Trebuie neaparat sa vorbesti despre asta, eu cred ca ajungeam la balamuc daca nu incepeam sa vorbesc. Picasem intr-o depresie nasoala rau de tot, la modul cel mai serios ca aveam cele mai negre ganduri posibile. Inca nu mi-am revenit, inca este foarte greu mai ales cand nimeni in jur nu intelege, ma lupt cu mine sa nu pic iarasi in gaura neagra, stau pe marginea ei in fiecare zi. Mi-am inghitit lacrimile cu noduri luni de zile, in metrou, in autobuz, pe strada, la vizitele in familie, pana am zis ca eu nu mai pot asa, daca nu ma eliberez cumva o sa innebunesc. Si am plans apoi de am crezut ca mi se usuca creierul si mintea si inima si tot. Dar incerc luna de luna, pentru ca altfel nu stiu cum as mai putea continua. Un singur lucru ma tine intreaga la minte, speranta.

Probabil ca si din experienta ta ai vazut ca nu prea ai cu cine sa vb, cel putin la mine asta s-a intamplat inca de la inceput, de cand toti, dar absolut toti incepeau discutia cu "bine ca...". Bine ca nu a fost mai mare, bine ca s-a intamplat acum si nu mai tarziu, bine ca ai aflat la timp..etc. Iar eu nu vedeam binele din toata intamplarea asta horror! De asta nici nu am discutat aproape cu nimeni si nici nu am de gand sa o fac cu nimeni din jur, adica ma protejez pe mine intr-un fel, nu ma mai enervez pt ca stiu ca am avea acelasi dialog. Si oricum nu ma ajuta cu nimic sa discut cu oameni care nu au trecut prin asta, deci nu au cum sa inteleaga vreodata ce am simtit sau simt eu cu adevarat. Oricum e clar ca lumea din jur nu poate decat sa spuna "o sa fie bine!"...si pe de o parte ii si inteleg pe toti, ce sa spuna in astfel de situatii?...nu au ce...

Sora mea este cu 5 ani mai mica decat mine, era intr-o relatie zbuciumata, azi impreuna maine nu se sufereau, avea un cm foarte neregulat, ii venea de 2-3 ori pe an si lua si pastile antibebe. A fost la medic pentru ca nu ii mai venise de vreo jum de an si a trimis-o acasa medicul cu o reteta de vitamine prenatale.

Eu incercam deja de peste un an sa am un bebe cand mi-a dat vestea. A fost oribil, am plans cred ca 3 ore si era un cerc vicios; ma bucuram pentru ea, dar ma simteam ultimul om de pe pamant, este goaznic sentimentul de neputinta, faptul ca te simti incomplet si pe deasupra iti dai seama ce fiinta oribila esti, ca in loc sa te bucuri pentru minunea unuia tu te lamentezi de nefericirea ta.

Pe 31.10 piciul ei a venit pe lume si pe 01.11 am mers cu multa speranta la prima inseminare.

Azi printisorul, minunea, frumusetea face doua saptamani si maine eu trebuia sa fac testul de sarcina, cel mai probabil nu o sa mai apuc deoarece deja am o pata rozalie pe protejlip.

Deci da, de fiecare data cand aud/vad bebei am lacrimi in ochi si sunt o persoana groaznica...

Sora mea este cu 5 ani mai mica decat mine, era intr-o relatie zbuciumata, azi impreuna maine nu se sufereau, avea un cm foarte neregulat, ii venea de 2-3 ori pe an si lua si pastile antibebe. A fost la medic pentru ca nu ii mai venise de vreo jum de an si a trimis-o acasa medicul cu o reteta de vitamine prenatale.

Eu incercam deja de peste un an sa am un bebe cand mi-a dat vestea. A fost oribil, am plans cred ca 3 ore si era un cerc vicios; ma bucuram pentru ea, dar ma simteam ultimul om de pe pamant, este goaznic sentimentul de neputinta, faptul ca te simti incomplet si pe deasupra iti dai seama ce fiinta oribila esti, ca in loc sa te bucuri pentru minunea unuia tu te lamentezi de nefericirea ta.

Pe 31.10 piciul ei a venit pe lume si pe 01.11 am mers cu multa speranta la prima inseminare.

Azi printisorul, minunea, frumusetea face doua saptamani si maine eu trebuia sa fac testul de sarcina, cel mai probabil nu o sa mai apuc deoarece deja am o pata rozalie pe protejlip.

Deci da, de fiecare data cand aud/vad bebei am lacrimi in ochi si sunt o persoana groaznica...

Sora mea este cu 5 ani mai mica decat mine, era intr-o relatie zbuciumata, azi impreuna maine nu se sufereau, avea un cm foarte neregulat, ii venea de 2-3 ori pe an si lua si pastile antibebe. A fost la medic pentru ca nu ii mai venise de vreo jum de an si a trimis-o acasa medicul cu o reteta de vitamine prenatale.

Eu incercam deja de peste un an sa am un bebe cand mi-a dat vestea. A fost oribil, am plans cred ca 3 ore si era un cerc vicios; ma bucuram pentru ea, dar ma simteam ultimul om de pe pamant, este goaznic sentimentul de neputinta, faptul ca te simti incomplet si pe deasupra iti dai seama ce fiinta oribila esti, ca in loc sa te bucuri pentru minunea unuia tu te lamentezi de nefericirea ta.

Pe 31.10 piciul ei a venit pe lume si pe 01.11 am mers cu multa speranta la prima inseminare.

Azi printisorul, minunea, frumusetea face doua saptamani si maine eu trebuia sa fac testul de sarcina, cel mai probabil nu o sa mai apuc deoarece deja am o pata rozalie pe protejlip.

Deci da, de fiecare data cand aud/vad bebei am lacrimi in ochi si sunt o persoana groaznica...

Buna diminea?a !Ce vorbare?e a?i fost Imi pare rau ca au fost si anumite polemici dar într o adunare,fie ea ?i virtuala,apar simpatii ?i antipatii. ..Important este sa ne respectam ?i sa nu ne abatem de la subiectele pentru care a fost creat acest forum...
Adina cred ca e de bine ce spui tu...Se cuibare?te puiutul acolo
Cybele ?tiu ca pentru unele din noi drumul e mai lung ?i plin de obstacole dar atunci când apare mai târziu o minune în via?a noastra parca apreciem mult mai mult
Elena ai ajuns la dr?Nu am reu?it sa va urmaresc zilele astea prea mult ?i poate ai postat ?i nu am citit
Va pup pe toate si pentru ca de mâine intram în Postul Craciunului sa speram ca D zeu ne v a umple sufletele ?i inimile de gânduri bune,lini?te, în?elegere ?i dorinte implinite

Chiar fetelor, voi cele care incercati de mai mult timp, cum va descurcati cu anunturile de sarcini, mai ales cele neplanificate, neprevazute, din prima incercare, cu prezervativ rupt si pilula de a doua zi, din familie si cercul de prieteni si cunostinte? Mie, recunosc, imi este foarte foarte greu. Pe de-o parte ma bucur ca fata respectiva nu trece prin ce trec eu, pe de alta parta imi vine sa urlu de durere si ma intreb: eu de ce nu?? Si apoi ma inchid in mine si imi vine sa stau cu dopuri de urechi non stop numai sa nu mai aud nimic. Stiu, suna a frustrare, asta pentru ca e :( E o amestecatura de sentimente si uneori cred ca sunt om oribil.