 Nivel: Membru
Inregistrat: 6/10/2011 Mesaje: 38
| Robin Deland conducea masina noaptea tarziu pe un drum de munte in statul Colorado, pe unde cu greu s-ar fi putut intersecta doua masini. La un moment dat, in lumina farurilor a aparut un caine. Masina aproape ca l-a lovit. Robin a pus frana brusc.
El a recunoscut cainele, acesta era Jeff al sau, care murise cu o jumatate de an in urma. Robin a coborat din masina si a inceput sa strige cainele care de cateva luni nu mai era printre cei vii. Insa Jeff nu s-a intors deloc, el mergea inainte, catre o curba atat de stransa incat din locul unde se afla Robin nu se vedea nimic.
Cand a ajuns acolo, acesta a observat ca era un perete de munte surpat imediat dupa curba. Bolovanii se rupsesera din perete si blocau tot drumul. Atunci cand te aflai in miscare nu ai fi avut cum sa-l observi la timp pentru a evita o tragedie. Insa unde era Jeff se vedeau, el fiind cel care i-a salvat viata. Robin l-a cautat primprejur, dar fantoma cainelui sau disparuse… Din pacate, aceste genuri de intamplari paranormale nu pot fi demonstrate, totul bazandu-se pe relatarile celui ce a fost implicat in presupusul fenomen paranormal. In astfel de cazuri este vorba doar de credinta.
Un soldat american care isi satisfacea stagiul militar in Germania inainte de a i se termina stagiul a aparut la el acasa, undeva la marginea orasului Detroit, in momentul in care mama sa pregatea micul dejun. El i-a zimbit si i-a spus: “Nu pot sa stau prea mult, nici macar la micul dejun. Am venit numai sa-mi iau ramas-bun”. Dupa ce a spus aceste cuvinte s-a intors si a iesit afara.
Mama uimita a iesit in fuga dupa el, dar fiul disparuse deja. Seara tarziu, in aceeasi zi, la aceasta familie a venit un ofiter care le-a spus ca fiul a murit in urma unei intamplari nefericite, cu o ora inainte de aparitia sa acasa, la 6.000 de mile de Detroit, in Germania. |

 Nivel: DIAMANT
Inregistrat: 1/17/2008 Mesaje: 27681
| Si totusi Detroit face parte din USA,nu Germania! |

 Nivel: Avansat
Inregistrat: 3/22/2010 Mesaje: 3091
| Pai da si zice ca el a murit in Germania dar ca a fost la maica sa acasa in Detroit la o ora dupa ce a murit.Si asta face sa fie un fapt paranormal .Ceva exist asta e cert.Dar eu nu vreau sa imi complic gandirea cu chestii paranormale.Ma intrec astfel de lucruri,cu siguranta! |
Nivel: Guest
Inregistrat: 2/12/2006 Mesaje: 14
| Wow!Oricum este super povestea! |