Nivel: Senior
Inregistrat: 3/13/2006
Mesaje: 5519
| Felicitari, Misha! Bine ai venit, Filip 
Acomodare rapida acasa  |
Nivel: SMARALD
Inregistrat: 11/19/2006
Mesaje: 13514
| Misha,nu ai pe nimeni sa chemi in ajutor? imi inchipui cat iti e de greu dupa o cezariana,abia m-am descurcat eu cateva saptamani dupa o nastere normala...
refacere grabnica iti doresc 
pup frumuselul abia astept sa-l vad si din fata,nu doar din profil |
Nivel: Avansat
Inregistrat: 3/12/2006
Mesaje: 3527
| Incep tot cu multumiri pentru urarile de bine care nu contenesc! Imi sunteti tare dragi!
Mi-am facut curaj si am deschis computerul caci pana acum v-am scris de pe mobil. Sa o iau cu inceputul: povestea nasterii, caci stiu ca o asteptati, mai ales gravidutele. Am fost si eu pe-acolo, cum zice o vorba...
Asadar...
Stiti si voi prin ce zbucium am trecut din sambata in care am aflat ca voi face cel mai probabil cezariana. Mi se rasturnase lumea cu susul in jos pentru ca nu-mi inchipuisem ca voi naste altfel decat natural, desi dupa prima nastere trasesem destule. Aveam sa-mi dau seama ca totul se datorase amanarii rugaciunilor pentru o nastere usoara si bb sanatos. Trebuia sa ma intoarca Dumnezeu cumva. Si Ii multumesc ca a facut-o...
Apoi, cand ma obisnuisem cu ideea de cezariana am dat peste doctorita care imi recomanda sa nasc natural desi copilul era in pozitie pelviana. Am realizat atunci ca se putea si mai rau decat cezariana si ii multumeam lui Dumnezeu ca mi-a 'dat' asa zisul diabet gestational si ca din cauza asta am fost trimisa la inca o ecografie, de care aici viitoarele mamici nu au parte in general decat daca aleg sa mearga la particular. Si va recomand tuturor gravidelor in ultimele 2-3 saptamani de sarcina sa repetati ecografiile, caci nu se stie ce suprize puteti avea.
Dupa ce am reusit sa obtin programarea cu alt dr pentru luni 16 mai, m-am linistit si m-am lasat in voia Domnului sperand sa le aseze El asa cum stie mai bine. Ceea ce s-a si intamplat!
Joi, pe 12, m-am trezit destul de dimineata cu o stare...nu stiu cum. Am facut un dus si mi-am revenit. Apoi am dus-o pe Maria la scoala, am dormit vreo 1 si ceva si mi-am petrecut restul zilei in pat la calculator. Din fericire, tati a terminat mai devreme si a luat el puiul de la scoala. Seara imi spune ca merge la aeroport sa ia pe cineva. Mai in gluma, mai in serios ii spun ca il voi anunta prin tel ca am nascut. Rade si imi spune foarte sigur ca nu nasc eu in seara aceea, cel putin nu in alea 3-4 ore cat e el plecat. Adevarul ca nici eu nu credeam, dar stiti voi...un sentiment nu-mi dadea pace. I-am citit povestea de seara fetei, a adormit si m-am retras iar la computer foarte relaxata. Citeam pe un site de minunile Sf Nectarie si tot imi dadea tarcoale un gand ca nu am pregatit 'suvenirul' de la Sf Xenia impreuna cu celelalte din cruciulita de la gat (de la Sf Nectarie, Sf Ioan Rusul si de la o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului), in caz ca ma ia pe nepregatite travaliul. N-am apucat sa alung gandul si simt ceva...ca si cum ai trece cu degetul printr-o punga/balon, nici nu stiu sa explic. Am ramas o secunda nemiscata gandindu-ma: asta-i!Si intr-adevar, dupa alte cateva secunde simt cum ma inunda efectiv ceva cald. Un amalgam de sentimente erau in sufletul meu: teama, bucurie, speranta, neliniste. Intr-o fractiune de secunda mi-au alergat mii de sentimente si ganduri in suflet si in minte.
Am reusit sa ma adun si sa sun la spital care m-au sfatuit sa chem ambulanta caci e urgenta tinand cont de pozitia copilului. Ma asteptam, asa ca inchid, sun sotul: 'Na, ti-am spus ca nasc!' El foarte linistit imi spune ca e la 15 min de casa. Eu, incercand sa par calma: Nu te grabi, lasa ca e timp, ne vedem la spital.(mi-era teama sa nu conduca cu viteza si sa mai faca si altele). Cu o mana pe tel sun la ambulanta, cei de la capatul firului nu mai terminau cu intrebarile, eu nu dovedeam sa ma schimb cu cealalta mana. In sfarsit, reusesc!
Intru si-i spun cumnatului in camera alaturata ca merg la spital, sa aiba grija de Maria. Ramane o secunda socat, trece peste si ma ajuta sa-mi iau 'suvenirul' si sa inchid calculatorul. Cobor si ma asez 'linistita' pe patul din living. Ajunge si ambulanta. Doi tipi intra pe usa, eu cu un zambet nervos...Are you ok? As ok as I can be! Can you walk? In gandul meu, as si alerga, tu ma intrebi de mers? Adevarul e ca desi in timpul zilei avusesem contractii destul de dese si dureroase (pe care le monitorizasem caci apareau ba la 10-15 min, ba la 40-60 min), acum nu mai aveam nimic...In ambulanta imi mai pun cateva intrebari, imi iau tensiunea etc. Ajungem la spital,ma iau in primire moasele, ne luam la revedere, le urez noapte usoara...eu toata numai un zambet. Dau peste o moasa draguta (de culoare), eu nu-i dadeam mai mult de 30 ani, ea imi spune senina ca are 48 si ca acum 21 de ani a nascut in tara ei copilul in pozitie pelviana. Ii spun de istoria si dr de marti, ea ma asigura ca nu ma lasa nimeni in Anglia sa nasc asa, dar voi vorbi despre asta cu dr. Ma mai linistesc!Continua sa ma monitorizeze, imi ia sange etc. Eu cu foile in mana (nu v-am spus ca mi-am luat si cateva rugaciuni printate cu mine, ca sa am ce face in travaliului...la Maria citeam un acatist al Maicii Domnului cand moasa mi-a spus ca tinand cont la ce dureri trebuie sa am pot sa tip daca vreau. Atunci am relizat si eu ca de fapt trebuia sa nasc, si normal ca am inceput sa-mi dau seama si de dureri ), mutandu-le dintr-o mana in alta, depinde de care avea nevoie moasa. Ma intreaba ce citesc, ii spun, zambeste cu inteles.Apoi vine vestea la care ma asteptam cel mai putin: trebuie sa va dati jos crucea si verigheta. Verigheta, ma rog, imi spun in gandul meu, dar crucea cu 'ajutoarele' mele? Chiar trebuie? Scot tremurand servetelele dintr-o pungulita, pun acolo 'suvenirurile' gandindu-ma: la asta nu-i dau drumul orice ar fi. Intre timp intra sotul, le fac introducerile, apare apoi si dr care ma consulta, imi face eco ma intreaba de contractii (avusesem doar 2 mai serioase de cand ajunsesem la spital) si concluzia: dilatatie 6 (?!!! cand? cu ce contractii?), copilul in pozitie transversala (se mutase golanasul), cezariana de grad 1. Ne vedem in sala de operatii.
Din fericire stiam unde ma duc si ce urmeaza caci asistasem o prietena la nastere. Era ciudat sa fiu eu cea de pe masa totusi. Vine si moasa, se aseaza in fata mea, imi spune cum sa ma pozitionez pentru rahie, eu imi fac cruce, ea zambeste, imi ia capul in maini si ma asigura ca va fi totul bine. Si a fost. Operatia a durat in total 30 min, copilul a fost scos dupa max 10 min, cred ca au tras un picut sa-l scoata caci simteam si vazusem si un filmulet cu cezariana, deci stiam pasii. Ma enerva hartia aceea din fata mea caci nu ma puteam uita la ceas sa stiu eu exact la ce ora au scos puiul. Ii spun sotului care era la capul meu sa se uite la ceas: 23.17. In tot acest timp valuri de rugaciuni treceau prin mintea si inima mea, catre toti sfintii in care nadajduiam si catre Maica Domnului si Dumnezeu.Zambeam si plangeam in acelasi timp. Aud si plansetul puiului, incerc sa ma uit dupa el, imi era cam greu...il primeste sotul in brate si apoi stai si te roaga de el sa-l aduca aproape ca sa-l ating si eu ca doar eram cea mai indreptatita, nu? De emotie, el cazuse in contemplatie si parca vorbeam cu peretii. Anestezistul (desi nu intelegea ce ziceam) isi da seama si-ii spune sa mi-l aduca aproape de mine, i-am dat un pupic, m-am atins usor de obrajorul lui apoi a plecat cu tati si moasa in alt salon.
La 23.40 termina si cu mine, ma transfera pe alt pat, ii strang mana doctorului si-ii multumesc, le multumesc tuturor din sala apoi iesim. Pe hol aud plansetul lui Filip. N-a terminat, el plange? S-a linistit dragul de el doar cand mi l-au pus la san. Eram fericita! Aveam un pui de 3,506 kg si 52 cm, scor Apgar 9 la 1 min si 10 la 5 min.
Aveam sa aflu mai tarziu de la moasa ca biata de ea n-a prea avut loc de Maricel sa imbrace copilul caci era tot peste ei, asa ca a trebuit sa cedeze si sa-l lase pe el sa termine cu imbracatul. L-am trimis acasa in cele din urma caci era obosit, iar eu am ramas cu puiul in brate si asa am fost transferati in alt salon. A dormit toata noaptea pe pieptul meu caci nu ma induram sa-l las din brate.
A doua zi am reusit cu greu sa ma dau jos din pat, am atipit printre picaturi, a venit Mariuca sa-si vada fratiorul...din pacate am pierdut momentul caci eram la toaleta. Oricum m-a luat in brate de cum m-a vazut, emotionata si cu lacrimi in ochi. Foarte grijulie si atenta si cu mine si cu bb, ma tinea de mana, m-a ajutat sa ma asez in pat, o minune de copil.
Aflasem ca e posibil sa merg acasa sambata dupa amiaza daca totul e ok. Dar sambata dimineata puiul meu avea fata si corpul pline de bubite rosii cu pustule galbene, ochisorii umflati, rosii si acoperiti cu bubite. Am mai observat intre timp ca daca il tin pe o parte i se invinetesc manuta si piciorusul.Plus ca-i luasera temperatura si era 37.5. L-au vazut 2 pediatri care m-au asigurat ca nu e nimic grav, ca e vorba de eritem toxic pe care il fac mare parte din bebelusi la nastere, cat despre manuta si piciorus, cel mai probabil se datoreaza presiunii exercitate pe ele atunci cand il tin in brate sa-l alaptez. Pentru linistea mea, au fost de acord sa mai raman in spital inca 1 zi, timp in care sa fie monitorizat la 4 ore: temperatura si bataile inimii. Intr-adevar, duminica dimineata arata mult mai bine, asa ca dupa-amiaza am ajuns acasa.
Acasa, coplesiti cu totii de noua situatie, dar bucurosi. Am stat la masa cu surorile si cumnatii, am ciocnit un pahar de sampanie apoi ne-am retras la somnic de care aveam atata nevoie.
De aici incepe o alta poveste, acomodare in formula de 4. Am tinut-o acasa pe Maria astazi ca sa-i dam ocazia sa se obisnuiasca mai mult cu bb si sa nu se simta data la o parte. Dupa o dimineata inceputa prost caci raspundea cu 'nu' la toate intrebarile si rugamintile, spre dupa amiaza si-a revenit, s-a apropiat tot mai mult de Filip, il pupa de cate ori are ocazia, ma ajuta sa-l schimb, il verifica atunci cand doarme...intram incet incet pe un fagas sigur.
Va pup cu drag pe fiecare dintre voi si va multumesc inca o data pentru tot sprijinul si gandurile bune!
Promit sa revin curand cu pozici cu Filip si Maria! |
Nivel: Avansat
Inregistrat: 5/17/2009
Mesaje: 4992
| misha, ce frumos ne-ai povestit, parca am citit dintr-o carte...crestere mare lui Filip, tie refacere cat mai rapida, si acomodare usoara in 4
Te admir foarte mult pt ca in orice lucru, iti pui nadejdea in Dumnezeu...sanatate multa tuturor!!! |
Nivel: MEMBRU FONDATOR
Inregistrat: 5/27/2006
Mesaje: 14390
| Foarte emotionant... si magic... asa...
Mi-e atat de dor de bebe mic!!!
Sa fiti santosi si fericiti! Sa va bucurati de fiecare clipa impreuna si sa o pretuiti la maxim. Timpul trece... |
Nivel: Avansat
Inregistrat: 3/5/2011
Mesaje: 1531
| Foatre emotionant, si mamica foarte curajoasa  sa aveti parte numai de zile frumoase impreuna, si Dumnezeu sa fie mereu cu voi. |
Nivel: Avansat
Inregistrat: 7/3/2010
Mesaje: 1948
| Ce frumos si emotionant povestesti, Misha.  Sa dea Domnul sa fiti sanatosi ca toate lucrurile de acomodare vor veni natural si perfect amenajate pentru viata voastra, dupa bunatatea sufletului vostru.   |
