Nivel: ALBA CA ZAPADA
Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 17814
| Pentru acelea dintre voi care nu au fost singure la parinti, ati simtit ca parintii vostri v-au iubit in mod egal ?
Daca nu, cum v-ati dat seama ?
Eu una pot spune ca am simtit ca se faceau unele diferente la noi. Mama tinea mai mult la fratele meu, iar tata tinea mai mult la mine (desi eram fiica lui vitrega).
Cum mi-am dat seama? Tot timpul mama ma certa numai pe mine, indiferent daca eram sau nu de vina, pe motiv ca eu sunt mai mare. Iar tata, il certa pe fratele meu, ca o compensare
Pentru acelea dintre voi care au acum la randul lor 2 sau mai multi copii, va iubiti in mod egal copiii ?
Acum am si eu 2 copii, intamplarea face sa am tot fata si baiat, si tot fata sa fie mai mare. Deocamdata pot spune ca ii iubesc la fel de mult pe amandoi si poate ca doar unele aspecte ar putea-o determina pe Alice sa creada ca nu o mai iubesc la fel de mult (acum dorm in camera cu Andrei, cum plange cum m-am dus sa vad ce are, etc), dar cu timpul va intelege. E foarte greu, mai ales ca ei percep altfel iubirea si atasamentul, pornind de la lucrurile care noua ni se par firesti (cum ar fi sa stau cu cel mic in camera si sa ma duc la el cand plange). Sper ca totusi sa inteleaga. Incerc pe cat posibil sa ii ofer aproximativ acelasi timp ca si inainte, totusi e clar ca unele lucruri s-au schimbat de cand a aparut Andrei si trebuie sa ne adaptam cu totii la noua situatie. |
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 2/15/2006
Mesaje: 3579
| Eu mai am o sora, mai mare. Nu pot sa spun ca aveau acelasi comportament fata de amandoua, pt ca eu eram mai bataioasa, iar ea mai timida. Insa un lucru il stiu sigur: ne-au iubit enorm de mult pe amandoua si au facut in orice clipa a vietii lor tot ce au putut pt noi! |
|
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 1855
| Si eu, copil fiind, m-am simtit uneori nedreptatita de parintii mei in defavoarea fratelui meu (el era mai mic, mai bolnavicios, mergea mai greu cu scoala si trebuia mereu "stimulat", de exemplu, odata, i s-a promis ca va primi schiuri daca ia 8 la mate-si a facut pe dracu-n patru si l-a luat, eu luasem zece si l-as fi luat indiferent de conditii, mi-au luat si mie schiuri atunci, dar am simtit atunci ca nu e drept), dar acceptam mai mereu situatia, pt ca asa mi se spusese "tu esti mai mare, trebuie sa intelegi"...nu eram nici eu asa mare, intre noi era o diferenta de un an si 3 luni...
In general parintii au fost destul de corecti cu noi si au incercat mereu sa echilibreze balanta...cand m-am casatorit mi-au oferit mai mult de jumatate din valoarea apartamentului pe care ni l-am luat dupa nunta (la putin timp au cumparat pe numele fratelui meu un teren in afara orasului unde construiesc o casa, bine-nteles tot pe numele fratelui meu)...sunt convinsa ca mama va sti sa ne despagubeasca in mod egal, atat cat se va putea .
Mama imi spunea cand eram copil ca ea si-a dorit baiat (cand m-a nascut pe mine) si ca a fost dezamagita cand a vazut ca sunt fata pt ca stia ca fetele sunt mai chinuite...acum in schimb recunoaste ca-i sunt mai de folos decat fratele meu (ma refer la partea sufleteasca, cu mine poate discuta orice, cu fratele meu nu, firesc).
De mama m-am apropiat mai mult in adolescenta, cand am inteles ce viata grea a dus ea (pe santier, cu doi copii, uneori singura pt ca tata pleca in diverse locuri) si i-am inteles si atitudinea din timpul copilariei mele (distanta, rece uneori...dar cum sa nu fie asa cand ea era tot timpul ocupata, lucra si 12 ore si cand sa se mai joace cu noi daca ea le facea pe toate in casa?...tata era insa favoritul nostru)
Acum, ca parinte, m-am gandit si eu ca l-as putea nedreptati pe vreunul dintre copii, dar deocamdata Razvan nu da semne de gelozie, o iubeste pe cea mica, daca vrea sa-l iau in brate cand o tin pe cea mica, il iau si pe el, asa cum pot (cand am venit de la maternitate abia puteam sta in fund si a trebuit s-a tin pe Alex in brate in masina iar Razvan a vrut si el...ma durea de-mi venea sa urlu, dar l-am luat si pe el)...oricum, cu Razvan petrec mai mult timp acum, cand fetita doarme mult. La baita suntem tot impreuna si incerc sa-l implic cat mai mult in activitatile legate de ea...sper sa se inteleaga bine...oricum nu pot spune ca pe unul dintre ei il iubesc mai mult...au amandoi loc in sufletul meu si ar mai avea loc inca 10 copii...dar cine sa-i faca? |
|
|
Nivel: TOP TEAM
Inregistrat: 2/14/2006
Mesaje: 36610
| AdrianaC wrote:
Tot timpul mama ma certa numai pe mine, indiferent daca eram sau nu de vina, pe motiv ca eu sunt mai mare. Iar tata, il certa pe fratele meu, ca o compensare
Suna cunoscuta chestia asta. De multe ori eram certata pe motiv ca-s mai mare si ca nu trebuia sa il las sa faca aia sau ailalta.
Si nu e numai asta. A fost mai rasfatat cand a fost mic si normal ca i s-a urcat la cap. Cand nu obtinea ce vroia se punea in genunchi si dadea cu capul de parchet, de strada, indiferent unde era... |
|
Nivel: SMARALD
Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 13501
| Si la mie, la fel. Imi aduc aminte ca ma duceam afara sa ma joc cu copiii de varsta mea si mama imi spunea sa am grija de fratele meu, sa nu-l scap din ochi.
Copilaria mea a fost critica, tot timpul stateam sa-mi urmaresc fratele...si ce mai pune-ai ca daca i se intampla ceva eu eram de vina si eu primeam pedeapsa.
Dar au trecut si astea si, uite ca acum am ajuns amandoi mari si ne sprijinim reciproc si ne iubim cum nu credeam ca am sa-mi iubesc fratele vreodata, ba chiar in copilarie cateodata il uram  |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 2/22/2006
Mesaje: 4839
| Eu am o presimtire...inca nu am nascut si nu pot spune cu certitudine dar ce simt acuma e ca fata mea cea mare o sa fie mereu nr.1 in inima mea.Iubesc bebelica , mangai burtica si vorbesc cu ea mereu dar cand vine vorba de fata cea mare ma topesc ca lumanarea si ma trec niste fiori ,nu pot sa explic.Ma tem ca ea o sa fie intotdeauna cu un pas inainte in sufletul meu :flower: |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 2/13/2006
Mesaje: 6678
| Dragelor, haideti sa va inpartasesc o temere de-a mea, ce o am de ceva vreme....
Avem un singur copil...si mai vrem cel putin unul.Eu sunt singura la parinti, iar sotul mai are trei frati.
Imi doresc din tot sufletul un al doilea copil, dar cand ma gandesc la Matei, primul copil, pe care l-am dorit din tot sufletul, care imi aduce aminte de clipele cele mai frumaose din intreaga mea existenta, cand imi amintesc de prima sarcina, de prima bataie in burtica, de primele contractii, de prima nastere, am senzatia nebuna ca nu voi mai putea iubi un al doilea copil la fel ca pe Matei, si atunci ma simt vinovata si numai pentru faptul ca imi mai doresc pe al doilea....
Cum sa il doresc pe al doilea, cand primul deja STIU ca va ocupa un loc numai si numai al lui, un loc de intaietate care nu va putea fi egalat de nimeni nicicand?Mi se pare ca gresesc, mi se pare ca nu sunt corecta....si sunt constienta ca si al doilea bebe imi va produce o imensa bcuurie, ca il vo iubi si il voi ingriji intr-un mod aparte, dar iarasi imi vine sa scriu DAR NU CA PE MATEI.....de ce simt toate astea?E pacat sa-l mai fac pe al doilea daca in sinea mea nu mai e loc pentru nimeni?
Ma poate skimba o a doua sarcina, astfel incat sa-i pot iubi la fel pe amandoi?Dar sunt constienta ca nu ai cum sa-i iubesti pe amndoi LA FEL, pt.simplul motiv ca sunt 2 persoane distincte, si unul din ei tot iti va merge mai mult la suflet decat altul.
Apoi, ca sa vedeti cat de sucita imi e firea, mi-e teama ca nu cumva al doilea sa nu imi merga la suflet mai mult decat Matei...de unde toate aceste temeri?
Si poate m-ati intreba de ce il vreau pe al doilea.....pentru ca eu am fost singura la parinti, pentru ca am fost rasfatata, pentru ca am fost egoista ca orice copil unic la parinti, pentru ca imi doresc o familie ca in filme, adica sa stam multi memebri la aceeasi masa, sa radem cu pofta de orice fleac, si cand plecam la plimbare sa fim ca o turma de oi...asa-mi imaginez eu viata de familie:ras mult si voie-buna, si oameni multi in jur si vocile cristaline ale copiilor.....oi fi eu prea ...rupta de realitate sau hatisurile psihologiei chiar m-au azvarlit intr-un labitint ? |
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 2/22/2006
Mesaje: 4839
| Cum zicea Freedelia , poate cand vedem nazdravaniile celui de-al doilea si ii urmarim fiecare " achizitie" in timp ,o sa ne schimbam sentimentele si o sa-i iubim pe amandoi la fel.Adevarul e ca ce ma leaga acum de bebica decat niste ghionturi in burta ?Asta nu e nimic pe langa ce ma leaga de fata cea mare pe care am crescut-o singura dintr-o bucatica si avem o gramada de amintiri mamoase si dragastoase.Toate vin la randul lor,se pare ca ne facem probleme degeaba. |
|
Nivel: Guest
Inregistrat: 2/12/2006
Mesaje: 14
| Primul copil ramane mereu primul dar dupa parerea mea dragostea este la fel de mare pentru ambii diferenta e doar ca la cel mic dai mai multa atentie.Eu am doi si sunt mandra de amandoi ,ii iubesc in mod egal pe amandoi si ni i-as schimba pentru nimic in lume.
mirela76 attached the following image(s):
|
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 2/18/2006
Mesaje: 7688
| Cu sentimentele am inteles...dar cu "aplicatiile practice" cum ramane, in cazul celui de-al doilea, treilea copil? Mai au parintii rabdarea necesara (mai ales inc eea ce priveste partea de stimulare, joaca, etc)pentru a lua totul de la capat, sau chiar pt mai mult? |
|
Nivel: Maestru
Inregistrat: 11/22/2006
Mesaje: 9778
| iti spun cum e la noi,desi sunt f apropiati de varsta,dar chiar azi i-am spus sotului ca abea apuc ca faca si karina 2 ani,sa o vad ca intelege bine si se comporta mai "normal".cateodata simt ca nu mai pot,imi vine sa  cand o vad ca iar plange si se maraie.e o fata tare sensibila,sa nu o atingi,sa lasi dupa ea,totul sa fie cum,cand vrea ea,daca cere mancare,TREBUIE sa ii dai mancare,altfel incontinuu urla "papa,papa".in plus mai e si mamoasa
ceea ce ma ajuta sa trec peste asta e gandul ca si darius a fost la fel si acum e f cuminte,asa ca si ea va fi cuminte,DAR nu cred ca as mai avea rabdare cu un al treilea,cel putin acum |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 2/18/2006
Mesaje: 7688
| Multumesc pentru raspuns, Butterfly Cred ca iti este foarte greu Eu cad uneori pe ganduri, apropo de subiectul acesta...ma intreb, daca as avea acum inca un bb mic...cum m-as descurca? Numai gandul ... si ma trec fiori. Cred ca inca nu as putea face fata. Desi mi se pare egosit, intr-un fel, sa fie Victor singur...pe viitor. Pe de alta parte, n-as cadea in extrema comparatiilor? Victor facea asa, tu nu....fratii si surorile mai mici se confrunta adesea cu asemenea situatii. Si uneori devine chiar stresant pentru ei. In acest sens, chiar ii admir pe cei care sunt curajosi si le daruiesc copilului lor un fratior, o surioara, sau chiar mai multi....asta chiar daca, sau mai ales daca, eu inca nu ma simt in stare.
(imi cer scuze de poliloghie) |
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 1/8/2007
Mesaje: 6843
| Sousourel, nu este usor cu 2 copii, dar nu cred ca as fii acceptat idea sa am doar unul, nu imi pare rau pt nicio clipa si cred ca nici lui Butterfly, pe care o inteleg din plin.
Ai sa razi este un paradox, pe cat ti se pare de greu, cu ata este mult mai usor, la inceput este greu, 1-2 ani pe urma se joaca singuri ( se impaca sau nu, asta este alta poveste ) dar este cu siguranta mai usor.
Referitor la subiect, am sa va spun ceva care o sa va shokeze, eu o iubesc la nebunie pe Eden, dar cu Shachar am o legatura de nedescris, practic din prima clipa cand am vazut-o parca mi s-au sucit mintile.
Imi este greu sa spun acest lucru, dar o simpla imbratisare ne sterg toate durerile ( la amandoua ) suntem amandoua un focar de energie pozitiva una alteia; pe de alta parte Shachar stie sa obtina exact ce vrea si nu se da in laturi!!
Eden in schimb nu este asa, mult mai retrasa, chiar de bb, mai putin comunicativa, iar pe langa un focar de energia ca Shachar, se simte in umbra, incerc sa fiu acolo pentru ea, cat mai mult, credeti ca ajuta? De unde astept intelegerea... vine reactia inversa, gelozia si frustarea
Ca sora mai mare, am trait aceleasi sentimente de frustare si gelozie, sora mea a fost preferata tuturor(!), fiind si cea mai mica din familie, si ce mai bolnavioara, aproape ca a murit la nastere si apoi a facut o operatie la picioare la 3 luni, doctorii au spus ca nu va merge niciodata, toti au fost legati de ea ca de o "minune" iar mie mi s-a spus intotdeuna esti mare si intelegi...
Este foarte greu cand copii au firi diferite care intra in conflict, sa se realizeze o harmonie perfecta in familie, dar si eu si Haim contienti de deosebirile dintre fete, incercam sa fim parinti cat mai buni pentru amandoua, uneori trebuie sa o stimulam pe Eden sa fie mai comunicativa, alteori incercam sa o estompam pe Shachar sa fie mai putin posesiva si "invingatoare"... nu este usor, cine spune ca si reusim intotdeuna....
Am ajuns la concluzia ca nu exista "perfect" ... eu ma multumesc cu "satisfacator" atata timp cat il fac perfect
|
|
Nivel: Senior
Inregistrat: 2/18/2006
Mesaje: 7688
| Cristy , desi stiu ca nu ai nevoie de ele, totusi, jos palaria! Mereu imi place starea ta de echilibru si energie |
|
Nivel: Maestru
Inregistrat: 11/22/2006
Mesaje: 9778
| da,cristy,nici mie nu imi pare rau si tot ce ai spus ai perfecta dreptate
exact asa sunt si copii mei.desi sunt atat de mici inca,se vede f bine diferenta intre ei doi,darius este comunicativ,prietenos,afara este incontinuu acolo unde sunt copii,vorbaret.in schimb karina este mai retrasa,nu ii place sa se joace cu copii,cu mine sau singura.(cu darius ce se joaca,ca pe afara cu nici un copil)
referitor la sora mare,am simtit si eu pe pielea mea cum e,si eu sunt "cea mare".sora mea fiind mai sensibila,si acum simt cateodata de parca parintii ar face deosebire intre noi doua
eu imi doresc si sper sa reusesc sa nu fac niciodata diferenta intre copii mei,sa fie toti egali,sa nu fie nici unul mai rasfatat,sa nu auda darius "tu esti mai mare!",ce mai...sa fiu o mama perfecta |
|
|
|
