele iti ziceau ca esti curajoasa si tu ai zis ca simti ca mai ai iubire pt inca un bebe. Mereu cand am o zi mai grea si zic ca eu raman la un bebe si gata imi amintesc ce caldura am simtit in suflet cand am citit ce ai scris tu... si iar sper ca o sa fac fata cu 2 bebe. |
|
Nivel: Grupa mica
Inregistrat: 11/29/2022 Mesaje: 151
| Amaranth wrote:Iulia eu imi fac griji ca a mea e prea grasuna noi mai avem si alti bebei cam deodata cu ea in familie si printre cunostinte si chiar daca eu imi impun sa nu o compar cu alti bebei pt ca fiecare bebe e diferit o compara altii si mereu aud "dar bebe A de ce nu face x lucru ca bebe Y face asta de nu stiu cand", "da a ta de ce mananca atata, eu ii dau numai xyz ml de lapte", "vai da cum de e asa grasuta, a mea e mai mare si are mai putine kg" si tot asa. Ei sa fie bine, sanatosi si vioi si sa creasca frumos, asta e tot ce conteaza. Noi maine incepem diversificarea si am niste emotii, nici cand am mers sa nasc nu am fost asa emotionata. Si ca sa fie totul bine de ieri o tine intr'o mamamamam mamamama mama cand e suparata, ma topesc toata. Sunt si inainte de acele zile din luna asa ca emotiile mele sunt vraiste
Oooo ce drăguț cu mamamamama, de-abia aștept să aud și eu pe al meu cum spune, el de moment spune decât bobobo și chițăie ca un șoricel :s Succes Maine cu divesificarea, iar în legătură cu kg și comparațiile și mie mi se întâmplă...dar așa cum ai spus ei sa fie sănătoși pentru că de dezvoltat fiecare vad că o face in ritmul propriu. Eu inca nu am menstruație și nici nu pot sa spun că îi duc dorul așa că nu mă supăr că nu apare de moment.
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 5/6/2020 Mesaje: 1565
| Amaranth wrote:Andreea sincer pt doi copii asa apropiati ca varsta programul vostru suna minunat ce citesc de la voi, mamicile cu 2 pitici, imi da avant sa sper ca ma pot incumeta si eu la 2 pitici. Cand citeam din urma am dat de o postare de a ta cand ziceai ca mai vrei un bebe si toate fetele iti ziceau ca esti curajoasa si tu ai zis ca simti ca mai ai iubire pt inca un bebe. Mereu cand am o zi mai grea si zic ca eu raman la un bebe si gata imi amintesc ce caldura am simtit in suflet cand am citit ce ai scris tu... si iar sper ca o sa fac fata cu 2 bebe.
Ohhh,ce drăguț!!! ♥️ Îmi aduc și eu aminte acea postare atât de clar 🤗♥️ |
|
Nivel: Membru
Inregistrat: 1/3/2024 Mesaje: 37
| Iulia123 wrote:
Oooo ce drăguț cu mamamamama, de-abia aștept să aud și eu pe al meu cum spune, el de moment spune decât bobobo și chițăie ca un șoricel :s Succes Maine cu divesificarea, iar în legătură cu kg și comparațiile și mie mi se întâmplă...dar așa cum ai spus ei sa fie sănătoși pentru că de dezvoltat fiecare vad că o face in ritmul propriu. Eu inca nu am menstruație și nici nu pot sa spun că îi duc dorul așa că nu mă supăr că nu apare de moment.
Adorabil, nu cred ca am mai auzif de bebei care sa zica la inceput bobobo a mea partaie cu gura mereu si chiuie de ne dor urechile, dar are perioade si perioade, sunt tare haiosi cand sunt asa mici cu sunetele lor. Cu menstruatia ma bucur ca am scapat 4 luni de ea avand in vedere ca am alaptat putin si acum doar ma mulg, stiu persoane care alaptau si s'au trezit cu ea la o luna dupa ce au nascut patru luni pt mine a fost lux. https://ibb.co/QQZD4np Aici e o poza de la prima noastra masa (sper ca am pus'o okay). A fost tare haioasa, curioasa la inceput, a dus lingurita la gura de cateva ori, dar cand a inceput sa si simta gustu se stramba de parca era kk de bucati nu a fost interesata (da eu tot o sa mai incerc), apa nu a vrut sa bea cu capital cu cioc ca nu stia cum, i'am dat pana la urma un pic cu lingurita si macar la ea nu s'a strambat asa tare. Cred ca totusi i'a ajuns si un gram de cartof dulce in stomac, dar eu ma bucur ca nu a plans si a parut dispusa sa incerce... si sa se murdareasca. Pt prima incercare eu zic ca a fost chiar bine. |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 7/20/2021 Mesaje: 1539
| Amaranth wrote:Adorabil, nu cred ca am mai auzif de bebei care sa zica la inceput bobobo a mea partaie cu gura mereu si chiuie de ne dor urechile, dar are perioade si perioade, sunt tare haiosi cand sunt asa mici cu sunetele lor. Cu menstruatia ma bucur ca am scapat 4 luni de ea avand in vedere ca am alaptat putin si acum doar ma mulg, stiu persoane care alaptau si s'au trezit cu ea la o luna dupa ce au nascut patru luni pt mine a fost lux. https://ibb.co/QQZD4np Aici e o poza de la prima noastra masa (sper ca am pus'o okay). A fost tare haioasa, curioasa la inceput, a dus lingurita la gura de cateva ori, dar cand a inceput sa si simta gustu se stramba de parca era kk de bucati nu a fost interesata (da eu tot o sa mai incerc), apa nu a vrut sa bea cu capital cu cioc ca nu stia cum, i'am dat pana la urma un pic cu lingurita si macar la ea nu s'a strambat asa tare. Cred ca totusi i'a ajuns si un gram de cartof dulce in stomac, dar eu ma bucur ca nu a plans si a parut dispusa sa incerce... si sa se murdareasca. Pt prima incercare eu zic ca a fost chiar bine. Foarte drăgălașă! |
|
Nivel: Grupa mica
Inregistrat: 11/29/2022 Mesaje: 151
| Amaranth wrote:Adorabil, nu cred ca am mai auzif de bebei care sa zica la inceput bobobo a mea partaie cu gura mereu si chiuie de ne dor urechile, dar are perioade si perioade, sunt tare haiosi cand sunt asa mici cu sunetele lor. Cu menstruatia ma bucur ca am scapat 4 luni de ea avand in vedere ca am alaptat putin si acum doar ma mulg, stiu persoane care alaptau si s'au trezit cu ea la o luna dupa ce au nascut patru luni pt mine a fost lux. https://ibb.co/QQZD4np Aici e o poza de la prima noastra masa (sper ca am pus'o okay). A fost tare haioasa, curioasa la inceput, a dus lingurita la gura de cateva ori, dar cand a inceput sa si simta gustu se stramba de parca era kk de bucati nu a fost interesata (da eu tot o sa mai incerc), apa nu a vrut sa bea cu capital cu cioc ca nu stia cum, i'am dat pana la urma un pic cu lingurita si macar la ea nu s'a strambat asa tare. Cred ca totusi i'a ajuns si un gram de cartof dulce in stomac, dar eu ma bucur ca nu a plans si a parut dispusa sa incerce... si sa se murdareasca. Pt prima incercare eu zic ca a fost chiar bine.
Ce scumpete mica ai tu acolo, încă puțin și începem și noi diversificarea deși i am mai dat așa sa guste pe buze mandarina si banana si cereale de bebei si parea interesat. O sa ii fac și eu poza când îl pun in scăunel.
|
|
Nivel: Membru
Inregistrat: 1/3/2024 Mesaje: 37
| Multumim fetelor, sunteti tare dragute Iulia asteptam poze si de la voi si sa ne spui cum e cu mancarea cand incepeti peste cateva zile. Ai emotii? Azi a fost mai incantata si ceva a si ajuns in stomac, ne tot distram cand inghite si se scutura toata cand simte gustul nou. Apa in continuare e mai bine tolerata, atata ca nu stiu cat sa ii dau. E greu cu cantitatile la inceput Si tot azi am realizat ca acum la pranz e usor cu pusul la abur, blenduit rapid si aia e, dupa ce o sa aiba si micul dejun si pranzul si cina si o sa pot face retete o sa fie foarte "amuzant" |
|
Nivel: Grupa mica
Inregistrat: 11/29/2022 Mesaje: 151
| Amaranth wrote:Multumim fetelor, sunteti tare dragute Iulia asteptam poze si de la voi si sa ne spui cum e cu mancarea cand incepeti peste cateva zile. Ai emotii? Azi a fost mai incantata si ceva a si ajuns in stomac, ne tot distram cand inghite si se scutura toata cand simte gustul nou. Apa in continuare e mai bine tolerata, atata ca nu stiu cat sa ii dau. E greu cu cantitatile la inceput Si tot azi am realizat ca acum la pranz e usor cu pusul la abur, blenduit rapid si aia e, dupa ce o sa aiba si micul dejun si pranzul si cina si o sa pot face retete o sa fie foarte "amuzant"
Da am emoții destul de mari :)) astăzi l am pus în scaun la masa cu noi și i am dat sa guste din lapte de al meu cu f puține cereale de orez și părea că îi place, nu știu cât a ajuns in stomac la el dar se tot juca cu lingurița. O sa incerc sa pun poza și eu să vad daca pot. Mă bucur că a fost bebica mai incantata și sigur o sa fie din ce in ce mai interesată și mai priceputa, este totul nou acum și este așa frumos sa ii observăm cum învață și cum evoluează de la o zi la alta.
https://ibb.co/CwDThrC |
|
Nivel: Membru
Inregistrat: 1/3/2024 Mesaje: 37
| Iulia123 wrote:Da am emoții destul de mari :)) astăzi l am pus în scaun la masa cu noi și i am dat sa guste din lapte de al meu cu f puține cereale de orez și părea că îi place, nu știu cât a ajuns in stomac la el dar se tot juca cu lingurița. O sa incerc sa pun poza și eu să vad daca pot. Mă bucur că a fost bebica mai incantata și sigur o sa fie din ce in ce mai interesată și mai priceputa, este totul nou acum și este așa frumos sa ii observăm cum învață și cum evoluează de la o zi la alta. https://ibb.co/CwDThrC
Ce simpatic si ce ochi frumosi are e bine ca pare curios, eu am zis ca ma declar multumita si daca doar sta in staun fara sa planga si isi baga degetele in bol, doar ca azi a mancat tot din bol si ar mai fi vrut (plus 120 ml lapte la jumatate de ora dupa) si nu stiu cat sa ii dau sa nu fie nici prea mult. Nu ma asteptam ca problema nostra sa fie ca mananca prea mult am tot vazut ca pe mai multe grupuri zic ca ajung cateva lingurite in primele zile (asa a mancat si ea) si dupa sa ii dai cat vrea. Dar daca bebe vrea 300g de mancare??! Ma gandesc ca e cam mult asa de repede pt stomacelul lor invatat numai cu lapte. |
|
Nivel: Grupa mica
Inregistrat: 11/29/2022 Mesaje: 151
| Amaranth wrote:Ce simpatic si ce ochi frumosi are e bine ca pare curios, eu am zis ca ma declar multumita si daca doar sta in staun fara sa planga si isi baga degetele in bol, doar ca azi a mancat tot din bol si ar mai fi vrut (plus 120 ml lapte la jumatate de ora dupa) si nu stiu cat sa ii dau sa nu fie nici prea mult. Nu ma asteptam ca problema nostra sa fie ca mananca prea mult am tot vazut ca pe mai multe grupuri zic ca ajung cateva lingurite in primele zile (asa a mancat si ea) si dupa sa ii dai cat vrea. Dar daca bebe vrea 300g de mancare??! Ma gandesc ca e cam mult asa de repede pt stomacelul lor invatat numai cu lapte.
Mulțumim, este tare haios :)) Ai noroc că îi place și mănâncă bine dar și eu cred că totuși e mai bine sa ii dai câteva lingurițe și treptat sa mărești cantitatea daca ea vrea sa pape dar eu așa aș face, treptat, că sa nu ii solicit totuși stomacul. Bebe meu încă nu este foarte atras de cereale, i am dat și astăzi dar nu știu cât a ajuns in stomac pentru că mai mult împinge cu limbuta afara, dar avem timp să mâncăm așa că nu îl grăbesc, îl las sa experimenteze și sa se obișnuiască cu statul in scăunel. Aștept cu emoții controlul de 6 luni acum pe data de 29 sa îl cântărească să îl măsoare și să vedem ce sfaturi de diversificare primim de la pediatra.
|
|
|