Mama de ingeri

Options Mama de ingeri
Subiectul anterior · Subiectul urmator
simona83
Postat: Wednesday, November 12, 2014 3:00 PM


Nivel: Ambasador

Intrat: 7/23/2013
Postari: 726
Clar nu ma pricep la cautat chestii pe forum, deci dc exista un subiect similar, rog adminii sa ma ajute sa mut!Cheek Kiss

Azi am citit un articol al unei mamici care a pierdut o sarcina si incuraja alte mamici, spunand ca durerea scade pana dispare.
Eu am pierdut 2 sarcini, una nici nu ajunsese la stadiul de embrion si tot doare. Mi-a dat Dumnezeu doi copii uimitori, ii iubesc cum nu credeam ca pot iubi, si totusi, tot imi zboara gandul la cei doi ingerasi pe care nu am ajuns sa ii cunosc. Si doare. Doare al dracului de tare. Nu mai plang cu sughituri si muci, dar tot lacrimez pentru ei.
Prima sarcina am pierdut-o acum 2 ani. Nu am apucat sa vad ce era, dar eu simt ca era fetita. Vroiam sa o cheme Melissa. Am trecut de la extaz la agonie la o ecografie de rutina. Nici nu puteam procesa informatia... sarcina oprita in evolutie. Ce e aia? Trecusera 3 saptamani de cand murise in pantecul meu. Iar eu nu intelegeam. Cum nu ii bate inimioara? Eu o vazusem batand. Doar nu eram nebuna. Tot stateam intinsa pe masa aia, si asteptam parca medicul sa se razgandeasca. Am plans atunci atatea ore incat aveam fata umflata si buhaita si tot curgeau lacrimi, fara sa le pot controla. Senzatia aia de gol, ca si cum cineva imi smulsese inima din locul ei, nu am sa o uit niciodata. Durea fizic, imi doream sa mor. Dar nu am murit. Am supravietuit si chiuretajului, si durerii sufletesti si am mers mai departe. Mi-am dorit mult inca un copil si am inceput sa incercam iar. Nu mai ramaneam, credeam ca sunt defecta, ca al meu corp ma tradase, ca nu mai sunt capabila sa devin mama. Am urmat tratamente, investigatii, vitamine, alimentatie sanatoasa, si intr-o zi am vazut iar doua liniute. Nici nu am apucat sa ma obisnuiesc cu ideea ca iata, acelasi verdict necrutator. Am crezut ca inebunesc. De cate ori nu ma uitam in gol la metroul care vine si imi doream sa fac acel pas care sa ma faca sa uit toata durerea aia. Dar trebuia sa merg mai departe, pentru toti cei care ma iubeau, pentru baietelul cu ochi verzi care imi zambea nestiutor. Si a venit izbavirea in persoana Dariei, botul mic de carne care gangureste langa mine in timp ce tastez. Oare voi fi vreodata capabila sa uit? Oare vreau sa uit? Stiu ca nu a fost vina mea, nu a fost vina nimanui, dar tot resimt durerea, vina, speranta transformata in cosmar si stiu ca ma vor urmari toata viata. E o rana inca vie in sufletul meu si nu cred ca se va cicatriza. Sunt fericita, sunt o mama implinita. Povestea mea s-a terminat cu happy end. Dar oare ei stiu ca i-am iubit? Ca incerc sa le zugravesc chipul din trasaturile fratiorilor lor si ca imi doresc inca sa ii fi tinut la piept, macar o clipa, sa apuc sa imi iau ramas bun. Ca as vrea sa stie ca i-am iubit si ca ii iubesc, ca ii consider copiii mei chiar dc nu au fost decat ca o atingere de aripi de inger in viata mea, o parere, un vis frumos. Eu inca sufar pentru ei si nu am uitat, nu voi uita.
leila
Postat: Wednesday, November 12, 2014 3:39 PM


Nivel: Ambasador

Intrat: 2/16/2014
Postari: 641
Simona.. Cray Cray Cray Cray Cray astea sunt lacrimi adevarate.. Nu am ramas niciodata insarcinata dar..daca dupa1 an jumate de incercari mi s-ar intampla asa ceva nu stiu cum mi-as gasi puterea sa trec peste. Ma rog la bunul Dumnezeu sa nu imi dea mai mult decat pot duce NuImiPasa
Te admir din suflet, sper sa poti trece peste, mai ales sa devii din nou mamica daca asta iti doresti.. Stiu ca un copil nu il inlocuieste pe altul dar iti umple inima de bucurie, de iubire care iau locul tristetii si al deznadejdii.....
Eileen
Postat: Wednesday, November 12, 2014 3:47 PM


Nivel: Avansat

Intrat: 1/16/2013
Postari: 3201
Simona , stiind deja ce talent de scriitoare ai ,nu pot descrie toate emotiile pe care le-am trait doar citind ceea ce ai scris , regasindu-ma in atatea ganduri scrise de tine.
Si mie mi s-a intamplat ceea ce nu am crezut o clipa ca mi se va intampla , de la imensa bucurie care am simtit-o la cele doua liniute timide pe care le asteptam mereu cu sufletul la gura, care doar imi inchipuiam cum arata , nu stiam cum e sa apara si cea de-a doua live, uitandu-te pierduta la acel betisor magic.
Avem doar 7 saptamani , nu am auzit bataile inimii , asa cum ai zis si tu Simona la una din sarcinile tale , embrionul nici nu s-a dezvoltat, s-a oprit inainte de asta, practic nici nu a existat , dar nu te poti gandi cum ar fi fost , ce ar fi fost...fetita bucalata ca mami , sau un strengar cu ochi caprui ca tati...mi-e greu cumva sa scriu asta , abia au trecut 3 luni de la moment.
Si DA cand eram la ecograf , asteptam in orice moment sa-mi spuna dra ca s-a inselat , dar nu ...a fost un moment tare greu, fiindca a vrut sa-mi faca si endovaginala si m-a trimis la baie , si acolo a inceputCray Cray , nu ma puteam opri din plans..ziceam nu, nu, nu se poate ...nu stiu daca m-a auzit cineva sau nu dar eu eram cumva in stare de soc, nu stiu cum am gasit forta necesara sa ma adun, sa ma duc din nou in cabinet , taria sa-i spun ca este clar ca are dreptate.
Deocamdata eu inca mai astept la un happy end...nu stiu cum e sa fii mama , dar imi doresc tare mult si am credinta ca intr-o zi mi se va intampla si mie aceasta minune ...coeur coeur
Am trecut peste moment ....cumva , uneori nu-mi vine sa cred ca mi s-a intamplat mie, ca a fost ceva si nu mai e ...
si DA nu cred ca poti uita, atata timp ca ti-ai dorit acea minune mai mult ca orice, dar ai stat si te-ai uitat ca la teatru cum se pierde, neputincioasa ...
kali
Postat: Wednesday, November 12, 2014 4:24 PM


Nivel: MEMBRU FONDATOR

Intrat: 5/27/2006
Postari: 14306
Si eu am pierdut 2 sarcini, ambele mici, inainte de a fi confirmate ecografic sau de a auzi inimioara. Nu stiu cat conteaza asta insa ma gandesc ca poate nu am constientizat eu suficient de mult faptul ca am fost insarcinata pentru ca, desi atunci a durut si am suferit, pot spune cu sinceritate ca acum - dupa ceva ani -, totul e extrem de estompat.

Da, ma mai gandesc la ei... da, imi imaginez cum ar fi aratat - stiu si acum ce varsta ar fi avut - insa stiu - si cu asta defilez inainte - ca au fost una dintre lectiile mele de viata si ca au avut rolul lor in evolutia mea si ca... in alte conditii, nu mi-as fi cunoscut copiii de acum. Iar pe ei, cei alaturi de care sper sa mor ( candva... la 180 de ani... ), nu i-as da pe niciun copil imaginar, oricat de dureros suna pentru ca stiu ce as fi pierdut - din pacate nu stiu si ce as fi castigat.

Oricum, intotdeauna am incercat sa fiu echilibrata, sa nu dramatizez niciun lucru rau din viata mea... nici sa ma victimizez sau sa insist foarte mult asupra a ceva care ma raneste. Ma gandesc relativ des la ei insa am viata mea reala, cu copiii mei de acum - minunati si perfecti si cum nu mi-as inchipui ca ar fi putut exista altii -. Imi directionez energiile pozitive asupra vietii mele de acum fara sa ma gandesc cum ar fi fost sa am o alta viata - ca asta ar fi insemnat -, facand un scop din a fi un parinte bun si de a fi multumita de noi, ca familie.

Cu mine viata e fost dreapta pana acum prin urmare, asa cum am pierdut 2 copii, am primit altii 2 in loc si stiu ca in nicio alta conditie nu as fi ajuns mama de 4, cum sunt acum.
alexandrabogdan
Postat: Wednesday, November 12, 2014 9:24 PM


Nivel: Avansat

Intrat: 4/17/2008
Postari: 3770
Locatia: arad
si eu sunt mama de 3 ingerasi. 2 in cer si unul de pamant. prima sarcina pierduta la 3 luni, in decembrie ar fi implinit 6 ani Bye2 inca ma gandesc la el/ea. inca as vrea sa stiu ce ar fi fost, inca regret ca am tras apa la toaleta si nu am chemat asistenta sa il scoata sa vad ce ar fi fost. a durut cumplit. inca doare dar o am pe Sara care e sufletul si viata mea. primul copilas probabil ar fi fost bolnav avand in vedere problemele mele cu tiroida.

a 3 sarcina,cea din ianuarie anul acesta am pierdut-o mica,la cateva zile dupa pozitivarea testului. nu m.a afectat atat de mult de data aceasta stiind ca toate se intampla cu un motiv in viata asta
aurishta
Postat: Wednesday, November 12, 2014 10:27 PM


Nivel: Senior

Intrat: 3/2/2011
Postari: 5531
Locatia: Bucuresti
kali wrote:
...desi atunci a durut si am suferit, pot spune cu sinceritate ca acum - dupa ceva ani -, totul e extrem de estompat.

Da, ma mai gandesc la ei... da, imi imaginez cum ar fi aratat - stiu si acum ce varsta ar fi avut - insa stiu - si cu asta defilez inainte - ca au fost una dintre lectiile mele de viata si ca au avut rolul lor in evolutia mea si ca... in alte conditii, nu mi-as fi cunoscut copiii de acum....
Cheek Kiss Cam asa gandesc si eu....ranile s-au cicatrizat greu si este bine asa....viata merge inainte si nu trebuie sa traim in regrete...asta ne sensibilizeaza psihicul foarte mult! Ma intreb si eu, uneori, cum ar fi fost acei copii, dar imi dau seama ca nu a depins de mine ramanerea lor in viata.... astfel am apreciat si mai mult (daca se poate spune asa) prezenta si aportul celorlati copii in viata noastra de familie! Nu sunt genul care se uita peste umar...refuz sa traiesc in durere...tristetea si lacrimile au timpul lor.
In schimb, aceste intamplari nefericite m-au motivat si mai mult ca sa lupt pentru viata copiilor mei (eu am suferit de o boala avortiva care mi-a pus sub semnul intrebarii fiecare sarcina) !
kali
Postat: Thursday, November 13, 2014 10:09 AM


Nivel: MEMBRU FONDATOR

Intrat: 5/27/2006
Postari: 14306
aurishta wrote:
... ranile s-au cicatrizat greu si este bine asa....viata merge inainte si nu trebuie sa traim in regrete...asta ne sensibilizeaza psihicul foarte mult!
...
... Nu sunt genul care se uita peste umar...refuz sa traiesc in durere...tristetea si lacrimile au timpul lor.


Buddy1 computerlove

Citind postarea de inceput nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la cumnata mea si sa ajung la concluzia, in sinea mea, ca sunt lucruri mai rele decat a pierde o sarcina mica.

Cred ca sunt mai sensibila pentru ca zilele astea ar fi trebuit sa taiem un motz...
Nepotul meu s-a nascut prematur acum 1 an. Copil dorit, asteptat si... " muncit ". A venit prea devreme, cu complicatii iar noi toti, cei din afara, am cam intuit care va fi deznodamantul, refuzand, totusi, sa acceptam.

Bun, stau eu si ma intreb - ca sunt mama - cam cum este sa-ti vezi copilul neajutorat, sa stii ca viata lui atarna de un fir de par, sa ai ocazia sa te atasezi, sa-i vezi fetisoara care reactioneaza la auzul vocii tale si dupa 3 saptamani sa-l pierzi?! A murit in fata lor si au plecat acasa cu copilul in sicriu, ei 2 in masina, refuzand ajutor. Si au facut inmormantare unui cosciug miiiiic de tot - care oricum era si asa prea mare pentru el -... ea cu sanii plini de lapte... el putin cam anesteziat pentru ca, de fapt, viata i-a trantit atat de tare incat au realizat cu intarziere ce li s-a intamplat. Intre timp se incapatanasera sa creada ca totul va fi ok. Nu a fost. Si, ma intreb, daca ai mei astia mici - ma refer la fratele si la cumnata mea - nu ar fi fost echilibrati si maturi... nu ar fi luat-o razna? Sigur ca au jelit, au avut perioada lor de doliu... il poarta si acum in inima... e ca o arsura, acolo, si probabil ca-i vor cinsti amintirea toata viata lor, insa nu lasa sa le afecteze major toata existenta - isi doresc alti copii... nu s-au descurajat... iar eu le doresc tot binele din lume, sperand ca nu vor mai astepta mult pana isi vor strange bebelusul in brate.

Au luat-o - ca si noi toti - ca pe o lectie amara de viata... Nu poate fi totul roz sau asa cum ne dorim si trebuie sa apreciem ceea ce avem pentru ca oricand e loc de mai rau.
bereea
Postat: Thursday, November 13, 2014 10:25 AM


Nivel: RUBIN

Intrat: 3/29/2007
Postari: 22671
Doamne, Kali , ce tragedie! Ma simt rau numai gandindu-ma la durerea acelor parinti.!
Am o prietena care a pierdut 3 copii. I-a nascut si...s-au dus. Tin minte cate sperante avea cand era insarcimata a treia oara: a fost sub control permanent, a facut cezariana ca sa fie sigura ca copilul se naste usor si fara probleme. ... bucurie mare cand a nascut si doctorii au spus ca e sanatos ....si totusi dupa o saptamana a murit. Cat am putut sa plangem cu totii eram disperati...si totusi a avut putere sa treaca peste , sa infieze o fetita si sa mearga mai departe.
alexandrabogdan
Postat: Thursday, November 13, 2014 10:54 AM


Nivel: Avansat

Intrat: 4/17/2008
Postari: 3770
Locatia: arad
nici nu vreau sa imi imaginez durerea acelor parinti care e mai presus de orice durere de pe lumea asta dar haideti sa nu minimalizam durerea noastra, a mamelor care am purtat o sarcina doar cateva saptamani. doare rau ....dar durerea se estompeaza si noi mergem mai departe
bereea
Postat: Thursday, November 13, 2014 10:56 AM


Nivel: RUBIN

Intrat: 3/29/2007
Postari: 22671
Sigur ca doare, Alexandra, ideea era ca se poate si mult, mult mai rau.
kali
Postat: Thursday, November 13, 2014 11:17 AM


Nivel: MEMBRU FONDATOR

Intrat: 5/27/2006
Postari: 14306
alexandrabogdan wrote:
... dar haideti sa nu minimalizam durerea noastra, a mamelor care am purtat o sarcina doar cateva saptamani.


Asta ai inteles tu, Alexandra?NuImiPasa

Ah, si nu e durerea noastra, ci perceptia fiecareia in parte fata de ce i s-a intamplat, deci e un sentiment unic si individual, nu la comun.

Bereea, computerlove
alexandrabogdan
Postat: Thursday, November 13, 2014 11:18 AM


Nivel: Avansat

Intrat: 4/17/2008
Postari: 3770
Locatia: arad
mda, cam asta am inteles. imi cer scuze daca am inteles prost
Eileen
Postat: Thursday, November 13, 2014 11:28 AM


Nivel: Avansat

Intrat: 1/16/2013
Postari: 3201
Vad ca deja s-a dat un exemplu de pierdere avansata Cray Cray
Eu am trecut peste gandindu-ma ca a fost mai bine la inceput , decat mai tarziu. Chiar imediat dupa ce mi s-a intamplat mie trebuia sa nasca o cunostinta , mai avea f putin si trebuie sa ii faca cezariana , cand a ajuns la spital fiindca se simtea f rau , si i-au spus ca bebe a murit in burtica. Nu va spun cat am putut plange pentru ei, desi nici nu ma cunoaste pe mine personal/sau eu pe ea decat din auzite.
Eu tot timpul m-am gandit ca Dumnezeu mi-a ascultat rugile mele fierbinti de dupa test pozitiv, si anume sa-mi daruiasca un copil sanatos !!! Evident ca nu era ok daca nici macar nu s-a dezvoltat !
Sunt lucruri mult mai grave si mai greu de suportat decat o sarcina pierduta incipient, dar fiecare isi simte durerea in felul lui.
Si ...toate mamicile de ingeri de pe aici...au deja copii , e altfel sa tratezi situatia. Eu inca mai sper si am credinta ca ne va darui si noua Dumnezeu un copil sanatos sa ne umple viataHands Hands
alexandrabogdan
Postat: Thursday, November 13, 2014 11:43 AM


Nivel: Avansat

Intrat: 4/17/2008
Postari: 3770
Locatia: arad
poate ca eu am luat-o asa in tragic pt ca era prima sarcina si pentru ca ma simtea vinovata crezand ca m-a pedepsit Dumnezeu ca nu mi-am dorit-o de la inceput. de abia apoi am inteles ca tot Dumnezeu defapt nu m-a pedepsit ci m-a scutit de o viata de chin. dar lucrurile acestea le-am inteles de abia dupa ce am nascut-o pe Sara.
Eileen
Postat: Thursday, November 13, 2014 11:48 AM


Nivel: Avansat

Intrat: 1/16/2013
Postari: 3201
Alexandra, si eu am luat-o tragic atunci , am plans intr-una , sotul nu stia cum sa ma calmeze, dar nu putem trai in regrete asa cum au zis si fetele , la nesfarsit. Durerea ramane , asa este, dar trebuie sa ma gandesc la viitor , cum va fi, nu cum ar fi fost . Uneori ma mai gandesc ca as fi avut atatea luni... dar apoi incerc sa-mi iau rapid gandul Cray Cray
Utilizatori in acelasi subiect
NU poti posta subiecte noi in acest forum.
NU poti raspunde la subiecte in acest forum.
NU poti sterge postari in acest forum.
Nu poti edita postari in acest forum.
Nu poti crea sondaje in acest forum.
Nu poti vota in sondaj in acest forum.
Printeaza subiectul
RSS Feed