Cand sta bebe-n fundulet?
Subiectul anterior · Subiectul urmator
sousourel
Scris: Saturday, June 17, 2006 10:26 PM
Avatar
Nivel
Nivel: Senior

Inregistrat: 2/18/2006
Mesaje: 7688
stele_pe_cer wrote:


Sousourel, desi il cunosc personal pe Dr.Capraru (este pediatrul nostru), iti spun ce ceea ce el scrie in carte, el insusi ne-a asigurat ca sunt numai niste parametri orientativi.Unii copii ating pragurile scrise mai inainte de vreme, altii cu ceva timp mai tarziu.Aceste praguri au fost create prin sondajul unui esantion de copii (unii tardivi in dezvoltare, altii precoce).

Fiecare copil este unic.Daca din punct de vedere medical copilul este sanatos, daca medicul de familie este multumit de evolutia copilului si voi, ca si parinti observati ca copilul evolueaza "pe aproape" cu cartile, e ok.

Eu ce sa mai zic ca Capraru scrie ca abia pe la 11 luni copilul este pregatit de mers, cand Matei a inceput sa mearga mult mai devreme?Iar la mancare, nu mai spun ca nu se incadreaza nici cu luatul in greutate, nici cu meniul, nici cu numarul de mese.Nu exita copil-robotel, care sa se dezvolte precum scriu cartile.Cartile sunt scrise pentru ca noi, parintii sa avem un model orientativ, nicidecum pentru a ne incadra copiii in niste tipare rigide.

Te pupic si numai bine!


Numai acum am vazut mesajul uff Mercic pt recomandari.Si ca sa fiu la subiect, Victor sta foarte bine in fundulet, acum, dar nu se ridica singur. Pana la umblat mai avem....
stele_pe_cer
Scris: Saturday, June 17, 2006 11:20 PM
Avatar
Nivel
Nivel: Senior

Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 6678
taki wrote:
Cand pot sa-i ridic putin salteaua de la carucior???

Cred ca s-a cam saturat sa stea numai la orizontala... uff

Si cam cat sa o ridic, ca nici sa stea in fundulet nu e bine...oare uff


Pediatrii recomanda ca, incepand cu sfarsitul lunii a patra sa asezam bebelul pe niste perne, astfel incat copilul sa stea usor inclinat.Parerea mea este ca abia duypa ce copilul a experimentat aceasta pozitie acasa, i se poate ridica cu o trapta spatarul carutul, nu de alta dar acasa, pernele isi pot modifica forma, in functie de cum doreste copilul, pe cand spatarul ramane fix.


Mai devreme de 5 luni, poate fi periculos pt.coloana orice ridicare care sa imite sederea in fundulet.Efectele se vad in timp, peste ani si ani.
stele_pe_cer
Scris: Saturday, June 17, 2006 11:24 PM
Avatar
Nivel
Nivel: Senior

Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 6678
freedelia wrote:
John statea in fundulet fara nici un fel de sprijin la 5 luni iar la 3 luni jumare se apleca peste marginea carutului.


Intr-adevar, precocesic !

Cartile spun ca un sugar sta in general singur in fundulet in jurul celor 8 luni, cat despre aplecat in fata, se poate apleca numai dupa ce poate sta singur in fundulet bine, fara sprijin,caci altfel nu are cum mai devreme, din cauza imaturitatii coloanei vertebrale dar si din cauza neputintei coordonarii miscarilor!
Laura&Alfonso
Scris: Saturday, June 17, 2006 11:50 PM
Avatar
Nivel
Nivel: Avansat

Inregistrat: 4/4/2006
Mesaje: 1856
noi stim sa ne asezam in fundulet singurel..mergem in patru labe dupa jucarie dupa care ne asezam in fundulet sa ne jucam cu ea yes yes ..iar daca stau intinsa pe o parte langa el se sprijina in mine si se ridica in picioruse .. nu rezista mai mult de 3-4 secunde. e un inceput si il amuza mult yes
Elia
Scris: Sunday, June 18, 2006 3:09 AM
Nivel: Guest

Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 14
stele_pe_cer wrote:


Intr-adevar, precocesic !

Cartile spun ca un sugar sta in general singur in fundulet in jurul celor 8 luni, cat despre aplecat in fata, se poate apleca numai dupa ce poate sta singur in fundulet bine, fara sprijin,caci altfel nu are cum mai devreme, din cauza imaturitatii coloanei vertebrale dar si din cauza neputintei coordonarii miscarilor!


Uite-l pe John inainte de 5 luni, chiar in ziua cand venise mama cu el la Beijing. Nu-l mai vazusem de o luna si statea in fundulet deja singur, fara nici o problema, dupa cum se vede din poza. Am sa caut si poza dinainte de a pleca eu in China, cand statea in parc aplecat peste marginea laterala la carutului, desi nu putea sta in fundulte fara suport.
Elia
Scris: Sunday, June 18, 2006 3:32 AM
Nivel: Guest

Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 14
Uite, am gasit poze di Romania, inainte de a pleca eu in China, cand John inca nu implinise 4 luni.
AdrianaC
Scris: Sunday, June 18, 2006 4:35 PM
Avatar
Nivel: ALBA CA ZAPADA

Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 17851
Andrei are azi 7 luni si sta foarte bine in fundulet. Am inceput sa il pun sa stea si in fundulet, fara sprijin, de pe la 6 luni, pentru ca asa mi-a recomandat pediatra mea. La inceput cate 5-10 min / zi si treptat am marit timpul.

Acum deja am imprumutat de la nasii lui un carucior tip umbrela si cand iesim afara iesim cu el (desi in ala poate sta numai in fundulet) si e foarte incantat.

Elia
Scris: Monday, June 19, 2006 2:33 PM
Nivel: Guest

Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 14
Sper ca pana in spetembrie, la 5 luni jumate, sa o pot pune si eu pe Jodie Kate in carut umbrela, ca atunci vom pleca in America, unde vom calatori foarte mult si vom face multe vizite, asa ca va fi greu cu carutul asta de acum, care e mare ne va fi greu sa ne trambalam.
afrodita mama de elena
Scris: Sunday, November 26, 2006 8:30 PM
Avatar
Nivel
Nivel: Grupa mijlocie

Inregistrat: 10/2/2006
Mesaje: 306
Vroiam sa va intreb mamicile..fetita mea are 6 luni jumate si inca nu sta bine in fundulet..dr mi-a spus ca fiecare are ritmul lui..dar eu de pe la 5 luni am inceput s-o pun sa stea cate putin in fundulet....off..parca sunt un pic stresata...vad ca majoritatea stau deja de la 5luni...
danab
Scris: Sunday, November 26, 2006 9:05 PM
Avatar
Nivel
Nivel: Senior

Inregistrat: 3/13/2006
Mesaje: 5519
afrodita mama de elena wrote:
Vroiam sa va intreb mamicile..fetita mea are 6 luni jumate si inca nu sta bine in fundulet..dr mi-a spus ca fiecare are ritmul lui..dar eu de pe la 5 luni am inceput s-o pun sa stea cate putin in fundulet....off..parca sunt un pic stresata...vad ca majoritatea stau deja de la 5luni...

Afrodita, nu te gandi la ce fac ceilalti copii, ca fiecare e unic. Miru a vrut sa stea in fund de la 3 luni, dar nu am lasat-o. La 4 luni o tineam pe pernute, usor mai ridicat decat orizontala iar ea se incorda sa se ridice. Abia la 6 luni am lasat-o sa stea in fundulet, dar cate putin, si la 7 luni statea bine.
Elena va sta cand se va simti ea pregatita, cand coloana ei ii va permite pozitia. Nu o grabi, ca oricum nu stau bine in fundulet de la inceput. Isi pierd echilibrul cand se intorc cu cpul intr-o parte sau alta, se intind dupa jucarie...
Pupici fetitei pupici
Miri
Scris: Sunday, November 26, 2006 9:47 PM
Avatar
Nivel
Nivel: SAFIR

Inregistrat: 2/26/2006
Mesaje: 16505
Afrodita, fiecare puiut are propriul lui ritm de dezvoltare!Nu te mai stressa, Elena va sta in fundulet atunci cind se va simti pregatita pentru asta!pupici
afrodita mama de elena
Scris: Monday, November 27, 2006 3:29 PM
Avatar
Nivel
Nivel: Grupa mijlocie

Inregistrat: 10/2/2006
Mesaje: 306
va multumesc mult de tot pt incurajari! sunteti dragute..ca nu m-ati ocolit!

MULTUMESC MULT DE TOT!

alex28
Scris: Thursday, December 7, 2006 4:37 PM
Nivel: Guest

Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 14
Diana pe la 6 luni jumate a stat intre perne si acuma la 7 luni si o zi...sau doua...sta singura in fundulet. E o superba.
kali
Scris: Thursday, December 7, 2006 4:48 PM
Avatar
Nivel
Nivel: MEMBRU FONDATOR

Inregistrat: 5/27/2006
Mesaje: 14390
alex28 wrote:
Diana pe la 6 luni jumate a stat intre perne si acuma la 7 luni si o zi...sau doua...sta singura in fundulet. E o superba.


Bravobravo Sa-ti traiasca minunea si sa fie sanatoasa dance
MNiko
Scris: Saturday, January 27, 2007 11:59 PM
Nivel: Guest

Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 14
Am vrut sa citesc fiecare postare de la acest topic, asa de informare, ca la noi nu mai e cazul. Dar cand am ajuns la postarea lui Stele cu etapele dezvoltarii psihomotorii, m-a bufnit rasul si n-am mai putut continua. Fiica mea nu a vrut deloc sa se inscrie in "tipare" in cest caz. La 4 luni si jumatate incerca cu disperare sa se ridice in fundulet, iar dupa o luna statea fara probleme si se ridica singura. La sase luni si jumatate s-a ridicat singura in picioare tinandu-se de marginea patutului. La 9 luni si jumatate mergea singura fara sprijin, iar la 1 an si o luna urca scarile singura tinandu-se de balustrada. Si va jur ca nu am fortat-o cu nimic. Din contra nu o ajutam deloc nici cand vedeam ca incearca sa se ridice, pt ca la fiecare control ni se spunea ca e devreme si periculos pentru coloana si oasele ei.
Utilizatori in acelasi subiect
NU poti posta subiecte noi in acest forum.
NU poti raspunde la subiecte in acest forum.
NU poti sterge postari in acest forum.
Nu poti edita postari in acest forum.
Nu poti crea sondaje in acest forum.
Nu poti vota in sondaj in acest forum.