Cum poti fi nefericit intr-o casnicie fericita

Options Cum poti fi nefericit intr-o casnicie fericita
Subiectul anterior · Subiectul urmator
t-mihaela
Postat: Tuesday, April 2, 2019 3:53 PM

Nivel: Senior

Intrat: 6/20/2008
Postari: 5140
Fetelor, ma inebuniti,nu poate omul sa exprime tragedii existentiale aici ..ce noroc am eu cu voi, chiar daca fug si ma intorc cu coada intre picioare dupa doi ani tot sunt primita cu o vorba de suflet Cheek Kiss

Kali, sunt sigura ca si varsta imi joca feste,testat.Am observat nevoia sa imi fac cadouri scumpe,eu care niciodata nu cumpar nimic pt mine.
Criza barbatilor intre doua varste , care isi cumpara decapotabile exista si la femei.Stiu ca tendinta mea spre cadouri e din nevoia de a umple un gol.Ultimul cadou e un Apple Watch ,ma uit la el si ma intreb ce e cu hidosenia asta pe mana mea ,e urat tare, ca un telefon mai mic care incearca sa fie ceas dar nu-i reuseste,un fel de strutocamila ridicola,fara stil fara clasa,o disgratie numelui de "ceas" si ce un ceas ar trebuie sa fie.Cu banii astia puteam lua un Seiko adevarat, care face tic tic si e viu ,se misca, traieste...am uitat sa zic ,am un hobby nou :ceasurile,de fapt nu atat ceasurile cat istoria lor.Deci ocupatii imi gasesc,nu ma plictisesc niciodata dar fericirea mea e in doi nu de unul singur.Dar cum sa discut cu K despre ceasuri de exemplu?Decat daca vreau sa il cumpar si atunci e total de acord si bucuros ...dar eu vreu sa discut cu el istoria ceasurilor si cum Seiko a facut primul ceas,cum cele mai de pret ceasuri au aparut din nevoia de a masura spatiul nu timpul...deja as intra in aberatii.K m-ar asculta absent ca intotdeauna cu un zambet politicos,poate ma onoreaza cu un "aha" daca am noroc.Apoi ar incheia conversatia noastra "Honey do you want some popcorn?".
Televizorul in casa noastra devine din ce in ce mai mare in fiecare an, acum e aproape cat jumate de perete si K are ambitia sa cumpere unul sa acopere tot peretele si sa puna fotolii ca la cinema si o masina de popcorn uff

Am o curiozitate,deviez de la subiect,cum beti cafeaua cu okelarii pe nas? De curand am okelari la citit ,eh varsta,si mi-e tare greu sa ma obisnuiesc cu ei NuStiu

Sa revin.La noi inca nu e cald si frumos ,primavara incearca sa vina dar nu are inca drepturi depline,Iarna a facut ravagii in starea mea de spirit ,sunt secata de vlaga am nevoie de soare.Sunt multi factori de luat in seama .Varsta,lipsa de soare,singuratatea (noi traim im mijlocul padurii nu la oras...desi asta ar trebui sa ajute sa elimine stressul,teoretic).
Zilele trecute citea cum ca Fericirea e un concept relativ nou pentru omenire si cautarea Fericirii a inceput cand umanitatea a incetat sa lupte pentru existenta,cam in ultimile 2 milenii.De fapt Fericirea la momentul nepotrivit ,sa spunem in epoca de piatra ,ar duce la disparitia noastra ca specie.Daca am fi fost fericiti nu am am mai vana,descoperi unelte etc.Comoditatea vietii a creat o nisa spre cautarea fericirii.Fericirea in cuplu la fel, nu a fost un scop la inceputuri, nimeni nu se casatorea sa fie fericit ci sa procreeze,sa creeze comunitati stabile, familii.Interesant.Imagineaza-ti un caveman stand ca K al meu ,multumit si fericit contempland ,nu un Tv dar natura sa spunem.Ar muri toti de foame .
Tre sa plec dar as mai abera nitel .
Sunt asa de curioasa cum depasiti voi crizele astea ..sunt tare periculoase pale



kali
Postat: Wednesday, April 3, 2019 11:14 AM


Nivel: MEMBRU FONDATOR

Intrat: 5/27/2006
Postari: 14317
Mihaela, esti delicioasa ca de obicei!coeur

Un pui de criza existentiala ma paste si pe mine, cred; se traduce in impresia ca nu mai am timp sa ajung peste tot pe unde-mi doresc + investitii in casa, cu totala lipsa de rabdare de parca maine vine potopul. Cumva ma mira chestia asta ptc. sunt happy cu mine, nu incerc sa compensez nimic, asa ca o iau ca pe o faza trecatoare si incerc sa ma temperez.fies

Oricum, mai bine de tine decat de mine ptc. nici pana acum nu mi-am gasit niciun hobby... nimic, niente, nada!maseluta

Legat de fericirea in doi, ma amuza cum povestesti despre tine si K si stiu ca nu se poate compara nimeni si nimic, insa la noi e asemanator, cumva, doar ca invers. Din pct. lui de vedere am merge si la baie impreuna, de manuta, regulamentar; eu am nevoie de timpul meu, de serialul MEU, de momentele mele cu mine, de mic-dejunul meu de we., in pat. Toate fara popcorn, insa.Lol

Inteleg si faza cu tv-ul. 7 bc. numaram,confeti cu succes; achizitiile lui, bineinteles. Csf/ncsf?!

Curiozitatea mea e cum va pupati cu ochelari? E ok, fara complicatii si strategii?cyclops

Ai dreptate si cu fericirea. Oricum, nu e firesc sa fii happy mereu ptc. atunci ar ajunge doar o stare de fapt. Bine ca traim timpurile astea cand stim ce e aia!

Si eu sunt meteodependenta, insa la noi deja e primavara, soare si-mi beau cafeaua pe terasa, fara ochelari ( inca nu am ).

t-mihaela wrote:
Sunt asa de curioasa cum depasiti voi crizele astea ..sunt tare periculoase pale


La psiholog, ori de cate ori simt nevoia; merg foarte rar, insa atunci fac o sedinta luuuunga, uneori si de 3-4 ore daca e cazul, in care ma echilibrez foarte bine. Am cunoscut un psiholog cu care sunt super-compatibila inca de cand cu divortul, prin urmare ma stie ca pe un cal breaz.
Eu sunt o persoana care nu se destainuie nimanui; nu-s genul care sa-si povesteasca problemele prietenelor si sa-si puna sufletul pe tava, prin urmare acumulez...
... asa ca-mi face foaaaaarte bine sa ma aud vorbind. Uneori imi dau seama singura unde-i buba, dar doar cand pun toate lucrurile cap la cap, acolo, fix inainte de a face poc.bis


bereea
Postat: Thursday, April 4, 2019 11:09 AM


Nivel: RUBIN

Intrat: 3/29/2007
Postari: 22686
Offf, cum ma recunosc pe mine in descriirile voastre!
Se pare ca numai eu vad probleme in casnicia mea. Si asta pentru ca eu am crescut , m-am " maturizat", pe cand el a ramas acelasi. Vrea mereu atentie, multa atentie, vrea sa-l tratez ca pe cea mai importanta persoana in absolut. Este dependent de telefon( nu de televizorLol ), dar nu recunoaste. Sta mereu la telefon, are mii de prieteni cu care vorbeste mereu. As avea nevoie sa putempurta si altfelde discutii decat doar ce-l intereseaza pe el. Ca sa nu spun ca a devenit extrem de pisalog si povesteste mereu aceleasi si aceleasi lucruri de ma plictiseste de mor. Noroc ca o am pe fiica-mea.
Eu am nevoie de timpul meu, de serialul meu , vorba lui Kali, dar el imi reproseaza aceste lucruri.
Nu este sensibil la problemele mele niciodata si daca ii spun nemultumirile mele ma priveste ca si cazut din cer.
Eu am nevoie de mai mult, el "se multumeste cu putin", ca asa l-a invatat mamica.
Din fericire e plecat de 7 luni si-i simt foarte putin lipsa. Mi-e bine asa si asta ma face sa-mi pun niste semne de intrebare.
lori16ro
Postat: Friday, April 5, 2019 6:57 PM


Nivel: Ambasador

Intrat: 3/25/2006
Postari: 994
Locatia: iasi
Interesant subiect ai mai deschis am citit de 2 ori ce a scris toata lumea
Miha acu vreo 10/ 15 ani ti am zis sa scrii o carte sau macar ............. un blog de citit
kali
Postat: Monday, April 8, 2019 9:46 AM


Nivel: MEMBRU FONDATOR

Intrat: 5/27/2006
Postari: 14317
Fetele, va pup si va doresc sa va gasiti echilibrul!computerlove

Bereea, chiar ma intrebam cum iti mai e...

... Si sa stii ca ma gandeam ca toti barbatii vor sa li se dea importanta si maxima atentie, cel putin asta e parerea mea, fie ca ei verbalizeaza sau nu. Cred ca tine de validarea lor ca si cap de familie... e ceva psihologic, acolo.

shirel
Postat: Friday, April 12, 2019 12:03 AM

Nivel: SMARALD

Intrat: 7/22/2007
Postari: 11788
Locatia: israel
Mihaela ,bine te-ai reintors printre noi...chiar imi era dor.Imi pare rau sa citesc ceea ce scrii dar vreau si sa iti spun ca este o situatie obisnuita sa te simti nefericita intr-o casatorie fericita.Acuma sunt multi oamenii care inca nu stiu ce inseamna fericirea sau cred ca fericirea depinde de persoana iubita,sot,copii serviciu etc ..si asta nu este deloc adevarat.Fericirea depinde numai de noi daca stim sa ne explicam ce inseamna ptr noi fericirea sau sa te simti fericita.Sa spunem ca acuma as fi o zana care poate sa iti indeplineasca aceasta dorintza ....ce insemna ptr tine sa fii fericita?Ce ti-ai dori iubita mea sau ce ar putea acuma sa te faca fericita?

Fericirea uneori o gasim in lucrurile marunte nu ne trebuie schimbari mari in viatza si repet nu depinde de nimeni numai si numai de noi daca ne dorim cu adevarat sa fim fericite.Acuma fiind si eu la o varsta cum spunea Kali sau tu Mihaela ni se produc in noi si multe schimbari hormonale si psihice care ne introduc in stari foarte melancolice aproape depresive mai ales la menopauze ...cand totul este parca impotriva noastra,copii ne-au crescut ,sotul a imbatranit si el si parca noi nu suntem cum am fost odata nebune si pline de viatza cu elan si putere de a ne schimba si de a ne schimba gandurile.Acuma depinde si in ce anturaj esti ,daca nu ai prietene de suflet cu care poti rade si-ti povesti necazul sic alcool atunci tu vb singura cu tine si nu este asa de bine.trebuie sa incercam sa vedem care sunt cauzele de ce noi ne simtim asa chiar si un ajutor ca psiholog ne poate ajuta.Mihaela tu macar ne ai aici pe noi si asa te racoresti si tu .Sunt foarte multe de scris si discutat pe aceasta tema ...sfatul meu este ca problema deja expusa poate duce si la rezolvarea ei ...doar asa vb despre fericire vom descoperi cu adevarat ce ne ajuta ca sa fim fericite.computerlove computerlove
roxinthya
Postat: Friday, April 12, 2019 11:49 AM


Nivel: Senior

Intrat: 11/10/2009
Postari: 7204
Locatia: Bucuresti
Ia uite cum ne-ai adunat pe toate Mihaela computerlove
Citindu-ti framantarile mi-am dat seama ca si la noi e cam la fel ras
Eu de un an si jumatate am devenit cam disperata cu cititul cartilor romance ( semi erotice). Ma tot intrebam ce imi lipseste de am luat-o asa pe campii : am 2 abonamente la site-uri de citit online plus ca imi cumpar in fiecare saptamana cartea de la "Iubiri de poveste" alcool alcool
Eu il iubesc, el ma iubeste, copiii sunt minunati, avem activitati impreuna dar cand ramanem doar noi, eu citesc si se uita la TV. Crazy
Iar apropo de visuri marete , barbata-miu vrea sa isi cumpere o lada frigorifica mare in care sa puna multa carneeeeee.

Mentionez ca locuim intr-un apartament de 60 m patrati.
t-mihaela
Postat: Tuesday, April 16, 2019 5:11 AM

Nivel: Senior

Intrat: 6/20/2008
Postari: 5140
quote=roxinthya]
Iar apropo de visuri marete , barbata-miu vrea sa isi cumpere o lada frigorifica mare in care sa puna multa carneeeeee.
.[/quote]

Vai ma doare burta de ras hohot Dar macar al tau are vise.pupici pupici
Lori,,nu sunt pregatita sa-mi pun viata pe blog,imi e bine aici doar cu voi,o mana de prietene ,putine dar de calitate Buddy1
Shirelnu ma-ma gandit niciodata ca as putea sa-mi caut singura fericirea,fericirea mea mereu a depins de altii.K. ma face sa ma simt in siguranta, imi da linistea si armonia de care am avut nevoie cand ne-am casatorit...dar fericita nu as putea spune ca ma face.Invat incet incet sa-mi caut fericirea in alta parte desi mi-e teama ca asta ne-ar distanta si mai mult.Saptamana asta am decis sa fac abonament la gym cu copiii,el nu a vrut sa vina ...nici eu nu sunt genul sportiv ,prefer ca el canapeaua dar copiii au nevoie de miscare ,eu am nevoie de miscare din cand in cand si sincer sa spun, alta atmosfera decat cratitele de acasa.

Asta e dilema mea,cautarea fericirii e un act egoist?Daca el nu vrea sa participe la fericirea mea unde e vina mea?
Noi nu mai suntem cuplul de odinioara dar numai eu vad asta ,el crede ca traim o nesfarsita luna de miere dar sincer eu m-am saturat de o casnicie seaca.K a devenit f dependent de mine si servil, nu pot sa misc un deget ma si intreaba daca am nevoie de ceva ...am nevoie de aer ,de asta am nevoie.Nu a fost mereu asa ,omul de care m-am indragostit a disparut in convenient si comfort.Nu mai lupta ,nu mai viseaza, nu mai face planuri .Eu sunt singura care misca lucrurile in familia asta si o fac de una singura.
Apropo de citit,am carti pe apple books provizie pe un an.Devorez doua trei pe luna.
laura513
Postat: Tuesday, April 16, 2019 3:35 PM


Nivel: Ambasador

Intrat: 2/8/2017
Postari: 717
Locatia: Radau?i
t-mihaela wrote:

Asta e dilema mea,cautarea fericirii e un act egoist?


Cautarea fericirii e un act egoist si necesar Lol Daca suntem fericiti cu noi insine, ne putem dedica mult mai eficient celor din jur si le putem oferi iubire pe fondul unor relationari sanatoase cu ei.

Nu e nevoie ca el sa te urmeze in activitatile pe care tu le vrei PENTRU TINE, pentru bunastarea ta, la fel cum si reciproca e valabila. Daca tu te simti bine la aerobic si el la pescuit, nu are niciun rost ca el sa se enerveze la aerobic si tu sa te plictisesti la pescuit doar ca sa aveti impresia ca va sustineti si le faceti pe toate impreuna. Nu e necesar si nici sanatos. Tu mergi cu copiii si faceti sport, vii acasa vesela si revigorata si probabil nu te va mai enerva atat de tare faptul ca-l gasesti calm si impasibil daca deja esti ok cu tine. Culmea, dar a vedea de tine poate sa va apropie mai mult, nu sa va indeparteze.

Incearca sa stabilesti ca intr-o zi din saptamana sa mergeti cu toata familia undeva. La film, la plimbare, la prieteni, la o ruda, la padure... oriunde. Asta va ajuta sa petreceti timp impreuna si sa va reconectati.

Sper sa reusesti sa te regasesti si sa treceti peste aceste momente de cumpana. Cheek Kiss
AdrianaC
Postat: Wednesday, April 17, 2019 8:33 PM

Nivel: ALBA CA ZAPADA

Intrat: 2/12/2006
Postari: 17709
Locatia: Bucuresti
Wow ! Ce de lume !!! De mult nu ne-am mai nimerit atatia membri pe un topic...

Miha, ma bucur mult ca ai revenit, cat vom mai putea tine forumul in picioare il vom tine...
Spun asta pentru ca noi am trecut printr-un eveniment foarte neplacut acum 2 ani, in mai 2017...
Tzepii a suferit un accident cerebral vascular hemoragic, cu hemoragie masiva, la numai 44 de ani si am fost la un pas sa il pierdem...

Eu una habar nu am ce trebuie facut ca sa tin forumul in picioare pentru ca el se ocupa de toata partea administrativa...


Incearca sa faci un exercitiu de imaginatie (e cam morbid, dar s-ar putea sa functioneze)....

Daca maine K ar fi la un pas de moarte, mai precis la 1mm de moarte, ce ai simti? Ti-ai dori sa poti da timpul inapoi si sa faci orice iti sta in putinta ca sa nu il pierzi?
Daca raspunsul la aceasta intrebare este "da", atunci eu zic ca este doar un episod peste care veti trece la un moment dat, cu mult calm, multa diplomatie, poate trebuie sa mai stai si tu sa mananci popcorn cu el si sa te uiti la serialul lui preferat, apoi in alta zi sa faceti impreuna ceva ce iti place tie si tot asa, putin cate putin, sa ajungeti sa va redescoperiti...


Eu am avut ghinionul sa trec prin asa ceva, dar pot sa iti spun ca acest eveniment care si-a lasat o amprenta urata asupra capacitatilor fizice ale lui Tzepii, in sensul ca el din 2017 nu mai profeseaza, de anul trecut a trebuit sa se pensioneze pe caz de boala si merge din 2017 si pana in prezent si va merge si in viitor zi de zi la recuperare, practic acela este jobul lui, ne-a unit mult mai mult, ne-a ajutat sa ne redefinim prioritatile in viata, am inteles (desi stiam si inainte, dar parca in goana asta de zi cu zi parcasem undeva lucrurile) ca nu trebuie sa ai bani, sa iti faci concedii pe te miri unde sau sa iti cumperi tot ce iti doresti ca sa fii fericit... cu bani mai putini poti sa traiesti si chiar sa fii fericit, dar fara sanatate e muuult mai greu... am invatat ca jobul are si el o ora de venit si o ora de plecat, ca nu trebuie sa ma duc de la 7:00 si sa plec la 19:30-20:00 de la munca atata timp cat programul este de la 8:00 - 16:30... am invatat ca trebuie sa am timp pentru mine, si m-am apucat sa fac ce imi place, sa pictez, ca trebuie sa am timp pentru copii, sa vorbesc cu ei, sa ii ascult (cam pierdusem orice portita de comunicare cu ei... parca aveau si un alt limbaj...m-am trezit ca am langa mine o fata de aproape 18 ani - ii implineste anul acesta in iulie si un baiat care devine adolescent, este mult mai inalt decat mine 1.67, iar eu am 1.54...), sa petrecem cate 1 weekend ca fetele la mall sau el ca baietii cu tata montand un birou sau facand diverse alte activitati (atat cat se mai poate acum), am invatat ca trebuie sa avem timp pentru noi sa discutam pe diverse teme... iar pentru ca Tzepii are mai mult timp acum, citeste foarte mult, din diferite domenii (poate ca eu sunt acum putin cum e K al tau, pentru ca timpul meu e foarte limitat si nu apuc sa fac mare lucru), iar seara il intreb despre ce a mai citit sau ce a mai aflat nou, cum si-a petrecut ziua, la ce s-a mai uitat... cateodata inteleg ce imi spune, alteori nu foarte mult, dar de fiecare data il ascult cu interes si il aud... am invatat sa ne auzim unii pe altii... din pacate inainte de accident nu prea ne mai auzeam nici noi....

Ar mai fi multe de spus... accidentul ne-a ajutat sa ne redescoperim... sa invatam sa traim si altfel, sa apreciem alte lucruri decat poate ce apreciam inainte... dar in primul si in primul rand, ne-a redat unul celuilalt... Acum primesc flori in fiecare saptamana de la el (inainte de accident am primit flori doar la cununia civila si cand am nascut copiii ras )... imi da mesaje zilnic ... ma simt iubita, ma simt apreciata, si sper ca simte si el cat de mult il iubesc...

Deci da... incearca sa faci acest exercitiu de imaginatie...

Eu am realizat atunci mai mult decat oricand poate ca nu trebuie sa il pierd pentru ca il iubesc enorm.
Nu sunt o persoana religioasa... dar a 2-a zi dupa accident am mers la biserica... nici nu stiam ce se face intr-o biserica... am intrebat o babuta care mi-a spus sa ma tin dupa ea si sa fac ce face si ea si fix asta am facut, pana am ajuns in fata preotului cand am inghetat efectiv si nu am mai putut decat sa spun "Sotul meu a suferit un accident, este foarte grav si ma rog sa scape!", apoi am trecut pe la toate icoanele din biserica ce mi-au iesit in cale, nu am habar ce am spus, cred ca am spus acelasi lucru mereu, indiferent de icoana la care eram (oricum nu le-as fi recunoscut), "Doamne ajuta-l sa scape !", am plans fara sa imi dau seama ca plang, iar cand am iesit din biserica lacrimile s-au oprit brusc si am simtit ca totul o sa fie bine... si asa a fost... Tzepii a trecut la 1mm de moarte, la propriu, pentru ca sangerarea la creier a fost masiva si daca ar mai fi impins 1 mm spre truchiul cerebral ar fi intrat in coma si ar fi murit...

Nu am putut sa povestesc nimic... pana acum...

Si acum ma gandesc ca poate asta a fost o incercare pentru noi ca familie...


Miha, am vrut sa caut, dar sunt milioane de postari acum, sa gasesc cand povesteai tu atat de frumos de K.
Deci da... incearca sa faci acest exercitiu de imaginatie...
t-mihaela
Postat: Wednesday, April 17, 2019 10:32 PM

Nivel: Senior

Intrat: 6/20/2008
Postari: 5140
Adriana Cheek Kiss o imbratisare de la mine ca sunt la munca dar cum ajung acasa intru sa vorbim.
Am citit cu sete tot ce ai scris si am rascolit amintiri adormite. ...la munca in pauza de lunch, tre sa fiu barbata.

Edit
Adriana,imi pare rau pentru ce a trebuit sa treci, nu ma stiut nimic ,am observat ca ai disparut o perioada dar tu de obicei erai ocupata tin minte abia aveai timp sa respiri.Ma bucur insa ca v-ati regasit ca cuplu,e atat de adevarat si interesant cum ai gasit tu echilibrul.Experienta ta e o lectie de viata pentru mine,am citit de doua trei ori tot ce ai scris si am facut exercitiul de imaginatie,m-am pus in locul tau pentru o secunda.Nu mi-a placut,m-a facut sa ma simt mizerabil,vina amestecata cu egoism .Nu vreau sa ma loveasca viata atat de dureros ca sa inteleg ce am si ce as putea pierde.Daca voi ati gasit calea comuna o voi gasi si eu intr-o zi cu siguranta.Poate asta trebuie sa fac, sa rascolesc forumul si sa recitesc anii nostri cei mai buni ,de dragul acelor ani sa fac un efort si ca caut calea spre fericire in doi nu de una singura.
Forumul asta poate lua o turnura neasteptata ,nu mai crestem copii ,e timpul sa ne intoarcem privirile catre noi insine ,relatia care altadata gravita in jurul copiilor acum graviteaza in jurul partenerului de viata.Daca inainte invatam una de la alta cum sa folosim pampersi si biberoane acum inavatam una de la alta cum viata trebuie traita inainte de a lovi din plin.

In fiecare zi ma lupt cu mine insami,de ce am devenit o persoana pe care nu o iubesc deloc si cum sa redevin cine am fost acum 10-15 ani.Stiu ca e temporar, e un hop pe care trebuie cumva sa-l trec.Insa de un lucru sunt sigura ,nu am nevoie de psiholog ci doar de o mana de prietene pupici


kali
Postat: Thursday, April 18, 2019 12:28 PM


Nivel: MEMBRU FONDATOR

Intrat: 5/27/2006
Postari: 14317
Of, of, Adriana, m-a impresionat ceea ce ai scris si, chiar daca-s la serviciu, nu-s deloc barbata si ma smiorcai sub birou.

E foarte dureros si adevarat ceea ce ai scris. Ma bucur, insa, ca din toata experienta asta, ati ales lucrurile bune si, desi DD v-a pus la incercare pe toti, ati iesit cu fruntea sus din aceasta incercare. Multa sanatate tuturor si recuperare usoara lui Tzepii!!computerlove

Noi ne-am trait toata viata de familie si relatia sub amprenta mortii primei sotii a blondului meu, deci toate lucrurile pe care le povestesti mi se par foarte cunoscute, pe de o parte datorita felului in care l-a schimbat pe el iar pe de alta parte din cauza energiei pe care am simtit-o in jurul meu, venita din partea tuturor celor afectati. Moartea unei persoane tinere afecteaza timp indelungat, deci, chiar daca nu am fost direct implicata, am vazut si simtit pe propria piele cum schimba vietile celor dragi.

Pot spune cu mana pe inima ca, de cele mai multe ori, traim fiecare zi ca si cand ar fi ultima, insa asta a fost lectia lui de viata... indirect a mea... iar fiecare trebuie - asa cum zicea si Mihaela - sa-si gaseasca singur calea spre fericire si echilibru.

Tot Mihaela spunea ca forumul se schimba. Da, poate ca de asta ne-am si adunat aici si poate ca e vremea sa schimbam macazul cu niste subiecte nu neaparat legate de copii.

Roxi, - in spirit de gluma - cred ca daca ai citi cu aceeasi pasiune carti erotice, vi s-ar rezolva toate problemele.Lol

Shirel, I miss you!computerlove
roxinthya
Postat: Thursday, April 18, 2019 4:16 PM


Nivel: Senior

Intrat: 11/10/2009
Postari: 7204
Locatia: Bucuresti
Kali ras ras Big Laugh computerlove

Adriana imi pare tare rau sa citesc prin ce ati trecut pale si ma bucur ca acum toate sunt bine computerlove computerlove computerlove

Fetelor chiar imi era dor sa ne mai intalnim si sa mai vorbim de ale noastre.campfire

Cand am citit ca puii Adrianei sunt asa de mari nu-mi venea sa cred dar pe urma m-am gandit la ai mei care au si ei 11 si 6 jumatate si am realizat ca a trecut muuult timp de cand eram nelipsita de pe forum...Crazy

Si in ultimul timp nici macar n-am mai crosetat ...Crazy

Iar referitor la casnicie eu am impresia ca el a ramas cam la fel in schimb eu parca m-am facut mai scorpie si pretentioasa.

Al meu sot doar s-a adaptat la mediu - a dezvoltat o uluitoare capacitate de a uita discutiile cu sotia lui Crazy Hilar - mai ales cand e vorba de cheltuit bani ras sau de task-uri legate de copii alcool
AdrianaC
Postat: Saturday, April 20, 2019 8:40 AM

Nivel: ALBA CA ZAPADA

Intrat: 2/12/2006
Postari: 17709
Locatia: Bucuresti
t-mihaela wrote:
...
Forumul asta poate lua o turnura neasteptata ,nu mai crestem copii ,e timpul sa ne intoarcem privirile catre noi insine ,relatia care altadata gravita in jurul copiilor acum graviteaza in jurul partenerului de viata.Daca inainte invatam una de la alta cum sa folosim pampersi si biberoane acum inavatam una de la alta cum viata trebuie traita inainte de a lovi din plin...


Asa este, din pacate mai avem nevoie uneori si de cate o palma pentru a vedea la ce tinem mai mult, pentru a ne trezi din ritmul alert in care oarecum societatea ne impune sa traim...

Suntem aici, pentru orice, cu un sfat, cu o experienta de viata... cu o vorba buna, o incurtajare, un tras de urechi... avem de toate ras
AdrianaC
Postat: Saturday, April 20, 2019 8:54 AM

Nivel: ALBA CA ZAPADA

Intrat: 2/12/2006
Postari: 17709
Locatia: Bucuresti
kali wrote:
...Pot spune cu mana pe inima ca, de cele mai multe ori, traim fiecare zi ca si cand ar fi ultima, insa asta a fost lectia lui de viata... indirect a mea... iar fiecare trebuie - asa cum zicea si Mihaela - sa-si gaseasca singur calea spre fericire si echilibru....


Asa am fost eu muuulte zile imediat dupa accident...
Nu am putut nicio clipa sa ma gandesc nici macar ce trebuie sa fac maine... ma gandeam doar la ce trebuie sa fac acum, chiar in momentul acesta.

Gandeste-te ca noi stateam deja in Corbeanca, copiii erau inca la scoala, nu venise vacanta, urmau tezele, Tzepii in spital... cu securea deasupra capului, eu ca un zombi, nu am dormit 3 zile la rand... nu am crezut ca este posibil asa ceva...

In cele din urma am mutat copiii la bloc, de fapt ne-am mutat toti 3 in Bucuresti.
Accidentul a avut loc intr-o sambata si de luni ne-am mutat toti 3 la bloc (eu si copiii) pentru ca altfel ar fi insemnat sa fac ture nesfarsite, asa macar de la bloc se puteau duce singuri la scoala si se puteau intoarce singuri, iar eu eram non-stop la spital... ajungeam noaptea pe la 23:30 - 24:00 acasa, nu dormeam toata noaptea... iar dimineata la 5 o luam de la capat...

Alice a stiut de la inceput ca exista riscul foarte mare sa il pierdem, lui Andrei insa i-am spus dupa vreo 3 zile, pentru ca nu stiam cum va reactiona...

Iar in una din nopti, cand m-am intors de la spital pe la 12 noaptea, Andrei era cam blegit... cand am pus mana pe el frigea ca naiba... i-am pus termometrul si avea 39.7, in conditiile in care stiti ca el a avut convulsii febrile cand a fost mic... nu stiam ce sa ii fac mai intai, nici nu prea aveam medicamente la bloc, eram si rupta de oboseala, el saracul a simtit ca nu e bine, dar nu m-a sunat ca stia ca sunt la Tzepii la spital... iar eu ma gandeam cu groaza incotro o apuc mai intai, la spital cu Andrei sau la spital cu Tzepii... La prima ora am mers cu Andrei la dl prof Dragomir, i-a facut analizele, i-a dat tratament, viroza... l-am adus acasa si l-am lasat cu mama mea si am plecat la Tzepii...

Au fost momente foarte dificile, dar faptul ca m-am gandit doar ce trebuie sa fac acum, nu mai tarziu, nu maine, nu peste o luna sau un an, m-a ajutat sa raman in picioare...

Sunt multe de povestit, dar consider ca a fost o experienta de viata unica, ne-a ajutat sa realizam cat de fragil este corpul uman, cum poti acum sa fii OK si intr-o secunda sa se prabuseasca totul ca un castel de nisip...cum poti chiar si atunci cand zici ca totul s-a sfarsit sa gasesti energia necesara sa te aduni, sa ii aduni si pe cei din jurul tau, sa te ridici si sa mergi mai departe, multumindu-i lui Dumnezeu ca ti-a oferit a doua sansa, cum poti sa inveti sa te bucuri de fiecare miscare si fiecare pas facut de cel drag, de fiecare reusita a lui in lupta continua cu propriul corp, cum poti sa gasesti energie sa ii incurajezi pe toti cei din jur, cand si tu esti la pamant, si nu in ultimul rand... cum poti pasii inainte, zi dupa zi, un pas in fata celuilat, bucurandu-te de fiecare clipa...


Utilizatori in acelasi subiect
NU poti posta subiecte noi in acest forum.
NU poti raspunde la subiecte in acest forum.
NU poti sterge postari in acest forum.
Nu poti edita postari in acest forum.
Nu poti crea sondaje in acest forum.
Nu poti vota in sondaj in acest forum.
Printeaza subiectul
RSS Feed