Bine ai venit, Andrada! - mami Miru - Povesti despre nastere partea a 10-a

Diana, Alina, Raly, Kali, Inger, Elena, Sousourel, va pup dulce! pupici

Gata!!! Am revenit intr-o cu totul alta stare de spirit! yes

Fizic sunt mult mai bine si asta m-a remontat si psihic, asa ca pot acum sa sed in fund pe scaun si sa va scriu si povestea nasterii!

In cele din urma am decis sa nasc provocat, in timpul garzii medicului meu, de frica sa nu ma apuce noaptea si sa nasc in cine stie ce conditii neprevazute... hohot

... rad acum de ma tavalesc cand mi-aduc aminte cum faceam planu' ca tiganu'...
Asa ca ma duc frumusel, marti, pe 11 noiembrie la spital sa nasc. Ma vede doctorul, vede ca am colul inchis, dar zice hai sa facem o incercare. Ma duc in sala de travaliu, mi se face o perfuzie cu calciu, mi se pune si un ovul, dupa care stau pe un scaun si astept sa se intample ceva... sala de travaliu e plina, toate paturile ocupate, se naste la greu. Dupa vreo ora-doua, sunt trimisa la un salon de gravidute in asteptarea travaliului sau in stadii incipiente. Alta viata, stau in pat si astept monstruoasele dureri... care nu vin... nici macar asa vag. Pe seara, parca simt niste dureri vagi, ca la o menstruatie lejera, dar si astea se estompeaza si reusesc sa si dorm bine mersi cateva ore in noaptea aceea. Incep sa elimin dopul de cu seara, dar nu pe tot odata, ci in transe. Dimineata, nici urma de travaliu, iar eu deja simteam ca mor in spital, in asteptarea aia fara rost si terorizata de toaletele infioratoare. Vine doctorul (a carui garda se terminase), ma intreaba daca sunt semne, ii zic de dop si zice, ok, mai dureaza 24-72 de ore de la eliminare (!!!), mergi acasa si daca se intampla ceva vii la spital si le spui sa ma cheme. Plec acasa fericita, cu gandul la un dus si la baia mea. Culmea (mie asa mi se intampla mereu - toate durerile inceteaza indata ce intru in cabinetul medicului/dentistului etc. si reapar de indata ce am iesit... fool

) inca din masina, in drum spre casa, parca sint niste crampe, dar, dupa o zi si o noapte de asteptare inutila, nu le bag in seama. Acasa, fac un dus, si ma bag in pat la televizor. Am ceva frisoane, dar dupa ce ma incalzesc, atipesc vreo ora. Dupa ce ma trezeste o musca nesimtita imi dau seama ca durerile mele ar putea fi contractii, dar sunt prea blande si ma gandesc eu ca mai dureaza o gramada. Pe la 4, revine si sotul acasa cu Mihaita. Ii spun ca mi se pare ca am contractii, dar am impresia ca nu sunt foarte regulate (la Mihaita am avut anestezie peridurala inca de la dilatatie 3, asa ca nu mi-era foarte clar care e treaba cu contractiile). Pe la 17.15 stam in pat si incepem sa cronometram: sunt ba la 8 minute, ba la 5, ba la 10 minute. Durerile sunt suportabile. Zic: hai sa mai stam nitel sa fie mai regulate si plecam la spital. Si fiindca tot eram streasata ca bebita parca nu mai misca asa bine de cand toate incercarile de declansare a travaliului, nu mai trece un sfert de ora, ca o simt odata cum ma inghionteste puternic si brusc mi se rupe apa si curge toata in valuri din mine... Din acest moment lucrurile o iau razna. Sar din pat si incerc zadarnic sa tin apa... ras

... care curge si curge... Mihaita incepe sa rada si sa ma arate cu degetul tipand: "Mama, pipi, mama, pipi!" ras

Am prezenta de spirit sa ma uit cum arata apa, e curata, nu e verde, nici macar roz, nu vad urme de sange. Vreau totusi sa mai fac un dus, noroc ca sotul nu ma lasa. Ne imbracam cu chiu cu vai, Mihaita e surescitat si nu sta locului, iar pe mine dupa ruperea apei ma iau brusc durerile "adevarate". Ne suim in masina cu gandul sa il debarcam intai pe Mihaita la soacra-mea. Cand iesim in centura, surpriza: superaglomeratie si blocaje. Dupa 10 minute de mers in ritmul melcului, ii spun sotului ca nu cred ca mai avem timp sa intram la soacra-mea, asa ca o luam direct spre oras. Pe Soseaua Chitilei se merge cat de cat, cel putin pe linia de tramvai, cu avariile puse. Dar pe Grivitei ni se cam infunda. Eu am dureri din ce in ce mai mari. Il sun pe doctor si ii spun ca am contractiii la 3 minute si sunt in drum spre spital. Zice sa il sune de acolo cineva sa ii spuna starea mea - nu isi da seama cat de avansata treaba si nici eu nu rationez sa ii spun ca sunt prinsa in trafic si s-ar putea sa ajung cam greu la spital. In fine... sotul o ia pe contrasens pe Grivitei, dar intrarea pe podul Grant e blocata. Deschide geamul si tipa la un nene sa ne lase sa ne bagam ca ii naste nevasta in masina... nenea se uita neincrezator si ne lasa in cele din urma. Eu simteam ca mor deja, cazusem intr-o parte peste Mihaita si ma vaitam la fiecare contractie, iar Mihaita ma ingana: "Aaaaaaa"... Intre contractii ridic capul cate nitel sa vad pe unde suntem si tip la sot sa faca ceva ca mai am putin si trebuie sa traga pe dreapta ca nasc in masina... El este atat de stresat ca sta lipit de volan si imi tot spune ca ajungem in cateva minute. Traversarea Grantului mi s-a parut ca a durat o vesnicie, dar reusim sa ajungem la spital, unde o bag in sperieti si pe doamna de la internari cand aude ca am contractii la 1 minut si sunt la a 2-a nastere. Nu mai e timp de fisa de internare si oricum eu nu mai stiu nici cum ma cheama. Ajung la sala de travaliu, ma vede un doctor - dilatatie 6-7, il suna pe doctorul meu care abia atunci pleaca spre spital si prinde, desigur, aceleasi blocaje - e ora 18 si 10, toata lumea iese de la serviciu... noroc ca sta aproape. Moasa ma intreaba daca vreau peridurala. Eu simt cum ma apuca lasitatea si mai ca as cere, dar ma gandesc la cate am tras la Mihaita si reusesc sa ma abtin, mai ales ca sunt convinsa ca nu e timp de asa ceva. La 18.45 aveam deja dilatatie 10, dar doctorul nu aparuse. Contractiile erau deja la 20-30 de secunde si tipam la moasa si la doctor ca fata vrea sa iasa si orice as face eu nu mai pot sa o tin... moasa imi tot spune sa respir pe nas!!! (ca am furtunelul cu oxigen in nas), dar cine a incercat un travaliu stie ca e imposibil sa respiri pe nas, asa ca tip in legea mea si respir pe gura (nici nu vreau sa imi aduc aminte ce sunete scoteam sau ce imi iesea pe gura)... ras

La 18.55 simteam deja cum capul fetei sta sa iasa si urlu la doctori sa ma suie pe masa, ca nu mai asteptam nici un doctor, ca nasc in pat... ei se uita putin mirati la mine, ma controleaza scurt direct in pat si imi dau seama dupa schimbul de priviri ca am dreptate. Il suna din nou pe doctorul meu, care e jos in parcare... pana urca el, reusesc si eu sa ma tar in cele 10 secunde dintre 2 contractii pana pe masa de nasteri, apare si doctorul in graba mare, nici nu mai sta sa se schimbe, imping o data, ma ajuta si moasa nitel apasand pe burta si simt cum iese capul, mai imping odata si iese si corpul si gata, la 7.05 am nascut-o pe Andrada! Expulzia in sine nu a fost dureroasa, a durat 3 minute, bietul copil de cand se muncea sa iasa afara, mai mult bebita a facut toata treaba! pupici

Dureroasa a fost ora petrecuta in sala de travaliu si ora de dinainte, de pe drum, dar aia a trecut mai repede ca eram stresata cu nu mai ajung la spital! Una peste alta, am avut o nastere usoara si scurta... si cat pe ce sa nasc si in cele mai neprevazute conditii...
Trei zile cat am stat in spital am plutit de fericire, dar cand am ajuns acasa m-au luat tot felul de dureri, o sa scriu eu pe la "recuperarea dupa nastere", era sa dau si intr-o mastita, m-au zapacit si hormonii si am picat intr-o depresie de i-am speriat si pe ai mei. Am festelit-o si cu buricul fetei, nu stiu ce nu am facut cum trebuie, dar nu s-a vindecat bine dupa ce a cazut, a trebuit sa mergem pana la "Grigore Alexandrescu" sa ii pune nitel nitrat de argint... in fine, acum pare a fi totul ok si suntem bine - si eu si puiuta. Va pupam cu drag! pupici

PS: Multumesc unei fete dragute pentru semnatura frumoasa! pupici