Nivel: TOP TEAM
Inregistrat: 2/14/2006 Mesaje: 36610
| In ultimii ani, obezitatea tinde sa devina o maladie de nutritie grava a copiilor din Romania. Cand se poate spune ca un copil este obez, ce pericole prezinta aceasta boala si cum se poate trata?
O vorba din popor spune "Ce e gras e si frumos", insa "nu este neaparat si sanatos", ar adauga medicii.
Ca mamica, este normal sa-ti doresti sa ai un copil mancacios, care sa nu faca nazuri cand vine ora mesei. Insa specialistii sustin ca este absolut normal ca micutul tau sa nu manance la fiecare masa la fel de bine si sa aiba anumite preferinte culinare. Nu este un motiv sa mergi repede la pediatru pentru a-i recomanda medicamente care sa-i creasca pofta de mancare. Rolul adultului este foarte important in ceea ce priveste obezitatea copilului. Asa ca nu are nici un rost sa exagerezi cu alimentatia, pentru a avea un copil care sa "plesneasca" de sanatate. Greutatea copilului trebuie corelata cu inaltimea si cu varsta acestuia, asa ca daca ai suspiciuni, chiar la un copil mic, cu privire la un exces de greutate, este obligatorie consultarea unui pediatru specialist in probleme de nutritie.
Un copil din 7 este obez
In Statele Unite ale Americii, se estimeaza ca circa 15 la suta dintre copii sunt obezi, ceea ce inseamna ca un copil din sapte are o astfel de problema (U.S. Center for Disease Control and Prevention). Numarul total al copiilor obezi s-a triplat fata de 1970 in tarile occidentale si este in crestere si in Europa de Est. Cu siguranta, exista o predispozitie genetica pentru obezitate, pentru ca numai 10% dintre copiii cu parinti normali sunt obezi, in timp ce 40% dintre copiii ce au unul dintre parinti obez au astfel de probleme, riscul urcand la 80 % atunci cand ambii parinti sufera de obezitate. Totusi, deoarece atat factorii genetici, cat si cei de mediu joaca un rol important in instalarea obezitatii, este dificil ca aceasta sa fie atribuita unui singur factor.
Hipotalamusul "defect", cauza a obezitatii
Reglarea nevoii de a ne hrani este facuta de hipotalamus. Acesta are doi centri, al foamei si al satietatii, care sunt influentati "in luarea deciziei" de concentratia glucozei, insulinei si letinei. Letina, care are rol de hormon, semnaleaza cantitatea de grasime acumulata in adipocite (in celulele tesutului gras). Din pacate, la obezi, hipotalamusul e "defect" - nu interpreteaza corect datele primite si nu reduce nevoia de alimentatie. Aceasta este cauza obezitatii ca boala care se manifesta de timpuriu, chiar de la copilul sugar, dar care actioneaza in timp si la adult.
Obezitatea secundara
Un tip de obezitate care nu are o frecventa mare (cel mult 10% din populatia obeza), este obezitatea secundara. In aceasta situatie, surplusul de greutate este dat de boli endocrine. Spre exemplu, hipotiroidismul determina o ingrasare moderata prin scaderea ratei metabolice de baza. Din cauza deficitului de hormoni tiroidieni, metabolismul se reduce si rezulta o crestere moderata a tesutului gras si o infiltrare cu apa a tesuturilor (boala se poate manifesta inclusiv la sugar). Pe de alta parte, si hipertiroidismul (boala in care glanda tiroida secreta o cantitate mai mare de hormoni tiroidieni, care sunt foarte importanti in arderi, oxidarile din organism a glucidelor, lipidelor, acizilor grasi) determina ingrasarea: prin cresterea ratei metabolice creste nevoia de alimentatie, iar in fazele initiale apare obezitatea.
Un alt tip de obezitate foarte interesanta la copil este cea cauzata de deficitul de hormoni de crestere: in aceasta situatie copiii sunt grasi, insa nu cresc in inaltime.
Obezitatea in cifre
In ultima vreme, pentru a stabili daca un copil este supraponderal sau obez se folosesc frecvent graficele de crestere, cum ar fi greutatea calculata in functie de varsta si greutatea in functie de inaltime. Cea mai buna solutie pentru a afla daca micutul tau este sau nu obez este sa-i ceri medicului pediatru sa faca acest calcul, pentru ca exista foarte multe variatii in ceea ce priveste greutatea, in special la copiii pana in doi ani, dar si mai tarziu.
O modalitate de calcul a obezitatii recomandata de unii specialisti este indicele de greutate corporala - IMC (http://www.e-sana.ro/index.php?c=35). Varsta indice/sex 2 ani >20.09/baieti >19.81/fete 5 ani >19.30/baieti >19.17/fete 10 ani >24.00/baieti >24.11/fete 15 ani >28.30/baieti >29.11/fete >18 ani >30.00/baieti >30.00/fete
Specialistii sustin ca un copil este obez daca depaseste cu circa 20% greutatea ideala.
Vitamine in exces
Fenomenul obezitatii este destul de greu de controlat mai ales ca, la inceput, copilul mananca cat i se da si uneori i se da prea mult. Perioada de pana la cinci ani este foarte periculoasa pentru ca in acesti ani se pot modifica centrii care regleaza nevoia de alimentatie si senzatia de satietate. Sunt situatii in care poate esti speriata de faptul ca ai un copil care mananca prea putin si esti tentata sa-i ceri pediatrului sa-i dea vitamine. Aceasta este una dintre principalele cauze ale obezitatii copilului: supradozarea cu diferite complexe vitaminice in ideea de a avea un copil care sa manance cat mai mult.
Dulciurile si organismul
Supraalimentatia, mai ales prin consumarea in exces a glucidelor (prajituri, bomboane, dulceturi), poate genera o hipersecretie de insulina si in consecinta obezitate. Hiperinsulinismul este dat de formatiuni tumorale la nivelul pancreasului care determina o crestere a concentratiei de insulina, ce are ca efect scaderea glucozei din sange si cresterea nevoii de alimentatie. Astfel se ajunge la supraalimentatie. In obezitate, de foarte multe ori medicii descopera hiperinsulinismul care nu este dat de o tumoare, ci de excesul de mancare. De aceea, este bine ca aportul de glucide sa fie foarte mic.
Obezitatea precoce si cea tardiva
Potrivit specialistilor francezi (Lyonel Rossant, "Alimentatia copilului intre unu si trei ani", Editura Corint), exista doua tipuri de obezitate la copil.
Obezitatea precoce, care apare inainte de varsta de cinci ani, mai grava, este asociata adesea unei greutati excesive la nastere. In plus, este cauzata de obiceiuri alimentare proaste ale sugarului si de un comportament gresit din partea mamei. Acesteia ii place sa-si vada copilul mancand, iar un apetit ridicat inseamna pentru ea un copil sanatos si, de ce nu, mandria de a avea un copil dolofan.
Al doilea tip de obezitate, cea tardiva, este mai putin grav si apare in general dupa varsta de cinci ani. In acest caz, copilul mananca mult pentru a se apara in fata unor situatii conflictuale: are dificultati in familie sau la scoala (despartirea parintilor, nasterea unui frate etc). Obezitatea care incepe foarte devreme este mult mai greu de tratat decat obezitatea tardiva.
Copii obezi = adulti obezi
Cu siguranta, gradul de obezitate din copilarie influenteaza gradul de obezitate la maturitate. Copiii supraponderali si cei obezi au mai multe sanse sa ramana la fel in adolescenta, iar o data cu inaintarea in varsta, cu cat obezitatea se mentine, cu atat sansele sa devina obezi ca adulti sunt mai mari. In plus, bolile care pot afecta un copil prea gras mai tarziu in viata sunt foarte numeroase, de la diabet, cardiopatie, pancreatita, probleme ortopedice, probleme ale ficatului pana la apnee de somn (i se opreste respiratia in timp ce doarme), hipertensiune, probleme cardiovasculare.
De aceea, este foarte important ca obezitatea sa fie identificata si tratata cat mai repede pentru ca, din fericire, la copiii obezi rezultatele tratamentelor sunt mult mai bune decat la adulti. Mai ales atunci cand surplusul de greutate este cauzat de greseli de alimentatie, simpla corectare a alimentatiei reechilibreaza organismul copilului.
Psihicul copiilor
Efectele care se instaleaza foarte rapid la copiii obezi sunt mai ales de natura psihica si sociala.
Acestia ajung sa aiba o imagine negativa despre propriul corp, ce poate cauza depresie si probleme sociale. Nu rareori, copiii obezi ajung sa fie tinta ironiilor colegilor de scoala. Psihologii spun ca, din aceasta cauza, se instaleaza stari psihice neplacute, copiii se simt marginalizati, nu se pot integra intr-un grup. Parerea proasta despre sine nu afecteaza direct sanatatea fizica, insa are efecte psihice alarmante. In unele situatii, copilul poate ajunge sa manance mult pentru "a uita ca este prea gras".
Metode de tratament
Daca obezitatea s-a instalat deja si a fost diagnosticata de medic ca atare, sunt mai multe optiuni pe care le ai. Mai intai, copilul trebuie sfatuit in ceea ce priveste alimentatia rationala de medic si parinti si, foarte important, incurajat sa desfasoare o activitate fizica cat mai crescuta (de la mersul pe jos pana la un sport mai solicitant, inot, mers pe bicicleta etc).
Daca schimbarea stilului de viata al copilului nu are insa efect, trebuie vazut daca nu este vorba despre o cauza endocrina a obezitatii. Intr-o astfel de situatie, dupa ce copilul a fost consultat de un endocrionolog, sunt obligatorii urmatoarele analize: dozarea hormonilor tiroidieni, a hormonului de crestere si a cortizonului din organism. In cazul exceptional in care nici un tratament din cele mentionate nu are efect, iar sanatatea copilului este in pericol, unii specialisti recomanda interventia chirurgicala (operatiile pentru reducerea obezitatii s-au dovedit foarte utile la adulti). Aceasta presupune insa destul de multe riscuri.
Mituri si adevaruri despre obezitate Adevar Copiii obezi pot avea probleme de sanatate grave mai tarziu in viata. Obiceiurile culinare le pot determina copiilor comportamentul atunci cand devin adulti, dar si nivelul metabolic. Copiii obezi sufera frecvent de depresii. Cei grasi inca din copilarie slabesc foarte greu in comparatie cu cei care au fost slabi. Fals Copiii obezi au probleme de sanatate minore atunci cand cresc. Multi copii pierd din greutatea excesiva pana cand ajung adulti. Obsesia fata de obiceiurile culinare ale copilului il poate face nefericit. Grasimea este o necesitate si ajuta la buna functionare a multor mecanisme ale corpului.
Cum previi obezitatea
* Ofera-i copilului o alimentatie sanatoasa si echilibrata: ar trebui sa manance de cinci ori pe zi, iar mesele sa contina vitamine si saruri minerale care sa usureze digestia. Nu trebuie sa lipseasca fructele, legumele si supele, in special din carne de pui.
* O greseala frecventa care se face la noi este aceea ca li se da copiilor o alimentatie dezechilibrata: prea multa paine, biscuiti sau gris.
* Alapteaza copilul cat mai mult, chiar un an. Unii medici cred ca sugarii hraniti cu biberonul sunt predispusi sa aiba o greutate excesiva.
* Nu obliga copilul sa manance, daca el nu vrea. Mesele trebuie sa fie servite, pe cat posibil, la ore fixe.
* Nu obisnui copilul cu gustul dulce. Nu-i oferi la cel mai mic capriciu, un biscuit, o ciocolata sau un desert. Foloseste mai bine recompense care sa nu aiba legatura cu mancarea, spre exemplu lauda-l.
* Invata-l sa faca cat mai multa miscare. Nu-l lasa sa stea ore in sir in fata televizorului sau a calculatorului.
* Un risc major in aparitia obezitatii il reprezinta rontaitul in fata televizorului. "Furat de peisaj", copilul nu mai este atent la senzatia de foame si de satietate, nici la calitatea sau la cantitatea mancarii.
* Nu-i interzice mancarurile grase, cu aport caloric mare, pentru ca asta il va face sa i se para si mai atractive. Invata-ti copilul care sunt mancarurile sanatoase, mai ales cele care sunt bogate in vitamine si minerale.
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 2/22/2006 Mesaje: 4839
| Da, asta da problema...si ar trebui sa-i spunem pe nume, copiii sunt grasi ,nu grasuti.Grasi si dizgratiosi,urati.Trist e ca nu e vina lor ci a parintilor care ii invata prost.Noi avem o emisiune se cheama " Iubito, noi ne ucidem copiii!" in care familii cu copii obezi primesc ajutor de la un nutritionist timp de o saptamana.Sa vezi acolo copii care iau la micul dejun hamburger ,nu lapte, nu ceai, nu o branzica...Eu m-am crucit cand am vazut ce greseli fac unii parinti.Dulciurile sunt alimentele de baza iar mamele nu stiu sa fiarba un ou.Si te mai miri cand iesi in oras de ce se uita lumea chiras la copil...pt. ca e gras iar grasimea la copii nu ii face dragalasi ci silosi |
Nivel: MEMBRU FONDATOR
Inregistrat: 2/13/2006 Mesaje: 9883
| Yubi tica , asculta de medic. Mihaela , si aici e emisiunea. Lasa ca asa ii trezeste la realitate pe parinti , ca altfell.....
|
Nivel: Avansat
Inregistrat: 2/12/2006 Mesaje: 1855
| In primul an de viata, de fapt pana pe la 8-9 luni, si Razvan a fost grasut, motiv pt care cerealele nu au avut ce cauta in meniul lui. Acum a crescut mult, s-a inaltat si pare chiar slab uneori, dar ma bucur ca nu este umflat cum am mai vazut copii prin parc. Nu i-am dat niciodata vitamine, doar alimentatia echilibrata i-a oferit tot necesarul de vitamine si minerale (calciu i-am dat). Cartofi prajiti? Ce sunt aia? Nici nu stiu de cand nu am mai mancat eu, ca lui nu-i plac. Prefera piureul de cartofi cu ou, branzica sau simplu. Sper ca si Alexandrei sa-i ofer acelasi model alimentar pt ca nici mie nu-mi plac copiii grasi...sa nu uitam ca un copil gras inseamna un adult gras mai tarziu (in cazul in care parintii nu se trezesc la timp ca sa impuna copilului un regim alimentar si de viata sanatos!).
Am un exemplu clar in familie: o nepoata de-a sotului meu a fost indopata cu vitamine cat a fost copil (bunica-sa a fost asistenta la un spital de copii si aducea de acolo tot ce prindea si experimenta pe biata copila). La 12 ani fata avea 70 de kile (atat am avut eu cand l-am nascut pe Razvan)...avea o burta imensa, era dizgratioasa. A urmat un regim alimentar care i-a mai redus proportiile, dar nici acum nu e supla, asa cum i-ar sta bine unei adolescente. Cand ii spuneam maica-sii sa mearga cu ea la un medic, imi spunea ca fata n-are nimic, c-o sa creasca si o sa slabeasca...cum naiba sa slabeasca daca la o farfurie de ciorba manca cel putin 5 felii de ciorba?
Asa ca...nu faceti ca ei!!! |
Nivel: Avansat
Inregistrat: 4/4/2006 Mesaje: 1856
| Kiki wrote:Si eu imi fac griji ca David are 10 kg (iar a slabit de cand cu raceala), dar ma gandesc ca le are si pentru ca e inalt (are 75 cm la 6 luni)...Sper sa nu ajunga un copil gras
Kiki baiatu meu are 7,800 kg si 67 cm si bebelusu meu si al tau au aceeasi varsta ( cu diferenta de o zi doar).. e normal ca David sa aiba mai multe kg e mai inalt...daca ar avea greutatea lu Alfonso ar semana su o fidea... |
Nivel: TOP TEAM
Inregistrat: 2/14/2006 Mesaje: 36610
| Laura&Alfonso wrote:Kiki baiatu meu are 7,800 kg si 67 cm si bebelusu meu si al tau au aceeasi varsta ( cu diferenta de o zi doar).. e normal ca David sa aiba mai multe kg e mai inalt...daca ar avea greutatea lu Alfonso ar semana su o fidea...
M-ai facut sa rad o fidea |
Nivel: SAFIR
Inregistrat: 2/26/2006 Mesaje: 16505
|
Fideaua seamana cu o musculita? |
Nivel: Avansat
Inregistrat: 4/4/2006 Mesaje: 1856
| miri_haluca wrote:Fideaua seamana cu o musculita?
imi dau lacrimile de atata ras...fideaua e lunga si subtire...musculita e micuta si draguta |