Negativismul

Options Negativismul
Subiectul anterior · Subiectul urmator
Anaida
Postat: Monday, February 27, 2006 1:50 PM

Nivel: Avansat

Intrat: 2/12/2006
Postari: 1855
Negativismul (sau perioada disperantului "NU")


autor:
psih. Cornelia Codreanu

"Nu vreau", "nu veau, na!", gesturi si plansete de refuz, muscaturi sau lovituri, tavaleli pe jos si alte variatiuni pe aceeasi tema. Scene rupte dintr-un tablou care cred ca va este bine cunoscut.

De cate ori n-am spus, ajunsi pe culmile disperarii in astfel de situatii, ca avem un copil fie prea incapatanat, fie prea rasfatat sau am ales forma frumoasa a explicatiei, cum ca ar fi un copil cu prea multa personalitate.

Psihologia spune ca negativismul este o etapa a dezvoltarii copilului, normala in limitele manifestarii tranzitorii si de scurta durata. Perioada lui "NU" apare, spun specialistii, prin neconcordanta intre multitudinea de dorinte ce apar la copii si cresterea situatiilor de frustrare si interdictie a majoritatii lor.

Dorintele, ca si curiozitatea, apar ca o forma de dezvoltare a personalitatii in formarea copilului. Ele sunt impulsionate de dorinta de descoperire a tot felul de situatii. Copilul se implica extrem de puternic, atat mental cat si afectiv, in aceste descoperiri, iar pe acest fond, adultii intervin cu temperari, cu intreruperi, de cele mai multe ori bruste si neindemanatice, fara explicatii suplimentare sau pe intelesul celor mici. Copiii doresc sa-si manifeste personalitatea, dorintele, curiozitatea, chiar daca acest lucru inseamna sa treaca adesea peste vointa parintilor. Orice parinte isi doreste sa impuna un regim de viata ordonat sau sa fereasca copilul de experiente neplacute, deci interdictiile sunt normale. Absenta explicatiilor ulterioare interdictiei insa sunt de cele mai multe ori carenta in educatie. Datorita acestui aspect, "ostilitatea" copiilor adesea ia forma crizelor de plans, de refuz categoric, de agresivitate.

Atata vreme cat aceste manifestari nu se prelungesc si nu se repeta la fiecare situatie de interdictie a parintilor, nu este un motiv de ingrijorare. Rabdarea parintilor trebuie sa fie exemplara. Micul "tiran" sau micutul "domn Goe", cum ne place sa-i mai "alintam" in astfel de situatii, nu poate intelege inca de ce nu poate baga degetelul in priza sau nu poate bate cu pumnii in geamul de la vitrina din sufragerie care totusi scoate un sunet atat de placut pentru urechea lui...

Explicandu-le repetat, cu grija, pe intelesul lor si in timp, efortul acesta va avea succes. Isi vor insusi poate automat la inceput si abia apoi constient anumite reguli. Problemele adevarate apar atunci cand negativismul acesta se extinde pe perioade mari de timp (ani de zile), asociat cu refuzul repetat de a-si insusi regulile impuse (dar logice), iar manifestarile zgomotoase ale acestuia nu dispar nici macar odata cu cresterea in varsta a copilului. Atunci abia se poate spune ca exista o reala problema, fie in dezvoltarea copilului, fie in modul de educatie aplicat de catre parinti (motivul cel mai des intalnit).

Amploarea si repetativitatea crizelor de negativism sunt de asemenea date si de cantitatea de interdictii. Cu cat interzici mai multe si mai des unui copil, cu atat mai grave si mai dese vor fi manifestarile de frustrare (si sa fim sinceri, aceste manifestari le regasim si la multi adulti de la care avem totusi pretentia ca pot intelege).

Atentie deci, este una sa interzici unui copil sa puna mana pe cuptorul incins in bucatarie si cu totul altceva sa-i interzici sa se joace in nisip sub pretextul ca se murdareste.

Nu ingraditi copilului prea mult raza de cunoastere si desfasurare, veti avea marea surpriza sa va intrebati mai tarziu de ce a devenit un rebel.
AdrianaC
Postat: Friday, March 3, 2006 4:36 AM

Nivel: ALBA CA ZAPADA

Intrat: 2/12/2006
Postari: 17482
Locatia: Bucuresti
Este perfect adevarat. Uneori si eu cred ca ii spun NU la prea multe lucruri.
Trebuie sa ma gandesc mai bine pe viitor.
Anaida
Postat: Friday, March 3, 2006 8:31 AM

Nivel: Avansat

Intrat: 2/12/2006
Postari: 1855
Citisem de mai multa vreme despre perioada lui "NU"...dar Razvan a inceput cu DA...asta vara era tare simpatic, orice l-ai fi intrebat, el raspundea "DAAAAAA", un "da" lung si tare amuzant...noi, parinti pusi pe sotii, il intrebam tot felul de bazaconii, de exemplu: "Razvan, te duci la facultate?" si el, saracul, raspundea "Daaaaaaaa"...acum nu mai vrea la facultate...l-a invatat, intre timp, si pe NU! ras
Maria & Mario
Postat: Thursday, August 16, 2007 2:48 PM


Nivel: MEMBRU FONDATOR

Intrat: 2/13/2006
Postari: 9880
Locatia: Departe-poate prea departe
Cum abordam manifestarile de tip negativist (1-3 ani)

Continutul articolului:
Perioada 1-3 ani este palpitanta atat pentru copil cat si pentru parinti. Daca in primul an copilul era relativ linistit daca i se satisfaceau nevoile de baza, dupa 1 an abilitatile fizice si psihice recent achizitionate ii deschid drumul catre noi experiente de explorare a mediului. Copilul priveste cu alti ochi lumea care ii pare foarte atractiva si interesanta si este extrem de nerabdator s-o cunoasca.

Indata ce incepe sa mearga (intre 12-15 luni) deplasarea ii permite sa cerceteze toate colturile casei, sa rastoarne obiecte, sa goleasca sertare, sa traga de usi, sa arunce cu diverse obiecte, etc. Este o perioada agitata in special pentru parinti care trebuie sa creasca atentia si supravegherea asupra copilului. Dupa 15 luni copilul este instabil atat in casa cat si pe strada. Mersul la plimbare devine un chin pentru insotitor, pentru ca cei mai multi copii tinutul de mana devine imposibil, alearga in directii diferite (niciodata in directia de mers) tipa pe strada, arata cu degetul ca vrea sa se plimbe cu diverse mijloace de transport (ce daca nu merg in directia in care trebuie..), cand doresc in carut, indata ce sunt urcati vor sa coboare, etc. In cazuri extreme, se trantesc pe jos, tipa indelung cand sunt luati in brate sau cand nu i se ofera ceva ce vor ei. In general raman impasibili la atentionarile adultului, par sa nu auda nimic din ce i se spune, uneori din contra, cu cat ii atragi atentia asupra unui comportament nedorit cu atat persista in a da curs acelui comportament.

Mai e cazul sa ne intrebam ce simt parintii in aceste momente? Inca o data capacitatea de a fi parinte este pusa greu la incercare. Se gandesc: “Totusi este de acum mai mare, poate sa inteleaga, dar nu vrea. De ce parca numai al meu face asa? Oare nu e prea rasfatat? Cum ar trebui sa ma comport cu el, ca mi-e rusine de alti oameni pe strada cand imi face asa. Nu sunt eu un parinte bun? Ma simt extenuata, sunt cu nervii la pamant. Oare cand se termina cosmarul asta?”

Acestea sunt doar cateva ganduri ale parintilor, dar sunt cu siguranta multe alte intrebari fara raspuns care ii chinuie.
Intre 18-24 de luni, copilul se calmeaza putin, deplasarea este mai putin nervoasa, asta deoarece in prim plan se situeaza comunicarea verbala, care acum pare sa se dezvolte mai evident.

Dar aceasta perioada de gratie nu tine mult, dupa 2 ani explodeaza iar furia copilului mai ales in fata interdictiilor impuse de catre adulti. Este acea perioada numita “teribilii 2 ani” in care copilul spune NU la tot pasul si orice incercare de rezolvarea conflictelor pare sa nu aiba vreun rezultat.

Ce a determinat copilul sa se comporte astfel? Oare noi, parintii am gresit undeva? Si mai ales ce putem face sa nu se repete aceste episoade in viitor?

Pentru a nu risca sa se transforme intr-un copil rasfatat iata cateva dintre sugestiile psihologului precum si idei foarte eficiente care au dat rezultate venite din partea parintilor:

Trebuie sa stabilim niste reguli clare de comportament (pentru a evita situatiile periculoase, pentru a nu cadea in ridicol fata de alte persoane, etc) atat in casa cat si pe strada. Adica niste reguli minime de civilizatie si bun simt
Sa-i explicam copilului de ce nu are voie sa se comporte asa intr-o situatie, sa folosim cuvinte pe intelesul lui, sa-l motivam sa aiba un comportament decent
Comportamentul dorit trebuie sa fie urmat de consecinte pozitive. De aceea trebuie neaparat incurajat si apreciat pozitiv de fiecare data cand se comporta in directia dorita (avem tendinta uneori de a vedea doar comportamentul nedorit)
Comportamentul nedorit trebuie sa fie urmat de consecinte negative, stabilite clar si aplicate imediat. Pot fi urmatoarele: excluderea din situatia respectiva (daca nu se joaca frumos in parc si loveste copiii atentionat initial si apoi daca continua poate fi luat si dus in afara parcului) retragerea posibilitatii de a face o activitate preferata (astazi nu te mai uiti la televizor) sau repararea situatiei (il luam de mana si-l indreptam spre locul unde a facut dezordine pentru a strange lucrurile ravasite sau ii spunem sa dea inapoi jucaria luata de la un copil din parc si-l conducem in acea directie).
Sa ne pastram o atitudine ferma dar relaxata, calma, sa folosim umorul. Chiar il putem surprinde pe copil prin reactia noastra. Iata ce povesteste o mama “ Am fost la supermarket cu fetita mea. .In drum spre casa am indraznit s-o iau de mana fara sa ma mai rog la ea de zeci de ori sa nu fuga in strada. Au inceput tipetele si plansete. Atunci eu am inceput sa rad, radeam aproape in hohote ca uite ce urla copilul asta degeaba. Rezultatul? S-a potolit imediat si am ajuns in timp record acasa.”
Daca dorim sa respecte regulile, copilului trebuie sa-i adresam cerinte nu rugaminti (daca il intrebam: “Vrei sa te speli pe dinti, te rog..?) copilul va avea inca o data ocazia de a spune NU. Il informam ca este timpul pentru spalatul dintilor si din vorba-n vorba ajungem in baie si ne spalam pe dinti.
Cand observam ca e pe cale de a da curs unui comportament nedorit (de exemplu vedem ca se indreapta spre televizor pentru a apasa butonul de oprit) ii atragem atentia catre altceva.. De exemplu: “Uite cum a venit o pasare pe pervaz, hai s-o salutam”
Daca reactioneaza agresiv, tipa, se tranteste pe jos in vazul lumii, aceste manifestari de furie nu trebuie sa ne impresioneze. Daca cedam atunci in fata insistentelor copilului va invata ca data viitoare trebuie sa urle mai tare ca sa primeasca ce vrea.
Sa evitam orice forma de agresiune fizica. Asta nu numai ca nu va rezolva problema in ansamblu (poate pe moment cand copilul se supune de frica) dar va agrava starile de frustrare si nervozitate. Prin agresivitatea cu care ne exprimam furia oferim copilului exemplul ca prin forta se impune autoritatea. In viitor va alege si el acest model de a se impune in fata altor copii sau chiar fata de adulti.
Sa nu fim exagerati, sa zicem NU la tot pasul. Sa asiguram copilului un mediu in care sa se poata juca fara riscul de a se accidenta. Nevoia lui de explorare a spatiului este normala si nu trebuie sa-i limitam in mod exagerat accesul la spatiul inconjurator.
Sa-l informam ca are un program dupa care mananca, se joaca, doarme. Pentru dormit are un loc al lui, unde numai acolo doarme, etc. Daca vrem sa respecte anumite cerinte legate de programul zilnic, trebuie sa fim consecventi in a respecta acest program. Nu trebuie sa fim rigizi si sa supunem copilul la un chin zilnic. Adaptate nevoile si preferintele copilului la alcatuirea unui program zilnic este solutia optima pentru a-i asigura un echilibru fizic si psihic.
Sa-i aratam dragostea noastra si atunci cand a gresit. Sa nu-i spunem “tu esti rau” ci “tu ai facut un lucru rau care trebuie indreptat”., la fel nu trebuie sa-l amenintam cu lipsirea de dragoste din partea noastra in cazul ca nu se comporta adecvat “daca nu mergi la culcare acum mama nu te mai iubeste”. Copilul isi va aminti aceste vorbe mult timp.
In concluzie, copilul are nevoie de interdictie din partea adultului pentru ca la aceasta varsta este inca incapabil sa aleaga, sa ia o decizie. De multe ori abia se hotaraste ce vrea sa faca. Acum vrea sa se uite la desene animate, peste 10 minute, vrea altceva si tot asa. Nu putem (nici fizic si psihic) sa tinem pasul cu aceste cerinte nejustificate ale copilului. De aceea trebuie sa-l ajutam sa se decida, sa aleaga o directie buna in comportament pe care sa o respecte in toate cazurile. Facandu-i toate voile il multumim pe moment (cel mult 10-15 minute) dupa care emite alta cerinta. Impunandu-i niste reguli si norme si fiind consecventi in respectarea lor, il ajutam de fapt sa ajunga la o maturizare sociala care ii permite integrarea optima in alt mediu (cum ar fi, gradinita), de fapt il pregatim pentru viata.

Autorul articolului este: Carmen Ghilescu, Psiholog


sousourel
Postat: Saturday, September 8, 2007 7:03 PM


Nivel: Senior

Intrat: 2/18/2006
Postari: 7688
Bun articol, Oana si binevenit!

Exact in perioada asta ne aflam noi, si nu as fi putut-o numi mai bine...furia celor 2 ani, exact ceea ce traversam acum. E greu pentru un copil sa fie plecat de acasa mai mult de o luna, ba ai mult, sa schimbe locatii, sa stea cu multe alte persoane, ba sa mai ramana cate o noapte si fara mama..dar ceea ce ne ofera acum e un adevarat spectacol al adaptarii dureroase la o realitate in continua schimbare....din fericire, reveniti acasa asteptam si speram ca dupa cel mult inca 2 saptamani de confuzie, negativism si plans cu sughituri, sa ne revenim la o normalitate...fie ea si relativa.
Utilizatori in acelasi subiect
NU poti posta subiecte noi in acest forum.
NU poti raspunde la subiecte in acest forum.
NU poti sterge postari in acest forum.
Nu poti edita postari in acest forum.
Nu poti crea sondaje in acest forum.
Nu poti vota in sondaj in acest forum.
Printeaza subiectul
RSS Feed