Povesti de adormit copiii

Options Povesti de adormit copiii
Subiectul anterior · Subiectul urmator
fdianamaria
Postat: Sunday, July 9, 2006 10:55 AM


Nivel: Avansat

Intrat: 2/17/2006
Postari: 4933
Locatia: in jurul Aradului...
am gasit pe net...


De ce oare lebedele nu stau cu noi de Craciun? Lor nu le aduce Mosul daruri? Dar acolo unde se duc ele, în tarile calde, exista brazi de Craciun?
Calinus statea pe malul lacului, tulburând din când în când luciul apei cu câte o piatra, aruncata neglijent, în timp ce gândurile îi zburau alaturi de lebedele care îsi luasera zborul. Spre tarile calde, asa îi spusese lui cineva. Cine anume, nu-si mai aducea aminte, nici nu era important. Cert este ca printesele lui, pe care le admira ore în sir toata vara, îsi luau zborul o data cu prima bruma si mai apareau tocmai primavara viitoare.
Era atât de fascinat de eleganta cu care stapâneau lacul, încât statea ore în sir sa le admire. Tovarasii lui de joaca începusera chiar sa-l ia peste picior si îl porecleau Lebadoiul. Doar Cora, colega lui din prima banca, îi împartasea cumva pasiunea, însa doar pe furis, ca sa nu-si atraga, la rândul ei, cine stie ce porecla de la copiii rautaciosi.
Astazi însa, vazându-l atât de trist pe Calinus, îsi luase inima în dinti si se asezase alaturi de el pe malul lacului.
- Stii, Cora, rupse el tacerea într-un târziu, daca as avea aripi, mi-as lua acum zborul dupa ele... Tare as vrea sa stiu unde se duc. Cred ca m-ar primi în stolul lor.
- Poate, daca am fi cuminti, ar aparea Zâna cea Buna, spuse visatoare fetita. Cu bagheta ei magica ne-ar putea transforma în doua lebede si am putea sa zburam dupa ele. Sau poate ne-ar duce ea în zbor pâna în tarile calde.
- Dar tu nu vezi ca nu vine Zâna cea Buna? Daca ai sti cât am rugat-o...
- Poate n-ai rugat-o asa cum trebuie. Sau poate n-ai fost destul de cuminte.
- Hai s-o rugam împreuna!
- Hai!
Cei doi copii îsi împreunara mânutele, închisera ochii si începura sa se roage fierbinte.
Au trecut asa minute, poate chiar ore, dar Zâna cea Buna nu se arata. Dezamagiti, cei doi copii se îndreptara spre casele lor. Începuse sa se întunece, iar frigul devenea patrunzator.
* * *
A doua zi, la scoala, Doamna i-a pus pe copii sa deschida caietele de compunere si sa astearna pe hârtie o scrisoare catre Mos Craciun, în care sa-i spuna acestuia ce cadouri îsi doresc si, pentru a fi cât mai convingatori, sa-i povesteasca Mosului cât de cuminti au fost si câte fapte bune au facut de anul trecut. Într-un minut, penitele au început sa alerge frenetic pe hârtie. Imaginatia copiilor nu avea limite când era vorba de darurile pe care si le doreau. Într-o cascada ametitoare se însirau în compunerile lor toate visele copilariei. Mai greu a fost când a sosit timpul sa povesteasca faptele bune. Dar, cu putina imaginatie, a fost trecut si acest obstacol. Se gândeau ei ca Mosul oricum nu va avea timp sa verifice toate scrisorile si, în plus, el era tare bun. Chiar daca s-ar fi prins ca Paulica, de exemplu, s-a dus sa joace fotbal în loc sa pliveasca de buruieni rasadurile de rosii din curtea bunicii, nu s-ar fi suparat prea tare. În fond, nu erau chiar atât de multe buruieni, iar rosiile bunicii oricum erau cele mai bune.
Calinus însa nu parea atins de frenezia colegilor lui. A stat o vreme si a privit în gol, cu foaia alba în fata. Gândurile îi zburau departe, departe de tot, catre tarile calde, acolo unde erau lebedele lui dragi. Într-un târziu a simtit mâna Doamnei, care îl mângâia usor pe cap. A luat stiloul si a început sa scrie:
"Draga Mos Craciun,
Anul acesta am o rugaminte speciala pentru tine. As vrea sa împodobesti cu pestisori de argint bradul pentru mine si sa-l duci lebedelor, acolo unde sunt ele si, daca nu-ti cer prea mult, te-as ruga s-o convingi pe Zâna cea Buna sa ma duca în zbor pâna la ele, doar atât cât sa le vad putin cum se bucura. Daca faci asta pentru mine, îti promit, Mosule, ca voi fi cel mai cuminte baietel din lume si ca n-am sa le mai supar niciodata pe mama si pe Doamna. Îti promit solemn, Mosule".
Doamna, care în timp ce Calinus scria cu mâna usor tremurânda, ramasese în spatele lui, si-a sters pe furis o lacrima rebela si a început sa adune caietele copiilor. Soneria vestea încheierea ultimei zile de scoala. Începea vacanta de Craciun.
* * *
În Ajunul Craciunului cazu prima ninsoare din acel an. Ningea frumos, cu fulgi mari si grei. Copiii, în culmea fericirii, luasera cu asalt derdelusul. Oameni de zapada rasareau pe banda rulanta. Doar Calinus nu era în apele lui. Tragea fara chef de sfoara de la sanie, iar pasii i se îndreptau sovaielnic spre lac. Degeaba l-au strigat copiii, degeaba au atintit asupra lui artileria grea de bulgari de zapada. N-au reusit sa-l abata din drumul lui. Lacul era vânat si încretit de vântul taios. Înca nu se lasase gerul, dar peste câteva zile, daca vremea o tinea tot asa, gheata va pune stapânire pe tarâmul lebedelor lui dragi.
Statu asa o vreme, spargând din când în când oglinda apei cu câte un bulgare pufos, în vreme ce gândurile îi zburau departe, tocmai la Polul Nord, unde Mos Craciun probabil ca facea ultimele pregatiri înainte de a-si lua zborul, încarcat cu daruri, catre copiii din lumea întreaga. Era tare curios sa vada daca Mosul îi va îndeplini si lui dorinta. Se gândea ca poate nu primise scrisoarea lui. O întrebase pe Doamna daca nu trebuia sa-i fi expediat scrisoarea, dar oricum nu stia adresa exacta. Doamna l-a linistit, spunându-i ca Mosul primeste dorintele copiilor, prin telepatie, de îndata ce sunt formulate. Asa mai mergea. Dar din câte milioane de rugaminti primeste, oare nu mai uita din ele, ca doar e batrân? Mosul nu uita niciodata, îl asigura din nou Doamna, pentru ca are o puzderie de îngerasi în jurul lui, care le noteaza sârguincios pe toate. Nu era el convins pe deplin, dar nu mai era mult si avea sa vada singur daca a avut sau nu dreptate. Deja se înserase, iar a doua zi de dimineata avea sa vada cu ochii lui. Pleca parca mai voios spre casa. Din bucatarie venea o mireasma îmbietoare de cozonaci bine crescuti, iar pe masa îl astepta cana cu lapte cald, îndulcit cu miere. Ca niciodata, s-a culcat înainte de noua. Mai erau doar câteva ore...
* * *
O lumina puternica îi inundase brusc odaia. Fereastra se deschisese larg, dar de afara nu venea frigul patrunzator de decembrie, ci un vânticel caldut, cu aroma de iasomie, care parca îl lua în brate si îl tragea usor catre geam. Se lasa purtat fara nici o împotrivire. Afara, într-o caleasca viu colorata, la care erau înhamati patru bidivii, îl asteptau Cora si o doamna înalta, tulburator de frumoasa, îmbracata cu o blana de hermina si cu o coronita din frunze de salcie facute din foita de aur. Era chiar Zâna cea Buna. Mut de uimire, se uita când la Zâna, când la Cora, când la bidiviii care dadeau semne vadite de nerabdare.
- Hai, Calinus, urca, îi spuse Cora, întinzându-i o mâna.
- Hai, Calinus, îl îndemna si Zâna.
- Dar unde mergem?, întreba el mai mult curios decât temator.
- Zâna ne-a ascultat ruga si ne duce în tarile calde, sa petrecem Craciunul cu lebedele.
- Bine, dar ce-o sa spuna mama?, întreba el cu jumatate de gura, în timp ce dintr-un salt era deja în caleasca.
Zâna scoase atunci de sub haina o biciusca stralucitoare, cu care îi atinse usor pe bidivii. Acestia nechezara scurt, îsi desfacura aripile si pornira în zbor. Lacul ramasese undeva jos si se facea din ce în ce mai mic, pâna când disparu cu totul. Pluteau printre nori, iar Zâna fredona un cântec duios. Lui Calinus îi batea inima în piept, mai sa iasa afara. O prinse pe Cora de mânuta si se cuibarira amândoi în pernele moi ale calestii.
Dupa un timp, începura sa coboare vertiginos. Peisajul era complet schimbat. Cu respiratia taiata, Cora si Calinus pluteau printre palmieri, dune de nisip, ape de culoarea smaraldului. Caleasca se opri lin într-o oaza, iar Zâna îi invita pe copii sa coboare. Pe un tapsan de iarba rozalie, lânga un izvor, câteva fete se hârjoneau de zor. Toate aveau parul negru ca de smoala, lung pâna la brâu, si erau îmbracate în rochii albe de in, lungi si vaporoase.
O muzica lenta si tulburatoare picura diafan, nu se stie de unde.
- Unde suntem?, întreba Calinus, care îsi reveni primul din uimire.
- În Tinutul Lebedelor, îi raspunse una dintre fete, luându-i pe amândoi de mâna si introducându-i în hora lor.
- Bine, dar unde sunt lebedele?, îsi dadu Cora glas nedumeririi.
- Cum unde? Peste tot... Noi suntem lebedele, îi raspunsera fetele în cor.
Fara sa mai astepte o alta întrebare plina de nedumerire din partea celor doi copii, fetele urcara pe rând în vârful unei stânci, de unde începura sa sara, tot pe rând, în apa. De cum atingeau suprafata cristalina a helesteului, se preschimbau pe loc în lebede.
- Veniti, veniti, îi îmbiau ele pe cei doi copii, ramasi pironiti pe malul apei.
Atunci, Zâna îi lua pe amândoi de mânute si îi conduse cu delicatete spre lebede. Spre marea lor uimire, când atinsera luciul apei, vazura ca puteau pasi ca pe uscat. Îmbatat de fericire, Calinus o rupse la fuga spre lebede, care începusera un alt dans, mult mai gratios decât cel din oaza. Ajuns în mijlocul lor, baiatul îsi aminti brusc de scrisoarea catre Mos Craciun.
- Voi aveti aici brad de Craciun?, le întreba el pe lebede.
- Nu, nu avem, îi raspunse una dintre ele. Suntem sub puterea unei vraji, care ne împiedica sa ne bucuram de sarbatorile de iarna, pâna în clipa în care un suflet curat se va gândi la noi si va renunta de buna voie la darurile lui, pentru a ni le oferi noua.
- Bine, dar eu exact asta i-am cerut Mosului anul acesta!, spuse Calinus dintr-o suflare.
- Pâna nu ne va spune chiar el, vraja nu se va destrama, spuse una dintre lebede.
- Mosule, Mosule, prinse atunci sa strige copilul, ridicându-si privirea spre cer. Mosule, nu-i asa ca ai primit scrisoarea mea? Raspunde-mi, te rog!
Atunci, din înaltul cerului, se auzi un glas, la început vag, apoi din ce în ce mai clar:
- Calinus, Calinus!
- Sunt aici, sunt aici, striga copilul, în timp ce lebedele pareau ca se îndeparteaza din ce în ce mai mult...
* * *
- Calinus, Calinus, trezeste-te!
Copilul deschise deodata ochii si o vazu pe Cora, alaturi de mama lui. Sari din pat si se duse glont la fereastra. Copacii, împovarati de omat, pareau ca zâmbesc luminati de un soare vesel. Nici urma însa de palmieri, lebede sau zâne. Asadar, totul nu fusese decât un vis. Dezamagit, Calinus se întoarse în pat si îsi ascunse fata în perna.
- Hai, îmbraca-te, trebuie sa vezi neaparat ceva, îi spuse atunci Cora.
- Ce sa vad, nu vreau sa vad ce mi-a adus Mosul. Înseamna ca n-a tinut cont de rugamintea mea.
- Hai, nu fi încapatînat, insista fetita. Îmbraca-te mai repede.
Într-un sfert de ora fu gata, sorbi în graba cana cu lapte, musca de doua ori din felia de cozonac si îsi lua în graba paltonul. Curiozitatea era mai puternica decât foamea. Cei doi copii pornira pe cararea îngusta, croita printre nameti, si ajunsera pe malul lacului.
De data asta, Calinus se ciupi de obraz, ca sa se asigure ca nu viseaza. Pe lac plutea zgribulita o lebada. O privi pret de câteva clipe, apoi o zbughi spre casa, fara nici o explicatie, spre nedumerirea Corei. Se întoarse curând, ducând în spate o desaga voluminoasa.
Într-o ora, singurul brad de pe marginea lacului era împodobit cu globulete, bomboane în staniol si multa, multa beteala. Iar Calinus statea pe vine, la marginea apei, aruncând bucatele de cozonac, murmurând asa, doar pentru el:
- Craciun fericit, lebaduta mea draga...
Alina
Postat: Thursday, July 20, 2006 8:43 PM

Nivel: SAFIR

Intrat: 3/27/2006
Postari: 18834
Cei trei purcelusi

Au fost odata ca niciodata trei purcelusi care traiau impreuna cu parintii lor. Desi erau inca purcelusi, ei crescusera indeajuns ca sa porneasca in lume sa-si gaseasca norocul.
Au plecat ei de acasa si au mers ce au mers pina ce primul purcelus s-a simtit tare obosit. Tocmai atunci a trecut pe linga ei un om cu o caruta plina de fin, iar primul purcelus le-a zis fratilor sai: "Eu ma opresc aici. Finul este usor si moale ca sa-mi fac o casuta cum imi place." Si ceilalti doi frati l-au imbratisat si au plecat iar la drum. La un moment dat al dolea purcelus s-a simtit obosit si vazind trecind pe linga el un om cu caruta plina de lemne, i-a spus fratelui lui: "Lemnul acesta este numai bun pentru casuta mea asa ca ma opresc aici." Cel de al treilea purcelus si-a continuat drumul pina a ajuns la un pietrar, care facea piatra de construit. Purcelusul s-a gindit ca piatra este cea mai potrivita ca sa-si faca o casuta rezistenta asa cum era si el.
Noaptea, in timp ce primul purcelus s-a asezat comfortabil in patul lui de fin, a auzit un zgomot afara. S-a uitat prin peretii de paie ai casutei si a inceput sa tremure de frica, caci afara era un lup mare si flamind. Lupul a inceput sa-l roage pe purcelus sa-i deschida usa, dar la refuzul purcelusului a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Finul a zburat in toate partile, iar purcelusul, profitind de neatentia lupului a luat-o la fuga spre casa celui de al doilea purcelus.
A doua seara, in timp ce cei doi frati se aflau la masa, au auzit zgomot afara. S-au uitat prin fereastra casutei de lemn si s-au ingrozit cind au vazut pe lupul cel mare si flamind. Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Casuta de lemn a ramas aproape neclintita. Dar cind lupul a incercat si a doua oara sa sufle peste casuta, lemnele au zburat in toate partile, iar cei doi purcelusi au profitat de neatentia lupului si au luat-o la fuga spre casa celui de al treilea purcelus.
Seara urmatoare, cei trei frati isi incalzeau picioarele la focul din soba. Au auzit un zgomot afara si s-au ingrozit de frica cind l-au vazut pe lupul cel mare si mai flamind ca niciodata. Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Dar casuta nu s-a darimat. Lupul a incercat si a doua, si a treia oara, dar tot degeaba, casuta a continuat sa ramina neclintita. Enervat peste masura si epuizat de atita suflat, lupul s-a catarat pe acoperisul casei si si-a dat drumul in casuta pe cos. Intre timp insa, purcelusii vazind ca nu au nici o scapare, au pus pe foc un ceaun mare, plin cu apa.
Cind lupul s-a catarat pe cos, apa era fierbinte, cind a inceput sa coboare de-a lungul cosului apa clocotea, iar cind a ajuns jos, a aterizat direct in ceaunul cu apa fiarta. Lupul, urlind de durere, a luat-o la fuga prin casuta si apoi a tisnit prin perete direct spre padure, de unde nu s-a mai intors niciodata.
Purcelusii, stiindu-se in siguranta de acum incolo, au construit o alta casa mai mare, cu peretii din piatra, cu masa si dulapul din lemn si cu paturi din fin moale. Era cea mai buna casa din lume si ei au trait in ea fericiti pentru totdeauna.
MNiko
Postat: Saturday, December 16, 2006 11:33 PM
Nivel: Guest

Intrat: 2/12/2006
Postari: 5
povesti pentru copii
Utilizatori in acelasi subiect
NU poti posta subiecte noi in acest forum.
NU poti raspunde la subiecte in acest forum.
NU poti sterge postari in acest forum.
Nu poti edita postari in acest forum.
Nu poti crea sondaje in acest forum.
Nu poti vota in sondaj in acest forum.
Printeaza subiectul
RSS Feed