Sf. Petru si Sf. Pavel

Options Sf. Petru si Sf. Pavel
Subiectul anterior · Subiectul urmator
taki
Postat: Thursday, June 29, 2006 3:54 AM


Nivel: SMARALD

Intrat: 2/13/2006
Postari: 13501
Locatia: Printre voi!
În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Sfintilor Slavitilor si întru tot laudatilor si mai-marilor Apostoli Petru si Pavel.

La acestia care alta pricina mai mare de lauda ar putea cineva sa gândeasca a afla, afara de marturisirea si chemarea Domnului.

De vreme ce pe unul l-a fericit, si l-a numit piatra, asupra caruia zice ca a întarit Biserica (adica asupra marturisirii lui); iar pentru celalalt (adica pentru Pavel) a zis ca va sa fie vas alegerii, si-i va purta numele Lui înaintea tiranilor si a împaratilor. Însa Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, tragându-se dintr-un oras mic si neînsemnat, adica din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Traind cu mare lipsa si saracie, îsi tinea viata cu osteneala mâinilor sale. Murind tatal sau Iona, atunci Simon casatorindu-se, si-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, si a nascut fii, iar Andrei a ramas întru curatie. Deci pe vremea în care era Ioan la paza în temnita, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, si aflând pe Andrei si pe Petru unde-si întindeau navodul si mrejele, i-a chemat si îndata au urmat dupa Dânsul. Dupa aceea propovaduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia si în Bitinia, s-a pogorât pâna la Roma. Si pentru ca a biruit cu minunile pe Simon vrajitorul, împaratind acolo Nero, a fost rastignit cu capul în jos, precum el însusi a cerut si si-a primit fercitul sfârsit. El era la chipul fetei alb, putin cam galben, plesuv si des la parul ce-i ramasese, cam crunt la ochi si rosu, carunt la cap si la barba, cu nasul cam lungaret, cu sprâncenele înalte, la vârsta om de mijloc, drept la stat; se pornea îndata împotriva nedreptatii, din râvna dumnezeiasca. Spre cei ce veneau la pocainta era iertator, si lesne a schimba si a muta hotarârile si judecatile cele mai dinainte.

Iar Sf. Pavel, si el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învatat de Gamaliel, si instruit desavârsit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia si strica Biserica lui Hristos, si cu a lui voie si sfat a fost omorât întâiul mucenic Stefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, si orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis catre Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; si acela învatându-l, l-a botezat. Si fiindca s-a facut vas alegerii, a purces, ca si cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat si a cuprins toata lumea; si ajungând la Roma, si învatând pe multi, si-a savârsit viata acolo, taindu-i-se capul din porunca împaratului Nero pentru marturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Si se spune ca din taierea aceea a curs sânge si lapte. Si macar ca fericitul Pavel s-a savârsit mai pe urma lui Petru, moastele lor însa tot la un loc s-au pus. Fericitul apostol Pavel era si el plesuv la cap, vesel la cautatura, cu sprâncenele plecate în jos, alb la fata, barba îi era cam lunga cu cuviinta, cu nasul rotund si cuvios, la toata fata împodobit, cam carunt la cap si la barba, om sanatos cu virtutea, putin cam scurt la trup, întelept, plin de daruri, cu cuviinta obiceiurilor sale si cu taria cuvintelor sale, si cu dumnezeiasca putere tragea pe cei ce mergeau la dânsul. Însa amândoi corifeii apostoli erau plini de Duhul Sfânt si de dumnezeiescul har. Si se face praznuirea lor în biserica Sfintilor Apostoli cea mare, si la Orfanotrofion, si în cinstita biserica a Sf. Apostol Petru ce este aproape de sfânta biserica cea mare, si la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserici.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.
taki
Postat: Thursday, June 29, 2006 3:56 AM


Nivel: SMARALD

Intrat: 2/13/2006
Postari: 13501
Locatia: Printre voi!
Petru, Paula, Petrica?
Petruta sau Paulica?
Pavel , Petrisor, Polina?
Paul, Petre, Paulina?


La Multi Ani cu sanatate,
fericire, bucurie,
mult noroc s-aveti in toate
si doar iubire sa fie!


taki attached the following image(s):
mg.jpg type.jpg

leut
Postat: Thursday, June 29, 2006 6:41 AM

Nivel: Senior

Intrat: 2/15/2006
Postari: 6678
Locatia: Galati
La multi ani!...si socrului meu!ras
cute_babies_of_mine
Postat: Thursday, June 29, 2006 8:43 AM


Nivel: MEMBRU FONDATOR

Intrat: 4/4/2006
Postari: 8978
Locatia: Piatra Neamt, Romania
La multi ani, tuturor celor care poarta numele de Petru sau Petruta, Pavel sau derivate!
Kiki
Postat: Thursday, June 29, 2006 8:48 AM


Nivel: TOP TEAM

Intrat: 2/14/2006
Postari: 36607
Locatia: In casuta cu pitici
La multi ani tuturor sarbatoritilor zilei!
georgy_adinutza
Postat: Thursday, June 29, 2006 8:59 AM


Nivel: Avansat

Intrat: 3/2/2006
Postari: 3065
Locatia: Bucuresti
cute_baby_of_mine wrote:
La multi ani, tuturor celor care poarta numele de Petru sau Petruta, sau derivate!



subscriu !!!pupici pupici pupici pupici pupici flowers flowers flowers
codruta
Postat: Thursday, June 29, 2006 9:02 AM


Nivel: Avansat

Intrat: 2/14/2006
Postari: 2034
Locatia: la loc cu verdeata...
la multi ani, sarbatoritilor zilei ...adica si soacrei mele, chiar daca nu e nici Petru nici Pavel
Alina
Postat: Thursday, June 29, 2006 9:19 AM

Nivel: SAFIR

Intrat: 3/27/2006
Postari: 18834
La multi ani tuturor celor care isi sarbatoresc astazi ziua onomastica.


Alina attached the following image(s):
type2.jpg

kali
Postat: Thursday, June 29, 2006 12:00 PM


Nivel: MEMBRU FONDATOR

Intrat: 5/27/2006
Postari: 14333
La multi ani!
alinutza
Postat: Thursday, June 29, 2006 4:01 PM

Nivel: Grupa mijlocie

Intrat: 3/4/2006
Postari: 448
Locatia: Timisoara
La multi ani tuturor celor care poarta numele Sfintilor ce-i serbam astazi!!
flowers flowers flowers
pupici pupici pupici
delfinasa
Postat: Friday, June 30, 2006 6:39 AM

Nivel: Senior

Intrat: 2/13/2006
Postari: 6852
Locatia: pe-aici
La multi ani cu sanatate, noroc si bucurii fratelui meu, Valentin Paul! flowers flowers flowers...si tuturor sarbatoritilor zilei!sarbatoare bravo flower
leut
Postat: Sunday, June 29, 2008 8:11 AM

Nivel: Senior

Intrat: 2/15/2006
Postari: 6678
Locatia: Galati
La multi ani sarbatoritilor! La multi ani socrului meu si muuuuuuuuuulta sanatate!
Lilly of the valley
Postat: Sunday, June 29, 2008 8:14 AM


Nivel: SMARALD

Intrat: 3/23/2007
Postari: 12042
La multi ani sarbatoritilor!Tata, la multi ani! Sa fii sanatos si sa te bucuri de nepoti!
flowers flowers flowers
dya
Postat: Sunday, June 29, 2008 8:16 AM


Nivel: SMARALD

Intrat: 5/12/2006
Postari: 12982
Locatia: Hunedoara
dance dance La multi ani tuturor sarbatoritilor dance dance


raly
Postat: Sunday, June 29, 2008 8:22 AM


Nivel: DIAMANT

Intrat: 12/17/2007
Postari: 25883
Locatia: M e d i a s
La Multi Ani tuturor sarbatoritilor!flowers flowers flowers
Utilizatori in acelasi subiect
NU poti posta subiecte noi in acest forum.
NU poti raspunde la subiecte in acest forum.
NU poti sterge postari in acest forum.
Nu poti edita postari in acest forum.
Nu poti crea sondaje in acest forum.
Nu poti vota in sondaj in acest forum.
Printeaza subiectul
RSS Feed